Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5133/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3721/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 5133/
Ședința publică din data de 14 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenta-reclamantă - " " SRL și de recurentul-pârât împotriva sentinței civile nr.1003 din data de 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.47982/3/LM/2005 - având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială - plată sumă".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 07 iulie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 14 iulie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.12.2005 pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamanta - International SRL a chemat în judecată pârâtul, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 680,04 lei, reprezentând prejudiciul material produs în urma efectuării curselor nr.176/14.02.2005, nr. 221/30.05.2005, nr.231/20.06.2005, nr.236/ 30.06.2005 și nr. 238/05.07.2005; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.014 euro, reprezentând prejudiciul material produs în urma efectuării curselor nr.137/31.03.2005. nr.146/10.05.2005, nr.149/15.05.2005, nr.151/30.05.2005, nr. 158/20.06.2005 și nr. 163/05.07.2005.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 09.01.2006, pârâtul reclamant a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumelor reținute în mod abuziv din drepturile salariale cuvenite în ultimii 3 ani, obligarea reclamantei-pârâte la plata indemnizației de delegare, diurna cuvenită pentru transporturile rutiere interne și internaționale efectuate în perioada ianuarie-iulie 2005, obligarea reclamantei-pârâte la plata indemnizației de concediu de odihnă neefectuat în ultimii 3 ani, obligarea reclamantei-pârâte la restituirea carnetului de muncă și la plata cheltuielilor de judecată.
Față de pretențiile formulate de fostul salariat, societatea reclamantă a prezentat, la rândul său, instanței o cerere reconvențională prin care a solicitat, în cazul în care se va constata reținerea nelegală din drepturile salariale ale pârâtului -reclamant a unor sume reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice, obligarea acestuia la plata sumei de 2.001,5 lei reprezentând daune materiale cauzate societății prin efectuarea convorbirilor telefonice în interes personal, pe cheltuiala societății.
Prin sentința civilă nr.1003/09.02.2009, Tribunalul Bucureștiaa dmis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - Internațional SRL n contradictoriu cu pârâtul ; a bligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plații, reprezentând despăgubiri; a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă - Internațional SRL; a obligat reclamanta - pârâtă la plata către pârâtul - reclamant a sumelor de 6243,5 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor salariale reținute în perioada 2003 - 2005, de 1112 lei, reprezentând valoarea actualizată a indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2003 - 2005, de 2831 euro, în echivalent în lei, și de 567 lei, reprezentând contravaloare diurne pentru cursele din perioada ianuarie - iulie 2005; a obligat reclamanta - pârâta să predea pârâtului - reclamant carnetul de muncă; a obligat reclamanta - pârâtă la 1.500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul - reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâtul a fost salariatul reclamantei, în calitate de șofer, începând cu data de 1.07.1999, în baza contractului individual de muncă înregistrat la B cu nr.2881/7.07.1999. Raporturile de muncă au încetat la data de 3.08.2005, în baza deciziei nr. 544/22.10.2007 emisă de reclamantă.
Reclamanta a pretins obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport nedecontate și nerestituite la întoarcerea din cursele efectuate în perioada 14.02.2005 - 15.05.2005.
La rândul său, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la restituirea sumelor reținute în mod abuziv din drepturile salariale cuvenite în ultimii trei ani, la plata indemnizației de delegare-diurnă cuvenită pentru transporturile rutiere interne și internaționale efectuate în perioada ianuarie - iulie 2005, la plata indemnizației neacordată pentru concediul de odihnă cuvenit în ultimii trei ani, obligarea acesteia la restituirea carnetului de muncă și la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit expertului contabil G, în perioada martie - iulie 2005 pârâtul a încasat de la reclamantă, cu titlu de avans pentru deplasări externe, suma de 4900 euro și pentru deplasări interne suma de 2.300 lei, din care pârâtul nu a justificat suma de 500 euro. Raportul de expertiză a concluzionat că în perioada 15.12.2002 - 3.08.2005 pârâtului i-au fost reținute din salariu sume în cuantum total de 4833,5 lei, reprezentând contravaloare convorbiri telefonice și asigurare RCA, că diurnele cuvenite pârâtului pentru cursele interne și internaționale efectuate în perioada ianuarie - iulie 2005 au o valoare totală de 2831 euro și de 567 lei, precum și că indemnizația de concediu de odihnă cuvenită pentru anii 2003 -2005 este de 856 lei. Expertul a actualizat sumele cu titlu de rețineri din salariu la 6243,5 lei și cu titlu de indemnizația de concediu de odihnă la 1112 lei.
Art.270 din Codul muncii reglementează răspunderea patrimonială a salariaților, întemeiată pe principiile răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit susținerilor ambelor părți, pentru efectuarea în bune condiții a transporturilor de mărfuri societatea achita pârâtului, șofer de autovehicul, înainte de plecarea în cursă, o sumă de bani în avans, necesară pentru acoperirea cheltuielilor de transport, iar la întoarcerea din cursă acesta avea obligația să predea documentele de transport prin care să justifice cheltuielile efectuate, urmând ca sumele necheltuite să fie restituite societății.
Astfel, prin fapta sa de a nu-și îndeplini în mod corespunzător sarcina de serviciu, și anume de a nu restitui sumele de bani încasate cu titlu de avans spre decontare și nejustificate ca fiind cheltuite prin documente, faptă care are caracter ilicit deoarece a fost săvârșită cu încălcarea obligației asumată față de angajator, pârâtul a produs reclamantei un prejudiciu din vina sa, prejudiciu constând în suma de bani cu care a fost diminuat patrimoniul societății prin nerestituirea sumelor a căror cheltuire nu a fost justificată, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile ce are la bază contractul de muncă încheiat între părți.
În consecință, pârâtul a fost obligat să despăgubească reclamanta prin plata sumei de bani ce reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a nejustificării cheltuirii sumelor încasate în avans. La stabilirea întinderii prejudiciului instanța a avut în vedere concluziile expertului contabil, care a stabilit, pe baza ordinelor de deplasare depuse la dosar, întocmite în perioada martie - iulie 2005, care au fost însoțite de documente justificative, precum și pe baza registrului de casă al societății, sumele plătite pârâtului ca avans spre decontare.
Art.39 alin.1 lit.a și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii reglementează dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și, implicit, obligația corelativă a angajatorului de a plăti salariul. Totodată, art.44 alin.2 prevede dreptul salariatului la indemnizația de delegare, iar art.139 și art.145 din Codul muncii instituie dreptul salariatului la concediu de odihnă anual plătit, respectiv la încasarea unei indemnizații de concediu. Cum reclamanta nu a dovedit că a achitat pârâtului integral sumele cu titlu de salarii pentru perioada anilor 2003 - 2005, reținerile din salariu neputând fi operate de angajator, potrivit art.164 alin.1 și 2 din codul muncii, și nici că a achitat sumele cu titlu de diurne pentru cursele efectuate de pârât în perioada ianuarie - iulie 2005 și cu titlu de indemnizație de concediu de odihna pentru perioada anilor 2003 - 2005, în baza textelor legale menționate s-a stabilit în sarcina angajatorului aceste obligații.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 alin.2 din decretul nr.92/1976, reclamanta - pârâta a fost obligată să predea pârâtului - reclamant carnetul de muncă.
Cum ambele părți se află în culpă procesuală, în baza art.274 și următoarele Cod procedură civilă, reclamanta - pârâta a fost obligată la plata unei părți din cheltuielile de judecată suportate de către pârâtul - reclamant cu prilejul soluționării cauzei, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs la data de 15.04.2009 reclamanta-pârâtă - carpatina SRL și la data de 08.05.2009 pârâtul-reclamant, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.06.2009 sub nr-.
Recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii instanței de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea parțială a sentinței recurate în sensul reducerii sumelor de bani reprezentând valoarea drepturilor salariale reținute în perioada 2003-2005, respectiv contravaloarea diurnelor la care a fost obligată societatea recurentă.
Susține că este nelegal cuantumul de 6243,5 lei, reprezentând drepturi salariale reținute în perioada arătată, calculul fiind determinat în mod eronat de către expertul contabil.
De asemenea, expertul a calculat greșit și drepturile salariale reținute fără justificare, adică 2.035 lei cheltuieli cu telefonul și 303 lei reprezentând asigurarea RCA.
Întrucât nu s-a ținut cont de modul abuziv de calcul al sumelor datorate, nu s-a ținut cont de obiecțiunile la expertiza formulată, instanța practic a acordat mai mult decât s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod pr.civilă.
Într-un al doilea motiv de recurs societatea a fost obligată nelegal la plata sumei de 2.831 Euro și 567 lei reprezentând contravaloare diurne pentru cursele din perioada ianuarie-iulie 2005. și gravele greșeli ale expertului rezultă din Anexa 10 raportului de expertiză, cuantumul total al expertului neținând seama des umele avansate deja de societate. Diferența rezultată este de 2.831 Euro - 2245 Euro, adică 567 Euro., pentru cursele interne, contravaloarea diurnei este de numai 117 lei ca diferență dintre 567 lei și 450 lei.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul-pârât se invocă dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiate și obligarea societății la plata sumelor reprezentând cazarea.
Consideră recurentul-pârât că societatea nu a prezentat documente justificative legale de acordare a avansului, adică nu a prezentat dispoziții de plată semnate de casier și angajatul ce primește avansul. Proba acestor sume în avans trebuia făcută de angajator conform art.1169 cod civil și art.287 Codul muncii, însă s-a prezentat doar registrul de casă care nu este document justificativ.
Contestă astfel recurentul-pârât toate sumele luate în calcul de expert și preluate de instanță menționate în ordinele de deplasare.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată pentru următoarele:
Curtea va cerceta mai întâi criticile recurentului-pârât îndreptate împotriva modului de soluționare a cererii principale care are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, în condițiile art. 270 Codul muncii, pentru prejudiciile materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Concret, s-a solicitat obligarea fostului salariat la restituirea unor sume de bani încasate cu titlu de avansuri spre decontare pentru efectuarea unor curse de transport intern și internațional și pentru care, la întoarcerea din cursă, nu s-au prezentat documente justificative.
Într-un prim motiv de recurs al recurentului-pârât se invocă dispozițiile art.304 pct. 8 Cod procedură civilă și se susține că instanța a interpretat greșit un act juridic dedus judecății, schimbând astfel natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În limita acestui motiv de recurs, este susceptibilă de modificare acea hotărâre judecătorească pronunțată cu nesocotirea unui act juridic civil, în sens de convenție, conform art. 942 și următoarele Cod civil, indiferent dacă este bilaterală sau unilaterală. Este vorba însă de interpretarea actului în sine, după regula instituită de art. 969 Cod civil sau a clauzelor contractuale care, atunci când sunt confuze, echivoce sau contradictorii, trebuie interpretate după regulile prevăzute de art. 978-979, art. 980 și art. 983-984 Cod civil.
Așadar, instanța ar fi culpabilă dacă nu aplică convenția părților ce are valoare de lege pentru acestea, schimbând natura juridică a actului încheiat sau eventual, ignorând sau modificând clauzele contractuale, dându-le un alt înțeles decât cel convenit de părți.
În cauză însă, recurentul-pârât susține o interpretare greșită a unor documente contabile prezentate de societate pentru a dovedi avansurile spre decontare acordate salariatului și nedecontate ulterior. Susținerile recurentului pârât nu pot fi primite de C deoarece documentele contabile justificative nu au valoarea unor acte juridice bilaterale sau unilaterale în sensul Codului civil. Aspectele ridicate vor fi analizate în condițiile prevăzute de art. 3041Cod de procedură civilă.
Este de observat că partea tinde să demonstreze faptul neîncasării unor sume de bani la plecarea în curse prin faptul inexistenței acelor documente contabile prevăzute de lege adică a dispozițiilor de plată prin casierie care să fi atestat sumele încasate de șofer, pe baza legitimării și a semnăturii casierului și a șoferului.
Chiar dacă întocmirea de către societatea angajatoare a dispozițiilor de plată prin casierie era necesară pentru respectarea deplină a reglementărilor contabile în materia documentelor justificative, eventualele deficiențe în organizarea contabilității - SRL nu pot profita șoferului în sensul de a se considera inexistentă chiar operațiunea de predare a unei sume de bani. Ceea ce interesează în cauza de față este suma de bani propriu-zisă încasată de șofer, dacă a fost sau nu încasată, și modul în care s-a justificat și dovedit cheltuirea ei.
Ori, în cauză, pornind de la faptul cert și recunoscut al efectuării curselor de transport intern și internațional, pentru care era imposibil a se accepta plecarea, uneori spre destinații îndepărtate, fără nici o sumă de bani, expertul contabil Gac onsiderat că sumele înscrise în ordinele de deplasare reprezintă de fapt avansuri spre decontare, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu registrul de casă al societății pentru perioada martie-iulie 2005. Mai apoi, la solicitarea tribunalului, expertul a procedat la verificarea deconturilor, pe baza documentelor justificative prezentate de șoferul întors din cursă, ajungând la concluzia că suma de 500 euro nu este justificată.
Raționamentul este corect, fiind preluat ca atare în hotărârea instanței de fond, pârâtul reclamant fiind obligat să restituie angajatorului această sumă de bani în valută.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii reconvenționale, recurentul-pârât este nemulțumit de cuantumul sumei datorată de angajator pentru cazare pe timpul desfășurării curselor de transport.
Deși, în art.V din contract individual de muncă se prevede dreptul salariatului la drepturi de transport, cazare și diurnă, în cazul în care este trimis în delegație, această clauză nu dă dreptul acestuia la obținerea unei sume de bani ca reprezentând costul cazării. În primul rând, este de observat că salariatul nu se afla în "delegație" atunci când efectua transporturile rutiere interne și internaționale, ci exercita munca propriu-zisă de șofer pe autovehicul de 20 tone. În al doilea rând, este de principiu că salriații pot beneficia de sume de bani din partea societății, altele decât drepturile salariale, numai în măsura în care prezintă documente contabile justificative pentru că contabilitatea operațiunilor financiare se face pe baza principiului justificării faptelor. Prin urmare, în absența oricăror dovezi de plată a vreunei sume de bani care să fi fost achitată de salariat pentru cazare în timpul curselor, în absența chiar a unei declarații pe proprie răspundere pentru eventuale sume de bani cheltuite cu această destinație, nu pot fi primite pretențiile recurentului-pârât.
Cât privește motivele de recurs ale recurentei-reclamante, acestea vizează cererea reconvențională și sunt fondate în partea referitoare la determinarea cuantumului diurnei. Astfel, din raportul de expertiză, în partea referitoare la calculul diurnei, respectiv anexa 10, rezultă suma calculată pentru cursele interne și cele externe cu titlu de diurnă, sumele achitate de angajator la plecarea în curse, față de acestea, putând fi determinată diferența de achitat.
Așa fiind, Curtea constată că prima instanță a preluat concluziile raportului de expertiză, cu neobservarea faptului că o parte din suma determinată pentru diurne fusese achitată de angajator fostului său salariat, sumele înscrise în hotărâre cu acest titlu fiind în realitate totalul diurnelor, iar nu diferența de diurnă datorată pârâtului-reclamant. Urmează a se admite recursul recurentei-reclamante în baza art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 3041Cod de procedură civilă și a se modifica corespunzător hotărârea, în sensul de a fi obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 750 euro și suma de 11 lei, cu titlu de diurnă.
Motivul de recurs referitor la greșita determinare a sumelor reținute de societate în mod abuziv din drepturile salariale ale pârâtului-reclamant va fi încadrat de C în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Cât privește suma reținută de angajator din drepturile salariale plătite pârâtului-reclamant, cu titlu de rețineri contravaloare convorbiri telefonice și asigurare RCA, Curtea consideră corectă soluția primei instanțe.
Conform art.164 al.1 și 2 Codul muncii, nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie.
Recurenta-reclamantă a învederat existența unei convenții între societate și salariat prin care s-ar fi convenit folosirea telefonului mobil pus la dispoziție de angajator numai în interesul acestuia, contravaloarea convorbirilor efectuate în interes personal urmând a fi reținută din salariu. Dincolo de faptul că această înțelegere nu a fost dovedită prin mijloace de probă permise de procedura civilă, este susceptibilă de sancționare câtă vreme dispozițiile art. 164 Codul muncii interzic expres astfel de rețineri operate de angajator.
Situația este similară în privința sumelor de bani reținute cu titlu de asigurări RCA.
Pentru cele expuse, acest motiv de recurs va fi înlăturat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă - " " SRL împotriva sentinței civile nr.1003 din data de 09.02.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.47982/3/LM/2005.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de 750 Euro în echivalent lei și suma de 11 lei reprezentând diurnă pentru cursele efectuate în perioada ianuarie-iulie 2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de recurentul-pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./08.09.2009
Jud.fond:;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
