Anulare act. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 13
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea împotriva încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații,.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul, personal și asistat de avocat, lipsind recurenta contestatoare și intimații,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către recurenta contestatoare a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care;
Instanța a pus în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, având în vedere nedepunerea la dosar de către recurenta contestatoare a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost legal citată cu această obligație.
Avocat, pentru intimatul, a solicitat, în principal, anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca inadmisibil; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 11057/2004 reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 17517/15.07.1993.
Prin sentința civilă nr. 5154 din 23 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 11057/2004, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților, și.
S-a constatat nul contractul de donație autentificat sub nr. 17517/15.07.1993 de BNP - notariatul de Stat, încheiat între și, în calitate de donatori și pârâta, în calitate de donatară, privind terenul în suprafață de 72, situat în C, str. -, nr. 43, având următoarele vecinătăți: la N - rest proprietate, la S - proprietatea, la V - rest proprietate și la E - str. -.
Au fost obligați pârâții către reclamat la plata sumei de 1300 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs (calea de atac, intitulată "apel" de parte, a fost calificată ca atare la termenul din 20.11.2006, față de dispozițiile art. 2821Cod procedură civilă) pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 1680 din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respins recursul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 5154 din 23 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 11057/2004, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimații pârâți și.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâta, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 252 alin. 3 proc. civ. formulată de contestatoarea și s-a acordat termen la data de 23.01.2008, în vederea continuării judecării cauzei.
Împotriva încheierii prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate, în termenul legal, a formulat recurs contestatoarea, fără însă a-l timbra.
În conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.
Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși către recurenta contestatoare a fost citată legal cu mențiunea expresă a achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, aceasta nu și-a îndeplinit obligația.
În consecință, recursul formulat de recurenta contestatoare urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul formulat de contestatoarea împotriva încheierii de ședință din data de 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații,.
- act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red. 2 ex/15 Ianuarie 2008
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu