Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 533/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 533
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții G, și, prin Sindicatul Liber și Independent "" al salariaților din învățământ zona R, toți cu domiciliul ales în municipiul R,-, împotriva sentinței nr. 582 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat liderul de sindicat G, pentru reclamanții-recurenți lipsă, lipsă fiind și reprezentanții pârâților-intimați Inspectoratul Școlar Județean S, Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamanților-recurenți, G, a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat. A arătat că buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă se fac anual de către Autoritatea de Sănătate Publică S la cererea directorului unității. A arătat că Sindicatul Aao bținut prin hotărâre definitivă și irevocabilă drepturile salariale privind sporul de 15% pentru perioada 2005-2008.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată la data de 09.01.2009, reclamanții G, și au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al Județului S și Școala cu clasele I-VIII, pentru a fi obligați să acorde personalului didactic,didactic auxiliar și nedidactic sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază pentru personalul care în realizarea sarcinilor de serviciu lucrează pe calculator cel puțin 50% din programul de lucru, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizate în raport cu rata inflației la data plății, precum și la plata în continuare a acestui spor de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea raporturilor de serviciu și obligarea pârâților la înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant și în celelalte evidențe salariale a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale.
În motivare. reclamanții au arătat că în sistemul de învățământ sunt cadre didactice, cadre didactice auxiliare și personal nedidactic care își desfășoară activitatea utilizând efectiv calculatorul cel puțin 50% din programul de lucru, iar utilizarea calculatorului poate duce la dobândirea unor afecțiuni, astfel că se impune acordarea sporului salarial în condițiile legii pentru condiții vătămătoare.
Au mai arătat că în legătură cu măsura protecției și securității în muncă sporurile la salariu pot fi stabilite până la valoarea maximă permisă de lege, pentru locurile de muncă cu condiții grele sau vătămătoare, mai ales că aceste sporuri pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite, fiecare generatoare a unui drept distinct.
De asemenea, au mai arătat că sporul de calculator de 15% din salariul de bază pe care îl solicită a fost și este acordat anumitor categorii de salariați din anumite domenii, iar în măsura în care legea este aplicabilă tuturor în mod egal se încalcă în acest fel principiul nediscriminării.
Au mai precizat că în fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică la începutul anului școlar are loc controlul medical efectuat de personalul de specialitate din cadrul medicinii muncii și cu acest prilej au fost expertizate locurile de muncă cu risc pentru sănătate datorită faptului că se lucrează la calculator, angajatul expunându-se radiațiilor emise în timpul efectiv de lucru.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.6 alin.2 și art.241 alin.1 lit.d din Codul muncii, art.8 lit.c din HG nr.281/1993, Legea nr.54/2003, Legea nr.128/1997, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007- 2010 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ.
Prin sentința civilă nr. 582 din 18 martie 2009, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt salariații pârâtei Școala cu clasele I-VIII, în funcții de cadre didactice, cadre didactice auxiliare și personal nedidactic, în baza unor contracte individuale de muncă, astfel cum rezultă din adeverințele depuse la dosar.
Că, potrivit art.8 alin.1 lit.c din HG nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările ulterioare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, poate fi acordat un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, pentru condiții grele de muncă.
Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc de către ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
De asemenea, potrivit art.24 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 încheiat conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21/29.12.2006, pentru prestarea activității în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, salariații au dreptul, după caz, la sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație de întărire a rezistenței organismului, echipamente de protecție gratuit, materiale igienico-sanitare, concedii suplimentare, prevăzute de contractele colective de muncă la nivel de ramură,grupuri de unități, unități și instituții; duratele de reducere a vârstei pentru pensionare sunt cele prevăzute în lege.
Totodată, conform art.43 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004, pentru prestarea activității în locurile de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea salariații primesc sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite.
De asemenea, potrivit art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Prin urmare, din analiza actelor normative anterior menționate, instanța de fond a reținut că prin art.8 alin.1 lit.c din HG nr.281/1993 nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept, ci a fost instituită o posibilitate a salariaților de a beneficia de acest drept și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instituțiile bugetare de stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare de către ministere, celelalte instituții centrale și locale ale administrației publice, cu consultarea sindicatelor și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
Or, reclamanții nu au dovedit în cauză faptul că Ministerul Educației și Cercetării a stabilit că locurile lor de muncă se încadrează în condiții grele de muncă, mărimea concretă a sporului ori condițiile de acordare, iar acest drept nu le-a fost plătit.
De asemenea, tribunalul a reținut că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 încheiat conform art.10 și 11 din Legea nr.130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21/29.12.2006 (art.24 alin.1) nu s-a prevăzut imperativ acordarea acestui drept, ci acordarea sa a fost condiționată de prevederea lui în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități, unități și instituții.
Totodată, tribunalul a reținut că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004, părțile au prevăzut doar că se acordă salariaților sporuri la salariul de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite, pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau altele asemenea, fără însă a negocia concret cuantumul sporului.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că potrivit art.9 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003- 2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004, acest contract colectiv de muncă se încheie pe durată de un an și intră în vigoare la data înregistrării acestuia, cu posibilitatea de prelungire.
Dacă acest contract nu este denunțat de nici una dintre părți cu minimum 60 de zile înainte de data expirării sau dacă nici una dintre părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de un an.
Prin urmare, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004 a fost valabil inițial pentru perioada 9.01.2004 - 9.01.2005 și, ca urmare a nedenunțării lui, s-a mai prelungit pentru încă un an, respectiv 9.01.2005- 9.01.2006.
În consecință, pentru perioada cu privire la care reclamanții solicită sporul, respectiv 9.01.2006- 9.01.2009, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură - învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.5521/01/9.01.2004 nu mai era în vigoare, întrucât în cuprinsul acestuia nu se specifică faptul că se prelungește pe perioade de câte un an, ci doar pentru un an.
Totodată, instanța nu a reținut nici argumentele invocate de reclamanți privind discriminarea, pentru motivele arătate pe larg în considerentele hotărârii atacate.
Împotriva sentinței reclamanții au declarat recurs.
În motivarea acestei căi de atac, care poate fi încadrată în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenții au susținut că potrivit art.8 alin.1 din HG nr.281/1993, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: pentru condiții periculoase sau vătămătoare un spor de până la 15% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
În aplicarea acestor prevederi art.43 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ prevede în mod expres că "pentru prestarea activității în locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, penibile sau alte asemenea salariații primesc sporuri la salariul de bază, durata redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii suplimentare, reducerea vârstei de pensionare, echipamente și materiale de protecție gratuite". Dispoziții similare se regăsesc și în contractele colective de muncă unice la nivel național pentru anii 2005-2006 și 2007-2010.
În Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, în dispozițiile art.50 alin.12 se prevede că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Din prevederile invocate rezultă că personalul din învățământ beneficiază de acordarea unui spor de 15% din salariul de bază, pentru activitate desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare. Mai mult, acest spor se acordă și altor categorii de salariați din domeniul bugetar - sănătate, funcționari publici, etc.
Au mai susținut că în sistemul de învățământ există o serie de funcții a căror exercitare presupune utilizarea efectivă în procesul muncii,cel puțin 50% din timpul normal de lucru, a computerului, respectiv: informatician, profesor de informatică, inginer de sistem, laborant pentru informatică, analist programator, analist programator ajutor, operator control date, secretar, administrator financiar și alte categorii de personal.
Că depistarea locurilor de muncă cu condiții vătămătoare se face de către experți, persoane autorizate a autorității de sănătate publică județene (la dosar a fost depusă copia după Buletinul de expertizare a locurilor de muncă a Autorității de Sănătate Publică S).
Ca dovadă a faptului că acțiunea lor este întemeiată, recurenții au depus, în recurs, Hotărârea nr.2 a Comisiei Paritare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean S din data de 14.04.2008, în care s-a stabilit că se acordă un spor de 10-30% calculat la salariul de bază pentru personalul din unitățile de învățământ/inspectoratul școlar, care lucrează la calculator.
Examinând recursul de față, Curtea îl constată întemeiat, din următoarele considerente:
Astfel, este de observat că art.8 alin.1 din HG nr.281/1993 prevede "pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor până la 15% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective".
Acest text normativ este aplicabil reclamanților și, de altfel, la acest act normativ fac referire aceștia atât în acțiunea inițială, cât și în recurs.
În aplicarea art.8 alin.1 din HG nr.281/1993 a fost emis Regulamentul nr.6366/1993 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, potrivit căruia acest spor se acordă numai în baza determinărilor făcute de organele de specialitate ale Ministerului Sănătății, din care să rezulte că noxele depășesc concentrația admisă la locul de muncă.
La dosarul cauzei, a fost depus Buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă din data de 14 decembrie 2007, emis de Autoritatea de Sănătate Publică S fila 17 dosar fond), care îi vizează pe reclamanți și adeverințe din care rezultă că aceștia beneficiază de spor condiții grele, începând cu luna mai 2008 ( 10-16).
Conform art. 1 din Hotărârea nr. 2 din 14.04.2008 a Comisiei Paritare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean S "se acordă un spor de 10-30%, calculat la salariul de bază, personalului din unitățile de învățământ/inspectorat școlar, care lucrează la calculator".
Articolul 2 al aceleiași hotărâri prevede că "sporul prevăzut la art.1 se va acorda în funcție de timpul lucrat la calculator, pe baza buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, emis de Autoritatea de Sănătate Publică, a hotărârii Consiliului de administrație al unității de învățământ/inspectoratului școlar și a deciziilor emise în acest sens".
Articolul 3 precizează clar - sporul de 10-30% se va acorda după îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2.
Deși reclamanții au solicitat acordarea acestui spor de la data introducerii acțiunii precum și cu 3 ani anterior introducerii acesteia, din coroborarea dispozițiilor mai sus menționate, rezultă că acest drept devine actual din momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute prin Hotărârea nr.2 a Comisiei Paritare la nivelul S, respectiv de la emiterea buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.
Așadar, reclamanții sunt îndreptățiți la sporul solicitat doar începând cu data de 14 decembrie 2007, data emiterii buletinului de determinare, până la data acordării efective, respectiv mai 2008, pretențiile anterioare acestei date nefiind fondate.
În consecință, față de cele ce preced, curtea urmează a admite recursul în baza art. 312 al. 2 Cod procedură civilă și modificând în totalitate sentința recurată va admite în parte acțiunea reclamanților, respectiv pentru perioada 14 decembrie 2007 - 1.05.2008, în conformitate cu disp. art. 281 din Codul muncii și a prevederilor legale arătate.
Dată fiind perioada scurtă pentru care s-au admis pretențiile și cum în prezent reclamanții primesc sporul solicitat, nu se impune actualizarea sumelor și nici trecerea acestora în carnetele de muncă.
Față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea va fi respinsă ca nefondată, această instituție neavând atribuții referitor la pretențiile reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții G, și, prin Sindicatul Liber și Independent "" al salariaților din învățământ zona R, împotriva sentinței nr. 582 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința recurată și în rejudecare:
Admite în parte acțiunea reclamanților G, și și obligă pârâții Inspectoratul Școlar Județean S și Școala generală cu clasele I-VIII să plătească acestora sporul pentru condiții vătămătoare de 15 % din salariul de bază aferent perioadei 14 decembrie 2007 - 1.05.2008.
Respinge acțiunea reclamanților față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2/02.06.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Grapini Carmen