Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 531/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - acțiune în răspundere patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 531
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul, cu domiciliul în municipiul S,-, -. A,. 13, împotriva sentinței nr. 265 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru pârâtul-recurent și avocat, pentru reclamanta-intimată AUTO SRL S prin adm., lipsă fiind pârâtul-recurent.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, avocat, pentru reclamantul-intimat a depus întâmpinare, precizând că un exemplar de pe aceasta i-a înmânat avocatului.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru pârâtul-recurent, reiterând pe larg motivele de recurs a cerut admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. A arătat că instanța de fond nu a aplicat dispozițiile art. 195 al. 1 din Codul muncii în soluționarea cauzei. De asemenea, cursurile nu au fost mai mari de 60 zile, în speță cursul a durat 4 zile, prin urmare, nu puteau intra în sfera de reglementare a convenției semnate cu angajatorul și nici în sfera de aplicare a dispozițiilor care prevăd dreptul angajatorului de a pretinde ca daune contravaloarea cheltuielilor cu cursurile.
Avocat, pentru reclamanta-intimată, a cerut respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. A arătat că aceasta fiind dealer, personalul angajat al acesteia nu putea trece peste anumite operațiuni înainte ca oamenii să fie instruiți. De asemenea, a invocat dispozițiile art. 193 al. 2 din Codul muncii și a precizat că pârâtul și-a încetat activitatea prin demisie. Totodată, a mai arătat că nu sunt incidente dispozițiile art. 195 din Codul muncii, întrucât prin actul adițional încheiat între părți pârâtul s-a obligat la frecventarea unui curs, absolvirea lui și la restituirea cheltuielilor de școlarizare dacă părăsește societatea înainte de expirarea termenului de 3 ani de la data absolvirii lui.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr- din 30.09.2008, reclamanta " AUTO" a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 5257,07 lei, reprezentând prejudiciul pe care l-a adus unității prin neexecutarea obligațiilor asumate prin actul adițional la contractul de muncă nr. - încheiat la data de 04.04.2008, sumă calculată proporțional cu perioada din contract neefectuată și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 04.04.2008 a încheiat cu pârâtul actul adițional la contractul de muncă nr. - prin care s-a obligat să urmeze un curs de specializare pe cheltuiala sa, iar în cazul în care, din motive imputabile cursantului, acesta pleacă din societate înainte de expirarea termenului de trei ani de la data absolvirii cursului, să restituie imediat cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada din contract neefectuată.
A mai arătat reclamanta că, la data de 18.08.2008, pârâtul a solicitat desfacerea contractului de muncă, potrivit art. 79 din Codul muncii, ignorând actul adițional încheiat. Desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului a avut loc la data de 22.08.2008, ocazie cu care acestuia i s-a pus în vedere să restituie suma, însă a refuzat.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1073 și următoarele Cod civil, art. 193 coroborat cu art. 195 alin. 1 și 3 din Codul muncii, art. 270 din Codul muncii.
Legal citat, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat în ședința publică din data de 05.02.2009, în sensul respingerii acestei excepții pentru motivele arătate în acea încheiere.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, deși a efectuat două stagii de pregătire de câte patru zile, totuși nu poate fi obligat la plata contravalorii acestor cursuri, întrucât durata acestora a fost sub 60 de zile, potrivit art. 195 din Codul muncii.
A mai arătat că, întrucât cursul în cauză nu totalizează decât nouă zile, organizarea acestor cursuri nu reprezintă altceva decât respectarea de către angajator a obligației legale prevăzute de art. 190 alin. 1 și 2 din Codul muncii de a asigura, o dată la doi sau trei ani, pe cheltuiala sa, programe de pregătire profesională a angajaților.
Prin sentința civilă nr. 4714/04.11.2008, pronunțată de Judecătoria Suceava în dosarul nr-, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava, invocată din oficiu de instanță, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului Suceava - secția civilă.
Dosarul a fost înregistrat sub nr- din 30.12.2008 pe rolul Tribunalului Suceava - secția civilă care, prin sentința nr. 265 din 10 februarie 2009, admis în parte cererea formulată de reclamanta " Auto" S, în contradictoriu cu pârâtul și a bligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2321,85 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit actului adițional la contractul individual de muncă nr. -, denumit "contract de școlarizare", încheiat între reclamantă și pârât, acesta din urmă s-a obligat să urmeze un curs de specializare pe cheltuiala unității reclamante, iar în cazul în care, din motive imputabile cursantului, acesta pleacă din societate înainte de expirarea termenului de trei ani de la data absolvirii cursului, s-a obligat să restituie imediat cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada din contract neefectuată.
Potrivit dispozițiilor art. 193 din Codul muncii, participarea la formare profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului. Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile și obligațiile părților, durata formării profesionale, precum și orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligațiile contractuale ale salariatului, în raport cu angajatorul, care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părților și fac obiectul unor acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Prin urmare, față de conținutul acestui text de lege, instanța a apreciat că restituirea de către salariat a cheltuielilor de școlarizare suportate de angajator poate fi întemeiată pe contractul individual de muncă, respectiv pe actul adițional la contractul individual de muncă încheiat între părți, Codul muncii sau contractul colectiv de muncă neinterzicând această convenție.
Pe de altă parte, instanța a reținut că, deși pârâtul a participat la două stagii de pregătire, în perioada 19.05.2008 - 22.05.2008, respectiv 30.06.2008 -04.07.2008, totuși actul adițional încheiat de părți și în baza căruia se poate angaja răspunderea pârâtului privește doar prima perioadă.
Prin urmare, în baza art. 193 alin. 2 din Codul muncii și a actului adițional la contractul individual de muncă nr. -, denumit "contract de școlarizare" încheiat între reclamantă și pârât, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2321,85 lei cu titlu de despăgubiri, corespunzătoare perioadei de pregătire 19.05.2008 - 22,05.2008 și proporțional cu perioada din contract neefectuată.
Privitor la cheltuielile de pregătire pentru perioada 30.06.2008 -04.07.2008, în lipsa unui act adițional la contractul individual de muncă, instanța a apreciat că acestea sunt în sarcina angajatorului, potrivit art. 195 alin. 1 din Codul muncii.
Împotriva sentinței, pârâtul a declarat recurs, susținând că instanța a ignorat dispozițiile art. 195 alin. 1 din Codul muncii, care prevăd că "Salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, în condițiile art. 194 alin. (2) lit. b) și alin. (3), nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională".
În speță, așa-zisele cursuri, nu au fost mai mari de 60 de zile și, prin urmare, nu puteau intra în sfera de reglementare a convenției semnate cu angajatorul și nici în sfera de aplicare a dispozițiilor care prevăd dreptul angajatorului de a pretinde ca daune contravaloarea cheltuielilor cu cursurile.
A mai susținut că a participat la formarea profesională la inițiativa angajatorului, fiind obligat să urmeze cursurile, dar cum acestea nu au avut nici o influență asupra calificării sale și nici a drepturilor salariale, consideră că nu se înscriu în categoria celor care pot face obiectul unor convenții prevăzute de Codul muncii.
Mai mult, reclamanta nu a dovedit că, în realitate, suma solicitată reprezintă costurile suportate cu pregătirea sa.
Invocând prevederile art. 55 și 74 din Codul muncii, pârâtul a mai susținut că i-a încetat în mod legal contractul de muncă, reclamanta fiind cea care trebuia să facă dovada că motivele care au dus la demisia sa îi sunt imputabile, pentru a pretinde contravaloarea cursurilor.
De asemenea, instanța a dat mai mult decât s-a cerut, respectiv reclamanta a solicitat emiterea unei somații de plată în temeiul OG5/2001, iar tribunalul a pronunțat o soluție pe dispozițiile legale neinvocate de reclamantă.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este nefondat.
În mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că litigiul dintre părți este un conflict de muncă reglementat de dispozițiile din Codul muncii și anume cele prev. de art. 193, dispoziții pe care, de altfel, se întemeiază și acțiunea reclamantei, astfel cum se indică în finalul cererii de chemare în judecată, nefiind vorba de o depășire a cadrului procesual de către instanță.
Între reclamantă și pârât existau raporturi de muncă în temeiul contractului nr. - din 4.04.2007, prin actul adițional la acest contract pârâtul obligându-se să urmeze un curs de specializare pe cheltuiala unității reclamante, având cunoștință de clauza, conform căreia, în cazul în care, din motive imputabile, pleacă din societate înainte de termenul de 3 ani de la absolvirea cursului, va restitui cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada din contract neefectuată. Această condiție pusă de angajator nu contravine dispozițiilor din Codul muncii sau Contractului colectiv de muncă.
Prin semnarea actului adițional, pârâtul a convenit să respecte clauza, dar cum acest lucru nu s-a realizat, justificat a fost obligat la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea unuia dintre stagiile de pregătire, față de împrejurarea că pentru celălalt stagiu, unitatea a omis să încheie un act adițional.
Recurentul a fost cel care a solicitat desfacerea contractului de muncă, demisia fiind, conform art. 79 Codul muncii, actul unilateral de voință al angajatului, așa încât nu poate fi vorba de o concediere din inițiativa unității, motivul părăsirii acesteia și implicit încetarea activității având la bază exclusiv voința pârâtului.
Apărările recurentului potrivit cărora a fost obligat să urmeze cursurile și că acestea nu a avut nici o influență asupra calificării sale și nici asupra drepturilor salariale nu pot fi primite, cât timp a semnat actul adiționat în baza căruia a participat la acele cursuri, act care nu cuprinde nici o condiție în ce privește pe intimată cu privire la aspectele menționate.
Contrar susținerilor recurentului la dosarul cauzei intimata a depus factura care face dovada contravalorii cursurilor urmate de acesta corespunzătoare perioadei 19.05.- 22.05.2008 ( 7 dosar fond).
Față de aceste motive, Curtea, apreciind criticile sentinței ca nefondate, va respinge recursul ca atare, în temeiul art. 312. pr. civ.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, împotriva sentinței nr. 265 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
22.05.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Grapini Carmen
