Anulare act. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1145/

Ședința publică din 23 noiembrie 2009

PRESEDINTE: Prof.-.Dr.- -

JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

GREFIER:

S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.431/5.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, și, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat, pentru pârâții intimați și se prezintă avocat, lipsă fiind pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Procedura legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termen legal și este legal timbrat cu suma de 6 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent, avocat, solicită admiterea recursului, în principal casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii, conform motivelor invocate în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâților intimați și, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civila înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr.4632/325/18.08.2006, reclamantul a chemat in judecată pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, și, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună anularea documentației tehnice ce a stat la baza intabulării parcelei A 68/2, înscrisă in CF nr.5641.

În motivare, reclamantul a arătat că este proprietar tabular asupra a 1 ha teren arabil situat pe raza com. potrivit titlului de proprietate nr.17044/16/17.06.1994 și si-a intabulat dreptul de proprietate in CF in baza unei documentații tehnice întocmite de Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului

După obtinerea extrasului CF reclamantul susține că și-a împrejmuit proprietatea si obținut toate avizele tehnice pentru executarea unei anexe de exploatare agricolă, avându-se in vedere documentația tehnică deținută si folosită la intabularea in CF nr.1540.

A folosit terenul timp de 11 ani, fără nici o tulburare, pana in urma cu puțin timp, când a primit o notificare, însoțită de o documentație tehnic, din partea paraților și prin care a constatat că i s-a încălcat in mod flagrant dreptul său de proprietate, sens in care a formulat prezenta contestație, împotriva documentației de intabulare si a primit răspuns negativ la sesizarea sa.

In drept a invocat disp. art.12 alin.6 din Legea nr.7/1996 modificată.

Prin sentința civilă nr.94/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă plângerea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, și.

A fost obligat reclamantul la 700 lei cheltuieli de judecată față de pârâții 2 și 3.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este proprietar tabular asupra a 1 ha teren arabil înscris în CF 1540 și a unei anexe de exploatare agricolă, înscriere efectuată în anul 1995, în baza documentației tehnice prezentată de reclamant la intabulare.

Pârâții și sunt proprietari tabulari asupra a 5000 mp teren înscris în CF 5641 nr.cadastral A 68/2, înscriere efectuată în anul 2006.

Așa cum rezultă din planurile de situație, cele două terenuri (ale reclamantului și ale pârâților) sunt învecinate și între ei nu au fost divergențe în ce privește suprafața deținută de fiecare, întrucât fiecare dintre ei și-a intabulat dreptul de proprietate în baza unei documentații proprii avizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Mai mult, între vecini a existat o înțelegere prin care reclamantul cultiva terenul pârâților, însă în timp această înțelegere a fost desființată.

Cu notificarea nr.177/16.06.2006, pârâții și l-au notificat pe reclamantul că le-a încălcat proprietatea și că a edificat un gard și o parte din anexă pe terenul proprietatea lor.

Împotriva acestei notificări, reclamantul a formulat plângere la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, prin care a solicitat anularea planului de situație și a planului cadastral care au stat la baza întocmirii documentației de intabulare a parcelei A 68/2.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T cu nr.14242/18.07.2006, a răspuns Societății de Avocați & Asociații că documentația ce a stat la baza intabulării parcelei A 68/2 este corectă și nu poate fi anulată și că planul de situație care a stat la baza intabulării cu nr.de aviz 613/08.05.1995 nu respectă planul parcelar conform Legii nr.18/1991.

Reclamantul, prin prezenta acțiune, a solicitat anularea documentației tehnice ce a stat la baza intabulării parcelei A 68/2 în CF 5641 a căror proprietari sunt pârâții 2 și 3.

Instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la plângere, motivat de faptul că reclamantul a luat la cunoștință de intabularea parcelei A 68/1, vecină cu parcela reclamantului doar prin notificarea nr.177/16.06.2006, care i-a fost comunicată pârâtului, iar acțiunea a fost înregistrată în 18.08.2006.

Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, motivat de faptul că prin notificarea ce i-a fost adresată a luat la cunoștință de faptul că proprietatea sa a fost încălcată, că există neînțelegere cu vecinii privind exercitarea dreptului de proprietate și deci este în drept să utilizeze căile legale pentru apărarea dreptului său.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților 2 și 3, întrucât ei consideră că dreptul lor de proprietate a fost încălcat prin acțiunea reclamantului și au inițiat procedura notificării pentru a-i aduce la cunoștință acestuia acest aspect.

