Anulare act. Decizia 1188/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1188/2009 -

Ședința publică din 7 iulie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica

- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

- - - - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de pârâții domiciliat în O,-, județul B, - domiciliați în O,-, - 9,. 15, județul B, respectiv STATUL ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr. 2/B, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, - domiciliați în comuna, satul, nr. 8, județul B și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 370 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 860 din 10 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 3130/2004, având ca obiect: anularea certificatului de moștenitor.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 23 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunțarea hotărârii la 30 iunie 2009, respectiv 7 iulie 2009.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă sentința civilă nr. 860 din 10 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 3130/2004, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată de reclamanții pârâți reconvenționali G și în contradictoriu cu pârâții, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Consiliul Local O; s- admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali și în contradictoriu cu reclamanții pârâți reconvenționali G și, s-a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 70 din 29 martie 2004 eliberat de în limita cotelor disponibile; s-a constatat că reclamanții pârâți reconvenționali sunt legatari cu titlu particular ai defunctei, decedată la 24 martie 2004, în temeiul testamentului autentificat sub nr. 1931 din 23 septembrie 2003 de; s-a constatat calitatea de moștenitor rezervatar în calitate de fiu unic al defunctei, a numitului, rezerva succesorală a acestuia reprezentând 1/2 din masa succesorală și s-a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 1931 din 23 septembrie 2003 potrivit rezervei succesorale; au fost respinse capetele de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2301 din 30 martie 2004 de, încheiat de și, și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1419/14 aprilie 2004 de, încheiat de în calitate de vânzător, și (căsătorit cu ) în calitate de cumpărător, precum și radierea drepturilor de proprietate înscrise în baza acestor contracte în nr. 70192 O; s-au respins capetele de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților pârâți reconvenționali în nr. 70192 O și evacuarea pârâților reclamanți reconvenționali din imobilul în litigiu; s-a luat act de renunțarea la cererea de intervenție în nume și interes propriu a pârâtului reclamant reconvențional și au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că a instituit prin testament autentificat, drept legatar cu titlu particular asupra imobilului în litigiu pe reclamanți, ocazie cu care și fiul defunctei a semnat o declarație olografă în care a menționat că a luat la cunoștință de existența testamentului autentic.

Cu toate acestea, după decesul mamei sale, pârâtul s-a prezentat la notar și a solicitat deschiderea procedurii succesorale, declarându-se unic moștenitor, sens în care i s-a eliberat un certificat de moștenitor, iar în ziua următoare, la același notar a încheiat contract de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat imobilul ce făcea parte din masa succesorală pârâtului.

La data de 9 aprilie 2004, reclamanții au depus o cerere la Biroul de carte funciară în vederea notării procesului în coala funciară a imobilului, la data de 14 aprilie 2004 imobilul a fost vândut de către cumpărătorilor pârâți și, dreptul acestora fiind înscris în cartea funciară.

Prima instanță a reținut că deși reclamanții aveau calitate de moștenitori ai defunctei, subdobânditorii au fost de bună credință, prezumție care în speță nu a fost răsturnată, dat fiind faptul că a prezentat un certificat de moștenitor în baza căruia apărea ca și unic proprietar al imobilului.

Totodată a reținut că la data încheierii celui de-al doilea contract atacat, procesul nu era efectiv notat în cartea funciară, fiind înregistrată doar cererea de notare a procesului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții G și, solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii acțiunii formulate și completate, respingerii acțiunii reconvenționale, cu consecința lipsirii de efecte juridice a certificatului de moștenitor nr. 70/29 martie 2004 și a tuturor actelor subsecvente și a predării imobilului în favoarea legatarilor particulari. Au solicitat apelanții și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin decizia civilă nr. 370 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul Consiliul Local al Municipiului O; s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanții G și și a fost schimbată în parte sentința instanței de fond în sensul că s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții - pârâți reconvenționali; s-a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți reconvenționali; s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 70 din 29 martie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public și radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea lui, de sub B 2, din nr. 70192 O; s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2301/30 martie 2004 de, încheiat între și, și s-a dispus radierea dreptului de proprietate de sub B 3, din nr. 70192 O; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1419 din 14 aprilie 2004 de, încheiat de, în calitate de vânzător, și - căsătorit cu, în calitate de cumpărători, și s-a dispus radierea drepturilor înscrise sub B 4-5 în nr. 70192

S-a constatat că reclamanții au calitate de legatari cu titlu particular ai defunctei, decedată la 24 martie 2004, în temeiul testamentului autentificat sub nr. 1931 din 23 septembrie 2003 de a și s-a dispus înscrierea dreptului lor de proprietate cu titlu de moștenire - bun comun în nr. 70192 O; s-a dispus evacuarea pârâților și din imobilul înscris în nr. 70192 O; s-a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Local al Municipiului O, pentru lipsa calității procesuale pasive și au fost obligați intimații, și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.679 lei în favoarea apelanților.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

La 23 septembrie 2003, întocmește un testament autentic prin care îi instituie legatari cu titlu particular pe reclamanții apelanți, făcând mențiunea că are un moștenitor rezervatar și că legatul se face cu scutire de raport. Această mențiune este lipsită de relevanță deoarece legatarii nu se încadrează în categoria moștenitorilor cărora li se aplică dispozițiile privind raportul succesoral, fiind nepoata de soră a testatoarei. Obiectul legatului este constituit de imobilul înscris în nr. 70192

Ceea ce prezintă relevanță însă, este faptul că fiul testatoarei a avut cunoștință de existența acestui testament, fapt necontestat ulterior pe perioada cercetărilor penale.

a decedat la 24 martie 2004, fiul acesteia, se prezintă la Biroul Notarului Public și obține la 29 martie 2004, certificatul de moștenitor nr. 70 care atestă că, în calitate de fiu, este singurul moștenitor al defunctei. Reaua sa credință și falsitatea declarațiilor sale sunt confirmate prin ordonanța din 26 octombrie 2004 Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care acestuia i se aplică o amendă administrativă datorită lipsei pericolului social al faptei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea solicită însă instanței civile, lipsirea de efecte a certificatului de moștenitor, dosar nr. 8927/2004 al Judecătoriei Oradea.

La 9 aprilie 2004, legatarii G și formulează acțiune civilă împotriva fiului defunctei pentru a obține lipsirea de efecte a certificatului de moștenitor și recunoașterea calității lor de legatari, solicitând totodată predarea legatului.

La aceeași dată o copie a acțiunii este depusă, împreună cu o cerere de notare în nr. 70192 O, la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Oradea.

înstrăinează prin contract autentic imobilul la 30 martie 2004 intimatului, care, la rândul său, îl înstrăinează intimaților la 14 aprilie 2004, tot prin act autentic.

În prezentul proces, pârâții și, pe calea acțiunii reconvenționale, au solicitat reducțiunea legatului până la limita de 1/2 parte pentru respectarea rezervei moștenitorului rezervatar - fiu.

O cerere similară nu a fost însă formulată de titularul ei -, și nici de, care la 6 decembrie 2005 (fila 106 dosar fond) învederează instanței că achiesează la acțiunea reconvențională formulată de pârâții, deoarece a fost cumpărător de bună credință.

Potrivit art. 119 alin. 2 Cod procedură civilă, cererea reconvențională trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, ori este evident că acest înscris depus de pârât nu îndeplinește condițiile cerute de art. 112 Cod procedură civilă. Că este așa, o dovedește chiar sentința instanței de fond, care nu se pronunță asupra nici unei cereri formulată de.

Potrivit art. 848 Cod civil, reducțiunea poate fi cerută de rezervatar și de creditorii acestuia, ori pârâții reconvenționali nu se regăsesc în nici una din aceste categorii. Practic, nu există nici o creanță certă, lichidă și exigibilă a soților față de moștenitorul, raportul juridic existând între și, pe de o parte, iar pe de altă parte între și. Acțiunea oblică nu conferă calitate procesuală creditorului legatarului, iar pe de altă parte, existența creanței este condiționată de producerea evicțiunii.

În legătură cu acest aspect, se constată că nelegal instanța de fond a admis acțiunea în reducțiunea testamentului formulată de un terț care evident are interesul de a formula această cerere, dar este lipsit de dreptul conferit de legiuitor unei categorii extrem de stricte de subiecte de drept, astfel încât, sub acest aspect, sentința a fost schimbată în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.

Ajungând în punctul de a analiza validitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de vânzătorii neproprietari ai imobilului ce face obiect al convențiilor, instanța a cercetat, prin prisma normelor aplicabile, efectele acestor convenții, cercetare solicitată de legatarii particulari care, în urma respingerii acțiunii reconvenționale, vor culege în întregime legatul.

Certificatul de moștenitor a fost eliberat la 29 martie 2004, fiind de neînțeles cum pentru contractul din 30 martie 2004, cumpărătorul ar fi putut verifica situația de carte funciară. Este adevărat că pârâtul ar fi putut să vadă extrasul de carte funciară în care să apară înscris numele antecesoarei lui și certificatul de moștenitor.

Referitor însă la contractul încheiat de vânzătorul cu cumpărătorii, se constată că la data încheierii acestuia (14 aprilie 2004) era deja depusă la Biroul de carte funciară cererea apelanților de notare a procesului înregistrat la 9 aprilie 2004.

Potrivit art. 31 din Decretul Lege nr. 115/1938, înscrierile în cartea funciară își produc efecte de la data înregistrării cererilor de înscriere, ordinea înregistrării statornicindu-le rangul. Norma este preluată de art. 27 din Legea nr. 7/1996, potrivit căruia înscrierile de carte funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii.

Față de aceste prevederi legale, contractul din 14 aprilie 2004 fost încheiat pe riscul cumpărătorilor, astfel încât aceștia nu se pot preleva de buna lor credință.

Pe de altă parte însă, buna credință a cumpărătorilor este lipsită de relevanță prin prisma normelor care reglementează opozabilitatea față de terții subdobânditori, chiar de bună credință, a acțiunii în rectificare de carte funciară. Art. 38 din Legea nr. 7/1996 preia reglementarea corespunzătoare din Decretul Lege nr. 115/1938, condiționat de formularea acesteia în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere, ori această acțiune a fost formulată la câteva zile de la înscrierea dreptului lui în calitate de moștenitori al mamei sale.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale enunțate, instanța a constatat nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare analizate, a dispus restabilirea situația de carte funciară și, constatând calitatea necontestată a reclamanților de legatari particulari, a dispus înscrierea dreptului lor în cartea funciară și evacuarea pârâților, care au în acest moment posesia apartamentului în litigiu.

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local al Municipiului O, deoarece calitate procesuală pentru moștenirea vacantă rămasă în urma decesului pârâtului are Direcția Generală a Finanțelor Publice B, care a fost citată în cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de numiții și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 860/2006 a Judecătoriei Oradea.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de apel a dispus anularea totală a certificatului de moștenitor emis pe seama numitului, întrucât acesta avea calitatea de moștenitor rezervatar, prin testamentul făcut de antecesoarea sa, fiindu-i încălcată rezerva succesorală, ce reprezintă 1/2 din imobil.

Referitor la reducțiunea testamentului, este evident faptul că nu a renunțat la acest drept nici expres și nici tacit, iar pe de altă parte, intimații - care au devenit ulterior proprietarii imobilului prin act translativ de proprietate, aveau calitatea de a solicita reducțiunea conform art. 848 Cod civil, încadrându-se în categoria celor "care înfățișează drepturile", noțiune care include atât creditorii, cât și pe avânzii cauză (succesorii cu titlu particular), intimații incluzându-se în această din urmă categorie.

În ceea ce-l privește pe recurent, la data la care a fost introdus în cauză, acesta nu se mai afla în proprietatea imobilului, nemaiavând astfel nici un interes în a solicita reducțiunea.

Referitor la contractul încheiat între recurent și numitul, în mod greșit s-a dispus anularea lui, nefiind dovedită reaua credință a recurentului.

Recurs au declarat și pârâții recurenți și, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond.

În motivarea recursului se arată că nu se poate reține în sarcina acestora reaua credință la încheierea contractului, în condițiile în care la acea dată în cartea funciară apărea ca proprietar intimatul, iar la foaia de sarcini nu apărea notat procesul pornit de apelanți pentru anularea certificatului de moștenitor.

În altă ordine de idei, certificatul de moștenitor nu putea fi anulat în întregime, deoarece era moștenitor rezervatar după pentru cota de 1/2-a parte, iar recurenții aveau calitatea de a solicita reducțiunea testamentului în calitate de succesori cu titlu particular ai acestuia.

Recurs a declarat și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând modificarea hotărârii atacate,în sensul respingerii acțiunii față de acesta, reținând lipsa calității procesuale pasive, neaflându-ne în prezența unei moșteniri vacante.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații G și au solicitat respingerea recursurilor declarate ca nefondate.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Referitor la certificatul de moștenitor nr. 70 din 29 martie 2004 eliberat de Biroul Notarului Public, prin care se atesta calitatea de unic moștenitor a lui după defuncta, acesta a fost emis cu încălcarea evidentă a prevederilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, dezbaterea succesorală desfășurându-se în lipsa legatarilor cu titlu particular instituiți în baza testamentului autentic nr. 1931/2003, aceștia nefiind citați, deși cunoștea de existența testamentului.

Falsul declarațiilor sale, date în fața notarului, a fost stabilit prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 26 octombrie 2004, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, aplicându-i-se o amendă administrativă.

În ceea ce privește validitatea celor două contracte de vânzare - cumpărare, în mod corect instanța de apel a reținut nulitatea absolută a acestora, întemeiată pe reaua credință a părților la încheierea lor.

Astfel, din declarația dată de în fața organelor de urmărire penală (fila 12 din dosarul nr. 2407/P/2004), rezultă că deși a avut cunoștință de testamentul întocmit de mama sa în favoarea intimaților reclamanți, a întocmit documentele pentru succesiune în fața notarului, declarând că este moștenitor unic, fiind sprijinit de o persoană cu numele, care a fost cu acesta în toată această perioadă.

În ceea ce privește cel de-al doilea contract, este de reținut faptul că la data încheierii acestuia (14 aprilie 2004), la Biroul de carte funciară era înregistrată încă din 9 aprilie 2004 o cerere a intimaților reclamanți de notare a prezentului proces, cerere care potrivit art. 31 din Decretul-Lege nr. 115/1938 este opozabilă terților de la data înregistrării, având prioritate față de orice altă cerere.

Pe de altă parte, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, care preia reglementarea din Decretul-Lege nr. 115/1938, acțiunea în rectificare se va putea îndrepta și împotriva terților subdobânditori, cu titlu oneros, chiar dacă aceștia sunt de bună credință, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, ori prezenta acțiune a fost formulată înlăuntrul acestui termen.

În mod corect a fost respinsă și cererea reconvențională formulată de petenții; astfel, potrivit art. 848 Cod civil, reducțiunea liberalităților va putea fi cerută numai de erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care înfățișează drepturile lor.

Practica judiciară și literatura de specialitate sunt constante în a considera că prin persoanele care "înfățișează drepturile" sunt avuți în vedere avânzii cauză, respectiv succesorii universali sau cu titlu universal ai moștenitorilor rezervatari, precum și creditorii moștenitorilor rezervatari.

cu titlu particular de la moștenitorul rezervatar (de exemplu cumpărătorul sau donatarul unui bun individual din moștenire) au în această materie, calitatea de terțe persoane și prin urmare nu intră în categoria celor ce "înfățișează drepturile" moștenitorilor rezervatari.

În fine, nefondat este și recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, acesta fiind introdus în cauză în reprezentarea Statului, pentru moștenire vacantă, numitul fiind decedat, fără moștenitori.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursurile declarate ca nefondate, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, să-i oblige pe recurenți la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de pârâții, -, respectiv MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva deciziei civile nr. 370 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă părțile recurente să plătească părților intimate G și suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 7 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - - - -

red.

în concept la 8.07.2009

jud.fond.

jud.apel. -

dact.

2 ex./8.07.2009

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 1188/2009. Curtea de Apel Oradea