Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1455/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - acț. în răsp. patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1455
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - prin Direcția Silvică B, împotriva sentinței nr. 405 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns avocat pentru pârâții-intimați și pârâta intimată, lipsă fiind reprezentantul reclamantei recurente și pârâții-intimați G, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța față de dispozițiile art. 284 al. 2 din Codul muncii invocate de reclamanta recurentă, pune în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei cauze.
Avocat pentru pârâții intimați arată că excepția trebuia invocată la fond și că aceasta nu atrage nulitatea absolută ci o nulitate relativă a hotărârii punând concluzii de respingere a excepției invocate ca nefondată.
Partea prezentă este de acord cu concluziile apărătorului său.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față,constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială și contencios administrativ la data de 12.08.2008, reclamanta Regia Națională a Pădurilor "ROMSILVA" prin Direcția Silvică Bas olicitat obligarea pârâților G, și la plata sumei de 17218 lei cu titlu de daune.
În motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat că prejudiciul respectiv a fost constatat de către Camera de Conturi B la controlul efectuat la 7 noiembrie 2005, aceasta reținând prin procesul - verbal de constatare faptul că în perioada 15.11.2002 - 1.02.2005 s-au încheiat cu SC. SA B 7 contracte de furnizare uniforme de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice.
Astfel,
- nu s-ar fi întocmit pentru anii 2002, 2003, 2004 și 2005 programele anuale de achiziții publice prevăzute de art. 2 alin. 1 din HG 461/01 pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG 60/01 privind achizițiile publice;
- produsele care au făcut obiectul contractelor de furnizare nu ar fi fost grupate după sistemul și nu s-ar fi estimat valoarea fără TVA a fiecărui contract în vedere aplicării uneia dintre procedurile de achiziție prev. la cap. II din ordonanță;
- în anul 2004 nu au fi fost organizată licitației;
- nu ar fi fost întocmite documentații pentru elaborarea și prezentarea ofertei, nefîind astfel asigurată obținerea unui exemplar de către orice potențial furnizor, contrar art. 16, 17, 19;
- procedura cererii de ofertă aplicată tuturor contractelor de furnizare nu s-ar fi desfășurat în condiții legale; j[
- comisia de evaluare a ofertelor nu ar fi respectat modul de lucru reglementat de lege;
- contractul de livrare 29/31.10.2002 încheiat cu SC. SA B ar fi fost atribuit fără a se organiza măcar procedura selecției de oferte;
- și nu s-ar fi întocmit dosarul achiziției publice pentru fiecare contract de furnizare atribuit, încălcându-se disp. art. 52 și 53 din HG 461/01.
Or, vinovați de aceste nereguli ar fi pârâții G care a avut în acea perioadă funcția de director al Direcției silvice, care a exercitat funcția de director economic, în calitate de președinte al comisiei de selecție a ofertelor din 9.11.2004 și -membru al acestei comisii ( 106).
Ulterior, reclamanta a făcut precizări și cu privire la cuantumul daunelor j pretinse fiecăruia dintre pârâți ( 123 dosar), defalcat în funcție de salariul acestora, după cum urmează: G 5628 lei, 4082 lei, 4850 lei și 2658 lei.
În drept, au fost invocate disp. art. 270 și 271 Codul muncii, precum și cele ale OUG 60/01 privind achizițiile publice.
În dovedirea acțiunii s-au depus probe cu înscrisuri.
Prin întâmpinare pârâții au invocat excepția necompetenței materiale a Secției comerciale și de contencios administrativ susținând că nu au calitate de i funcționari publici, precum și excepția nulității cererii de chemare în judecată întrucât aceasta a fost formulată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, dar semnată de directorul Direcției Silvice B fără a se atașa dovezi privind existența unui mandat special în acest sens.
De asemenea, a fost invocată excepția prescrierii dreptului la acțiune întrucât reclamanta a pretins producerea prejudiciului în perioada 15.11.2002 -1.02.2005, astfel încât ar fi depășit termenul general de prescripție de 3 ani, prev. de art. 283 lit. c Codul muncii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea pretențiilor deoarece procesul -verbal întocmit de Camera de Conturi nu ar putea justifica existența vreunui prejudiciu.
Aceasta întrucât constatarea respectivă nu ar fi definitivă, neavând un caracter obligatoriu, executoriu ci, ar conține doar niște propuneri cu valoare intermediară, provizorie, în contextul în care nu a fost emisă și o decizie de imputare de către Consiliul Jurisdicțional al Camerei de Conturi cu parcurgerea procedurii speciale a contestației prev. de Legea 94/1992, modificată.
În plus, procesul - verbal ar fi lovit de nulitate absolută în condițiile în care atât la data efectuării controlului cât și la momentul finalizării acestuia, personale care l-au semnat, și anume și, nu îndeplineau legal funcția de director și director economic. Astfel, potrivit sentințelor civile irevocabile 1072/29.06.2005 și 855/9.05.2005 ale Tribunalului Botoșani (definitive și executorii de drept în momentul pronunțării), funcțiile respective ar fi trebuit să fie ocupate de G și ca efect al dispoziției de reintegrare datorită concedierii lor nelegale.
De altfel, pârâta cât și G ar fi formulat contestație împotriva procesului - verbal încheiat de Camera de conturi, însă aceasta nu ar fi fost luată în considerare.
De asemenea, în apărare, pârâții au susținut și faptul că nici regia națională, nici direcția silvică nu constituie autorități contractante în înțelesul prevăzut de OUG 60/01 privind achizițiile publice și, în consecință, nu se supun prevederilor acestei ordonanțe. Acest fapt care ar fi fost confirmat de altfel, și prin adresa 160/2002 a
Totodată, nici nu s-ar fi probat prin vreun document existența unui asemenea prejudiciu cert, modul lui de calcul sau evidențierea lui contabilă corespunzătoare.
în dovedirea acestor apărări, pârâții au depus probe cu înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2008,- instanța de contencios administrativ a admis excepția de necompetență materială în considerarea faptului că Legea 188/1999 se aplică doar funcționarilor publici or, pârâții nu au asemenea calitate.
Prin sentința nr. 405/25.03.2009 a Tribunalului Botoșani - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea în daune formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - prin Direcția Silvică B în contradictoriu cu pârâții G, și.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâților câte 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ședința din 19 ianuarie 2009 excepția nulității a fost respinsă cu motivarea expusă pe larg în încheierea de ședință respectivă și anume că atât art. 9 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare al Romsilva aprobat prin HG 1105/2003- cât și pct. 19 cap. IV al Regulamentului privind organizarea, funcționarea, atribuțiile și limitele de competență ale organelor de conducere ale unităților din structura, conferă directorilor direcțiilor silvice (deși direcțiile nu au personalitate juridică) un mandat general de a formula acțiuni în justiție în numele, împotriva salariaților direcțiilor în legătură cu raportul de muncă al acestora.
Totodată, prima instanță a respins și excepția prescrierii dreptului la acțiune ținând seama de faptul că procesul - verbal de constatare a prejudiciului a fost întocmit la 7 noiembrie 2005, iar acțiunea introdusă pe rolul instanței la 12.08.2008, deci înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, prev. de art. 283 lit. c din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta Romsilva prin Direcția Silvică Bac hemat în judecată pe pârâții G, și susținând că aceștia, în calitate de salariați ai direcției, sunt vinovați de producerea unui prejudiciu unității, în valoare de 17218 lei (16153,3 lei prejudiciul efectiv, iar 1060,2 lei folosul nerealizat) pagubă care ar fi fost constatată de către Camera de Conturi B prin procesul - verbal încheiat la 7 noiembrie 2005, și care ar fi fost creată în intervalul 15.11.2002 - 1.02.2005.
Daunele ar fi fost produse prin încheierea a 7 contracte de cumpărare de uniforme de serviciu cu nerespectarea producerii legale pentru achizițiile publice, produsele respective (cămăși) fiind achiziționate la prețuri prea mari și având o calitate inferioară.
