Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 5659/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3680/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5659/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă - -, împotriva sentinței civile nr.1418 din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 41847/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimații pârâți, având ca obiect - acțiune în răspundere patrimonială.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1418 din 19.02.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâtele:, și; a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtelor: și ca rămasă fără obiect; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 647,88 lei reprezentând despăgubiri; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 638,05 lei cu titlul de despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit contractelor individuale de muncă încheiate între părți, pârâtele au avut calitatea de salariate ale reclamantei începând cu 01.08.2005, în calitate de gestionar magazin alimentar, iar, și în calitate de lucrător comercial. Acestea și-au desfășurat activitatea la magazinul alimentar 350 al reclamantei din
Potrivit fișelor postului, pârâtele aveau atribuții întocmirea și elaborarea documentelor specifice operațiunii de vânzare-cumpărare, participarea la recepționarea cantitativă a mărfurilor, precum și asumarea responsabilității asupra gestiunii.
Prin procesul-verbal nr.386 întocmit la 26.01.2006 și din nota de prezentare din 27.01.2007 privind valorificarea inventarierii de predare-primire a gestiunii magazinului alimentar s-a stabilit că pârâtele datorează în total suma de 4722,05 lei.
Expertul în specialitatea contabilitate a stabilit că valoarea bunurilor constatate lipsă la inventarul gestiunii magazinului reclamantei este de 2737,88 lei și că acesta constituie un prejudiciu colectiv, datorat faptelor culpabile ale gestionarei și ale celorlalte cinic vânzătoare care au fost implicate în mod direct în aprovizionarea, în cântărirea și în vânzarea mărfurilor din magazin.
De asemenea expertul a mai stabilit la și sumele datorate de fiecare dintre pârâte, raportat la salariile acestora data constatării prejudiciului.
Tribunalul a reținut că răspunderea patrimonială a salariaților în speță are loc în condițiile art. 271 alin. (2) din Codul muncii care prevede modalitatea în care se stabilește răspunderea fiecărui salariat în situația în care nu se poate determina măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei, și anume proporțional cu salariul net al fiecărui salariat de la data constatării pagubei și, când este cazul, proporțional cu timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.
Tribunalul a reținut pe baza probelor că pârâtele au produs reclamantei un prejudiciu din vina lor, prejudiciu constând în suma de bani cu care a fost diminuat patrimoniul societății, apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii civile ce are la bază contractele de muncă încheiate între părți.
În privința pretențiilor față de pârâta cu titlul de contravaloarea convorbiri telefonice depășite, instanța a apreciat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii întemeiată pe dispozițiile art.270 din Codul muncii, deoarece din probele administrate nu rezultă că valoarea acestor convorbiri reprezintă o pagubă materială produsă angajatorului din vina și în legătură cu munca salariatei, respectiv că pârâta a produs un prejudiciu societății reclamante din vina sa, prin efectuarea unor convorbiri telefonice și că acest prejudiciu are legătură cu atribuțiile de serviciu, iar factura fiscală depusă la dosar neavând forță probantă în raporturile de muncă, potrivit art.164 alin. (2) din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta - -, prin care solicită admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se invocă în fapt, fără a fi întemeiate și în drept următoarele critici.
Prima critică se referă la faptul că în mod eronat prima instanță a validat raportul de expertiză considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 271 alin.(1) și (2) din Codul muncii, stabilind în mod nelegal o culpă comună care să stea la baza răspunderii în solidar a salariaților la plata despăgubirilor, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii solidare. În speță, numita avea calitatea de gestionar, celelalte pârâte fiind doar vânzătoare, iar atribuțiile lor de serviciu prevedeau drepturi și obligații diferite, corespunzătoare postului ocupat. În acest sens, recurenta menționează că potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr.22/1969, "gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa". De asemenea, sunt aplicabile și dispozițiile art. 26 conform cărora gestionarul răspunde pentru pagubele constatate și în situația în care acestea s-au produs fără a se putea stabili cum și în ce mod, chiar și în absența acestuia.
Instanța nu a avut în vedere faptul că în cauza de față nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr.22/1969, în sensul că dacă gestiunea este încredințată mai multor persoane, angajarea sau trecerea în funcția de gestionar se face cu avizul scris al celorlalți gestionari.
Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că dacă dimpotrivă instanța a validat raportul de expertiză și condițiile acestuia, atunci din nou a aplicat în mod eronat legea, întrucât reținând răspunderea solidară a salariaților la repararea pagubelor, a reținut obligația de plată doar în sarcina a două dintre pârâte, exonerând fără motiv pe celelalte două pârâte de la plata debitului reținut de expert în sarcina acestora.
Chiar dacă vânzătoarele și au fost chemate în judecată pentru anumite sume neincluse în debitul principal, fiind obligații personale de plată, acest fapt nu înseamnă că acestea, dacă li s-a stabilit culpa solidară, urmează a fi exonerate de cota parte din debit, stabilită de raportul de expertiză, întrucât au fost chemate în judecată în același cadru procesual cu celelalte pârâte.
Fără să analizeze ce debit au achitat pârâtele și, instanța a hotărât că acestea au achitat debitul, neținând cont de faptul că acestea au achitat doar contravaloarea echipamentului de protecție nereturnat și nu contravaloarea pagubei produse și constatată de expert.
Prin cel de-al treilea motiv se reia exonerarea pârâtei de la plata contravalorii convorbirilor telefonice care au depășit valoarea abonamentului și care le-a fost alocat în vederea folosirii în interes de serviciu.
Atât recurenta-reclamantă cât și intimata-pârâtă au depus concluzii scrise prin care solicită fiecare în funcție de poziția procesuală, fie admiterea recursului, fie respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu conform art. 3041proc. civ. și având în vedere faptul că recurenta nu și-a întemeiat recursul pe vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 proc. civ. Curtea procedând în raport cu dispozițiile art. 306 alin. (3), va face încadrarea acestora în motivele prevăzut de art. 304 pct. 9) proc. civ. urmând ca în baza art. 312 proc. civ. să constate pentru motivele ce se vor arăta că acesta este nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs conform căruia, instanța Tribunalului Bucureștia validat în mod greșit raportul de expertiză contabilă considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 271 alin.(1) și (2) din Codul muncii, stabilind în mod nelegal o culpă comună care să stea la baza răspunderii în solidar a salariaților la plata despăgubirilor, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii solidare, Curtea reține următoarele.
În primul rând prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata unui prejudiciu pe care reclamanta la evaluat la suma de 4722 lei pentru gestionarea defectuoasă a mărfurilor la magazinul societății.
În al doilea rând proba cu expertiză contabilă a fost administrată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Stabilirea răspunderii în solidar a pârâtelor s-a făcut în conformitate cu art. 271 alin.(1) din Codul muncii, ce statuează următoarele, "Când paguba a fost produsă de mai mulți salariați, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei", iar potrivit alin. (2) "Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei și, atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar".
Prin urmare, Curtea reține că Tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art. 271 alin. (2) din Codul muncii, deoarece recurentei-reclamante îi revine sarcina probei în raport cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii nu a făcut dovada răspunderii fiecărui salariat în conformitate cu art. 271 alin. (1) din Codul muncii, în raport de contribuția fiecărui salariat la producerea acesteia, astfel că a revenit expertului obligația să stabilească solidaritatea răspunderii patrimoniale proporțional cu salariul net al fiecărei salariate.
Critica întemeiată pe dispozițiile Legii nr.22/1969 în raport de fișa postului și răspunderea diferențiată în raport cu faptul că doar o pârâtă era gestionară și celelalte erau vânzătoare nu poate fi reținută atâta timp cât așa cum am menționat mai sus prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea în solidar a acestora, iar pe de lată parte recurenta nu a dovedit diferențiat răspunderea patrimonială a acestora.
Simpla trimitere la Legea nr.22/1969 necoroborată cu dispozițiile legale privind răspunderea patrimonială a salariaților în conformitate cu art. 271 alin.(1) proc. civ. nu presupune îndeplinirea răspunderii patrimoniale în această modalitate.
În privința celei de-a doua critici cu privire la exonerarea de la plată a pârâtelor și, Curtea reține că Tribunalul a reținut că acesta au achitat debitul, reținere ce se bazează tocmai pe faptul recunoașterii făcută de către recurenta-reclamantă.
Această recunoaștere se află la fila 234 din dosarul de fond și provine de la reclamantă care printr-o adresă către Tribunalul București precizează că "pârâtele și au achitat prin casieria societății sumele pe care le solicităm la plată prin prezenta cerere de chemare în judecată (138 lei și respectiv 217,70 lei), solicităm scoaterea acestora din cauză, întrucât în ceea ce le privește, acțiunea a rămas fără obiect."
Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs prin care se solicită recuperarea prejudiciului constând în depășirea convorbirilor telefonice, Curtea cu aceleași argumente menționate mai sus, și raportate la art. 287 din Codul muncii, va respinge și acest motiv de recurs, respectiv ca nefiind probată sub nici un aspect răspunderea intimatei-pârâte.
Având în vedere că prin respingerea recursului, recurenta se află în culpă procesuală iar în conformitate cu art. 274 proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată, reținând conform înscrisurilor depuse în recurs (chitanță de plată a onorariului de avocat, aflată la fila 20 din dosarul de recurs), Curtea urmează să oblige pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei către intimata-pârâtă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă - - împotriva sentinței civile nr.1418/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimații-pârâți, și L.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
.//.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:.
Dact.:
2 ex./13.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