Pe fond, prima instanță a respins ca neîntemeiată, in baza art.1169 Cod civil, acțiunea reclamantului, întrucât așa cum reiese din toate documentele anexate, între reclamant și pârâții 2 și 3 există o divergență cu privire la linia de hotar dintre proprietățile lor, sens în care reclamantul trebuie să uzeze de mijloacele juridice specifice unei astfel de situații, respectiv acțiune în grănițuire și acțiune in revendicare și nu să pornească o acțiune prin care să solicite anularea unei documentații tehnice, care prin sine nu produce efecte juridice.

In baza art.274 cod procedură civilă, prima instanță a constatat culpa procesuală exclusivă a reclamantului, astfel că l-a obligat pe acesta la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată față de pârâții 2 și 3.

Împotriva sentinței civile nr.94/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a declarat apel reclamantul, înregistrat la Judecătoria Timișoara la data de 12.01.2007 reclamantul.

Prin apelul formulat în cauză apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat instanței anularea documentației tehnice ce a stat la baza intabulării parcelei A 68/2 in CF 5641.

In mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu contestă suprafața imobilului teren deținut de reclamant și nici nu invocă vreun drept asupra unei suprafețe mai mari, decât cea înscrisă în proprietatea sa în CF nr.1540.

Nemulțumirea reclamantului vizează stabilirea liniilor de hotar prin documentația tehnică întocmită de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

In fața instanței de apel a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară efectuată de expert G, obiectivul expertizei a constat in identificarea imobilelor în litigiu, precum și analizarea documentației ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a reclamantului precum si a documentației ce a stat la intabularea dreptului de proprietate al pârâților, precum și în ce măsură aceste documentații respectă dreptul de proprietate al ambelor părți.

Prin decizia civilă nr.431/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa fost respins apelul declarat de reclamantul apelant împotriva sentinței civile nr.94/09.01.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară efectuată de expert

Expertul în concluziile raportului de expertiză au arătat că ambele documentații de intabulare ale parților sunt întocmite corect in sensul că au la bază documentele eliberate de comisia locală de fond funciar conform Legii 18/1991.

De asemenea, s-a arătat că documentațiile privesc parcele distincte, respectiv parcela A 68/1 si A 68/2 si că nu se pune problema anulării uneia dintre aceste documentații, cu atât mai mult cu cât fiecare are la bază documente legale eliberate de autoritățile abilitate, ambele primind avizul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Pentru stingerea litigiului s-a apreciat că echitabilă ar fi grănițuirea între cele două parcele, astfel încât prejudiciul să fie suportat de ambele părți.

Ambele părți au formulat obiecțiuni împotriva raportului de expertiză întocmit în cauză, iar prin răspunsul la obiecțiuni expertul a arătat că toate concluziile înainte au avut la bază compararea situației din teren cu planurile cadastrale existente.

În răspuns s-a mai arătat că terenul a fost atribuit reclamantului pe numere cadastrale în conformitate cu planul cadastral de aplicare a Legii nr.18/1991, iar amplasamentul parcelei reclamantului este probabil corect conform planului topografic al zonei, dar nu este corect conform planului cadastral de aplicare a Legii 18/1991 pe baza căruia i-a fost atribuit acest teren.

Este vorba, a mai arătat expertul, de două planuri distincte, cel topografic si cel cadastral, care nu se suprapun perfect in ceea ce privește linia de hotar dintre proprietățile părților.

O documentație a fost întocmită pe baza planului topografic, respectiv documentația reclamantului, iar cealaltă pe baza planului cadastral de aplicare a Legii nr.18/1991, (documentația pârâților), astfel că aliniamentul liniei de hotar dintre cele două proprietăți prezentat in documentația reclamantului nu coincide cu aliniamentul liniei de hotar prezentat in documentația pârâtului.

Având în vedere că terenul se află în extravilanul localității expertul a apreciat că de bază este planul cadastral și nu cel topografic.

Față de conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză care reprezintă o probă științifică care nu a fost înlăturată prin alte mijloace de probă de către reclamantul apelant, s-a apreciat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, motiv pentru care tribunalul a respins apelul formulat de reclamantul .

Impotriva deciziei civile nr.431/5.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal casarea hotărârii recurate, conform art.304 pct.7 pr.civ., întrucât această hotărâre nu cuprinde motivele admiterii sau respingerii cererilor și nu examinează toate probele dosarului, iar în subsidiar se solicită modificarea în tot a hotărârii recurate, conform art.304 pct.6,7,8 și 9.pr.civ., admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr.94/2007 a Judecătoriei Timișoara cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

In motivarea recursului s-a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

S-a arătat că instanța de apel a reținut că "reclamantul nu contestă suprafața imobilului teren și nici nu invocă vreun drept asupra unei suprafețe mai mari", însă din actele aflate la dosar rezultă că pârâții solicită de la reclamant o porțiune de teren din frontul stradal, prin urmare pârâții intimați solicită mai mult teren.

Reclamantul precizează că este nemulțumit nu în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar ci faptul că, printr-o documentație falsă, pârâții intimați doresc să-i diminueze frontul stradal.

Consideră că expertiza întocmită în cauză este nulă, astfel că instanța de judecată nu putea să-și motiveze soluția pe o astfel de expertiză, că expertul nu a vrut să precizeze că la data punerii în posesie a reclamantului, în anul 1994, punerea în posesie s-a făcut în conformitate cu planul topografic al zonei, prin urmare în mod greșit s-a reținut că o altă modalitate de măsurare ar putea să modifice parcelele din zonă.

O altă critică adusă expertizei se referă la faptul că, expertul a refuzat să se pronunțe asupra ilegalității întocmirii documentației pârâților în ceea ce privește planul de situație, iar ceea ce apare certificat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, este doar planul de încadrare în zonă.

O altă critică vizează considerentele hotărârii unde la pagina 4 se reține că terenul s-ar afla în extravilanul localității, astfel că, de bază ar fi planul cadastral nicidecum cel topografic.

Referitor la afirmația instanței de judecată cum că "raportul de expertiză nu a fost înlăturat prin alte mijloace de probă de către reclamant", recurentul o apreciază ca fiind total eronată, raportat la cererile în probațiune solicitate, cereri care au fost respinse în mod netemeinic de către instanță.

Prin urmare se susține că instanța de judecată nu avea îndrituirea legală de a schimba natura și obiectul cauzei sau de a face propuneri de grănițuire, câtă vreme obiectul acțiunii l-a constituit anularea documentației de întabulare a pârâților.

Pentru cele arătate reclamantul a solicitat admiterea recursului conform art.304 pct.6,7,8 și 9.pr.civ. și art.312-315.pr.civ.

Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art.304 și urm. pr.civ. Curtea stabilește că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii reclamantului l-a constituit plângerea acestuia adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară T, de anulare a documentației tehnice care a stat la baza întabulării în CF 5641 a parcelei cu nr.A 68/2. pe numele pârâților și.

Temeiul de drept al plângerii l-a constituit dispozițiile cuprinse în art.12 din Legea nr.7/1996.

Din actele dosarului a rezultat că reclamantul este proprietar tabular asupra a 1 ha teren arabil înscris în CF 1540 și a unei anexe de exploatare agricolă, înscriere efectuată în anul 1995, în baza documentației tehnice prezentată de reclamant la intabulare, iar pârâții și sunt proprietari tabulari asupra a 5000 mp teren înscris în CF 5641 nr.cadastral A 68/2, înscriere efectuată în anul 2006.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T cu adresa nr.14242/18.07.2006, a comunicat că documentația ce a stat la baza intabulării parcelei A 68/2 este corectă și nu poate fi anulată și că planul de situație care a stat la baza intabulării cu nr.de aviz 613/08.05.1995 nu respectă planul parcelar conform Legii nr.18/1991.

Criticile aduse hotărârii de către reclamantul recurent vizează conținutul raportului de expertiză întocmit de către expertul G, respectiv faptul că, printr-o documentație falsă, pârâții intimați doresc să-i diminueze reclamantului frontul stradal și că expertiza întocmită în cauză ar fi nulă.

Expertiza constituie un simplu mijloc de probă prin care se încearcă lămurirea unor împrejurări de fapt, iar aprecierea probelor reprezintă o problemă de netemeinicie a hotărârii nicidecum de nelegalitate.

In recurs instanța de judecată este chemată să analizeze legalitatea hotărârii în raport de actele și probele dosarului, nicidecum temeinicia acesteia, erorile de fapt putând fi remediate pe calea apelului, eventual al revizuirii.

Apoi, plângerea adresată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară și întemeiată pe dispozițiile Legii nr.7/1996 reprezintă o procedură necontencioasă, procedură în cadrul căreia nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, conform art.331 pr.civ.

Ca urmare, cele două instanțe în mod corect i-au sugerat reclamantului să își valorifice dreptul prin formularea unei alte acțiuni - eventual grănițuire și revendicare - câtă vreme acesta, conform titlului de proprietate nr.17044/16 din 17.06.1994 este proprietar asupra suprafeței de 1 ha teren.

Față de cele ce preced recursul declarat de către reclamantul este nefondat, astfel că, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.431/5.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 noiembrie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Marinela

Prof.-.Dr.- - - - -

GREFIER

Red.CO/22.12.2009

Dact.MM/2 ex./22.12.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.;

Președinte:Univ Lidia Barac
Judecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1145/2009. Curtea de Apel Timisoara