În perioada respectivă pârâta a deținut funcția de economist șef, iar ulterior director economic al direcției, pârâtul Gaa vut funcția director, a deținut funcția de director tehnic iar pe aceea de tehnician silvic.
Conform art. 270 Codul muncii: "salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".
De asemenea, potrivit art. 271 Codul muncii: "(1) când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
(2) Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar".
Prin urmare, pentru a interveni răspunderea patrimonială a salariatului este necesară dovedirea existenței unui prejudiciu cert, precum și a culpei salariatului respectiv.
Or, în speță reclamanta nu a dovedit nici una dintre aceste condiții.
Astfel, în privința pagubei este de observat că reclamanta susține că aceasta a fost stabilită printr-un proces - verbal al Camerei de Conturi B, însă constatările respective au - într-adevăr, așa cum susțin și pârâții - doar un caracter intermediar, provizoriu, deoarece nu au fost finalizate printr-o decizie emisă de Președintele Secției de control financiar ulterior, decizie care era obligatorie, conform pct. 70.3 din Normele de control financiar ulterior extern și de valorificare a constatărilor aprobate de Plenul Curții de Conturi prin Hotărârea 33/27.02.2003.
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada existenței prejudiciului pretins, respectiv a înregistrării lui în evidențele contabile, nedepunând în acest sens vreun document - decizii de inventariere, liste de inventariere, note contabile, fișe de conturi, balanțe de verificare, situații financiare anuale sau altele de asemenea natură, din care să rezulte înregistrarea.
Or, aceasta avea obligația legală - conform pct. 21 din 1753/22.11.2004 - să întocmească "pentru creanțele incerte și în litigiu, liste de inventariere separate ori situații analitice separate, după caz".
De altfel, în răspunsul dat compartimentului juridic de către actualul director economic al direcției ( 21 dosar) se menționează expres faptul că unitatea "nu poate face dovada înregistrării prejudiciului constatat de organul de control pentru că nu a fost efectuată această înregistrare".
Așa fiind, întrucât sumele pretinse nu au fost înregistrate în nici un fel ca prejudiciu produs de către pârâți, prima instanță a constatat că nu este în prezența unei diminuări a activului reclamantei, adică a unei modificări negative a patrimoniului, care ar echivala cu un prejudiciu.
Mai mult, în condițiile în care alin. 3 din Legea 94/92 privind Curtea de Conturi prevede că "stabilirea întinderii prejudiciului" constituie o obligație a conducerii "entității audiate", reclamanta nici măcar nu a precizat prin acțiune, ori ulterior, calculul concret al daunelor, nemenționând prejudiciul rezultat din fiecare dintre cele 7 contracte de achiziție de uniforme, iar defalcarea daunelor între cei 4 pârâți nu a avut în vedere și criteriul măsurii în care aceștia ar fi. produs pagubele, în contextul în care pentru pârâții și reclamanta a precizat în ce ar consta culpa acestora abia spre sfârșitul procesului, referindu-se doar la nereguli în derularea procedurii unei singure selecții a ofertelor, respectiv cea din 9 noiembrie 2004 ( 106 dosar). 1
De altfel, însăși existența prejudiciului pretins de reclamantă nu a fost < demonstrată și dovedită, aceasta imputând pârâților doar nerespectarea procedurii legale pentru achizițiile publice, ceea ce nu presupune însă, cu necesitate și producerea unui prejudiciu.
Este de observat că numai Camera de Conturi a arătat în, procesul - verbal de constatare ( 23 dosar Secție comercială) felul în care a cuantificat prejud iciul, reclamanta nefăcând nici o precizare în acest sens, deși avea obligația respectivă conform art. 31 alin. 3 din Legea 94/92, așa cum s-a arătat mai sus.
Mai mult, chiar și modul de calcul efectuat de către Camera de Conturi este însă eronat, raportându-se fără nici o bază legală la prețurile practicate de o anumită societate comercială (SC. SA B) fără ca aceasta să fi propus la acea dată vreo ofertă (necontactând direcția în acest sens) și fără să se arate data la care erau practicate prețurile respective, precum și documentele din care rezultă realitatea acestor prețuri.
De altfel, arbitrară este și aprecierea controlorilor financiari referitoare la calitatea i cămășilor de uniformă care au făcut obiectul contractelor de furnizare. Astfel, pe de o parte este de observat că au fost contractate cămăși din "tercot", deci de calitate superioară. Iar cămășile verificate în mod faptic de către controlorii financiari au fost doar în număr de 5, pentru compoziția materialului celorlalte solicitându-se relații personalului care le-a purtat.
Or, asemenea "informații" nu pot constitui probe pertinente, în baza cărora să se poată trage concluzia că toate cămășile au fost confecționate din alte materiale decât tercotul.
Pe de altă parte, chiar dacă în fapt, furnizorul ar fi livrat o parte dintre cămăși cu o compoziție a materialului inferioară celei contractante, (respectiv celofibră în amestec cu poliester) acest lucru nu le este imputabil pârâților (în raport cu atribuțiile lor de serviciu ci, eventual, comisiei de recepție).
Prin urmare, reclamanta nu a dovedit existența și certitudinea prejudiciului pretins.
De asemenea, nici în privința culpei pârâților nu s-au făcut dovezi.
Astfel, instanța constată că într-adevăr, direcției silvice nu i-au fost aplicabile în speță dispozițiile OUG 60/01 privind achizițiile publice, nici direcția, și nici regia națională a pădurilor neconstituind autorități contractante în sensul definit prin art. 5 din OUG 60/2001.
Acest fapt rezultă, de altfel, și din cuprinsul adresei nr. 160.172/2002 a Ministerului,
Este de observat că potrivit art. 4, există totuși situații în care unităților respective li se aplică ordonanța, și anume atunci când fondurile alocate pentru îndeplinirea contractului care urmează să fie atribuit provin și din fonduri publice, așa cum sunt definite la art. 3 din ordonanță.
In speță însă, reclamanta a menționat ( 104 dosar) că "fondurile din care au fost achiziționate uniformele de serviciu sunt, fonduri proprii".
În concluzie, prima instanță a constatat că în speță nu a fost dovedită întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile contractuale a pârâților, încât a respins acțiunea în daune ca nefondată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul pentru avocat.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - prin Direcția Silvică B, solicitând casarea acesteia, precum și restabilirea situației anterioare executării acesteia în conformitate cu prevederile art. 404/1 al. 1 și art. 404/2 al. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, că paguba adusă - B prin achiziționarea (recepționarea unor produse executate dintr-o țesătură de calitate inferioară față de cea prevăzută în oferta SC SA B este în sumă de 16.157,31 lei și constituie prejudiciu cert, actual și patrimonial, fiind produs prin fapte ilicite săvârșite cu ocazia atribuirii contractelor și a recepționării unor produse inferioare calitativ față de cele din oferta adjudecată. Între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate clară, în sensul că modul defectuos de organizare a achizițiilor și modul în care s-a făcut recepția și achitarea produselor a contribuit la producerea prejudiciului. Persoanele făcute răspunzătoare se fac vinovate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu încălcarea prevederilor legale.
Reclamanta recurentă a precizat că și-a îndeplinit obligația dispusă de prima instanță privind efectuarea plății cheltuielilor de judecată către intimați, în cuantum de 600 pentru fiecare dintre aceștia, motiv pentru care a solicitat restabilirea situației anterioare executării sentinței recurate.
La termenul de judecată din data de 17.11.2009, din oficiu, instanța de recurs pus în discuție excepția necompetenței materiale privind soluționarea prezentei cauze, față de dispozițiile art. 284 al. 2 din Codul muncii.
Deliberând cu prioritate asupra excepției invocate din oficiu, astfel după cum impune art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Articolul 284 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), prevede:
(1) "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."
Exprimarea legiuitorului referitoare la stabilirea competenței tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul reclamantul nu lasă loc niciunei interpretări sub aspectul unei posibile competențe alternative a tribunalului în materia conflictelor de muncă.
Așa cum rezultă din cererea introductivă de prima instanță și din cererea de recurs, calitatea de reclamantă o are Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.
Articolul 1 din nr.HG 1105/25.09.2003 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva (în vigoare la data introducerii acțiunii), prevede:
"(1) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva se organizează prin reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor, care se desființează.
(2) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul B, bd. general G nr. 31, sectorul 1, și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, exercitând și atribuții de serviciu public cu specific silvic și de autoritate hipică națională, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și funcționare prevăzut înanexa nr. 1."
Deși cererea de chemare în judecată a fost introdusă de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică B, Curtea reține că sediul mandatarului nu poate influența competența teritorială, iar alegerea de domiciliu poate fi făcută doar pentru comunicarea actelor de procedură, iar nu și pentru determinarea competenței teritoriale.
Prin urmare, pentru stabilirea competenței teritoriale, nu are relevanță locul unde s-a produs prejudiciul. De asemenea, nu are relevanță nici sediul Direcției Silvice B - unitate fără personalitate juridică, astfel după cu rezultă din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, care prevede la art. 9 alin. 1 că "(1) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva are în structura sa unități fără personalitate juridică - direcții silvice, precum și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, ca unitate specializată de cercetare-proiectare-dezvoltare silvică, cu personalitate juridică."
Relevanța absolută în cauză, sub aspectul stabilirii competenței teritoriale de soluționare a cererii, o are sediul reclamantei.
Or, acest sediu este în mun. B, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București - secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin urmare, având în vedere că în speță, calitatea de reclamantă aparține Regiei Națională a Pădurilor - Romsilva, care are sediul central în municipiul B, bd. general G nr. 31, sectorul 1, văzând dispozițiile art. 284 al. 2 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 405/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr- și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - prin Direcția Silvică B, împotriva sentinței nr. 405 din 25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Casează sentința civilă nr.405 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-pentru Jud.-
-aflată în semnează
-președintele instanței,
Red.
Jud.fond:
Ex.2/16.12.2009.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina -Litigiu de muncă
II. - Soluția la fond -Respins ca nefondată acțiunea în daune formulată de reclamanta R -.
III. - Soluția în recurs -Admite recursul declarat de reclamanta -
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr. 1455/17.12.2009
Judecători Dosar nr-
Complet:- - -
II. TRIBUNALUL BOTOȘANI - -
Sentința nr.405/25.03.2009 -
Judecători:
Deși cererea de chemare în judecată a fost introdusă de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică B, Curtea reține că sediul mandatarului nu poate influența competența teritorială, iar alegerea de domiciliu poate fi făcută doar pentru comunicarea actelor de procedură, iar nu și pentru determinarea competenței teritoriale.
Prin urmare, pentru stabilirea competenței teritoriale, nu are relevanță locul unde s-a produs prejudiciul. De asemenea, nu are relevanță nici sediul Direcției Silvice B - unitate fără personalitate juridică, astfel după cu rezultă din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, care prevede la art. 9 alin. 1 că "(1) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva are în structura sa unități fără personalitate juridică - direcții silvice, precum și Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, ca unitate specializată de cercetare-proiectare-dezvoltare silvică, cu personalitate juridică."
Relevanța absolută în cauză, sub aspectul stabilirii competenței teritoriale de soluționare a cererii, o are sediul reclamantei.
Or, acest sediu este în mun. B, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București - secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin urmare, având în vedere că în speță, calitatea de reclamantă aparține Regiei Națională a Pădurilor - Romsilva, care are sediul central în municipiul B, bd. general G nr. 31, sectorul 1, văzând dispozițiile art. 284 al. 2 din Legea nr. 53/2003 ( Codul muncii ), Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 405/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr- și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu
