Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 289/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.289/
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Erica Nistor
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra apelurilor declarate de reclamantul, de pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Primăria Municipiului T, și și de intervenientul împotriva sentinței civile nr.3490/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții SRL T și SA T, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Apelurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Dezbaterea în fond asupra apelurilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea pentru data de 23 noiembrie 2009,
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 19161/14.08.2002 reclamantul în calitate de mandatar al numitului a chemat în judecată pârâții Consiliul Local T, Primăria T, SC SA T, și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea integrală, în natură, prin lăsarea în deplină și exclusivă proprietate mandatarului, cât și în liniștită posesie a acestuia, a imobilului situat în T str. - 7, înscris în CF 8358 T, top. 17411, să se constate că se revendică întreg imobilul situat în T-, constând în casă și curte în T, în suprafață de 1270 mp, preluat de Statul Român de la antecesorii mandatarului și ( născută ) care l-au dobândit cu titlu de moștenire ș donație, să se constate preluarea fără titlul de către Statul Român a cotei de din imobil, ce a aparținut numitei, precum și a cotei de parte ce a aparținut numitului, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat în favoarea pârâților cu privire la apartamentul 3, corpul A și a pârâtei - cu privire la. 15 +16 - să se constate nulitatea absolută a oricăror contracte de vânzare cumpărare, prin care s-au înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor legale, părți din imobilul preluat abuziv, să se dispună rectificarea cărții funciare a imobilului sus menționat, restabilirea situației anterioare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și al Statului Român a oricăror terțe persoane fizice ași juridice, să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cota de parte din imobilul revendicat, iar cea rămasă de pe urma defunctului din cota de parte din același imobil, să se dispună intabularea în CF colectiv 8358 Tad reptului de proprietate al mandantului reclamantului cu titlu de moștenire, asupra întregului imobil situat în T,-, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 23204/16.12.2002, pronunțată în dosarul nr. 19161/2002 Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulată de reclamantul, în calitate de mandatar pentru în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Municipal T, Primăria Municipiului T, SC SA T, și.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că imobilul situat în T-, înscris în CF 8358 Taf ost proprietatea pe cote părți egale a defuncților și. În baza Decretului 92/1950, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de naționalizare și dezmembrat pe apartamente, în anul 1998. Ulterior apariției Legii 112/1995, apartamentele 3 și 15 + 16 au fost înstrăinate chiriașilor, pârâții și, cu respectarea dispozițiilor Legii 112/1995 în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare și cu bună credință, proprietar tabular la acea dată fiind Statul Român, imobilul nefiind revendicat la acea dată. Astfel, potrivit prevederilor art. 46 alin. 1 din Legea 10/2001 actele juridice de înstrăinare, încheiate cu respectarea prevederilor legilor în vigoare, sunt valabile, iar potrivit art. 46 alin 2 chiar în situația imobilelor preluate fără titlu valabil, sunt valabile actele juridice încheiate cu bună credință. Cum, buna credință se prezumă, reclamantului îi revenea sarcina probei relei credințe ca motiv de nulitate a contractelor de vânzare - cumpărare, ori a altor cauze de nulitate. Însă reclamantul, nu a produs probe pentru a dovedi vreo cauză de nulitate absolută a acestor contracte.
Nici în ceea ce privește cererea având ca obiect revendicarea imobilului, respectiv constatarea trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, în mod abuziv, deci fără titlu valabil, reclamantul nu a produs probe pentru a dovedi cele susținute în acțiune, motiv pentru care această cerere a fost respinsă. În consecință, a fost respinsă și cererea având ca obiect rectificare de carte funciară.
Succesiunile defuncților și au fost dezbătute, eliberându-se certificatul de moștenitor nr. 130 din 13.12.2001 de către Biroul Notarial din B, astfel că cererea având ca obiect dezbaterea succesiunilor acestora este fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar 4338/C/2003, instanță care prin decizia civilă nr. 637/A/14.09.2006 a respins apelul.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legala reținând corect starea de fapt și de drept.
S-a constatat pe bună dreptate că reclamantul în conformitate cu art. 1169 civ, nu s-a conformat în primul rând dispozițiilor instanței prin a face dovada că a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea 10/2001, și că nu și-a precizat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între Statul Român și pârâții persoane fizice, și cu privire la înstrăinarea unor părți din imobil.
Pe de altă parte nu s-a făcut dovada relei credințe a pârâților chiriași odată cu înstrăinarea imobilului la data când Statul Român apărea ca proprietar tabular.
B credință se prezumă iar reaua credință trebuie dovedită de către reclamant, ceea ce în speță nu s-a demonstrat.
Nu s-a putut face dovada nici în ceea ce privește revendicarea imobilului prin a se constata lipsa titlului la înstrăinare, respectiv modul abuziv așa cum susține reclamantul la dobândirea imobilului din partea Statului Român ca urmare a aplicării Decretului 92/1950.
În speță au fost respectate dispozițiile Legii 112/1995 în vigoare la data înstrăinării imobilelor. Nu au fost făcute dovezi din partea reclamantului cu privire la aplicarea Legii 112/1995, respectiv art. 9.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata succesiunea defuncților și acest capăt de cerere a rămas fără obiect, întrucât la dosarul cauzei, există certificatul de moștenitor nr. 130 din 13.12.2001 emis de Biroul notarial public
Referitor la competența materială în soluționarea cauzei, nu s-a putut face dovada din partea reclamantului a valorii imobilului pentru a determina instanța competentă a soluționa pricina bazat pe acest criteriu stabilit de reclamant; de altfel, în lipsa notificării pe care instanța de fond o solicitase din partea reclamantului nu s-a putut stabili că într-adevăr Tribunalul Timiș este competent a soluționa pricina câtă vreme la dosarul cauzei nu s-a depus dosarul administrativ sau cel puțin notificarea din partea reclamantului în dovedirea procedurii prevăzute de Legea 10/2001 ( deși părțile în mai multe rânduri au solicitat instanței suspendarea pricinii în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001).
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar -, instanță care prin decizia civilă nr. 141/08.02.2007 respins recursul reclamantului, reținând că referitor la motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 5.pr.civ, prima instanță a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale; hotărârea s-a dat de judecătorii care au luat parte la dezbaterea pricinii, cu respectarea competenței și fără depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
La momentul pronunțării hotărârii, instanța de apel a respectat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2.pr.civ.
Ca atare, în speță nu sunt întrunite nici unele dintre motivele de casare prevăzute de art.304 pct. 1 și 5.pr.civ.
Referitor la motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9.pr.civ. Curtea a reținut că nici unul dintre acestea nu este incident în speță, deoarece instanța nu a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, întreaga motivare fiind în sensul susținerii soluției adoptate în dispozitivul deciziei, iar raționamentul instanței de apel s-a bazat pe interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, fără schimbarea sensului ori înțelesului lămuri și vădit neîndoielnic al acestuia.
Sub aspectul legalității decizia instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea 112/1995, art. 46 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001 și art. 1169 Cod civil, astfel că nici acest motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. nu este aplicabil în speță.
Împotriva deciziei nr. 637/14.09.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 4338/2003, reclamantul a formulat contestație în anulare înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar -, instanță care prin decizia nr. 43/23.01.2008 a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 637/14.09.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 4338/2003, a casate decizia recurată precum și sentința civilă nr. 23204/16.12.2002 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 19161/2002 și a dispus trimiterea dosarului spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Timiș, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, curtea a constatat în primul rând faptul că primele două instanțe, respectiv Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș au încălcat normele imperative de ordine publică privitoare la competența materială și soluționarea prezentei cauze, în contextul în care reclamantul a susținut continuu ș în mod explicit, pe parcursul judecării acestei cauze, că valoarea imobilului revendicat din T,- ( fostă - nr. 6, 6A și - de nr. 24) este de cel puțin 22,4 miliarde ROL ( lei vechi), astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță a fost de la bun început tribunalul și nu judecătoria, potrivit disp. art. 2 pct. 1 lit. b pr.civ, deși reclamantul estimase această valoare, respectând disp. art. 112 pct. 3.pr.civ, iar părțile adverse nu au contestat această valoare.
În al doilea rând, curtea a constatat că primele două instanțe au omis să analizeze pe fond și aspectele legate de validitatea titlului Statului, dar și cele legate de legalitatea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de Stat cu foștii chiriași, în baza Legii 112/1995, în ciuda faptului că reclamantul formulase în acțiunea introductivă, în mod distinct, capete de cerere în acest sens, iar primele două instanțe nu au administrat nici un fel de probe, în afara celor prezentate de către reclamant ( extras CF + contracte de vânzare - cumpărare ) și care de altfel nu au primit nici un fel de interpretare juridică din partea primelor instanțe, deși avea datoria în acest context al existenței unor dovezi, de a manifesta un minim rol activ, potrivit art. 129 alin. 4.pr.civ.
În sfârșit, instanțele nu au manifestat interes nici în clarificarea aspectului particular susținut de către reclamant în cuprinsul cererii sale introductive, cu privire la transferul proprietății revendicate în beneficiul mandatarului său din faza judecății în primă instanță.
Însumând toate aceste argumente, curtea, în temeiul art. 312 alin. 5.pr.civ, raportat la art. 304 pct. 3,5 și 9.pr.civ, a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 637/14.09.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 4338/2003.
A fost casată decizia recurată precum și sentința civilă nr.23204/16.12.2002 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 19161/2002 și a fost trimis dosarul spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Timiș, cu indicația de a se relua judecata acțiunii reclamantului pe fond, urmând să se clarifice toate aspectele menționate mai sus, atât cu privire la valabilitatea titlului statului asupra imobilului din litigiu, cât și cu privire la validitatea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii 112/1995, cât și existența posibilității restituirii în natură a unor eventuale apartamente nevândute, după cum se va analiza inclusiv validitatea și întinderea mandatului conferit de reclamant domnului.
Curtea a constatat că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 și următoarele pr.civ.
După casare cu trimitere spre rejudecare cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 04.02.2008.
Prin sentința civilă nr.3490/PI/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a fost admisă acțiunea formulată si precizata de reclamantul împotriva pârâților Consiliul local T, Primăria municipiului T, SC SRL T, SC Domeniului Public SA T, și și în consecință:
S-a constatat nevalabilitatea preluării de către Statul Rai mobilului situat in T,-, compus din casa si curte, in suprafața de 1270 mp, înscris in CF 8358 T, nr. top. 17411, in sensul ca, in ce privește cota de 1/2 a antecesoarei reclamantului, respectiv, preluarea fost făcuta fără titlu, iar in ce privește cota de a antecesorului reclamantului, respectiv, preluarea fost făcuta fără valabil.
S-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr. 13914/21.07.1997, încheiat intre paratul Statul R prin Urbis T in calitate de vânzător si parații si -, in calitate de cumpărători, având ca obiect apartamentul nr.3 din imobilul mai sus menționat, corp A, situat in dreapta si holului comun cu intrare din strada -, compus din 2 camere in suprafața de 47,59 mp, bucătărie, cămara alimente, baie, spălătorie (2,81 mp), boxa(32,73 mp), WC(la comun - 1,96 mp) si boxa (15 mp. - contract 13.914/A/11.02.1998).
S-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare nr.12468/28.03.1997 încheiat intre paratul Statul R prin Urbis in calitate de vânzător si parata in calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentele nr. 15 si 16 din imobilul mai sus menționat, corp C situat in partea dreapta cu intrare din str. - de, compus din 3 camere, in suprafața de 56,25 mp, 2 bucătarii, in comun 1 WC si o magazie, având 30,26% si 126/1270 mp teren in folosința.
S-a dispus rectificarea CF nr. 8358 T, nr. top. 17411, in sensul radierii dreptului de proprietate al paraților si -, in ce privește apartamentul nr.3 si al paratei, in ce privește apartamentele nr.15 si 16 din imobil si restabilirea situației anterioare de CF, in sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului
S-a respins cererea de intervenție in interes accesoriu formulata de intervenientul in interesul reclamantului.
S-a respins in rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul casă și curte, în suprafață de 1270 mp, înscris în CF nr. 8358 T, nr top 17411, situat în T,- a fost preluat de Statul Român, din proprietatea numiților și soția sa, ns, în temeiul Decretului 92/1950, ulterior, fiind apartamentat și menționată această operațiune in cartea funciara la 16.04. 1998.
Din acest imobil, apartamentul nr. 3 corp A, a fost înstrăinat în baza Lg 112/1995 către pârâții și, iar apartamentul 15 + 16 corp Caf ost înstrăinat în temeiul aceluiași act normativ către pârâta.
Din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 88 - 100 dosar - al Curții de Apel Timișoara ), coroborate cu declarațiile autentificate sub nr. 2153/29.10.2001 și 2154/29. 10. 2001 la BNP și cu mențiunile din certificatul de moștenitor nr. 130/13.12.2001 emis de BNP (fila 98) rezultă că reclamantul este succesorul proprietarilor tabulari (același cu ) și (aceeași cu și ).
Prin urmare, legitimează atât calitatea procesuală activă, cât și interesul de a promova prezenta acțiune. Mai mult, reclamantul a formulat și două notificări în baza Lg 10/2001 (cu nr. 556/06.11.2001 - fila 26 dosar T și 58/30.01.2002 - fila 27 dosar T) prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului.
Prin Dispoziția nr. 2415/17.11.2004 emisă de Primarul Municipiului T (f 53 - 54 dosar 4338/c/2003 al Tribunalului Timiș ) au fost respinse cele două notificări, reclamantul formulând contestație împotriva acesteia, contestație ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Timiș, suspendat conform art. 244 alin 1 pct. 1.pr.civ. până la soluționarea prezentului dosar.
Pentru a se putea analiza temeinicia capetelor de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 între Statul Român, în calitate de vânzător și pârâții și, respectiv, în calitate de cumpărători, restituirea în natură și rectificarea CF, trebuie analizat cu prioritate titlul Statului român, prin care acesta a preluat imobilul.
reclamantului au fost coproprietari asupra imobilului, fiecare în cotă de câte .
Prin "titlu", în accepția art.1 alin 2 din Normele de aplicare a Legii nr.112/1995, aprobate prin HG nr.20/1996, modificată prin HG nr.11/1997, se înțelege trecerea imobilului cu destinație de locuință, în proprietatea statului, în baza unor acte normative în vigoare la data respectivă, enumerate exemplificativ ca fiind Decretul nr. 92/1950, Decretul nr.223/1974, Decretul nr.111/1951, Decretul ne.142/1952 și Legea nr.4/1973, cu respectarea legilor și a decretelor în vigoare la data respectivă.
A 3 al art. 1 din Norme, califică preluare "cu titlu" în baza Decretului nr. 92/1950 doar cea care s-a realizat cu respectarea disp. art. I punct 1-5 și a disp. art. II din decret, precum și cu respectarea identității dintre persoana menționată ca proprietar în lista anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului.
În ce-l privește pe (), acesta nu făcea parte din categoria persoanelor care intrau la acea vreme sub incidența Decretului 92/1950, intrând în sfera persoanelor exceptate de la naționalizare și prevăzute expres la art 2 din Decret (muncitori, funcționari, mici meseriași, intelectuali, profesioniști și pensionari).
Cât o privește pe, preluarea a fost fără titlu, deoarece aceasta nu a fost menționată deloc în anexa la Decretul 92/1950.
La data încheierii ambelor contracte de vânzare - cumpărare (21.07.1997. respectiv 28.03.1997) era în vigoare HG 11/29.01.1997 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995 care prevedea următoarele modificări:
1. Articolul 1 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952, Legea nr. 4/1973 și Decretul nr. 223/1974."
2. Articolul 1 alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Prin imobil trecut în proprietatea statului potrivit Decretului nr. 92/1950 se înțelege imobilele naționalizate cu respectarea prevederilor art. I pct. 1-5 și ale art. II din decret, precum și cu respectarea identității între persoana menționată ca proprietar în listele-anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării."
În speță, contractele de vânzare - cumpărare s-au încheiat în frauda dreptului de proprietate al reclamantului, în calitate de succesor al foștilor proprietari și cu nesocotirea art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, conform căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.
CEDO (în cauza Blucher contra Republicii ) a statuat că în chestiunile de interes general cum este și cea a restituirii bunurilor confiscate abuziv de către stat, autoritățile publice trebuie să reacționeze în timp util, într-o manieră corectă și cu cea mai mare coerență.
Măsurile adoptate de autoritățile române nu au fost adecvate și nici suficiente, influența legislativă și neclaritatea dispozițiilor legale având drept efect interpretarea diferită a noțiunii de titlu al statului, atât de către autoritățile statale, cât și de către instanțe (a se vedea HG 20/1996, HG 11/1997).
Așadar statul și-a încălcat obligația de a avea o legislație adecvată și suficientă pentru a-și respecta obligațiile pozitive ce-i revin în virtutea Convenției, nereacționând în timp util, și cu coerență în fața chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea imobilelor intrate în posesia sa în mod somavolnic și abuziv.
Nevalabilitatea titlului de preluare de către stat a cotei de de la, raportată la dispoziția art. 6 alin1 din Legea nr. 213/1998 și la dispozițiile Legii nr. 10/2001 (art. 2 alin1) astfel cum aceasta a fost modificată, conduc la ideea că și în ce privește această cotă preluarea a fost abuzivă.
Aspectul bunei credințe nu poate fi reținut în ce-i privește pe pârâții subodânditori ai apartamentelor înstrăinate având în vedere următoarele:
În codul civil prevederi relative la buna credință există în cadrul secțiunii care reglementează dobândirea imobilelor prin prescripția achizitivă scurtă (art.1898 ). Stabilirea relei credințe la încheierea actelor de înstrăinare revine instanța de judecată sesizată cu acțiunea în nulitatea vânzării.
B credință a subdobânditorilor imobilului, adică credința acestora că au contractat cu un veritabil proprietar, cu respectarea, la momentul încheierii actului de înstrăinare, a tuturor prevederilor legale care permiteau înstrăinarea imobilului, rezultă din aceea că, prin minime diligențe, au putut constata că statul vânzător are un titlu asupra imobilului.
Ori, în speță, din cartea funciară rezultă clar că imobilul a fost înainte de preluarea în baza Decretului 92/1950 coproprietate pe cote părți egale, iar potrivit HG nr.11/1997 (art.2 mai sus redat), respectarea identității dintre persoane menționată ca proprietar în listele - anexă și adevăratul proprietar la data naționalizării se putea verifica de către cumpărător și se putea constata că nu era deloc menționată în aceste liste - anexă. Ori, cel puțin în privința cotei părți a acesteia, lipsa titlului statului era un motiv suficient pentru a crea dubii cumpărătorilor pârâți cu privire la imobilul pe care intenționau să-l cumpere, simpla ignoranță nefiind suficientă pentru a le conferi statutul de dobânditori de bună - credință.
Pentru aceste argumente de fapt și de drept, reținând și disp. art. 46 (în prezent art. 45) alin 2 din Legea nr.10/2001, Tribunalul găsește întemeiat și capătul de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu pârâții și.
Cât privește cererea de intervenție a numitului, în interesul reclamantului, aceasta urmează să fie respinsă întrucât acest petent nu a dovedit interesul în promovarea acestei cereri (filele 64-65).
În ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC Domeniului Public, Tribunalul reține că excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de aceasta cu ocazia rejudecării recursului la Curtea de Apel Timișoara este întemeiată, întrucât începând cu data de 01.05.1999, prin HCL a Municipiului T nr. 147/01.06.1999 au încetat activitățile de administrare a fondului locativ și vânzările de locuințe fiind de stat din cadrul societății, care au fost preluate de Direcția din cadrul Primăriei Municipiului T și, cum reclamantul nu a înțeles să se judece în contradictoriu cu aceasta din urmă, acțiunea față de pârâta SC T va fi respinsă.
De asemenea, in ce priveste actiunea formulata in contradictoriu cu pârâtii, si G si, din cuprinsul cărții funciare, precum si din sustinerile reclamantului, făcute prin concluziile scrise depuse la filele 55-57 dosar vol II, rezulta ca au fost înstrăinate de către Stat doar trei apartamente, respectiv apartamentele 3, 15 si 16, in prezent proprietatea pârâților si, deci nu mai sunt alte apartamente înstrăinate, motiv pentru care reclamantul nu a justificat calitatea procesuala pasiva a acestor pârâti, fata de ei, acțiunea urmând a fi respinsa.
Acțiunea va fi respinsa pentru lipsa de calitate procesuala pasiva si in ce privește paratul T, intrucât acesta a actionat in calitate de mandatar al Statului, in cadrul operatiunilor de instrăinare a imobilelor cu destinatia de locuinte apartinând fondului locativ de stat.
Urmează de asemenea să se rețină că, prin concluziile pe fond, reclamantul prin apărător a susținut că petitul privind deschiderea succesiunii după foștii proprietari tabulari si constatarea calitătii de succesor a reclamantului, după foștii proprietari tabulari a rămas fără obiect, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 130/13.12.2001 la BNP prin care s-au stabilit moștenitorii și cotele de proprietate (respectiv calitatea de moștenitor a reclamantului și cota sa din dreptul de proprietate asupra averii antecesorilor săi).
Cât privește dispoziția instanței de casare, in sensul analizei validității mandatului acordat de reclamant numitului (f 51), se reține că acesta a fost revocat în întregime la data de 30.07.2007, prin notificarea aflată la fila 48 din dosarul Tribunalului Timiș (constituit după casarea cu trimitere), trimisă prin executor judecătoresc, motiv pentru care acest petit a rămas fără obiect.
Impotriva sentinței civile nr.3940/30.10.2008 a Tribunalului Timiș au declarat apel în termenul legal, reclamantul, pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Primăria Municipiului T, și și intervenientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului declarat de reclamantul s-a criticat soluția de înscriere a Statului Român în cartea funciară 8358 T nr.top.17411 susținându-se că în speță se impunea înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului urmare restabilirii situației anterioare de carte funciară.
In motivarea apelului declarat de pârâții, și s-a susținut buna credință a pârâților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, că în speță prezumția legală instituită de disp.art.1899 alin.2 cod civil nu a fost răsturnată prin nici un mijloc de probă.
In motivarea apelului declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Primăria Municipiului T s-a arătat că trecerea imobilului în proprietatea statului cu titlu, conform art.6 din Legea nr.213/1998, în baza Decretului nr.92/1950, care s-a făcut cu respectarea întocmai a legii de naționalizare.
De asemenea s-a susținut incidența disp.art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 rap. la art.9 din Legea nr.112/1995.
In motivarea apelului declarat de intervenientul s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut lipsa de interes a acestuia, judecătorul cauzei nemanifestând un rol activ în soluționarea cererii.
Curtea, examinând sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap. la art.296 pr.civ. a constatat că apelurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Primăria Municipiului T, și sunt întemeiate, iar cele declarate de reclamant și intervenient - nefondate, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.
Astfel, din probatoriul existent la dosar rezultă că:
Imobilul casă și curte, în suprafață de 1270 mp, înscris în CF nr.8358 T, nr.top.17411, situat în T- a fost preluat de Statul Român, din proprietatea numiților și soția sa, născută, în temeiul Decretului nr.92/1950, ulterior, fiind apartamentat și menționară această operațiune în cartea funciară la 16.04.1998.
Potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia " parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22.12.1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Rezultă astfel că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale doar acele imobile trecute în baza unui titlu care era valabil în momentul preluării de către stat. Prin titlu, în accepțiunea art.6 din lege, se înțelege orice act sau fapt juridic prin care statul a dobândit dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile, atât prin unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate de drept comun reglementate de Codul civil, cât și prin moduri specifice perioadei 06.03.1945-22.12.1989.
Legea impune o triplă condiție pentru ca actul să fie valabil, respectiv ca acesta să fie obținut cu respectarea Constituției perioadei respective, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Prin titlu, în accepțiunea art.1 alin.2 din Normele privind aplicarea Legii nr.112/1995, se înțelege trecerea acelor imobile cu destinație de locuință în proprietatea statului, în baza unor prevederi legale în vigoare la data respectivă. Sunt exemplificate prevederile Decretului nr.92/1950, Decretului nr.142/1952, Decretului nr.111/1951, Decretului nr.218/1960, Decretului nr.712/1966, Decretului nr.223/1974, Legii nr.4/1973 și alte acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului.
Cu alte cuvinte, titlul, în accepțiunea acestei legi, aplicarea la o situație anume determinată a prevederilor unui act normativ în baza căruia s-a dispus trecerea în proprietatea statului (prin urmare este suficient ca actul administrativ de preluare să fi fost emis în baza unui act normativ în vigoare la acea dată, indiferent de conformitatea preluării cu dispozițiile actului normativ respectiv) și nu situația când s-a procedat la o simplă preluare în fapt a imobilelor.
Coroborând prev.art.6 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu prev.art.1 alin.3 din HG nr.20/1996 modificată prin HG nr.11/1997, rezultă că este valabil numai acel titlu, în cazul imobilelor naționalizate în baza Decretului nr.92/1950, care s- făcut cu respectarea întocmai a legii de naționalizare, inclusiv dispozițiilor referitoare la exceptarea de la naționalizare a anumitor categorii de persoane proprietare de imobile.
Referitor la exceptarea coproprietarului de la aplicarea decretului nr.92/1950 se constată că acest aspect fără a avea corespondent în probele dosarului.
Mai mult, instanța de apel a pus în vedere reclamantului prin reprezentantul său să facă dovada acestei susțineri dar acesta nu le-a probat deși i s-au acordat termene în vederea producerii dovezilor.
In ceea ce privește pe co-proprietara, se apreciază că prima instanță a ignorat prev.art.V din Decretul nr.92/1950 potrivit cărora " imobilele proprietatea soțului, soției sau copiilor minori se consideră ca aparținând unui singur proprietar în ce privește aplicațiunea prezentului decret " și în consecință omisiunea acestuia din Anexele la Decret nu are relevanță.
In ceea ce privește modul de soluționare a petitului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare se constată că este greșit, întrucât din analiza extrasului CF de la momentul cumpărării, a rezultat că proprietar tabular al apartamentului este Statul Român, nefiind notat nici un proces sau altă mențiunea legată de revendicarea imobilului din litigiu.
Concluzionând, consideră că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, care face vorbire despre buna credință care nu a fost răsturnată cu probe de către reclamant.
Mai mult, prin Decizia Curții Constituționale nr.91/25.06.2002, s-a statuat, cu efecte obligatorii pentru instanțele judecătorești, că interpretarea disp.art.46 din lege, referitoare la examinarea bunei credințe, vizează exclusiv cumpărătorul locuințelor care fac obiectul legii și care este considerat întotdeauna de bună credință, deoarece s-a încrezut în autoritatea statului la momentul cumpărării.
Contractele de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se cere a fi constatată au fost încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, cu respectarea condițiilor impuse de această lege.
Înstrăinarea către pârâții persoane fizice, foștii chiriași, s-a făcut în temeiul art.9 din legea menționată, iar din interpretarea disp.art.9 alin.1 reiese fără echivoc că în favoarea chiriașilor a luat naștere un drept subiectiv cu caracter "intuitu personae" de a cumpăra locuințele asupra au avut contracte de închiriere; corelativ, în sarcina Statului Român, proprietar tabular, a luat naștere obligația legală de "a face", respectiv de vinde acele locuințe, obligație care a fost dusă la îndeplinire.
Legea nr.112/1995 care a guvernat încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, la art.11 a prevăzut singurele situații care atrag nulitatea absolută a contractelor în cauză, anume încălcarea prev.art.9 alin.6 și art.10. Nici una din aceste situații nu este incidentă în prezenta cauză și pe cale de consecință cererea reclamantului este neîntemeiată, iar potrivit disp.art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001"actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența prevederilor acestei legi, sunt valabile doar dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării".
Așa fiind, relativ la chestiunea dacă imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu sau fără titlu, își vor găsi aplicabilitatea disp.art.1 ale HG 20/1996 care statuează după cum urmează:"Imobilele cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi: Decretul nr.92/1950, Decretului nr.142/1952, Decretului nr.111/1951, Decretului nr.223/1974 și Legea nr.4/1973".
Așadar, în înțelesul Legii nr.112/1995 în vigoare la data încheierii contractelor pentru ca preluarea să fie socotită cu titlu, era suficientă simpla invocare a actului normativ care prevedea expressis verbis Decretul nr.92/1950 ca titlu al preluării imobilului în litigiu.
Potrivit art.46 din Legea nr.10/2001 actele de dobândire nu sunt lovite de nulitate absolută în cazul în care au fost încheiate cu bună credință. Față de principiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis" există prezumția bunei credințe a subdobânditorilor care au avut certitudinea că dobândesc de la adevăratul proprietar, care își exercită dreptul de proprietate cu toate prerogativele sale.
Din analiza artr.46 alin.2 din Legea nr.10/2001 rezultă că, pentru ca actul juridic de înstrăinare să nu fie lovit de nulitate absolută este suficient ca numai dobânditorul să fii fost de bună credință la perfectarea convenției.
B credință a cumpărătorilor la momentul cumpărării este bazată pe aparența comună și invincibilă a calității de proprietar a Statului Român, aparență confirmată și de cuprinsul cărții funciare. De asemenea, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu exista pe rolul instanțelor judecătorești nici un proces cu privire la respectivul imobil. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în 2000, iar acțiunea promovată de reclamanta a fost introdusă la data de 14.08.2002 și prin urmare apartamentul din litigiu nu a constituit un bun litigios la data vânzării.
B credință constă în convingerea (credința) chiriașului cumpărător că a contractat cu "verus dominus" și ea există atunci când cumpărătorul a depus diligențe minime pentru cunoașterea situației juridice a imobilului, respectiv dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare statul era titularul dreptului de proprietate, prin cercetarea foii de proprietate a cărții funciare și dacă era notat sau nu în acel moment de referință de către fostul proprietar vreun proces cu privire la respectivul imobil.
Raportat la cele expuse mai-sus văzând disp.art.296 pr.civ. Curtea va admite apelurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Primăria Municipiului T, și.
- schimba în parte sentința civilă apelată în sensul că:
- respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul.
- menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Pentru aceste considerente, ca respinge apelurile declarate de reclamantul și de intervenientul împotriva aceleiași decizii civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului T, Primăria Municipiului T, și.
Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Respinge apelurile declarate de reclamantul și de intervenientul împotriva aceleiași decizii civile.
Definitivă,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - -
GREFIER
- -
Red.EN/14.12.2009
Dact.GK/11 ex./16.12.2009
Inst.fond.: jud.
Se comunică:
- recl.apel. - - B Al. nr.11-15.7.2.21
-pâr.apel. -Consiliul Local -T- jud.
-Primăria Mun. idem
-pâr.apel. - - T-.3 jud.T
- idem
- - idem.4
-pâr.int. - SRL - T nr.34
-SC SA T. nr.10
-interv.apel. - - T-
Președinte:Erica NistorJudecători:Erica Nistor, Marinela Giurgincă
