Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1456/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1456
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean S, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței nr.1317 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Grădinița cu Program Normal nr.12 S, Inspectoratul Școlar Județean S, Municipiul S - prin Primar. și reclamanții intimați:, -ia, ,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității recursului declarat de Consiliul Județean S și a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- din 20.05.2009, reclamanții, -ia, Toți Prin Sindicatul Județean De Învățământ, S-Prin consilier juridic în contradictoriu cu pârâții Grădinița Cu Program Normal Nr.12, S, Municipiul S-Prin Primar, Consiliul Județean S, Inspectoratul Școlar Județean au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, pârâții să fie obligați să le plătească drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.220/2007 pentru perioada ianuarie 2007 - 17 iulie 2007, cu aplicarea indicelui de inflație.
În motivarea acțiunii arată reclamanții că prin nr.OG11/2007 s-a prevăzut că în anul 2007 se vor acorda creșteri salariale personalului didactic în trei etape: 1.01.2007 - 31.03.2007, 1.04.2007 - 30.09.2007 și 1.10.2007 - 31.12.2007.
Legea 220/2007 de aprobare a ordonanței 11/2007 modifică și completează anexele Ordonanței fără a modifica și etapele de acordare a majorărilor.
Cu toate acestea, pârâtele au făcut aplicarea dispozițiilor legale menționate începând cu data de 17.07.2007, data publicării Legii 220/2007 în Monitorul Oficial și nu cu data de 1.01.2007 cum erau prevăzute.
În susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar copia deciziei nr.45 din 29.01.2008 a Curții de Apel Iași, tabel nominal cu cadrele didactice, adeverințe privind acordarea gradului didactic, actele de stare civilă.
Pârâtul Consiliul Județean S, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că între Consiliul Județean S și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă.
Ceilalți pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.1317 din 11 iunie 2009 Tribunalul Suceava - Secția civilă,a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean S, ca nefondată.
A admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, -ia, Toți Prin Sindicatul Județean De Învățământ, S-Prin Consilier Juridic în contradictoriu cu pârâții Grădinița Cu Program Normal Nr.12, S, Municipiul S - Prin Primar, Consiliul Județean S, Inspectoratul Școlar Județean
A obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea dispozițiilor legii nr.220/2007, pentru perioada ianuarie 2007 - 17.07.2007, actualizate cu indicele de inflație.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut cu privire la excepție că art. 7 alin. 3 din Legea 84/1995 prevede că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 486/2006, consiliul județean are atribuții în a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar, astfel că justifică legitimarea procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Potrivit Ordonanței nr.11/2007 privind creșterile ce se vor acorda în cursul anului 2007 personalului didactic din învățământ se majorează prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare în trei etape: 1 ianuarie - 31 martie 2007, 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și 1 octombrie - 31 decembrie 2007.
Potrivit art.9 prevederile ordonanței se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
Legea nr.220 din 4 iulie 2007 aprobă ordonanța Guvernului nr.11/2007 și modifică anexele nr.1.1, 1.2, 2, 3 și 4 privind coeficienții de multiplicare, etapele rămânând aceleași: 1 ianuarie - 31 martie 2007, 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și 1 octombrie - 31 decembrie 2007.
Problema litigioasă este dacă coeficienții de multiplicare astfel cum au fost modificați prin Legea nr.220/2007 se aplică de la 1 ianuarie 2007, fără a se aduce atingere principiului neretroactivității legii prevăzut de art.2 alin.2 și art.15 din Constituția României.
Sub acest aspect apreciem că dispozițiile modificatoare ale coeficienților de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică din legea de aprobare nr.220/2007 se încorporează în actul de bază, OG11/2007, identificându-se cu acesta de la data intrării lor în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2007 așa cum prevede art.9 din Ordonanță, în conformitate cu dispozițiile art.60 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Ca urmare, câtă vreme art.9 privind termenul de la care operează creșterile salariale nu a suferit modificări, OG11/2007 așa cum a fost modificată prin Legea 220/2007 trebuie aplicată de la data stabilită în cuprinsul său, respectiv 1 ianuarie 2007 și nu de la data de 17.07.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Scriticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare a susținut lipsa calității procesuale pasive întrucât în acest litigiu, având ca obiect un conflict de muncă, conform art.1 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, pârât nu poate fi decât unitatea care utilizează munca prestată de salariați, invocând inexistența unor raporturi de muncă cu reclamanții conform dispozițiilor Codului Muncii.
Pe fond, fără a arăta motivele, solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate în recursce vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Recurentul are calitate procesuală pasivă, așa cum în mod corect și pe larg a argumentat prima instanță.
Potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.84/1995, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și bugetele locale.
Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în aceste bugete.
Conform art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006 Consiliul Județean are atribuții cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Trimiterea la actele normative menționate în cererea de recurs (art.13 și 14 din Legea nr.379/2005, art.14 alin.5 din Legea nr.486/2006, art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007) constituie argumente simetric inverse, în sensul că fundamentează existența calității procesuale pasive a recurentului.
În aceste condiții, inexistența calității de angajator este lipsită de relevanță juridică.
Pe fond, nefiind arătate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței, controlul instanței de recurs sub acest aspect nu poate fi exercitat.
Față de cele reținute și în absența motivelor de ordine publică, Curtea constatând că recursul este nefondat, îl va respinge ca atare în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean S, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței nr.1317 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
-pentru jud.- - aflată
-în semnează -
-președintele instanței,
Red.
Jud.fond:
Tehnored. ex.2
07.12.2009
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu