Anulare act. Decizia 1444/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1444/2008-R
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârât, cu domiciliul în S M-. 7 județul S M, în contradictoriu cu intimatele reclamante, cu domiciliul în S M-. 24 județul S M, -, cu domiciliul în S M-. 7 județul S M, cu domiciliul în S M-. 5 județul S M, -, cu domiciliul în S M-. 2 județul S M și cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B sector 5-, SC SA, cu sediul în S M- județul S M, PRIMĂRIA mun. S M, cu sediul în SMp -ța 25 octombrie nr. 1 județul S M, împotriva deciziei civile nr. 71/Ap din 04 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost păstrată sentința civilă nr. 3123 din 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: anulare act,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru recurenta pârât -lipsă, reprezentantul său, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 603 /2008 eliberată de Baroul Satu Mare, iar pentru intimatele reclamante, --, -, toate lipsă, reprezentanta lor av., în baza împuternicirii avocațială nr. 177/2008 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, lipsă fiind restul intimaților pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul recurentei pârâte învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, INSTANȚA, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris,în principal, casarea hotărârii atacate, în sensul trimiterii cauzei spre o nouă judecată a fondului la Tribunalul Satu Mare, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul desființării sentinței pronunțate de instanța de fond și în consecință, respingerea acțiunii reclamanților în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.232 din 28.10.1996 încheiat de - și cu SC SA și a certificatului de moștenitor nr.2 din 14.01.2001 și nr.32/1993 emise de Notarul Public CB., cu cheltuieli de judecată. În principal, consideră că, motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 și 7 Cod procedură civilă, raportat la art.312 alin.3 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art.297 Cod procedură civilă, neanalizând cauza de nulitate a hotărârii instanței de fond, care nu cuprinde motivele de casare pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă și lovită de nulitate conform art.105 alin.2 Cod procedură civilă, astfel, instanța de apel a încălcat textul de lege anterior menționat, încercând să suplinească lipsa unei motivări a soluției primei instanțe, reproducând concluziile scrise formulate în fața instanței de fond de către reclamanți, iar pe de altă parte soluționând apelul prin încălcarea dreptului la apărare și al garanțiilor constituționale aferente, aspect ce rezultă din încheierea ședinței fondului. Mai mult decât atât arată că, în urma recalificării căii de atac din recurs în apel, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților incidența art.297 alin.2 teza II Cod procedură civilă, cu toate consecințele ce decurs din reluarea procedurii în rejudecarea fondului, însă, prin respingerea cererii de amânare și a judecării apelului în lipsa apărării, tribunalul a privat părțile de apărare și de posibilitatea administrării probatoriului ce ar fi fost administrat în fața instanței de apel, relativ la aspectul bunei sau relei credințe a părților contractante. Practica judiciară în materie, precizează reprezentantul recurentei pârâte, a statuat în repetate rânduri asupra obligativității motivării hotărârii prin prisma caracterului imperativ al dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, iar nemotivarea ori motivarea sumară și confuză sau neanalizarea probelor constituie motive de nelegalitate a unei hotărâri, cu consecința casării și rejudecării cauzei. În subsidiar, apreciază că, pe fond, hotărârea instanței de apel și hotărârea primei instanțe sunt nelegale, fiind întemeiate pe dispozițiile art.961 Cod civil, raportat la art.46 din Legea nr.10/2001, prima instanță a dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.232 din 28.10.1996, a certificatului de moștenitor nr.2/14.01.2001 și a certificatului de moștenitor nr.32/1998, astfel, art.961 Cod civil, nu poate avea aplicațiune în speță, deoarece, din analizarea celor trei acte a căror nulitate se cere a se constata, rezultă că nici unul nu a fost încheiat în condițiile erorii, violenței sau dolului, iar pe de altă parte, titularul unei astfel de acțiuni, nu poate fi reclamanta ci persoana care a suferit dolul, violența ori eroarea ori moștenitorii acesteia.
Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea recursului ca neântemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. În concluzie, în ceea ce privește motivul de casare invocat de art.304 pct.7 și art.312 alin.3 Cod procedură civilă, solicită a se constata că, probele administrate în cauză de prima instanță, au fost examinate și în baza examinării acestora s-a concluzionat că acțiunea intimaților este întemeiată, iar în ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate în sensul că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, menționează că, criticile sunt neântemeiate, astfel, Statul Român nu are un titlu legal constituit asupra imobilului și în consecință, imobilele preluate de stat fără titlu, nu intră sub incidența Legii nr.112/1995. Mai mult decât atât menționează că, intimatele au depus cerere de restituire a imobilului în baza Legii nr.112/1995, nesoluționată în termenul prevăzut de lege, cerere ce a fost reînnoită în baza Legii nr.10/2001, notificare ce este soluționată parțial prin Dispoziția nr.669/28.04.2006 emisă de Primarul Municipiului S M, prin restituirea în natură a părții din imobilul înstrăinat.
În replică, reprezentantul recurentei pârâte învederează instanței că prin hotărârile pronunțate, cele două instanțe au omis a analiza motivele de nulitate, considerentele nu cuprind motivele de casare pe care se sprijină.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3123/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă acțiunea civilă a reclamanților decedat pe parcursul procesului prin moștenitorii domiciliată în S M,-/5, domiciliată în S M,-. 2, domiciliată în S M, str. -. 36. 24, domiciliată în S M, str. - nr. 46/7, astfel cum a fost precizată împotriva pârâților STATUL ROMÂN reprezentat prin Primăria SMp rin Primar, MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, SA cu sediul în S M,- 3, domiciliată în S M, str. - nr. 40/7 în calitate de moștenitoare a defunctei decedată la 20.12.2000 și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 232/1996 încheiat între pârâta SC SA S M și antecesorii pârâtei, defuncții, - cu privire la apartamentul situat în S M,- compus din 2 camere în suprafață utilă de 71,80 mp și boxe de 23,10 mp. De asemenea, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 2/14 ianuarie 2001 eliberat la Biroul Notarului Public CB. și a certificatului de moștenitor nr. 32/1998. S-a dispus restabilirea situației anterioare în CF col. 48939 S M cu nr. top. 1132, pârâta fiind obligată să plătească reclamanților suma de 500 lei cheltuieli de judecată respectiv către și 2000 lei către . Au fost respinse excepțiile invocate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMĂRIA M, prin reprezentanții lor legali.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit extrasului CF 3857 S M nr. top. 1132 în natură casă și curte situate în S M, str. -, în suprafață de 735 mp figurează ca proprietar tabular soția lui, asupra cotei de 1/2 parte, soția lui - asupra cote de 1/2, cu titlu juridic moștenire.
Din extrasul CF in extenso 48939 S M nr. top. 1132 în natură casă și curte situate în S M, str. - cel M, în suprafață de 735 mp, fiind același imobil cu cel identificat mai sus, rezultă că acest imobil a fost înstrăinat familiei - și prin vânzare-cumpărare și apoi în baza certificatului de moștenitor nr. 32/1998 cota de 15/735 din imobil, după defunctul - a fost dobândită de pârâta.
Reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură a acestui imobil.
Pe parcursul procesului a decedat, reclamantul, fiind introduși în cauză moștenitorii legali ai acestuia, respectiv fiica și soția supraviețuitoare.
Din contractul de vânzare-cumpărare nr. 232/1996 rezultă că imobilul a fost înstrăinat pârâților prin intermediul SC SA, imobilul fiind deținut anterior în baza unui contract de închiriere. În baza Ordinului Prefectului nr. 804/29.12.1997 li s-a atribuit în proprietate terenul în cotă de 31/735 mp de sub nr. top. 1132 din CF 3857 S
Ca urmare a decesului defunctei, pârâta a dobândit imobilul în cotă de 1/1, în calitate de fiică.
Conform certificatului de moștenitor nr. 178/22.11.2002 reclamanții, și sunt moștenitorii defunctei după care au dobândit cota de 1/3 din imobilul din litigiu.
Conform certificatului de moștenitor nr. 18/30.01.2004 reclamanții sunt și moștenitorii defunctului, iar certificatul de moștenitor nr. 17/30.01.2004 atestă și calitatea de succesori ai defunctei.
Din lista anexă a imobilelor naționalizate și care au fost revendicate în baza Legii nr. 112/1995 rezultă că și imobilul în cauză a fost solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, solicită schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii,solicitând și cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.71/Ap din 4 martie 2008, Tribunalul Satu Marea respins apelul declarat de apelanta, în contradictoriu cu intimații, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, B, "" S M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SMp rin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 3123/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-.
A fost obligată apelanta să plătească intimaților și, suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, criticile aduse sentinței apelate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
1).Apelanta a susținut că sentința atacată nu cuprinde o motivare argumentată juridic a soluției, motiv pentru care se impune desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul a apreciat că această critică este neîntemeiată, întrucât prima instanță a cercetat fondul cauzei, examinând probele administrate în cauză, probe în baza cărora a concluzionat că acțiunea reclamanților este întemeiată, de altfel, art. 297 Cod procedură civilă prevede situațiile în care se impune desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în cauză nefiind incidente nici una din aceste situații.
2).Apelanta a considerat ca prematură acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 232/1996 prin care antecesorii săi și - au cumpărat apartamentul situat în S M-, întrucât reclamanții nu au făcut dovada continuării căii administrative sau judecătorești pentru soluționarea cererii de restituire și nici nu s-a stabilit dacă sunt sau nu persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reținut că nici această critică nu poate fi accptată, deoarece, intimații-reclamanți au formulat, atât în temeiul Legii nr. 112/1995, cât și a Legii nr. 10/2001, cerere de restituire a imobilului în litigiu. Prin Dispoziția nr. 669/28.04.2006 a Primarului municipiului S M, s-a stabilit calitatea de persoane îndreptățite a acestora, apartamentul în litigiu nefiind restituit întrucât este în litigiu, urmând ca, pentru această parte din imobil să se emită o altă dispoziție după soluționarea litigiului (art. 2 din dispoziție). În consecință, a reținut tribunalul, nu se poate afirma că prezenta acțiune este prematură, câtă vreme soluționarea cererii de restituire în natură întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 depinde de modul de soluționare a prezentului litigiu.
3).O altă critică este aceea că reclamanții nu au făcut dovada constatării nulității operațiunii de înscriere pe lista imobilelor naționalizate, constatare necesară pentru a se stabili eventuala preluare fără titlu a imobilului.
Raportat la această critică, din înscrierile de carte funciară, Tribunalul a apreciat că, apartamentul în litigiu face parte din imobilul situat în S M- înscris în CF nr. 3857 S M, imobil compus din mai multe apartamente, coala CF colectivă nr. 48939 SMf iind deschisă pentru înscrierea dreptului dobândit de antecesorii apelantei prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 232/1996 a cărui nulitate se solicită a fi constatată.
Imobilul a format proprietatea antecesorilor intimaților - născută și a lui născută - în cotă de câte 1/2 fiecare, înscrise în cartea funciară în anul 1911, potrivit certificatului de moștenitor nr. 177/28.11.2002 intimații sunt moștenitorii defunctei decedată la 30.11.1948, iar certificatul de moștenitor nr. 178/28.11.2002 atestă calitatea acestora de moștenitori ai defunctei, decedată la 01.05.1975.
În tabelul privitor la imobilele naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950, depus în extras, s-a reținut că, la poziția 15 figurează soția lui - și moștenitorii acestuia din urmă (care nu au existat), iar soția lui - -, era proprietară doar pe cota de 1/2 parte din imobil, cealaltă cotă de 1/2 fiind a defunctei. cotei de 1/2 ce a aparținut defunctei nu a fost înscrisă în cartea funciară.
Instanța de apel a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la data preluării, înscrierea în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi reale imobiliare. nu intra în acele situații exceptate, prevăzute de art. 26 din același act normativ, când dobândirea acestor drepturi avea loc și fără înscriere.
În această situație, statul nu a devenit niciodată proprietar, cota de 1/2 din imobil ce a aparținut defunctei fiind astfel preluată fără titlu. Cealaltă cotă de 1/2, ce a aparținut defunctei nu figurează în evidențe ca fiind naționalizată, prin urmare, fiind preluată în fapt, statul a deținut-o tot fără nici un titlu. Conform art. 1 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 "Locuințele care au fost preluat de stat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă sau care au intrat în posesia acestuia în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să reprezinte temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate a statului, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995".
Raportat la această stare de fapt, având în vedere și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, s-a reținut că instanța poate să verifice valabilitatea titlului statului și fără a fi investită cu soluționarea unei cereri în constatarea nulității absolute înscrierii pe lista imobilelor naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.
4).Intimații reclamanți au făcut dovada relei-credințe a apelantei-pârâte.
Tribunalul a reținut că, buna-credință se analizează și în persoana cumpărătorului și constă în atitudinea subiectivă a acestuia, caracterizată prin convingerea neîndoielnică asupra faptului că imobilul aparține statului ca adevărat proprietar, de cunoaștere prin mijloace obișnuite aflate la îndemâna oricărei persoane a situației juridice a imobilului și a lipsei intenției persoanelor îndreptățite de revendicare a acesteia. Pe de o parte, intimații, cu minime diligențe, prin consultarea înscrierilor în cartea funciară, puteau observa că Statul nu este proprietar al imobilului pe care urmează să-l cumpere, iar pe de altă parte, tot cu minime diligențe,s-a apreciat de instanța de apel că puteau lua cunoștință de cererea prin care intimații-pârâți au solicitat restituirea în natură în baza Legii nr. 112/1995 și că această cerere, la data încheierii contractului prin care ei au cumpărat, nu era soluționată.
5).În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 232/1996 dintre antecesorii apelantei cu intimata SC SA, s-a reținut că, acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 al acestui act normativ, obiectul său de reglementare îl constituie numai imobilele preluate de stat sau alte persoane juridice, cu titlu. Imobilul în cauză fiind preluat fără titlu, nu putea constitui obiect al vânzării în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
6).Referitor la contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută s-a solicitat a fi constatată, acesta a fost încheiat și cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Conform alin. 1 al acestui text de lege " titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opt, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente -".
Textul de lege precitat, condiționează vânzarea de soluția dată cererii de restituire, vânzarea putând avea loc numai după soluționarea acestei din urmă cereri și numai în ipoteza în care imobilul nu se restituia în natură persoanei îndreptățite.
După cum s-a reținut, intimații au formulat cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, dar această cerere nu a fost soluționată nici până la promovarea prezentului litigiu. Or, contractul de vânzare-cumpărare atacat s-a încheiat în anul 1996, fără a se aștepta soluționarea cererii de restituire în natură. În acest sens, în doctrină și jurisprudență s-a statuat că, prin formularea unei cereri de restituire în natură de către persoana îndreptățită, în condițiile art. 14 din Legea nr. 112/1995, perfectarea vânzării este împiedicată până la soluționarea acestei cereri, iar vocația chiriașului de a cumpăra nu este una concretă. În felul acesta, este afectată valabilitatea actului încheiat înainte de a se stabili dacă imobilul este supus restituirii persoanei îndreptățite sau poate face obiect al vânzării.
Având în vedere dispozițiile legale aplicabile stării de fapt și în completarea celei de drept reținute, tribunalul a reținut că, soluția primei instanțe de admitere a acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 232/1996 încheiat de antecesorii apelantei și SC SA S M cu privire la apartamentul în litigiu, este temeinică și legală.
Tot temeinică și legală apare și soluția de constatare a nulității absolute a certificatelor de moștenitor nr. 2/14.02.2001 și nr. 32/1998 eliberate de Biroul Notarului Public CB. prin care s-a constatat transmiterea pe cale succesorală legală a dreptului de proprietate asupra apartamentului în cauză către pârâtă, de la foștii cumpărători.
Din perspectiva acestei cereri,instanța de apel a reținut că, în cauză devine incident principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite ceea ce nu are - nemo plus juri ad aluim transfere potest quam ipse habet - și principiul quad nullum est, nullum producit efectum - actul nul produce efecte nule.
Reținând culpa procesuală a apelantei, în baza art. 274.proc.civ. aceasta a fost obligată să plătească intimatelor și suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, în principal modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, anularea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei și, desființând sentința instanței de fond, a respinge ca nedondată acțiunea.
În motivarea cererii de recurs, sunt invocate următoarele motive:
-instanța de apel trebuia să observe că, în condițiile nemotivării de către instanța de fond a soluției date, sunt incidente dispozițiile art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă simultan cu incidența art.105 alin.2 Cod procedură civilă, situație în care avea obligația anulării procedurii și hotărârii primei instanțe;
-în urma recalificării căii de atac din recurs în apel, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților incidența dispozițiilor art.297 alin.2 teza 2 Cod procedură civilă.
-instanța de apel a privat părțile de apărare și de posibilitatea administrării probatoriului cu privire la aspectul bunei-credințe a părților contractante;
-pe fond, textul art.961 cod civil nu este aplicabil în speță, întrucât din examinarea celor trei acte, a căror nulitate s-a cerut a se constata, nici unul nu a fost încheiat în condițiile erorii, violenței sau dolului;
-reclamanții nu au făcut nici dovada constatării nulității operațiunii de înscriere pe lista imobilelor naționalizate în temeiul Decretului nr.92/1950, din anexa acestuia, poziția 15, rezultând că s-a naționalizat proprietatea aparținând soției lui -, precum și proprietatea moștenitorilor lui -;
-prin hotărârea instanței de fond nu s-a statuat în nici un fel asupra bunei sau relei credințe a dobânditorilor def. - și și a subdobânditorului.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.5, 7 și 9 art.261, art.297, art.105 Cod procedură civilă, art.46 din Legea nr.10/2001 și art.9 din Legea nr.112/1995.
Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că Statul nu a avut un titlu legal constituit asupra imobilului, nefiind înscris în CF, și fiind naționalizat parțial, în anexa decretului figurând o altă persoană decât cea care era titularul dreptului de proprietate, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art.46 republicat art.50 alin.4 din Legea nr.10/2001.
Examinând decizia, prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
În primul rând, sub aspect procesual, criticile recurentei nu pot fi acceptate, prin modul în care tribunalul a procedat nefiind încălcat dreptul la apărare, aceasta nefiind privată de posibilitatea de a propune probatorii, astfel cum în mod neântemeiat susține.
În ședința publică din 21 ianuarie 2008, instanța a procedat la recalificarea căii de atac, din recurs în apel, ocazie cu care, la cererea avocatului părții apelante, s-a cordat un nou termen de judecată fixat pe data de 26 februarie 2008, dându-i posibilitatea de a studia înscrisul ce i-a fost comunicat după momentul recalificării căii de atac. La termenul ce a urmat, avocatul părții apelante a formulat o nouă cerere de amânare, cu motivarea că se află în imposibilitatea de a se prezenta la proces, fiind plecat la o altă instanță pentru susținerea unei cauze, cerere care a fost respinsă de instanța de apel, însă aceasta a făcut aplicarea prevederilor art.156 din Codul d e procedură civilă, dându-se părților posibilitatea de a depune concluzii scrise. . termenului de pronunțare, apelanta a solicitat redeschiderea judecății, anexând cererii sale trei înscrisuri pentru comunicare cu părțile adverse, cerere căreia instanța de apel nu i-a dat curs. Neprocedând la repunerea cauzei pe rol, nu se poate aprecia că tribunalul ar fi nesocotit dreptul la apărare al apelantei, în condițiile în care cartea funciară se afla la dosar, de asemenea dispoziția nr.669/2006 reprezenta tocmai înscrisul comunicat avocatului apelantei la termenul de judecată din 21 ianuarie 2008, iar cererea de chemare în judecată anexată nu purta nici un număr de înregistrare.
Cât privește motivul în considerarea căruia recurenta apreciază că s-ar fi impus ca instanța de apel să facă aplicarea prevederilor art.297 alin.2 din Codul d e procedură civilă, este de reținut că prima instanță a făcut arătarea probatoriului în baza căruia a concluzionat ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților, iar față de prevederile art.292 alin.1 Cod procedură civilă, care consacră efectual devolutiv al apelului, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept, dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, rezultă cu claritate că nu se impunea anularea sentinței apelate de către tribunal, prin urmare, nu subzistă nici un motiv pentru a se casa hotărârea acestuia cu trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile dispozițiilor art.312 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Cât privește fondul pricinii, hotărârile instanțelor anterioare sunt legale, în mod just s-a reținut că Statul Român nu are un titlu legal constituit asupra imobilului în condițiile în care dreptul de proprietate al acestuia nu a fost intabulat în cartea funciară. Iar pe de altă parte soția lui - nu era proprietara imobilului în exclusivitate, în anexa decretului de naționalizare fiind înscrisă o altă persoană decât cea care era titularul dreptului de proprietate în momentul naționalizării.
Or, în condițiile în care imobilul a fost preluat de Stat fără titlu legal constituit, el nu putea face obiectul Legii nr.112/1995, având în vedere prevederile art.1 din nr.HG11/1997, de asemenea nu era a forma obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile acestui act normativ, câtă vreme nu au fost respectate dispozițiile art.9 din lege, conform cărora vânzarea locuințelor către chiriașii, titulari ai contractelor de închiriere, se poate face doar în cazul întrunirii cumulative a două condiții, să nu fi fost soluționată cererea foștilor proprietari și să fi expirat termenul instituit de art.14 din lege.
Dată fiind situația anterior relevată, în mod corect s-a reținut incidența în cauză a prevederilor art.45 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, reaua-credință a cumpărătorilor fiind dovedită în speță, astfel cu o minimă diligență se putea constata, prin consultarea cărții funciare, că Statul nu era proprietar tabular, și se puteau obține totodată informații de la Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 cu privire la existența cererii de restituire a imobilului, formulată de foștii proprietari.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia atacată fiind păstrată în totul.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, instanța va obliga partea recurentă să plătească părților intimate -, și suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr.71/Ap din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate -, și suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:20.10.2008
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:22.10.2008
2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
