Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 118/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Acțiune în răspundere patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.118
Ședința publică din 10 februarie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtele - și, domiciliate în comuna Crucea, județul S, împotriva sentinței nr. 1781 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat avocat, pentru pârâtele recurente și avocat, pentru reclamanta intimată Crucea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care.
Avocatul pârâtelor recurente a depus răspuns la întâmpinare, împreună cu 3 caiete în care s-au consemnat mărfurile date pe credit din dispoziția administratorului societății, acestea reprezentând actele financiar contabile prin care au fost și inventariate mărfurile date pe bază de credite nefiind stabilit în contabilitatea societății nici un prejudiciu. Mai depune și soluția pronunțată la data de 7 martie 2007 în dosarul penal nr- al Judecătoriei Gura Humorului, prin care s-a admis excepția de tardivitate a plângerii prealabile și încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pârâtă în prezenta cauză, pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă prev. de art. 241 alin.1 Cod penal, pentru lipsa plângerii prealabile. Consideră că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al pârâtei prin respingerea probei cu acea expertiză contabilă care ar fi putut lămuri dacă există sau nu acel prejudiciu în contabilitatea societății.
Totodată se înmânează un exemplar de pe aceste acte și apărătorului reclamantei intimate.
Apărătorul intimatei solicită acordarea unui termen scurt pentru a lua cunoștință de actele comunicate astăzi în instanță.
Instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu aceste înscrisuri.
Apărătorul intimatei arată că nu mai insistă în cererea de acordare a unui nou termen de judecată.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâtele recurente, consideră că atâta timp cât intimata nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu datorat activității ilicite a recurentei și nu a fost dată legătura de cauzalitate între prejudiciu și faptă precum și faptul că a refuzat să achite acea expertiză contabilă, nu s-a dovedit răspunderea patrimonială a pârâtelor, acordurile semnate neavând nici o relevanță în cauză. Solicită admiterea recursului casarea sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată conform chitanței.
Avocat, pentru reclamanta intimată Crucea, consideră că în mod corect instanța de fond a revenit de la expertiza contabilă deoarece între părți a intervenit acea înțelegere cu privire la întinderea prejudiciului făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 270 din Codul Muncii potrivit cărora salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca salariaților. Consideră că nu este dat motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare al pârâtelor care au recunoscut prin acel angajament de plată prejudiciul pe care s-au angajat să-l achite în termenul indicat în declarațiile date de la 24 martie 2006 și la data de 16 aprilie 2006. În concluzie solicită respingerea recursului declarat de pârâte ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată;
Prin cererea adresată Judecătoriei Vatra Dornei la data de 17 august 2007, reclamanta -"" Crucea a chemat în judecată pe pârâtele și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pe pârâta la plata sumei de 1368,90 lei, reprezentând prejudiciu, iar pe pârâta la plata sumei de 2578 lei, reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei, actualizat la ziua achitării debitului precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că cele două pârâte au fost angajate în calitate de gestionare până în anul 2006, dar în această perioadă au avut o activitate defectuoasă, gestionând bunurile societății în mod fraudulos, motiv pentru care, la inventarele efectuate, s-au descoperit lipsuri în gestiune.
Pentru aceste fapte a fost sesizat parchetul, care a încadrat plângerea la gestiune frauduloasă în loc de delapidare, procesul penal fiind soluționat pe excepția tardivității depunerii plângerii.
A mai arătat reclamanta că a încercat recuperarea debitului pe calea somației de plată, care i-a fost respinsă, motiv pentru care s-a adresat instanței.
În drept a invocat prevederile art.998 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.1521 din 23.11.2007, Judecătoria Vatra Dornei și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava.
În fața acestei instanțe, reclamanta și-a precizat acțiunea, în ceea ce privește temeiul juridic reprezentat de art.270 Codul Muncii, invocând totodată recunoașterea debitului de către cele două pârâte, prin angajamente de plată.
Pârâtele, legal citate, nu au formulat apărări cu privire la fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1781 din 6.11.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1368,90 lei, cu titlu de despăgubiri și pârâta să plătească reclamantei suma de 2578 lei, cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În perioada 2005 -2006, pârâta a produs o lipsă în gestiune în sumă de 1529,40 lei, pentru livrarea de marfă pe datorie, fără acordul administratorului societății, lipsă care a fost recuperată parțial, rămânând de recuperat suma de 1368,90 lei (sentința penală nr.104/2007 - 4 dosar), iar pârâta, în aceeași modalitate a înregistrat o lipsă în gestiune de 2578 lei.
Ambele pârâte au recunoscut lipsurile în gestiune, luându-și angajamentul să achite prejudiciile create până la data de 16.04.2006, respectiv 31.07.2006, conform declarațiilor din 14.02.2007 (dosar nr- - 18 dosar) și din 14.05.2007 (dosar - - 21 dosar).
Potrivit art.270 Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.25 din Legea 22/1969, gestionarul răspunde integral față de agentul economic, pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit în nici un fel prejudiciul imputat pârâtelor recurente.
Au arătat recurentele că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, la solicitarea reclamantei intimate, însă, ulterior, partea a refuzat să plătească decontul aferent lucrării întocmite.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9; art.3041Cod procedură civilă și art.270 din Codul Muncii.
Intimata -""SRL Crucea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat intimata că, în mod corect s-au reținut efectele, sub aspect probatoriu, ale angajamentelor de plată asumate de recurente.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Răspunderea patrimonială este o formă a răspunderii juridice, ce constă în obligarea salariaților de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din analiza prevederilor art.270 alin.1 din Codul Muncii, rezultă că, pentru a exista răspundere patrimonială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe de fond între care și existența prejudiciului cauzat patrimoniului angajatorului.
Pentru a da naștere răspunderii, prejudiciul trebuie să fie real și cert. Evaluarea pagubei și deci întinderea despăgubirii trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete, salariatul neputând fi ținut să răspundă pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul angajatorului.
În ceea ce privește caracterul de certitudine al prejudiciului, acesta implică determinarea lui prin evaluarea precisă într-o sumă de bani. Dovada certitudinii prejudiciului cade în sarcina angajatorului.
Or, în cauză, deși reclamanta a fost de acord cu administrarea probei cu un raport de expertiză contabilă, pentru stabilirea existenței și cuantumului prejudiciului invocat în cererea introductivă de prima instanță, la termenul de judecată din data de 23.10.2008 a renunțat la administrarea acestei probe.
Expertiza era utilă în cauză pentru cercetarea împrejurărilor de fapt în legătură cu obiectul litigiului, împrejurări ce necesită cunoștințe de specialitate.
În prezentul litigiu, reclamanta intimată nu a dovedit în nici un fel existența și cuantumul prejudiciului imputat.
În dosarele atașate au fost depuse, în copie, file de caiet pe care apar înscrise nume și cifre, înscrieri care nu au valoare probatorie, nu sunt concludente în cauză.
Nu există la dosar acte de constatare a pagubei sau alte probe din care să rezulte neîndoielnic existența și întinderea cuantumului pagubei.
În ceea ce privește declarațiile date de recurente, declarații prin care au recunoscut lipsurile în gestiune, luându-și angajamentul să achite prejudiciile create, reține instanța că acestea nu constituie titluri executorii. Ele nu înlătură obligația angajatorului de a dovedi existența prejudiciului imputat.
Mai mult, nu se poate reține în ce măsură aceste angajamente au fost acceptate de angajator în condițiile în care reclamanta a fost de acord cu administrarea în cauză a probei cu raport de expertiză contabilă, renunțând ulterior, după întocmirea lucrării.
Față de aceste considerente reține instanța că în cauză se impune efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru stabilirea existenței și întinderii prejudiciului imputat pârâtelor și dacă acest prejudiciu poate fi reținut în sarcina recurentelor.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 al.3 Cod procedură civilă și art.270 din Codul Muncii, urmează ca instanța să admită recursul, să caseze sentința civilă atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele - și, domiciliate în comuna Crucea, județul S, împotriva sentinței nr. 1781 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Casează sentința civilă nr.1781 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:.
Tehnored.
Ex.2/2 martie 2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrozina, Sas Laura
