Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1148/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1148/R/2009

Ședința publică din 7 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței

JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen

- -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1196/03.11.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 mai 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.

Pentru termenul de azi, pentru când s-a amânat pronunțarea, reprezentantul reclamantei a depus la dosarul cauzei note de cheltuieli.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr.1196 din 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureșs -a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 793,8 lei, reprezentând lipsă în gestiune.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în perioada 10.11.2005-26.06.2006, pârâta a condus gestiunea "Materiale de construcții" din cadrul reclamantei - punct de lucru, iar în perioada 09.07.2006 - 22.07.2006, pârâta a condus gestiunea "" din cadrul reclamantei - punct de lucru. Potrivit lucrării de expertiză efectuată de expert la gestiunea "Materiale de construcții"cu ocazia predării gestiunii de către pârâtă la administratorul reclamantei s-a constatat o lipsă în gestiune de 10.682,5 Ron. Potrivit expertizei întocmită de expert lipsa reală în gestiune este doar de 821 lei. Această diferență dintre lipsa în gestiune stabilită în prima expertiză și cea stabilită în cea de a doua expertiză, se explică prin aceea că la prima expertiză, dintr-o eroare de transcriere s-a determinat greșit stocul de marfă inventariat, reținându-se o valoare de -,52 Rol în loc de - Rol.

La cea de a doua gestiune s-a constatat un plus de - Rol, astfel că valoarea reală a lipsei în gestiune este de 793,8 lei.

Instanța a optat pentru cea de a doua expertiză din următoarele considerente: prima expertiză s-a efectuat fără citarea părților și la solicitarea de a se reface expertiza cu corecta citare a părților, operațiune cu care ambele părți au fost de acord, experta a refuzat refacerea lucrării, motivat de aceea că o discuție cu părțile nu poate aduce elemente noi care să schimbe rezultatul expertizei.

Cea de a doua expertiză a fost efectuată în prezența părților și așa cum s-a reținut în lucrarea de expertiză, ambele părți au recunoscut și acceptat faptic valorificarea inventarului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL, solicitând modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii în totalitate a cererii precizate în fața instanței de fond, respectiv obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin lipsa din gestiune în sumă de 993,80 lei.

În motivarea recursului a arătat că deși instanța de fond își întemeiază motivarea pe concluziile celei de a doua expertize efectuate în cauză, instanța a făcut abstracție de completarea depusă de către expert la termenul din data de 25.08.2008 prin care expertul a arătat că totalul lipsei este de 993,80 lei.

În ceea de privește cheltuielile de judecată, consideră soluția instanței greșită deoarece pârâta este răspunzătoare de cheltuielile efectuate prin nerecunoașterea lipsei în gestiune.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, Curtea reține următoarele:

Așa cum se reține foarte clar din considerentele sentinței recurate, pentru soluționarea acesteia, instanța a optat pentru concluziile celei de a doua expertize contabile efectuată în cauză în prezența părților, acestea recunoscând și acceptând faptic valorificarea inventarului.

Că este așa, rezultă și din poziția exprimată de reclamantă în recurs cât și din faptul că pârâta nici nu a mai înțeles să formuleze recurs împotriva sentinței, acceptând așadar concluziile expertizei mai sus arătate.

Dar, cu toate acestea se observă că instanța de fond deși a avut în vedere concluziile celei de-a doua expertiză, nu a ținut cont de completarea acesteia (fila 140-dos.fond), din care rezultă foarte clar că în total "diferența în minus la cele două gestiuni (materiale de construcții și ) pe perioada cât a fost gestionară d-na, este de 8.210.000 lei vechi + 1.728.000 lei vechi = 9.938.000 lei vechi (adică 993,80 lei noi)".

Ca atare, dovedindu-se că prejudiciul total creat de pârâtă reclamantei este de 993.80 lei, se impunea ca acțiunea reclamantei să fie admisă în acest sens.

Și cel de-al doilea motiv de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâta trebuia să fie obligată, se impune a fi privit cu succes, în condițiile în care în raport de prejudiciul ce s-a dovedit a fi creat de pârâtă și de cheltuielile ce s-au făcut cu judecarea procesului la tribunal se constată că potrivit dispozițiilor art.274 și 276.proc.civ. reclamanta este îndreptățită la cheltuieli de judecată în sumă de 1553 lei.

Așa fiind, față de cele mai sus reținute văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul că va admite acțiunea precizată a reclamantei și va obliga pârâta la plata sumei de 993,80 lei prejudiciu și suma de 1553 lei cheltuieli de judecată la fond.

În baza art.274 proc.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 42 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta - SRL jud. M împotriva sentinței civile nr. 1196 din 3 noiembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite acțiunea precizată a reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 993,80 lei prejudiciu și suma de 1553 lei cheltuieli de judecată la fond.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 42 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen

- - - - - -

GREFIER

Red.AR

Dact./3ex.

01.07.2009

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1148/2009. Curtea de Apel Cluj