Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 605/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - acțiune în răspundere patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.605
Ședința publică din 12 mai 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Nicolae
JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de reclamanta - " " SRL F, cu sediul în municipiul F,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.168 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal se prezintă consilier juridic Șt. pentru reclamanta recurentă și avocat, pentru pârâtul intimat, care lipsește.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtului intimat la plata sumei de 28.721 lei cu titlu de prejudicii materiale. Instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia. Legea societăților comerciale permite administratorului unui SRL să se angajeze cu carte de muncă pe aceeași funcție. În aceste situații nu mai este necesară fișa postului deoarece prin legea societăților comerciale îi sunt trasate toate drepturile și obligațiile ce derivă din această funcție. Astfel, administratorul este răspunzător de întreaga activitate a societății, răspunzând și în relațiile cu terții. Această funcție de administrator, numită prin actul constitutiv, poate fi îngrădită sau extinsă de către asociați prin mandat autentic. În cazul de față, acest mandat a fost dat pârâtului intimat, ca persoană fizică, pentru a se acoperi mai bine responsabilitățile și a preveni prejudiciile inerente. Prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit calitatea de salariat a pârâtului, precum și faptul că pe perioada cât acesta a condus societatea s-au constatat nereguli sancționate de organele de control, culpa aparținând exclusiv pârâtului.
Avocat, pentru pârâtul intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică. Potrivit convenției de muncă încheiată la 12 decembrie 2006 între reclamantă și pârât pentru o perioadă de 5 ani, pârâtul a fost angajat în calitate de director general. A fost angajat la societatea reclamantă ca administrator începând cu data de 01 februarie 2003. În literatura de specialitate s-a arătat că în cazul în care funcția pe care o îndeplinește salariatul este cea de administrator la o societate comercială, pentru pagubele produse acesteia salariatul va răspunde potrivit dispozițiilor care reglementează mandatul comercial, în conformitate cu dispozițiile art.72-73 din Legea nr.31/1990 republicată, nefiind incidente regulile din Codul muncii privind răspunderea patrimonială. Prin urmare, cererea reclamantei nu putea fi primită, lipsind elementele răspunderii patrimoniale la nivelul subiectului activ. Pe de altă parte, ulterior încheierii contractului individual de muncă nu s-a întocmit o fișă a postului, în care să se reglementeze concret atribuțiile de serviciu ale acestuia, iar convenția de muncă, tradusă din limba engleză după copie, nu a fost înregistrată la ITM S, după cum nu a fost autentificată legalitatea traducerii din limba engleză în limba română. În lipsa unei fișe a postului nu se poate discuta despre încălcarea obligațiilor de serviciu. Legat de procesele verbale de contravenție nu s-a făcut dovada că aceste amenzi contravenționale s-au aplicat pentru neîndeplinirea de către pârât a unor obligații de serviciu legate de faptele care constituie contravenție. Mai mult, prin decizia nr.153/2008 s-a dispus suspendarea contractului de muncă al pârâtului, începând cu 17.10.2008, motivat de formularea unei plângeri penale împotriva acestuia.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din data de 3.10.2008, reclamanta - "SRL a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 28.721 lei cu titlu de prejudiciu material în temeiul dispozițiilor art.270 alin.1 din Codul muncii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a îndeplinit funcția de manager general începând cu 1.02.2003 în baza contractului de muncă nr.-/2003 până în decursul lunii mai 2008, când a fost schimbat din funcție.
A mai susținut reclamanta că atribuțiile pârâtului sunt prevăzute de convenția încheiată între părți la data de 12.12.2006.
A mai arătat că la sediul său au fost întreprinse mai multe controale de către, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Generală a Finanțelor Publice.
Primul organ constatator, Saa plicat societății reclamante o amendă în cuantum de 1500 lei, ca urmare a faptului că nu s-au respectat zilele libere acordate de legiuitor, programul de lucru și zilele de repaus săptămânal.
Această amendă a fost achitată de reclamantă, care a considerat că vinovat de încălcarea faptelor descrise este exclusiv pârâtul,căruia îi revenea obligația de a respecta legislația muncii.
