Anulare act. Decizia 1502/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1502
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 3: Sorina
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre examinare recursurile promovate de reclamanta și de pârâtul ambele împotriva deciziei civile nr. 54 din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurenta - reclamantă, recurentul - pârât, intimații - pârâți G și asistați de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că s-a depus prin compartimentul arhivă de către Asociația din B, relațiile solicitate de către instanță.
La solicitarea instanței părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
fondului instanța pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de pârâtul față de faptul că această parte nu a declarat apel ( a se vedea că s-a invocat acest aspect la termenul din 3.06.2009 ).
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe admisibilitatea recursului pârâtului și pe fond.
Avocat pentru recurenta - reclamantă având cuvântul solicită admiterea recursului casarea hotărârii instanței de fond cu reținerea spre rejudecare în sensul admiterii acțiunii formulate. Arată că instanța de apel a constatat nulitatea procurii generale și a contractului de vânzare - cumpărare iar potrivit principiului actului subsecvent și celelalte acte trebuiau să fie anulate întrucât la baza lor a stat un act nul de drept. In cauză nu a existat o bună credință din partea părților implicate și s-a dovedit că s-a cumpărat imobilul de la o persoană fizică care era agent imobiliar iar prin interogatoriu s-a recunoscut că apartamentul în momentul vânzării era mobilat. Mai arată că în contractul de vânzare cumpărare încheiat între și se face mențiunea că aceștia nu au solicitat de la Asociația de proprietari situația imobilului, și au înțeles să preia ei toate cheltuielile de întreținere. După cele trei contracte încheiate în imobil a rămas fiul reclamantei iar acesta nu a vândut niciodată acest apartament. Cu toate acestea intimații au continuat să facă îmbunătățiri la apartament chiar și în timpul procesului iar reclamanta a fost de acord cu cererea reconvențională cu privire la îmbunătățirile făcute de soții până la data când s-a introdus acțiune.
In ce privește admisibilitatea recursului formulat de către recurentul - pârât lasă soluția la aprecierea instanței. Arată că acesta nu a formulat apel, recursul nu este nici timbrat și că acesta nu a primit nici un din vânzare.
Recurentul - pârât având cuvântul solicită admiterea recursului său întrucât nu a știut că trebuia să declare mai întâi apel și nici nu a avut banii necesari pentru a achita taxele datorate în recurs.
In ce privește recursul formulat de recurenta - reclamantă solicită admiterea acestuia.
Avocat pentru intimații - pârâți G și, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Arată că într-adevăr nulitatea actului principal duce la nulitatea actului subsecvent însă numai dacă din probele administrate în cauză s-ar ajunge la concluzia relei credință a intimaților; ori în cauză, nu s-a probat această atitudine și, prin urmare, în mod corect instanța a respins acțiunea față de subdobânditori. Mai arată că în aprecierea bunei credințe trebuie avut în vedere și starea intimaților - persoane cu dizabilități -, situația lor materială, demersurile făcute ce nu permiteau să-și dea seama la momentul când au cumpărat apartamentul că acesta avea o altă situație juridică. Contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu o persoană fizică și nu cu una juridică, la notar, s-a plătit prețul real și serios al apartamentului, iar în momentul când au fost să vadă imobilul i-a însoțit martorul când s-a constatat că în imobilul exista mobilă, deci la momentul acela apartamentul era locuit de cineva.
In ce privește recursul formulat de către recurentul - pârât solicită constatarea acestuia ca inadmisibil întrucât acesta nu a formulat apel. Solicită cheltuieli de judecată.
Avocat în replică arată că intimații - pârâți pe tot parcursul încheierii contractului de vânzare - cumpărare cât și pe parcursul procesului, aceștia au fost însoțiți de către un interpret. Solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2596/2008, pronunțată de Judecătoria Bacău pronunțata în dosarul nr. 17051/2006 ( nr. nou - ), s-a dispus:
- admiterea în parte a acțiunii având ca obiect constatare nulitate absolută act, formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și;
- constatarea nulității absolute a procurii generale nr. 152/16.01.2006 privind pe reclamanta și pe pârâtul în calitate de mandatar;
- constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 137/3.02.2006 la Pb. încheiat între pârâtul în calitate de mandatar al vânzătoarei și pârâtul în calitate de cumpărător cu privire la imobilul situat în mun. B,-, Bl. 166,. A,. 1,. 8
- respingerea capătului de cerere privind constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 355/2006 și nr. 460/2006 de BNP;
- respingerea capătului de cerere având ca obiect evacuarea pârâților G și;
- respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții reclamanți G și având ca obiect pretenții și stabilire drept de retenție ca rămasă fără obiect;
S-a făcut aplicarea art.274 cod procedura civilă fiind obligați pârâții și la plata a câte 869,15 lei fiecare cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
- că la data de 03.02.2006, paratul, in baza procurii generale autentificate de Ambasada României la, a vândut paratului apartamentul 8, situat in B,-, bloc 166, scara A, etajul 1, pentru prețul de 67000 lei, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 137/03.02.2006 de BNP.
Imobilul care a fost vândut era proprietatea reclamantei, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 13603/1992, transcris la B sub numărul 5450/1993.
La data de 06.03.2006, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 355 de BNP, paratul a vândut același apartament către paratul, pentru prețul de 67500 lei.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 460/28.03.2006 de BNP, paratul a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului către pârâții G si Lucretia, pentru prețul de 73000 lei.
Reclamanta a contestat veridicitatea procurii generale autentificate sub numărul 152/16.01.2006 de Ambasada Romaniei la -Sectia Consulara( 9), prin care l-ar fi mandatat pe fiul sau, paratul să vândă apartamentul de pe strada -, iar prin adresa nr.183/14.01.2008 emisa de Ambasada României la -Sectia Consulara, depusa de reclamanta( 172), necontestata de pârâți, se atesta faptul ca in Registrul actelor notariale pe anul 2006 nu figurează procura generala data de reclamanta.
Reclamanta domiciliază in Spania, in mun. si își desfășura activitatea acolo de la data de 07.09.2005, in baza unui contract de munca de 3 luni, prelungit de la 07.12.2005, pentru 6 luni, pana la data de 06.06.2006, așa cum rezulta din înscrisurile depuse la filele 176-187, reprezentând copia pașaportului reclamantei si raportul asupra activității de munca emis de Ministerul Muncii si Problemelor Sociale din Spania.
Instanța, comparând semnătura reclamantei din procura cu cele din actele depuse spre comparație, coroborând înscrisurile enumerate anterior, a constatat ca reclamanta nu a semnat procura generala nr. 152/2006, in perioada întocmirii actului respectiv, aceasta fiind in alt stat decât in cel care ar fi eliberat actul, și că în consecință, nu l-a împuternicit pe paratul sa vândă apartamentul si nu si-a dat consimțământul la înstrăinarea imobilului către paratul, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 137/2006 de BNP -.
Manifestarea acordului de voință la încheierea contractului de vânzare cumpărare reprezintă o condiție de validitate a contractului, conform art. 948 punctul 2.civ, lipsa consimțământului proprietarului de a înstrăina bunul atrăgând nulitatea contractului încheiat in aceasta modalitate, astfel încât este întemeiată cererea reclamantei privind constatarea nulității absolute a procurii generale si a contractului de vânzare cumpărare nr. 137/2006.
Reclamata a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate ulterior contractului anulat, respectiv, contractele autentificate sub nr. 355/2006 si nr. 460/2006 de BNP, prin aplicarea principiului de drept potrivit căruia anularea actului inițial atrage anularea actului subsecvent, datorita legăturii sale cu primul, iar în apărare, pârâții au opus excepția consacrata de jurisprudența de la aceasta regula, invocând principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului bunului printr-un act cu titlu oneros.
Analizând cele doua contracte s- constatat ca pârâții, in calitate de cumpărători, au manifestat diligenta si au verificat situația juridica a apartamentului cumpărat, in ambele cazuri fiind depuse certificate de carte funciara si certificate fiscale, mențiuni trecute in contracte; iar martorii si, audiați la propunerea paratului au confirmat faptul ca paratul a achiziționat imobilul in scop de investitie, nu pentru a locui acolo efectiv; că pârâții G si Lucretia au luat legătura cu vânzătorul in urma unui anunț dintr-un ziar local ( ziarul ), au discutat prin intermediul martorului, cei doi pârâți fiind surdo-muți ( in timpul procesului civil, având asigurat interpret si având avocat angajat ), au vizionat apartamentul, in care s-au mutat efectiv după ce au făcut curățenie si modificări: că reclamanta nu a probat ca ar fi existat o coniventa intre părțile contractelor subsecvente, dovada relei credințe a cumpărătorului cu titlu oneros cazând in sarcina acesteia, deoarece conform art. 1899 al 2 Cod civil, buna credința se prezuma, astfel încât a fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect anularea contractelor autentificate sub nr. 355/2006 si nr. 460/2006 de BNP.
Nefiind desființat titlul pârâților, a fost respins capătul de cerere având ca obiect evacuare și față de soluția pronunțată pe cererea principala, a respins-o ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulata de pârâții G si.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamanta a fost respins de Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 54/16.02.2009, pronunțată în dosar -; s-a reținut că:
Obiectul supus judecății de reclamantă a fost corect interpretat și analizat de prima instanță în raport de fiecare capăt de cerere al acțiunii principale, iar între dispozitivul sentinței apelate și considerente există concordanță deplină (de altfel, apelanta nici nu a precizat în ce constau dispozițiile contradictorii la care face referire).
Dintr-o eroare de dactilografiere, în dispozitivul sentinței nu au fost consemnate mențiuni privind calea de atac și termenul de exercitare a acesteia (minuta conținând precizări în acest sens), dar această omisiune, care poate fi îndreptată prin intermediul căii prevăzute de art. 281 Cod procedură civilă nu este de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii de vreme ce calea de atac este dată de lege și nu de judecător.
În mod corect și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, inclusiv cu principiile de drept civil, prima instanță a constatat, în urma analizării probatoriului administrat, nulitatea procurii generale nr. 152/16.01.2006 și a contractului de vânzare cumpărare nr. 137/2006, soluție care de altfel, îi profită apelantei reclamante.
Este adevărat că unul dintre principiile care se aplică în cazul constatării nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare este acela potrivit căruia anularea actului inițial atrage anularea actului subsecvent, dar de la acest principiu există și excepții, respectiv situații în care, deși se produce "resoluto jure dantis" nu mai intervine "rezolvitur jus accipientis"; este cazul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului bunului printr-un act cu titlu oneros.
Tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a acestui principiu, raportat la situația de fapt reținută în urma analizării probatoriului administrat, de vreme ce potrivit art. 1899 al. 2 cod civil "buna credință se prezumă" iar reclamanta nu a făcut dovada contrară (astfel cum în mod eronat susține); existența garanției de evicțiune nu poate împiedica aplicarea acestui principiu.
Soluția pronunțată de prima instanță nu o împiedică pe reclamantă să recupereze prejudiciul care i-a fost cauzat, aceasta având posibilitatea să se îndrepte împotriva pârâtului cel care i-a înstrăinat bunul în baza unei procuri false și care a și încasat prețul apartamentului.
În mod corect a soluționat prima instanță și cererea reconvențională având ca obiect pretenții constând în contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul care a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită a se constata, de vreme ce a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului prin care pârâții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, precum și cererea de evacuare a acestora din apartament.
Împrejurarea că reclamanta a fost de acord să restituie, parțial contravaloarea îmbunătățirilor realizate nu putea avea drept consecință evacuarea pârâților reclamanți din imobil, în condițiile în care între părți nu au existat raporturi locative, iar aceștia ocupă imobilul în baza unui contract de vânzare cumpărare legal încheiat.
Este corectă soluția primei instanțe care a acordat parțial cheltuielile de judecată solicitate (și dovedite) de reclamantă, în condițiile în care acțiunea acesteia a fost admisă în parte,sub aspectul a doar două capete de cerere și având în vedere dispozițiile art. 274 al. 1 și 276 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că instanța a omis să motiveze soluția sub acest aspect, nu atrage sancțiunea nulității hotărârii (de altfel este vorba de o cerere accesorie).
Tribunalul a constatat astfel că, apelul declarat de reclamantă este nefondat, astfel încât în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă s-a respins.
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Bacăus -a formulat în termen legal recurs de către apelanta - reclamantă și de către pârâtul, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
Criticile formulate de apelanta reclamantă ( fl. 4 ), încadrate în drept la punctele 7,8,9 ale art. 304.pr.civ. au vizat în esență următoarele aspecte:
- neobservarea faptului că soluția primei instanțe se întemeiază pe dispoziții contradictorii, respectiv s-a data eficiență bunei credințe doar pentru menținerea actelor subsecvente, deși corect ar fi fost ca în baza acestui principiu să se mențină și actul principal și să fie anulată doar procura; de asemenea s-a reținut că are posibilitatea de a-și recupera prejudiciul de la - persoană ce este însă condamnată penal pentru această faptă și nu are nici un bun pe numele său -, deși cei care beneficiază de protecția pentru evicțiune sunt ultimii cumpărători G și
- s-a dovedit reaua credință a tuturor pârâților implicați în actele de vânzare cumpărare a cărei nulitate absolută s-a solicitat, în sensul că au cunoscut situația reală a apartamentului, prin interogatoriile luate, declarațiile martorilor audiați și interpretarea poziției procesuale a pârâților care au solicitat despăgubiri pentru îmbunătățiri, deși se judecau pentru apartament.
A precizat că în susținerea recursului va depune înscrisuri, însă nu s-a făcut un astfel de demers.
Recursul pârâtului - declarat din penitenciar - nu a fost motivat nici prin cererea de recurs, nici ulterior, nu a fost timbrat.
La termenul din 3.06.2009 s-a pus în discuție admisibilitatea acestui recurs față de faptul că această parte nu a declarat apel. Intimații au fost legal citați; s-au prezentat doar intimații pârâți G și care, prin apărător au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată
Examinând recursurile în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 312.pr.civ. prezenta instanță constată următoarele: Recursul declarat de pârâtul nu este admisibil în condițiile în care această parte nu a criticat în apel sentința pronunțată de către instanța de fond și față de faptul că prin hotărârea instanței de apel nu i s-a schimbat situația de la fond ( situație necontestată de către acesta în apel ); ori recursul nu poate fi exercitat "omissio medio", adică trecând peste calea de atac a apelului, concluzie ce se desprinde atât din caracterul extraordinar al acestei căi de atac, cât și din dispozițiile art. 377.pr.civ. ( conform cărora hot. primei instanțe neatacate cu apel sunt atât definitive - nesusceptibile de apel -, cât și irevocabile - nesusceptibile de recurs).
Nici recursul reclamantei pârâte nu poate fi primit întrucât:
- motivele de contradictorialitate invocate nu se regăsesc în nici una din situațiile vizate de legiuitor prin reglementarea din punctul 7 teza a II-a a art. 304.pr.civ. întrucât nu vizează nici contradictorialitatea dintre dispozitiv și considerente, nici dintre argumentele ce formează considerentele hotărârilor instanțelor de fond, ci doar modul în care această parte a înțeles motivarea respectivelor instanțe; ori, este de reținut că soluția de admitere a cererii de constatare nulitate procură și contract de vânzare cumpărare 137/2006 nu s-a întemeiat pe buna sau reaua credință a părților implicate în respectivul raport juridic, ci pe lipsa consimțământului la înstrăinare fapt ce a făcut operabilă eroarea obstacol ca motiv de nulitate absolută; doar soluția vizând valabilitatea celorlalte două contracte oneroase s- întemeiat pe buna credință a terților cumpărători, ca excepție de la principiul "resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis". De asemenea, protecția cumpărătorilor prin intermediul garanției contra evicțiunii nu prezintă relevanță sub aspectul validității actelor 355/2006 și 460/2006, fiind operabilă doar în cazul, ulterior încheierii actului, în care s-ar pune problema pierderii proprietății lucrului sau a tulburării cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar; ceea ce nu este cazul în speță.
- deși s-a menționat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ. nu s-a invocat și nici susținut în ce a constat concret acesta în cauză, astfel încât instanța nu-l poate analiza la modul general, fiind ținută de principiul disponibilității și de verificarea interesului actual, personal și direct al recurentei în susținerea sa.
- hotărârea nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu aplicarea greșită a legii ( caz prev. de art. 304 pct. 9 pr.civ. ) din moment ce în raport de probatoriile administrate, s-a reținut că prezumția bunei credințe prevăzute de art. 1898.civil - ca și condiție cumulativă a excepției menținerii actelor de dispoziție, cu titlu oneros, încheiate cu un subdobânditor de bună credință ( art. 20 Decret 321/1954 ) - nu a fost răsturnată de către reclamanta, astfel încât să devină incident principiul general al anulării actelor subsecvente ca urmare a anulării actului inițial; de altfel, nici nu s-a susținut de către recurentă de ce manieră s-a probat contrariul la fond și apel ( ca și cale de atac devolutivă ) critica respectivă apărând ca formală.
Formularea de către pârâții G și, în cauză, a unei cereri reconvenționale având ca obiect stabilirea unui drept de creanță constând în c/val. îmbunătățirilor efectuate după achiziționarea imobilului, nu echivalează cu o recunoaștere a relei lor credințe la achiziționarea bunului - așa cum a solicitat a se reține de către recurenta reclamantă -, ci constituie, doar o cerere de valorificare a unor drepturi procesuale cu caracter subsidiar ( pt. situația în care s-ar fi înlăturat buna lor credință ) - vezi formulare fl. 40 fond. de altfel această apărare nu a fost invocată în apel d e către reclamantă și, prin urmare nu va putea fi susținută cu succes în recurs, contravenind dispozițiilor art. 316 cu ref. la 292, 294.pr.civ.
Față de aceste aspecte, având în vedere și că instanța nu constatat existența vreunor motive de nelegalitate a deciziei de ordine publică, se va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va respinge cererea intimaților pârâți de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs, având în vedere că până la deliberare nu s-a făcut nici o dovadă a cuantumului acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de pârâtul fiul lui și al lui, născut la 08 mai 1984 - Penitenciarul Vaslui împotriva deciziei civile nr. 54 din 16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul reclamantei cu domiciliul ales în B, str. - ( la sediul & ), județul B împotriva aceleiași decizii.
Respinge cererea formulată de intimați privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.sent.
Red.,
Red. 3.12.2009
.ct/9 ex.
09.12.2009
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina
