Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 5658/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3678/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5658/
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă și recurentul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 1873 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 29948/3/LM/2007, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1873/05.03.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, dispunându-se obligarea pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului B să-i plătească suma de 8498 lei, reprezentând drepturi de natură salarială cuvenite și neachitate, stabilite conform raportului de expertiză.
Celelalte pretenții deduse judecății au fost respinse ca neîntemeiate.
În final, pârâtul a fost obligat la 700 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Atât reclamanta, cât și pârâtul au declarat recurs contra sentinței precitate.
În motivarea recursului reclamantei, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
- unele solicitări precum cea a adresei nr. 859/25.01.2006 (care nu i-a fost comunicată niciodată, fiind trimisă doar liceului la care a funcționat) ori a oportunității atragerii în litigiu a unor instituții precum Colegiul Național Sf., Primăria Sector 1, Ministerul Educației ori cel al Finanțelor, au putut fi completate cu informații doar în timpul derulării procesului;
- personal nu a știut cum să abordeze problemele, dar a consultat juriști care, totuși au avut răspunsuri diferite;
- a pierdut foarte mult prin întreruperea activității la catedră, astfel cum a arătat în petitul privitor la despăgubiri și în Concluzii;
- despăgubire nu poate însemna doar restituirea unor sume de bani, ci și lipsirea de un drept, privarea de accesul la anumite activități, elemente ce produc pagube prin suferințe, prin crearea unei imagini nefavorabile, prin sfidarea demnității, prin îndepărtarea de viața socială și perturbarea vieții private;
- ca daune interese motivarea instanței este pertinentă, dar pentru multe din necazurile sale, reclamanta nu are chitanțe de plată;
- daune au existat, fiind arhicunoscut că o situație în care cineva muncește toată viața și îi este călcat în picioare crezul privind verticalitatea morală, nu se poate să nu fie afectat;
- reclamanta a făcut contestații, a insistat să se analizeze situația și să se aplice legea, dar nu s-a vrut;
- în măsura în care va fi posibil, reclamanta va prezenta înscrisuri care să ateste sume de bani pe care le-a plătit și sumele care i s-ar fi cuvenit;
- sumele de bani reprezentând drepturile salariale neîncasate, dreptul la dobândă și cheltuielile de judecată, au fost recunoscute de instanță;
- totuși s-a constatat că sumele acordate reprezintă cifre medii;
- necazurile și pierderile reclamantei au fost mult mai mari, nici o sumă nefiind de ajuns pentru a înlătura amărăciunile, sechelele, deformările de imagine, prejudiciile aduse demnității sale, pierderile prin nelucrare - reclamanta putea să mai scrie niște cărți, ceea ce înseamnă pierderi nu doar pentru ea.
Pârâtul a arătat următoarele aspecte în motivarea recursului său:
1. Instanța nu a ținut cont de apărările formulate în cauză de către pârât.
Reclamanta a solicitat prelungirea activității ca profesor titular peste vârsta de pensionare pentru anul școlar 2005-2006.
Această pretenție a fost admisă irevocabil prin decizia civilă nr. 55/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI, în sensul că s-a acordat reclamantei dreptul de a continua activitatea în acel an școlar.
Prin acțiunea introductivă reclamanta nu a solicitat și drepturile salariale începând cu 01.09.2005, ci doar continuarea activității ca profesor titular peste vârsta de pensionare.
Instanța de recurs nu se putea pronunța altfel deoarece nu era învestită cu un astfel de capăt de cerere.
Reclamanta s-a adresat în sensul de a pune în aplicare dispozițiile deciziei nr. 55/2006, dispoziții care au fost executate în sensul reintegrării reclamantei pe post, acordându-i-se continuitate în funcție.
Reclamanta nu poate susține că a prejudiciat-o cu ceva câtă vreme nu a cerut în instanță și plata drepturilor salariale pe perioada în care nu a intrat în clasă.
În mod incorect și nemotivat instanța a admis cererea reclamantei, făcând aprecieri de genul "acordarea dreptului la continuarea activității presupune și dreptul la remunerație", fără a indica și temeiul legal pe care se sprijină ceea ce a reținut.
Nu există un asemenea temei legal, care să dea dreptul angajatului la plata tuturor sumelor de care ar fi beneficiat dacă ar fi lucrat, deoarece în speță nu se poate vorbi despre o concediere nelegală.
Dimpotrivă, reclamantei i s-a dat doar dreptul să-și continue activitatea, însă în mod corect și legal poate primi bani doar pentru activitatea efectiv prestată cu clasa de elevi.
2. Sentința s-a pronunțat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv drepturi salariale.
Conform art. 167 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în vederea plății drepturilor salariale se face de la bugetul de stat, prin intermediul bugetelor consiliilor locale în raza cărora își desfășoară activitatea unitatea de învățământ.
Drept urmare, finanțarea drepturilor salariale ale reclamantei se poate face doar de Colegiul Național "Sf. ", din fonduri provenite de la Consiliul Local Sector 1.
Pârâtul nu efectuează și plata drepturilor salariale ale personalului didactic din unitățile de învățământ, atribuții în acest sens având doar unitatea școlară. În plus, finanțarea este diferită de cea a unităților de învățământ, având drept ordonator de credite Ministerul Educației.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 23 lit. f din nr. 4925/2005, directorul unității de învățământ răspunde de corectitudinea încadrării personalului și de întocmirea la termen a statelor lunare de plată a drepturilor salariale.
Aceste apărări au fost invocate și în fața instanței prin concluziile puse pe fondul cauzei, însă în sentință nu se regăsește nici o mențiune în acest sens și nici nu apare vreo motivare din care să rezulte argumentele pentru care au fost înlăturate.
Nici Legea Învățământului nr. 84/1995 și nici Statutul Personalului Didactic (Legea nr. 128/1997) nu dispun în mod expres că pârâtul ar avea calitatea de angajator.
Atâta vreme cât plata drepturilor salariale se face de unitatea de învățământ, calitatea de angajator a cadrelor didactice este divizată între și unitatea școlară în care își desfășoară activitatea reclamanta, fiecare îndeplinind - cu atribuții diferite însă - calitatea de angajator.
Plata drepturilor salariale este o atribuție a unității de învățământ cu personalitate juridică, nedispunând de asemenea fonduri și neputând face asemenea plăți din fonduri care au o altă destinație.
Nu s-au încuviințat administrarea unor noi dovezi pe parcursul judecății în recurs.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, din motivarea recursului formulat de reclamantă rezultă că aceasta este nemulțumită de faptul că instanța de fond nu a admis capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, aceasta fiind critica esențială pe care o aduce hotărârii atacate în prezentul proces.
Soluția Tribunalului sub acest aspect este legală și temeinică, în condițiile în care pe parcursul judecării cauzei nu s-au administrat probe concludente de natură a permite să se aprecieze existența prejudiciului moral pretins suferit de recurenta-reclamantă, ca urmare a faptului că Inspectoratul Școlar al Municipiului B nu a aprobat ca autoarea acțiunii să continue activitatea de cadru didactic (profesor de geografie) la Colegiul Național "Sf. " din B în anul școlar 2005-2006.
Înscrisurile depuse la dosar sunt total insuficiente din acest punct de vedere și nu oferă elementele necesare pentru a se stabili eventuala existență și intensitate a suferințelor de ordin moral ale recurentei-reclamante ori a pretinselor atingeri aduse drepturilor subiective nepatrimoniale ale acesteia (dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, etc.).
Sarcina probei în acest sens revenea recurentei-reclamante conform art. 1169 Cod Civil, nefiind aplicabile prevederile art. 287 din Codul Muncii, întrucât nu ne aflăm în prezența unui conflict de drepturi pur (clasic) în sensul art. 248 din Codul Muncii, ci a unuia asimilat - așa cum se va demonstra mai jos. Este firesc să fie așa și pentru că teza contrară ar însemna ca angajatorul ori cel asimilat acestuia să fie obligat a face dovada unui fapt negativ, ceea ce nu este posibil.
De altfel, recurenta-reclamantă a avut posibilitatea de a cere despăgubiri morale în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 55/16.01.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a contencios Administrativ și Fiscal (prin care s-a dispus irevocabil obligarea să aprobe continuarea activității didactice a recurentei-reclamante în anul școlar 2005-2006), dar nu a uzat de ea. Oricum, prin respectiva hotărâre a obținut și reparații de ordin moral, câtă vreme i s-a permis să-și continue activitatea profesională la catedra de geografie a unității de învățământ la care funcționa anterior. În plus, prin sentința atacată i s-au acordat și despăgubiri cu caracter material (contravaloarea drepturilor salariale de care a fost lipsită). Or, toate aceste elemente permit a se concluziona că în cazul recurentei-reclamante s-a făcut o justă aplicațiune a conținutului principiului obținerii unei satisfacții echitabile - evidențiat și în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului - așa încât nu se mai poate pune problema de a-i fi acordate și alte despăgubiri.
În consecință, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
Nici criticile exprimate în motivarea recursului pârâtului nu sunt întemeiate, deoarece Tribunalul a procedat corect admițând pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
Date fiind prevederile art. 142 din Legea nr. 84/1995, în special cele de la litera g, potrivit cu care "coordonează încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic", dar și cele de la litera a ("urmăresc modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar, în conformitate cu politica educațională la nivel național") sau b ("asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ"), dar și pe cele relevante ale Legii nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, este evident că recurentul-pârât îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat angajator în sensul Codului Muncii, având o asemenea calitate alături de unitatea de învățământ cu personalitate juridică.
Ca atare, și în sarcina sa poate fi reținută obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite personalului didactic - categorie din care a făcut parte și recurenta-reclamantă - ce decurge din interpretarea prin coroborare a dispozițiilor art. 39 alineatul 1 lit. a și art. 40 alineatul 2 lit. c din Codul Muncii, precum și a prevederilor art. 154-157 și 161 din același cod. Este adevărat că în acest caz obligația nu este directă, ci mediată (indirectă), achitarea în concret a drepturilor salariale revenind unității de învățământ.
Aflându-se într-o asemenea situație, recurentului-pârât îi sunt întrutotul aplicabile și prevederile art. 269 alineatul 1 din Codul Muncii, care instituie răspunderea patrimonială a angajatorului față de salariat, statuând că "ngajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
Având în vedere circumstanțele concrete ale speței, doar în persoana (nu și a unității de învățământ la care a activat recurenta-persoană fizică) sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 269 pentru a fi obligată la plata către autoarea acțiunii a despăgubirilor materiale menționate în hotărârea Tribunalului.
Aceasta pentru că doar este autorul faptei ilicite ce a cauzat prejudicii de natură salarială recurentei-reclamante, faptă ce constă în neaprobarea continuării activității de cadru didactic în cursul anului școlar 2005-2006. Caracterul ilicit al acestei fapte decurge din existența hotărârii judecătorești irevocabile (decizia nr. 55/2006 a - Secția a VIII-a), prin care s-a dispus obligarea să aprobe continuarea activității didactice a recurentei-persoane fizice în anul școlar 2005-2006.
Această faptă a cauzat prejudicii (neplata drepturilor salariale cuvenite recurentei-reclamante dacă i s-ar fi permis continuarea activității la catedră) și a fost săvârșită cu vinovăție în forma culpei. Totodată, ea este o faptă în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de serviciu ce reveneau titularei cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, singura persoană în sarcina căreia poate fi reținută răspunderea patrimonială în pricina de față este recurentul-pârât, motiv pentru care și recursul declarat de acesta apare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta-reclamantă și recurentul-pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 1873 din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 29948/3/LM/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./06.11.2009
Jud. fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