Direcția Vamală Iar eținut prin actul de control din 27.05.2008 că în decursul lunii august 2007 s-a completat declarația de import temporar nr./14.08.2007 cu termen de încheiere la 14.04.2008, însă această declarație nu a fost încheiată și nici prelungită încălcându-se astfel prevederile legale, respectiv art.89 și 118 din regulamentul CE nr.2913/192, astfel că s-a aplicat o amendă de 1500 lei.
A mai susținut reclamanta că și responsabilitatea în privința aplicării celei de a doua amenzi revine pârâtului întrucât era singura persoană abilitată în relațiile cu Direcția Vamală și se deplasa la organul de control, în vederea efectuării tuturor actelor de import/export conform atribuțiilor cuprinse în art.1 pct.1.7 lit.F din Actul adițional la contractul de muncă.
Reclamanta consideră că singurul vinovat de neprelungirea declarației de import temporar reținut de Direcția Vamală și de nerespectarea termenului de încheiere din 14.04.2008 este pârâtul.
Mai arată reclamanta că prin Raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.75857/21.08.2008 Direcția Generală a Finanțelor Sar eținut că în luna decembrie 2007, societatea a dedus TVA în sumă de 508 lei fără să dețină un document legal care să dea dreptul la deducerea TVA-ului, iar în luna ianuarie 2008 dedus greșit TVA în sumă de 1234lei în baza xerocopiei facturii S 5396/16.01.2008 contrar dispozițiilor pct.46 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI al Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
A învederat reclamanta că au fost constatate carențe deosebit de grave de către DGFP S cu ocazia aceluiași control prin care s-a reținut că societatea a diminuat profitul impozabil aferent anului 2005 cu suma de 42.348 lei și impozitul aferent cu suma de 6776 lei, că a înregistrat incorect pierderi fiscale în cuantum de 50565 lei în loc de 40.077 lei, că în trimestrul II al anului 2005 s-a înregistrat cu amenzi și penalități în sumă de 490 lei, nedeductibile fiscal și că în luna decembrie 2007 societatea a înregistrat în conturile de cheltuieli suma de 48.833 lei fără a exista documente justificative.
Prin același raport s-a reținut că în luna octombrie și decembrie 2006 societatea reclamantă a efectuat cheltuieli cu materialele, transportul bunurilor și serviciilor vamale tranzit în sumă de 13.246 lei care nu au putut fi justificate pentru prestările de servicii efectuate.
În urma controlului, organul fiscal a aplicat și două amenzi contravenționale în cuantum de 1000 lei și respectiv 2000 lei pentru încălcarea dispozițiilor legii nr.571/2003.
A precizat reclamanta că în total prejudiciul material pe care i l-a produs pârâtul este de 28.721 lei și că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii patrimoniale.
Prin sentința civilă nr. 168 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Conform contractului individual de muncă pârâtul a fost angajat de reclamantă începând cu 1.02.2003 pe postul de administrator al - SRL F, iar începând cu 12.12.2006 în calitate de director general, conform convenției de muncă aflată la filele 320-32dosar.
Așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art.270 alin.1 din Codul muncii, pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția salariatului.
De asemenea, potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În speță, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții.
Nu s-a putut reține că pârâtul a încălcat atribuțiile de serviciu, atât timp cât acesta nu avea întocmită o fișă a postului.
Pe de altă parte, convenția de muncă (fila 30-32) invocată de reclamantă reprezintă o modificare a contractului individual de muncă, nefăcând dovada în privința acestuia că a fost înregistrat la. conform art.9 alin.2 lit.a din Legea nr.130/1999.
Cât privește sarcinile de serviciu, menționate în cuprinsul acestei convenții acestea sunt prevăzute într-un mod general.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că nu este dată nici vinovăția pârâtului întrucât potrivit art.1 pct.12 din aceeași convenție "angajatul se obligă să îndeplinească toate sarcinile de muncă în mod profesionist, conform educației și experienței sale".
Ori, din actele depuse la dosar nu a rezultat că pârâtul îndeplinea condițiile cerute pentru a ocupa postul de director general și de a executa sarcinile definite prin art.1.7. din convenție, atât timp cât conform mențiunilor din carnetul de muncă, la firma precedentă la care și-a desfășurat activitatea anterior încheierii contractului individual de muncă cu reclamanta, acesta a fost angajat ca muncitor necalificat.
În fine, prejudiciul indicat de reclamantă nu are un caracter cert, întrucât actele întocmite de inspecția fiscală pot fi contestate de societate conform prevederilor art.205 cod procedură fiscală.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta - SRL F întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 cod procedură civilă, susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul acestuia, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a argumentat și interpretat în mod eronat prevederile Legii nr.441/2006 legea societăților comerciale, cu privire la funcția de administrator, deoarece această lege permite administratorului unui SRL să se angajeze cu carte de muncă pe aceiași funcție. În aceste situații nu mai este necesară fișa postului deoarece prin legea societăților comerciale îi sunt trasate toate drepturile și obligațiile ce derivă din această funcție. Astfel, administratorul este răspunzător de întreaga activitate a societății și răspunde în relațiile cu terții. Din acest punct de vedere nu se poate pune la îndoială răspunderea administratorului.
Contrar celor reținute de instanță, condițiile prevăzute de art.270 alin.1 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale sunt îndeplinite, pârâtul având calitatea de angajat, faptele ilicite sunt consemnate în actele de control, iar prejudiciul s-a creat prin plata amenzilor, existând legătură între prejudiciu și atribuțiile neîndeplinite de către pârât.
Prejudiciul este cert cât timp procesul verbal de inspecție fiscală reprezintă titlu executoriu, cuprinde în el sumele reprezentând amenzi, debite, care oricum erau poprite până la definitivarea contestațiilor.
Cât privește incidența art.304 pct.9 cod procedură civilă, s-a arătat că pe de o parte instanța reține faptul că modificarea contractului individual de muncă încheiat cu pârâtul nu a fost înregistrat la ITM, însă motivează sentința tocmai pe prevederile acestei convenții, arătând că nu îndeplinea condițiile cerute pentru ocuparea postului de director general.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este nefondat.
Cât privește incidența dispozițiilor art.304 pct.8 cod procedură civilă se constată că instanța a dat o interpretare corectă actului dedus judecății, acțiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile art.270 Codul muncii, text de lege în raport de care s-a pronunțat și prima instanță după analiza probelor cu care angajatorul a înțeles să facă dovada susținerilor din cererea adresată instanței.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea apreciază că justificat prima instanță a apreciat că în lipsa unei fișe a postului în care să se regăsească în concret atribuțiile ce revin pârâtului în calitatea sa de angajat cu contract de muncă, nu se poate stabili vinovăția sa în cauzarea pretinsului prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate între acest prejudiciu și fapta presupus ilicită. Numai "convingerea" recurentei că datorită neglijenței în muncă a pârâtului, s-a ajuns la sancționarea contravențională a unității, nu este suficientă pentru a se pronunța o soluție de admitere a pretențiilor sale, fiind necesar a se dovedi cu probe certe că vinovăția în cauzarea prejudiciului revine pârâtului.
În mod întemeiat prima instanță a înlăturat apărarea recurentei în sensul că a încheiat cu pârâtul "o convenție" prin care a stabilit atribuțiile acestuia la locul de muncă, cât timp acest act nu a fost înregistrat la ITM pentru a-și produce efectele și pentru a avea relevanță juridică.
Faptul că instanța face unele aprecieri în legătură cu capacitatea pârâtului de a-și îndeplini îndatoririle inserate în acea "convenție", nu atrage incidența cazului de casare prevăzut de art.304 pct.9 cod procedură civilă, ceea ce s-a urmărit fiind sublinierea faptului că oricum pârâtul nu avea calificarea necesară ocupării unui astfel de post, iar unitatea a procedat cu multă ușurință atunci când a încheiat actul invocat.
Față de cele reținute, Curtea, constatând că recursul este nefondat, îl va respinge ca atare, în temeiul dispozițiilor art.312 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - " " SRL F, cu sediul în municipiul F,-, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.168 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 9 iunie 2009
Jud.fond:
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Nicolae, Androhovici Daniela
