Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1457/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1457
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1367 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtei recurente, reprezentanții pârâților intimați Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor Publice B, Tribunalul Botoșani și reclamanții -intimați, -,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr- din data de 5.05.2009 reclamanții, -, Toți De La Tribunalul Botoșani în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Curtea De APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei Și Finanțelor B, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG nr. 137/2000, sumă actualizată la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că din adresa nr. 42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr. 1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Mai arată reclamanții că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că există doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. Această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
Mai arată reclamanții că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv consilierilor asimilați magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar premiați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
În drept, reclamanții invocă art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art. 21 alin. 1 din OG. 137/2000.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâtul menționează deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820, 821 din 03.07.2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Pârâtul susține că acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministrului Justiției nu poate fi reținută ca o încălcare a dispozițiilor OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu ne aflăm în prezența unui "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai de o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui salariat din sistemul justiției. Legea 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 numai modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmează a fi stabilite în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Mai susține pârâtul că reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG 137/2000. De asemenea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocolul 12 la Convenție fac referire la interzicerea generală a discriminării cu privire la exercitarea oricărui drept fundamental ori prevăzut de lege.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinabil potrivit legii, stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, printre care, existența unor sume în fondul cu destinație specială, apoi obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost elaborate criteriile ce urmează a sta la baza acordării stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea 146/1996, care sunt distincte pentru cele două categorii profesionale. Totodată, susține că, prin normelor menționate, s-a prevăzut că propunerile nominale și cuantumul sumelor ce se acordă judecătorilor și personalului auxiliar se stabilesc de colegiile de conducere ale instanțelor pe baza criteriilor prevăzute de aceleași norme.
Prin întâmpinarea de la dosar, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu are calitate de ordonator principal de credite, obligația de stabilire a salariilor de bază, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare - Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava. A mai susținut că raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Curtea de Apel - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea nr. 11 din 5.05 2009 declinat competența de soluționare a cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Suceava - secția civilă, conform deciziei nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 20.05 2009, sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1367 din 15.06.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerul Justiției, cu titlu de despăgubiri sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art. 154 alin. 3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. în acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
În cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În primul rând, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile; în discuție este categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției; atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor nr.OG 27/2006 (art. 3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
În al doilea rând, existența unui tratament diferențiat; art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. i din OG nr. 137/2000.
Contrar susținerilor pârâtului Ministerul Justiției, dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege. Potrivit art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției", iar "repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Prin prezenta acțiune, se invocă atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Altfel spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților, în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
Reclamanții au depus mai multe ordine emise de ministrul justiției, care atestă că, în intervalul 2006 - 2008, personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente.
Pârâtul Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de următoarele:
Nu sunt date în speță condițiile necesare existenței unei discriminări în sensul arătat de OG nr. 137/2000, precum nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la acesta.
Astfel, nu se poate reține o încălcare a disp. OG nr. 137/2000, respectiv a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor întrucât nu există un "drept de a fi premiat" ca drept recunoscut și protejat de lege, ci doar posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente cu îndeplinirea anumitor condiții, stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Pentru munca prestată de salariat angajatorul este obligat să-i plătească salariul, sporurile și adaosurile la care este îndreptățit potrivit legii, în schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii, pe care le poate stabili angajatorul ca prioritare. Așadar, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege, cu caracter absolut și nu se confundă cu salariul, depinzând de o multitudine de factori, respectiv existența unei sume, obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, Libertăților la un anumit moment vis-a-vis de procesul de reformă, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Nici Legea nr. 146/1996, și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției și Libertăților nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având doar vocația de a fi potențiali beneficiari ai unor stimulente, în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 coroborate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
Deși legal citați intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs, ce vizează disp. art. 304 pct. 9.pr.civ. curtea constată întemeiat recursul pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 "Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice domeniu ale vieții publice.
3 stipulează că "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor arătate la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate.
Așadar, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind una de discriminare trebuie întrunite cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință;
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemeni tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea și înlăturarea recunoașterii,folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice.
În concluzie, nu orice tratament diferit semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de tratament preferențial iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă dar rezonabilă.
Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacră dreptul la tratament egal, "exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute de convenție trebuie să fie asigurate fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, însă, în speță, nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate de reclamanți.
Nici Legea nr. 146/1996 și nici Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției și Libertăților nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligația acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențialii beneficiari ai acestor stimulente, în funcție de anumite criterii.
În conformitate cu disp. art. 41 din Constituție "salariații" au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art. 155 din Codul muncii stipulează că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală".
Pentru munca prestată angajatorul este obligat să plătească salariatului salariul din care fac parte și sporurile în alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii.
În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților, în funcție de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
financiar are o natură diferită de salariu, nu se confundă cu acesta și nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, el depinzând de o serie de factori, cum ar fi existența unei resurse financiare, obiectivele urmărite la un moment dat de Ministerul Justiției și Libertăților, munca personalului, calitatea muncii, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Însăși noțiunea de stimulent, prin scopul acestuia de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale cuvenite, oferă o posibilitate de apreciere angajatorului cu privire la persoanele ce urmează să le primească. Acordarea stimulentelor tuturor angajaților contravine chiar scopului acordării acestora.
Potrivit art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne, aprobate prin ordin al Ministrului Justiției și Libertăților ", iar criteriile de repartizare, așa cum rezultă din normele de aplicare, au caracter exemplificativ și nu limitativ, astfel că, stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG137/2000.
Pentru aceste argumente, curtea constată că instanța de fond a apreciat eronat că acordarea stimulentelor doar unei anumite categorii de salariați, în funcție de criteriile stabilite de ministrul Justiției și Libertăților, "au constituit" o încălcare a dispozițiilor art.2 din nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor.
De urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința recurată, iar în rejudecare va respinge ca nefondată, în totalitate, acțiunea reclamanților.
Se va menține dispoziția privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1367 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința nr.1367/15.06.2009 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr-, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, -, toți de la Tribunalul Botoșani în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Curtea De APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor B.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnored. ex.2/25.XI.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina -Contestație decizie de pensionare.
II. - Soluția la instanța de fond.,A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea având ca obiect "drepturi bănești" privind pe reclamanții, -, Toți De La Tribunalul Botoșani În Contradictoriu Cu Pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Curtea De APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei Și Finanțelor
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerul Justiției, cu titlu de despăgubiri sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data efectuării plății.
III. - Soluția în recurs -Admis recursulde pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților B,-, sector 5, împotriva sentinței nr. 1367 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința nr.1367/15.06.2009 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr-, în sensul că respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, -, toți de la Tribunalul Botoșani în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Tribunalul Botoșani, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, Curtea De APEL SUCEAVA, Ministerul Economiei și Finanțelor B.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr. 1457/17.11.2009
Judecători Dosar nr-
Complet: - - -
II. TRIBUNALUL SUCEAVA - -
Sentința nr. 1367/15 iunie 2009 -
Judecători:
În conformitate cu disp. art. 41 din Constituție "salariații" au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art. 155 din Codul muncii stipulează că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru muncă egală".
Pentru munca prestată angajatorul este obligat să plătească salariatului salariul din care fac parte și sporurile în alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii.
În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților, în funcție de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
financiar are o natură diferită de salariu, nu se confundă cu acesta și nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, el depinzând de o serie de factori, cum ar fi existența unei resurse financiare, obiectivele urmărite la un moment dat de Ministerul Justiției și Libertăților, munca personalului, calitatea muncii, criterii de performanță apreciate ca prioritare.
Însăși noțiunea de stimulent, prin scopul acestuia de a premia, stimula, recompensa suplimentar anumiți angajați, fără a modifica drepturile salariale cuvenite, oferă o posibilitate de apreciere angajatorului cu privire la persoanele ce urmează să le primească. Acordarea stimulentelor tuturor angajaților contravine chiar scopului acordării acestora.
Potrivit art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne, aprobate prin ordin al Ministrului Justiției și Libertăților ", iar criteriile de repartizare, așa cum rezultă din normele de aplicare, au caracter exemplificativ și nu limitativ, astfel că, stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG137/2000.
Pentru aceste argumente, curtea constată că instanța de fond a apreciat eronat că acordarea stimulentelor doar unei anumite categorii de salariați, în funcție de criteriile stabilite de ministrul Justiției și Libertăților, "au constituit" o încălcare a dispozițiilor art.2 din nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor.
De urmare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților și va modifica în parte sentința recurată, iar în rejudecare va respinge ca nefondată, în totalitate, acțiunea reclamanților.
Se va menține dispoziția privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu
