Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1228/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția civilă mixtă-
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1228/R/2008
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
JUDECĂTOR 3: Moșincat
Judecător: -
Grefier:
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de petentul Spitalul de Pneumoftiziologie O- în contradictoriu cu intimata domiciliată O- împotriva sentinței civile nr. 178/LM din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului consilier juridic în baza delegației nr. 3412 din 10 septembrie 2008 emisă de recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței, că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentanta recurentului nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentului asupra recursului.
Reprezentanta recurentului susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea lui, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii principale, respingerea cererii reconvenționale.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 178/LM din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE O, cu sediul în O,-, jud. B în contradictoriu cu pârâta cu domiciliul procesual ales în-,
A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvențional în contradictoriu cu reclamantul reconvențional Spitalul de Pneumoftiziologie O și in consecință:
S-a constatat nulitatea actului adițional la contractul de muncă nr. 226/24.03.2007, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, ârâta p. încheiat un contract de muncă cu Spitalul de Penumoftiziologie Alesd la data de 10 aprilie 2000 înregistrat sub nr.5, în baza căruia urma să-și desfășoare activitatea în funcția de medic rezident începând cu data de 1 aprilie 2000 (fila 3 la dosar).
La data de 24 martie se emite de către Spitalul de Penumoftiziologie Alesd un act adițional la contractul de muncă menționat mai sus nr.226, act în care se înserează următoarele clauze: La punctul 2 se arată că medicul are obligația să funcționeze ca medic specialist minim 5 ani în unitate după obținerea specializării, iar la punctul 2- "persoana încadrată în muncă, în cazul nerespectării îndatoririlor prevăzute la punctul 1, se obligă să restituie o suma echivalenta cu 36 de salarii medii pe economie,din perioada renuntarii (fila 7 la dosar).
Instanța a mai reținut că reclamanta a achitat pârâtei în această perioadă drepturi bănești cu titlu de salariu, salariu care reprezintă prețul muncii prestate de angajat, exprimat în bani, drept inserat și la punctul IV din contractul de muncă al pârâtului.
Dreptul la salariu este considerat colateral dreptului la muncă, el este afirmat în Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căreia "cel care
muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să îi asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană (art.23 alin.3).
De altfel, potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde următoarele componente: salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Drepturile salariale și cheltuielile pentru pregătirea profesională sunt două elemente distincte ale dreptului muncii, care nu poartă nici măcar similitudine, darămite asimilare.
De altfel, contractul de muncă este un act juridic bilateral, fiind un contract sinalagmatic, având în vedere că părțile se obligă reciproc una față de cealaltă: salariatul să presteze o anumită muncă, patronul să plătească salariul.
Contractul individual de muncă fiind un contract cu executare succesivă, prestațiile reciproce și corelative pe care le presupune fiind posibil de realizat numai în timp și nu uno ictu. Așa fiind, în cazul neexecutării sau a executării necorespunzătoare de către o parte a obligației ce-i revine, sancțiunea va fi rezilierea, care are ca efect desfacerea contractului numai pentru viitor "ex nunc" și nu rezoluțiunea care desființează contractul cu efect retroactiv "ex tunc". Deși este cunoscut că nulitățile actelor juridice operează cu efect retroactiv în ipoteza contractelor cu executare succesivă, ele se aplică numai pentru viitor.
Raportat la aceste considerente, instanța a reținut că fiind un contract cu executare succesivă, contractul individual de muncă reprezintă excepția și în cazul nulității unui act juridic de acest tip, salariații nu pot fi obligați a restitui drepturile salariale încasate, iar angajatorul nu poate "restitui munca prestată", astfel încât dacă și în situația "mai gravă" din punct de vedere juridic salariatul este scutit de restituirea drepturilor salariale, angajatul nu va putea fi obligat la plata retroactivă a acestora, neputându-se pune semn de egalitate între salariul încasat în baza contractului individual de muncă și eventualele cheltuieli suportate pentru pregătirea profesională.
Instanța mai reține că pentru a antrena răspunderea patrimonială a pârâtei, unul din elementele care condiționează existența acestei posibilități este prejudiciul real, cert și actual. Ori, nu se poate reține că drepturile salariale plătite pentru munca prestată constituie un prejudiciu real în patrimoniul unității.
Legea 463 din 4 noiembrie 2004, în art.3 alin.4, stipulează că rezidenții care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidențiat în condițiile alin.1 și 2 încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară care a publicat postul respectiv, cu respectarea legislației în vigoare și a normelor Uniunii europene cu privire la libera circulație a persoanei.
Ori, analizând actul adițional încheiat de către părți prin prisma acestor dispoziții și raportat la prevederile art. 38 din Codul muncii care stipulează că "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi fiind lovită de nulitate", instanța concluzionează că în speță nu au aplicabilitate dispozițiile art.969 Cod civil. De asemenea potrivit art. 3 din OUG nr.58/2001 Rezidentiatul pe post se organizeaza in functie de numarul de posturi solicitate de unitatile sanitare din reteaua Ministerului Sanatatii, precum si de ministerele cu retea sanitara proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sanatatii, in specialitatile prevazute in specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala. Rezidentiatul pe post se organizeaza numai din motive de maxima necesitate si numai pentru zonele geoeconomice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte fata de concursul national anual organizat cu locuri destinate pe specialitati. Concursul se organizeaza la nivel national. Zonele geoeconomice defavorizate care beneficiaza de rezidentiat pe post sunt precizate anual prin hotarire a Guvernului.
Împotriva acestei sentințe, termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul Spitalul de Pneumoftiziologie O, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii principale, respingerea cererii reconvenționale.
Prin motivele de recurs s-a invocat că, în perioada 2000-2006, intimata a fost angajată ca medic rezident la Aleșd, iar urmare a reorganizării, din 2006 fost angajata sa, preluându-se astfel și contractele individuale de muncă conform art. 169 Codul muncii.
Greșit s-a reținut incidența art. 969 cod civil câtă vreme actul adițional reprezintă acordul părților, în sensul că intimata a consimțit să despăgubească spitalul dacă nu va funcționa cel puțin 5 ani în acesta ca medic specialist, fiind aplicabile disp. art. 970 cod civil.
Spitalul și- a onorat obligația de plată a cheltuielilor de formare profesională pe timpul rezidențiatului, iar intimata are obligația de a funcționa 5 ani în cadrul său ca medic specialist. Există și în alte domenii această obligație - art. 70 din Legea 360/2002, clauzele nu încalcă Declarația Universală a Drepturilor Omului și nici art. 38 din Codul muncii, prejudiciul cauzat fiind cel de la desfacerea contractului de muncă urmare a demisiei.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 8,9, 304/1 cod pr. civilă.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Prin contractul de muncă nr. 5/10.04.2000, între intimată și Spitalul de Pneumoftiziologie Aleșd, s-a încheiat un contract individual de muncă pentru o perioadă de 5 ani, aceasta având calitatea de medic.
La data de 24 martie 2000, între pârâtă sub nr. 226 - fila 7 dosar fond - s-a încheiat un act adițional conform căruia intimata s-a obligata funcționa în spital o perioadă de 5 ani de la data obținerii specializării în caz contrar, obligându-se a restitui o sumă echivalentă cu 36 salarii medii pe economie, din perioada renunțării, aspecte corect reținute de instanța de fond.
Din adresa nr. 2516/9 iulie 2007 emisă de recurentă, fila 4 dosar fond se reține faptul că intimata a obținut specializarea în sesiunea din luna octombrie 2006, cu nota 7,75 - fila 6 dosar fond -, după care, la o scurtă perioadă de timp, și-a înaintat demisia.
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, pe perioada rezidențiatului, intimata a fost remunerată însă, a primit salariu ce era chiar un drept înscris în contractul de muncă. Nu reiese din actele depuse la dosar că ar fi achitat, suportat spitalul alte cheltuieli ocazionate de specializare, mai mult acestea se suportau de Statul Român prin Ministerul Sănătății Publice care, gestionează sistemul public de sănătate, simpla demisie sau neântoarcerea medicului la spitalul de unde a plecat, l-a trimis la specializare, nu poate activa clauza înscrisă în actul adițional susmenționat. Nu se poate pierde din vedere nici faptul că, în perioada rezidențiatului intimata a prestat efectiv o muncă pentru care sigur că se impune a fi retribuită, deci nu a existat nici din acest punct de vedere o plată nedatorată ce să justifice pretențiile recurentei.
Dreptul la salariu este chintesența dreptului la muncă, fiind reglementat implicit chiar de către Declarația Universală a Drepturilor Omului conform căreia, în art. 23 alin. 3 s-a prevăzut că " cel care muncește, are dreptul la un salariu echitabil și suficient care să îi asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană", dispoziții prevăzute și de art. 155 Codul muncii.
Nu se poate contesta faptul că între părți s-a încheiat actul adițional conform căruia intimata s-a obligat ca în cazul nerespectării obligației sale să-i plătească recurentului salariile solicitate, însă, astfel cum s-a arătat mai sus, nu se poate reține că acesta ar fi efectuat cheltuieli din bugetul propriu pentru specializarea acesteia, mai mult, plata salariului lunar s-a făcut în urma prestării unei munci zilnice ce legal trebuia remunerată.
Astfel cum de altfel s-a reținut într-o cauză similară - decizia civilă nr. 636/2008/R a Curții de APEL ORADEA - actul adițional s-a dorit a fi o modalitate de fidelizare a medicilor anterior plecării la specializare, astfel că se poate spune că a fost mai degrabă un act de adeziune, neputându-se pune problema posibilității negocierii, fiind astfel impus medicului ca o condiție pentru a urma acest pas necesar profesional mai mult, implică o limitare a dreptului la muncă.
Chiar art. 38 din Codul muncii stabilește că salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, fiind lovită de nulitate, ori, în speță a avut loc o astfel de tranzacție nefiind astfel aplicabile disp. art. 969 cod civil, criticile fiind nefondate. Alta ar fi fost situația în cazul în care spitalul ar fi chiar ocazionat din fonduri proprii anumite cheltuieli, tocmai în ideea de a avea în viitor un specialist, situația în care putea solicita chiar în lipsa actului adițional, recuperarea lor, însă, a solicita, conveni, restituirea unor sume reprezentând câtimea salariilor pe ultimii 5 ani, reprezintă practic o încălcare a dispozițiilor legale expuse, medicul în perioada în litigiu desfășurând o activitate ce se impunea a fi plătită, nefiind o plată nedatorată, de către bugetul alocat Spitalului de către Statul Român prin Ministerul Sănătății Publice. Faptul că și în alte sectoare există dispoziții similare nu este un argument juridic satisfăcător, mai mult, în Statutul Polițistului nu se face vorbire de restituirea unor salarii ci a cheltuielilor ocazionate, aspecte nedovedite în speță.
Pentru toate considerentele expuse, față și de practica constantă a instanței în motivarea deciziilor civile nr. 699/R/2006, 636/R/2008, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 cod pr. civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de petentul Spitalul de Pneumoftiziologie O- în contradictoriu cu intimata domiciliată O- împotriva sentinței civile nr. 178/LM din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.
17.09.2008.
Jud fond -
Dact IM/2 ex./17.09.2008.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat
