Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1601/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1601
Ședința publică din data de 5 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta pârâtă Direcția Silvică Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, Bulevardul I, nr. 68, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 529 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul reclamant, cu domiciliul în comuna, sat, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă Direcția Silvică Târgoviște reprezentată de consilier juridic și intimatul pârât reclamant, reprezentat de avocat din Baroul București, conform contractului de asistență juridică nr. - din 4 septembrie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru intimatul pârât reclamant, depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs, un exemplar comunicându-l recurentei reclamante și chitanță fiscală nr. 15 din 5 septembrie 2008, reprezentând onorariu apărător în valoare de 1000 lei, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
La rândul său, consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta reclamantă Direcția Silvică Târgoviște, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având din nou cuvântul pentru recurenta reclamantă Direcția Silvică Târgoviște, consilier juridic arată că prima critică cu privire la soluția instanței de fond, vizează plata orelor suplimentare lucrate în zilele de sâmbătă, sens în care precizează că, în conformitate cu disp. art. 7 din Ordinul 15/1988 din Regulamentul de Pază, paza pădurilor se execută și se asigură de pădurari printr- supraveghere permanentă, mai ales în timpul și în locurile în care se înregistrează frecvent tăieri ilegale de arbori. Se înțelege astfel că programul de lucru este flexibil, programul săptămânal de 40 de ore putându-se realiza și în alte intervale de timp decât orele 8- 1630în cazul personalului de teren. De asemenea, la art. 115 din CCM se statuează că activitățile desfășurate de salariați peste programul de lucru, în zilele de repaus și sărbători, nu se compensează cu timp liber și nici nu se plătesc.
Se arată de recurentă că aceste prevederi legale nu au fost avute în vedere de instanța de fond.
Referitor la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2004 - 2006, conform art. 151(1) codul muncii concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Conform art. 151 alin. 4 CCM este permisă compensarea în bani concediului de odihnă neefectuat, doar în cazul încetării contractului individual de muncă. Situațiile de excepție pentru acordarea concediului de odihnă sunt prevăzute de art. 151 și se referă la situația în care salariatul este rechemat din concediu și nu are posibilitatea efectuării acestuia până la sfârșitul anului și situația în care a intervenit suspendarea de drept contractului individual de muncă, situații care nu se regăsesc în cazul intimatului .
Cu privire la acordarea de către instanță a c/val tichetelor de masă, este de precizat că în conformitate cu disp. art. 184 din CCM nu beneficiază de tichete de masă personalul salariat care înregistrează față de unitate debite neachitate în termen, dispoziție care însă fost nesocotită atât de expert cât și de instanță.
Față de aceste considerente, se solicită admiterea recursului și modificarea în parte soluției instanței de fond, în sensul respingerii cererii reconvenționale.
Avocat pentru intimatul pârât reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat arătând, în esență, că prima critică a recurentei referitoare la programul flexibil nu poate fi reținută în condițiile în care nu s- pus în discuție intervalul orar în care intimatul și- desfășurat activitatea, ci cuantumul orelor efectiv lucrate.
În ceea ce privește ce de-al doilea motiv de recurs referitor la plata indemnizație de concediu odihnă, acest motiv este nefondat, dacă ne raportăm la dispozițiile art. 151 și 152 din CCM, cât mai ales la dispozițiile art. 139 din codul muncii. Față de probele administrate este irelevantă afirmația recurentei conform căreia reclamantul nu solicitat acordarea concediului de odihnă, în condițiile în care angajatorul nu și-a respectat obligația de a realiza programarea pentru concediile de odihnă.
Ultimul motiv de recurs, referitor la acordarea de către instanța de fond a c/val tichetelor de masă se precizează că, potrivit disp. art. 5 din Legea nr. 142/1998, angajatorul trebuie să distribuie salariaților tichete de masă lunar, în ultima decadă fiecărei luni pentru luna următoare, iar potrivit disp. art. 184 din CCM nu poate beneficia de tichete de masă personalul salariat care înregistrează debite neachitate în termen față de unitate. În situația de față, angajatorul nu făcut dovada stabilirii unui termen de achitare debitelor, acestea fiind constatate ulterior datelor la care avea obligația instituită de Legea 142/1998 de acorda tichete de masă.
În consecință se solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub numărul -, reclamanta Direcția Silvică Târgoviște chemat în judecată pe pârâtul pentru angajarea răspunderii patrimoniale acestuia și obligarea la plata sumei de 5188 lei ce reprezintă prejudiciu ocazionat unității prin îndeplinirea defectuoasă atribuțiilor de serviciu.
Motivând cererea reclamanta arătat că pârâtul a îndeplinit funcția de pădurar în cadrul Ocolului Silvic M până la data de 10 iulie 2006 când i-au încetat raporturile de muncă prin decizia 263/07.07.2006, când s- constatat, cu ocazia unui control de fond la cantonul al cărui titular era, un volum de 36,486. nejustificat, prin acte de contravenție sau infracțiune, în valoare de 2762 lei, lipsă în gestiune de mangal de 990 kg și lipsă de material lemnos din gestiunea partizilor 574 și 454 în valoare de 3414 lei.
Reclamanta mai arătat că fostul salariat semnat trei angajamente de plată, obligându-se să achite în totalitate prejudiciul, din care, până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată plătit 1953,28 lei.
La termenul de judecată din 14 septembrie 2007, pârâtul arătat că recunoaște pretențiile ce fac obiectul cererii principale iar prin cererea reconvențională solicitat plata muncii prestate în zilele de sâmbătă din anul 2003 până în prezent, c/val concediu de odihnă pe anii 2004 - 2005, acordarea bonurilor de masă din septembrie 2005 până în aprilie 2006 precum și cantitatea de 10 de lemn pe anul 2006, neacordată până în prezent.
La termenul de judecată din 14 septembrie 2007, pârâtul a arătat că recunoaște pretențiile ce fac obiectul cererii principale iar prin cerere reconvențională a solicitat plata muncii prestate în zilele de sâmbătă, din anul 2003 până în prezent, c/val. concediului de odihnă pe anii 2004 - 2006, acordarea bonurilor de masă din septembrie 2005 până în aprilie 2006, precum și cantitatea de 10. de lemn pe anul 2006 neonorată până în prezent.
Motivând cererea, a arătat că a lucrat în zilele de sâmbătă, dovadă fiind condica de serviciu, că nu a efectuat concediul de odihnă și nu i-a fost livrată cantitatea de 10. de lemne, constituind "dreptul de competență" deși s-a prezentat în vederea ridicării.
A mai solicitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată și eventual compensarea datoriilor părților.
Prin întâmpinare, reclamanta - pârâtă a invocat excepția prescripției privind plata zilelor de sâmbătă începând cu anul 2003, iar pe fond a arătat că pădurarii au un program de lucru flexibil putându-l realiza și în alte intervale de timp decât între orele 8,00 - 16,30, că în ce privește concediul de odihnă acesta se efectuează în fiecare an cu anumite excepții în care nu se încadrează pârâtului reclamant iar în ceea ce privește acordarea cantității de 10. de lemn a precizat că salariatului i s-a aprobat solicitarea însă nu s-a prezentat în vederea ridicării materialului lemnos.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, a precizat că în lunile februarie și martie nu i-au fost acordate pârâtului reclamant întrucât a înregistrat debite față de unitate, iar în luna aprilie a efectuat concediul de odihnă.
S-au anexat întâmpinării copii de pe următoarele acte: OM 15/1988, extras CCM, adresa nr.3018/29 martie 2006, adresa nr.9191/21 septembrie 2007, cerere concediu de odihnă 2006, situație acordare tichete septembrie 2004 - ianuarie 2006.
S-au încuviințat cu privire la cererea reconvențională proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă care să stabilească c/val.zilelor de sâmbătă lucrate din anul 2003 și până în prezent, a concediului de odihnă neefectuat și a celorlalte drepturi restante solicitate.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.529 din 8 aprilie 2008, admis acțiunea formulată de reclamanta pârâtă Direcția Silvică Târgoviște și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, a obligat pe pârâtul - reclamant la plata către reclamanta -pârâtă a sumei de 5.188 lei reprezentând prejudiciul cauzat acesteia, a obligat pe reclamanta - pârâtă la plata către pârâtul - reclamant a sumei de 3.526 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite și neacordate, a compensat datoriile reciproce și a obligat pe pârâtul reclamant la plata către reclamanta - pârâtă a sumei de 1.662 lei, reprezentând diferența dintre cele două debite.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește cererea reconvențională, tribunalul constatat că aceasta este întemeiată, fiind îndeplinite prevederile art.269 din Codul muncii în raport de care angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Astfel, potrivit art.110 din, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata timpului de muncă este de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână, iar pentru personalul de teren (pădurari, agenți de teren, brigadieri, brigadieri silvici, etc.) și pentru personalul cu funcții de conducere, programul de lucru este flexibil urmând a se încadra în durata normală a timpului de muncă.
De asemenea, potrivit art.111 din durata maximă a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Din copiile filelor din condica de serviciu depuse la dosar, precum și din bonurile de lucru recepție - pontaje, rezultă efectuarea de către pârâtul - reclamant de ore suplimentare în zilele de sâmbătă, acestea nefiind pontate în lunile decembrie 2004, august 2005 și perioada noiembrie 2005 - martie 2006, iar expertul a stabilit că i se cuvin pentru întreaga perioadă 1905 lei, calculați cu un spor de 75 % conform prevederilor.
Nu poate fi primită susținerea reclamantei - pârâte în sensul că aceste ore suplimentare nu se plătesc și nici nu se compensează cu timp liber dacă se datorează restanțelor nejustificate ori îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de muncă, în conformitate cu art.115 din, deoarece nu s-a făcut dovada vreunei culpe a salariatului în ce privește îndeplinirea atribuțiilor sale și nici faptul că nu și-a îndeplinit la timp aceste atribuții.
Este întemeiată și cererea pârâtului - reclamant privind acordarea indemnizației pentru concediile de odihnă pe anii 2004 - 2005 deoarece acesta nu a fost efectuat și nici nu a beneficiat de indemnizația aferentă.
Conform art.151 din, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, iar angajatorul este obligat să-l acorde până la sfârșitul anului următor tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. De asemenea, conform art.152 din, efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului.
mai reținut instanța de fond că angajatorul nu și-a respectat obligația de a realiza programarea prevăzută de contract și nici nu a realizat compensarea în bani a concediului de odihnă, astfel că instanța apreciază întemeiată cererea urmând a obliga pârâta la plata sumei de 1.220 lei stabilită în raportul de expertiză.
În legătură cu bonurile de masă, acestea sunt în cuantum de 401 lei, iar prevederile art. 178 din nu au aplicabilitate, întrucât reclamanta - pârâtă nu a stabilit un termen scadent al plății debitelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta pârâtă Direcția Silvică Târgoviște, în baza art. 304 pct.9 Cod proc.civilă, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta a învederat că, în conformitate cu art. 7 și 12 din Ordinul 15/1998, pădurarul poartă răspunderea pentru supravegherea și asigurarea integrității fondului forestier, atribuții care erau prevăzute și în fișa postului pârâtului.
S- arătat că programul de lucru săptămânal însuma 40 de ore, fiind flexibil. Ca atare, consideră recurenta că în mod greșit au fost respinse obiecțiunile la raportul de expertiză atât în ceea ce privește existența orelor suplimentare cât și calculul acestora.
În ceea ce privește plata indemnizației de concediu, recurenta consideră că în baza art. 151 (1) codul muncii, pârâtul trebuia să solicite efectuarea concediului în fiecare an întrucât excepțiile sunt permise în cazul rechemării din concediu și suspendării contractului individual de muncă.
Cu privire la acordarea tichetelor de masă, s- arătat că personalul nu poate beneficia de aceste tichete dacă înregistrează debite față de unitate conform art. 184 CCM.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu. Astfel, potrivit art.110 din, pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata timpului de muncă este de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână, iar pentru personalul de teren (pădurari, agenți de teren, brigadieri, brigadieri silvici, etc.) și pentru personalul cu funcții de conducere, programul de lucru este flexibil urmând a se încadra în durata normală a timpului de muncă. Potrivit art.111 din, durata maximă a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Într-adevăr, din copiile filelor din condica de serviciu depuse la dosar, precum și din bonurile de lucru recepție - pontaje, rezultă efectuarea de către pârâtul - reclamant de ore suplimentare în zilele de sâmbătă, acestea nefiind pontate în lunile decembrie 2004, august 2005 și perioada noiembrie 2005 - martie 2006.
Nu poate fi primită susținerea recurentei reclamante în sensul că aceste ore suplimentare nu se plătesc și nici nu se compensează cu timp liber dacă se datorează restanțelor nejustificate ori îndeplinirii necorespunzătoare a sarcinilor de muncă în conformitate cu art.115 din, deoarece nu s-a făcut dovada vreunei culpe a salariatului în ce privește îndeplinirea atribuțiilor sale și nici faptul că nu și-a îndeplinit la timp aceste atribuții.
Corect a reținut instanța de fond că este întemeiată și cererea pârâtului - reclamant privind acordarea indemnizației pentru concediile de odihnă pe anii 2004 - 2005 deoarece acesta nu a fost efectuat și nici nu a beneficiat de indemnizația aferentă.
Conform art.151 din concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, iar angajatorul este obligat să-l acorde până la sfârșitul anului următor tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, iar conform art.152 din efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului. Or, angajatorul nu a dovedit că și-a respectat obligația de a realiza programarea prevăzută de contract și nici nu a realizat compensarea în bani a concediului de odihnă, astfel încât Curtea apreciază ca nefondat acest motiv de recurs.
În legătură cu bonurile de masă, dispozițiile art. 184 CCM, astfel cum a reținut și instanța de fond, nu au aplicabilitate, întrucât reclamanta - pârâtă nu a stabilit un termen scadent al plății debitelor.
Așa fiind în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp. art. 274 Cod proc.civilă:
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta pârâtă Direcția Silvică Târgoviște, cu sediul în municipiul Târgoviște, Bulevardul I, nr. 68, jud. D, împotriva sentinței civile nr.529 din 8 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul reclamant, cu domiciliul în comuna, sat, jud.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 septembrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.CP/MD
2 ex./23.09.2008
. fond - al Tribunalului Dâmbovița
G -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Cristina
