Anulare act. Decizia 1505/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1309/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1505
Ședința publică de la 09 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Daniela Adriana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 407 din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
are ca obiect - anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.242.110/26.10.2009, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și intimatul - pârât, reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.80859/07.09.2009, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul recurentului - reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei, consemnată la CEC- Bank, cu chitanța nr.-/1/22.09.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Curtea procedează la anularea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Apărătorul recurentului - reclamant în temeiul dispozițiilor art. 167 și art. 168 din Codul d e procedură civilă solicită ca intimatul - pârât să prezinte acte privind încheierea contractului de vânzare - cumpărare. Totodată, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apărătorul intimatului - pârât solicită respingerea probei cu înscrisuri solicitată de către recurentul - reclamant, întrucât apreciază că aceste înscrisuri sunt inutile în soluționarea cauzei.
Curtea interpelează apărătorii recurentului - reclamant și apărătorul intimatului - pârât în sensul dacă s-a plătit suma pentru imobilul în litigiu.
Apărătorul intimatului - pârât învederează faptul că, în contractul de vânzare - cumpărare este consemnat prețul pentru imobilul în litigiu.
Curtea deliberând, va respinge proba cu înscrisuri solicitată de către recurentul - reclamant, având în vedere declarația apărătorului intimatului - pârât în sensul că în actul de vânzare - cumpărare s-a consemnat prețul și nu posedă alte înscrisuri care să dovedească plata prețului.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că declarațiile părților nu sunt fapte constatate personal de notar.
Apărătorul intimatului - pârât învederează faptul că, nu are înscrisuri pentru a dovedi posibilitatea achiziționării unui imobil.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2009 la data de 9.10.2007 de " ", pentru inexistența cauzei, întrucât lipsește plata prețului, adică contraprestația la care s-a obligat cumpărătorul. Totodată, mai arată că în mod greșit și cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, principiul aflării adevărului, rolul activ al instanței, atât judecătorul fondului, cât și cei ai apelului au respins acest capăt de cerere, considerând că nu a răsturnat prezumția existenței cauzei, în condițiile în care a fost împiedicat să facă această dovadă.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că a solicitat atât instanței de fond cât și celei de apel, ca în temeiul dispozițiilor art. 172 și 129 din Codul d e procedură civilă să oblige pârâtul să înfățișeze înscrisurile din care să rezulte cuantumul veniturilor realizate anterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare. De asemenea, arată că s-au respins probe utile cauzei și a fost lipsit practic de a putea face dovada faptului că pârâtul nu deținea suma de bani reprezentând 34.000 Euro și în consecință că prețul nu a fost în realitate plătit.
Apărătorul recurentului - reclamant învederează faptul că, a arătat prin cererea de chemare în judecată că, deși în contract se menționează că prețul a fost plătit la data perfectării actului, el nu a fost dat în realitate de către cumpărător și nici încasat de vânzător. De asemenea, învederează faptul că, în mod greșit a considerat instanța de apel că nu sunt aplicabile dispozițiile art.1173 al.1 din Codul civil, iar actul face dovada deplină despre dispozițiile constatate.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond a admiterii cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului - pârât, solicită respingerea recursului, ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită aplicarea art.274 alin. 3 din Codul d e procedură civilă în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată solicitată de către apărătorul intimatului - pârât.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 1.04.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul solicitând în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. -.10.2007 de Biroul Notarului Public, pentru lipsa cauzei și în subsidiar, anularea aceluiași contract pentru viciu de consimțământ prin dol.
În motivarea acțiunii s-a arătat că tatăl său, decedat, a înstrăinat pârâtului apartamentul proprietate personală situat în B,-- 169, -.A,.1, apartamentul 8 sectorul 2 împreună cu cota indiviză de 0,25% din părțile comune ale blocului, cu rezerva dreptului de habitație viageră.
Reclamantul a aflat despre acest contract după decesul tatălui său, deși voința defunctului era de a lăsa apartamentul fiului său și fiicei acestuia, singurii care îl vizitau.
Pârâtul era vecin cu defunctul fiind cunoscut de reclamant în anul 2006 și îl mai vizita pe tatăl său, ulterior pârâtul mutându-se în apartamentul proprietatea tatălui său și prin manopere dolozive l-a determinat pe defunct să încheie actul de vânzare - cumpărare profitând de viciul acestuia - băutura.
În același timp prin viclenie a încercat să-l îndepărteze de rudele sale, satisfăcându-i viciul.
În fine, s-a mai susținut și că prețul de 34.000 euro nu a fost plătit în realitate, deși în contract se arată că a fost plătit la data perfectării actului (neexistând mențiunea că s-a plătit în fața notarului), totuși el nu a fost încasat de vânzător.
Prețul obținut în urma vânzării nu s-a regăsit nici în modul de trai al defunctului, nici în economii și nici în amenajarea apartamentului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 948, 953, 960, 961, 966 Cod civil.
Judecătoria Sectorului 2 B, prin sentința civilă nr. 8076/26.09. 2008, respins acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței s-a reținut că, din proba testimonială administrată în cauză, respectiv din declarația martorului, prieten al defunctului timp de aproximativ 43 de ani, a rezultat că, de Ia defunct a aflat că o parte din bunurile de valoare ce se aflau în apartament au fost înmânate fiului său, respectiv reclamantului; în ceea ce privește apartamentul, a aflat că acesta (defunctul) a încheiat un act de vânzare cumpărare cu pârâtul. Deși defunctul obișnuia să consume băuturi alcoolice, începând cu anul 2002 (când a fost depistat cu afecțiuni medicale-ciroză) acesta nu a mai consumat decât bere; martorul a declarat că îl vizita pe defunct fie zilnic, fie o dată pe lună sau o dată Ia două luni, numărul vizitelor depinzând de împrejurări, însă în nici una din vizite nu I-a văzut pe pârât să-l indemne pe defunct să consume băuturi alcoolice, dimpotrivă, pârâtul îi reproșa faptul că obișnuia să bea. A reieșit că atât pârâtul, cât și martorul, au comunicat medicului de familie al defunctului faptul că consuma bere iar întrucât medicul i-a reproșat acest lucru defunctului, la rândul său, acesta i-a admonestat pe cei doi; nu a văzut ca pârâtul să aducă din proprie inițiativa băuturi alcoolice spre a fi consumate de.
Atitudinea pârâtului față de defunct a fost aceeași atât în perioada anterioară cât și în cea ulterioară încheierii actului de vânzare cumpărare, precizând însă că în ultima perioadă a vieții defunctului, pârâtul a avut o atitudine mai grijulie față de acesta, în sensul că îi pregătea hrana, îl ajuta să-și facă igiena corporală, se ocupa de medicație precum și de respectarea programului de administrare a acesteia. Atât pârâtul cât și reclamantul s-au ocupat de defunct în perioada în care acesta a fost internat ca urmare a afecțiunii de care suferea. A menționat, totodată, martorul, că în perioada anului 2006, defunctul își făcea singur cumpărăturile și numai în anul 2007 acesta nu a mai putut să se deplaseze în afara locuinței.
În ceea ce privește relațiile dintre reclamant și defunct, pârâtul a declarat că acestea erau corespunzătoare unei relații tată fiu, însă puțin mai reci, părinții reclamantului fiind despărțiți; reclamantul a început să-și viziteze tatăl mai des după ce acesta s-a îmbolnăvit mai grav, anterior îmbolnăvirii trecând și perioade de aproximativ 3 luni în care acesta nu-și suna tatăl, fapt care îl supăra pe defunct.
A mai declarat martorul că defunctul i-a spus că intenționa ca apartamentul să-l lase nepoatei sale, intenție care însă a fost exprimată până în urma cu 2, 3 ani. În locuința defunctului a fost găsită suma de 50.000 lei despre care defunctul îi comunicase de mai multe ori unde se afla precum și destinația banilor.
Martorul a declarat, totodată că în anul 2001, pârâtul a câștigat la loto suma de 8600 lei, personal mergând cu acesta în vederea ridicării câștigului obținut la loterie; în acea perioadă paratul locuia împreuna cu defunctul.
Potrivit dispozițiilor art. 967 Cod civil, convenția este valabilă, cu toate că nu este expresă cauza, cauza fiind prezumată până la proba contrarie. Prevederile legale menționate instituie prezumția de existență și de valabilitate a cauzei astfel că existența cauzei este prezumată de lege și ca atare nu trebuie dovedită; prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei unui act juridic, acela trebuie să dovedească aceasta, respectiv să răstoarne prezumția instituita.
În conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2009/09.10.2007 de Biroul Notarului Public, se regăsește declarația vânzătorului în sensul primirii de care acesta, în această calitate de vânzător a prețului vânzării, în cuantum de 34.000 Euro, situație față de care reține aplicabilitatea disp. art. 1173 al.1 cod civil - potrivit cărora actul autentic are deplină credința în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constata.
De altfel, reclamantul nu a invocat inexistența prețului în sensul nestipulării acestuia în contract ci doar neexecutarea contraprestației, neexecutare ce nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute.
În cauză, față de cele mai sus menționate, instanța de fond a reținut că prin probele administrate, ce se coroborează - înscrisuri, interogatoriu și testimoniala, raportate la petitul cererii, respectiv la motivul invocat în susținere-mai sus arătat, reclamanta nu a răsturnat prezumția instituită și nu a dovedit lipsa cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 960 alin. 2 Cod civil, persoana care invocă dolul trebuie să îl dovedească întrucât dolul nu se presupune.
Prin proba cu înscrisuri și prin declarația martorului propus de reclamant, prieten al defunctului timp de aproximativ 43 de ani, reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale referitoare la faptul că pârâtul, folosind mijloace viclene, dolosive, încurajând consumul de băuturi alcoolice, l-a determinat pe tatăl reclamantului să încheie contractul de vânzare cumpărare. Dimpotrivă, martorul propus de reclamant a declarat că atitudinea pârâtului față de defunct a fost aceeași atât în perioada anterioară, cât și în cea ulterioară încheierii actului de vânzare-cumpărare, precizând însă că, în ultima perioadă a vieții defunctului, pârâtul a avut o atitudine mai grijulie față de acesta în sensul că îi pregătea hrana, îl ajuta să-și facă igiena corporală, se ocupa de medicație precum și de respectarea programului de administrare a acesteia, ocupându-se de defunct și în perioada în care acesta a fost internat; nu l-a văzut pe pârât să aducă din proprie inițiativa băuturi alcoolice spre a fi consumate de, să îl indemne pe defunct să consume băuturi alcoolice, pârâtul reproșându-i defunctului consumul de băuturi alcoolice și comunicând medicului de familie al defunctului acest consum.
Instanța de fond a reținut că, prin probele administrate, înscrisuri, interogatoriu și testimoniala, reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale referitoare la mijloacele viclene sau dolosive folosite de pârât pentru a determina defunctul să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut apelantul că s-a încălcat dreptul de apărare, principiul aflării adevărului și rolul activ al instanței prin aceea că a respins ca neutilă întrebarea nr. 11B din interogatoriu, nu a ordonat probe din oficiu și nici la solicitarea reclamantului ca pârâtul să înfățișeze înscrisurile din care să rezulte cuantumul veniturilor realizate anterior încheierii contractului.
Eronat s-au aplicat dispozițiile art.1173 alin.1 Cod procedură civilă, plata prețului nefiind percepută personal de notar, situație în care împotriva acesteia se poate face dovada contrarie.
Fiind un fapt negativ era obligatoriu ca pârâtul să producă dovezi din care să rezulte că avea banii necesari cu care să plătească prețul.
În ceea ce privește dolul sunt invocate acte medicale din care rezultă boala defunctului și dependența de alcool.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă prin decizia civilă nr. 407/ 19.03. 2009 respins ca nefondat apelul.
În considerente s-a reținut că, din probele administrate în cauză, apelantul nu a făcut dovada că acest contract de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate, pentru lipsa cauzei.
Din analiza actelor și a materialului probatoriu existent la dosarul cauzei, tribunalul a considerat că apelantul nu a putut dovedi în nici un fel cauza ilicită și imorală, sau frauda Ia lege la data încheierii contractului, întrucât o simpla afirmație a apelantului, în sensul că nu a fost achitat prețul, nu este suficienta pentru constatarea nulității absolute a unui act de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a constatat că aceste susțineri nu sunt probate cu caracter de certitudine în speța dedusă judecății, întrucât o simplă prezumție, oricât de puternică ar fi, nu este suficientă prin ea însăși pentru admiterea acțiunii și pentru constatarea nulității acestui contract de vânzare-cumpărare, decât coroborată cu alte mijloace de probă care nu există în speța dedusă judecății.
Susținerea apelantului în sensul că instanța a încălcat dreptul la apărare, principiul aflării adevărului și rolul activ al instanței prin faptul că a respins ca neutilă întrebarea nr. 11 B din interogatoriu, nu a ordonat din oficiu și nici la solicitarea reclamantului ca pârâtul să înfățișeze înscrisurile din care să rezulte cuantumul veniturilor realizate anterior încheierii contractului etc. sunt neîntemeiate întrucâtpotrivit art.1169 civ. sarcina probei revine celui care pretinde un drept în fața instanței, deci apelantului, care trebuie să-și dovedească temeinicia pretențiilor.
Într-un proces civil pârâtul nu are obligativitatea de a administra nici o probă dacă nu dorește, putând să stea în pasivitate întrucât cel care trebuie să dovedească pretențiile, (deci inclusiv faptul că pârâtul nu ar avea mijloacele materiale de a achita suma de bani reprezentând prețul din contractul de vânzare-cumpărare) este reclamantul.
Pentru aceleași considerente și celelalte susțineri ale apelantului, în sensul că vânzătorul nu a încasat prețul precum și toate deducțiile în sensul că defunctul nu a încasat prețul de -,8 lei, sunt nefondate și irelevante în speța dedusă judecății întrucât se bazează exclusiv pe simple prezumții, ori, așa cum tribunalul a arătat, în sistemul de drept românesc nu se poate întemeia raționamentul juridic doar pe baza unor simple prezumții ci numai dacă sunt coroborate cu probe clare (acte, martori, interogatoriu) din care să rezulte faptul pretins.
Instanța de apel a considerat de asemenea, că acțiunea formulată este nefondată, deoarece autorul reclamantului a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2009/2006, iar aceasta fiind un act autentic se bucură de o prezumție de validitate, așadar, înscrisul care prin forma și aparența sa are înfățișarea unui înscris autentic în sensul art.1171 Cod civil, se bucură de prezumția că emană în realitate de la cei care figurează ca semnatari, iar dacă i se contestă autenticitatea cel care îl invocă nu trebuie să facă nici o dovadă, sarcina probei trecând asupra părții care contestă conținutul său, adică reclamantului.
Înscrisul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator făcute în limitele atribuțiilor sale (consimțământ, prezență, semnarea înscrisului) iar celelalte mențiuni fac dovada până la proba contrară (de exemplu valabilitatea consimțământului, plata prețului) iar aceste mențiuni au o opozabilitate erga omnes conform art.1173, 1174 Cod civil, în sensul că actul autentic are deplina credință față de orice persoană cu privire la dispozițiile si convențiile pe care le constată.
Așadar, în raport de toate aceste considerații, instanța nu a reținut susținerile reclamantului în sensul că nu a fost achitat prețul întrucât, așa cum tribunalul a arătat, aceste susținerinu sunt probate prin nici un mijloc de probă,cu atât mai mult cu cât potrivit mențiunilor din încheierea de autentificare a contractului acesta a fost semnat după citirea actului în fața notarului public.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, tribunalul a reținut că dolul, caviciude consimțământ constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru aod etermina să încheie un act juridic (art.960 Cod civ.).
Din analiza actelor și a materialului probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța de apel a considerat că reclamantul nu a putut dovedi în niciun fel viciul de consimțământ al dolului la data încheierii contractului întrucât o simplă afirmație a reclamantului nu este suficientă pentru constatarea nulității a unui act juridic.
Persoana fizică cu deplină capacitate de exercițiu, cum a fost și autorul reclamantului este prezumată că are discernământul juridic necesar pentru încheierea actelor juridice, iar atâta vreme cât nu a fost pusă sub interdicție are capacitatea de a contracta, întrucât capacitatea este regula, iar incapacitatea este excepția.
În concluzie, tribunalul a apreciat că nu s-au încălcat dispozițiile art.945 Cod civil privind condițiile esențiale ale încheierii actelor juridice, întrucât la data încheierii actului juridic reclamantul a avut în mod neechivoc discernământ neexistând nici o incapacitate legală sau naturală care să determine lipsa voinței conștiente.
Toate susținerile apelantului-reclamant în sensul că elementul obiectiv al dolului constă în faptul că pârâtul s-a mutat în apartamentul vânzătorului înainte de decesul său, domiciliul părților din actul de vânzare-cumpărare este identic și locuind împreună, pârâtul cunoștea atât starea precară de sănătate a defunctului cât și obiceiul defunctului de a consuma băuturi alcoolice etc. sunt nefondate întrucât în cauză nu este dovedit elementul material al dolului (mijloacele viclene utilizate) și nici elementul subiectiv (intenția de a induce în eroare).
Mai mult decât atât, chiar martorul propus de reclamant a pârâtului față de defunct a fost aceeași atât în perioada anterioară cât și cea ulterioară încheierii actului de vânzare-cumpărare, cu mențiunea că în ultima perioadă a vieții defunctului, pârâtul a avut o atitudine mai grijulie în sensul că îi pregătea hrana, îl ajuta să își facă igiena corporală, se ocupa de medicație, și niciodată nu l-a încurajat pe defunct să consume băuturi alcoolice.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.
Motivele de recurs s-au întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul susținând o primă critică referitoare la capătul de cerere principal, privind încălcarea dreptului la apărare, principiul aflării adevărului, rolul activ al instanței în condițiile în care deși s-a susținut că nu s-a dovedit inexistenței cauzei, a fost împiedicat să facă această dovadă.
Astfel s-a respins, fără motivare, întrebarea nr. 11B din interogatoriu referitoare la veniturile pârâtului în anul 2006 și dacă poate face dovada acestor venituri, probă respinsă și în apel.
În aceste condiții, era necesar ordonarea unor probe din oficiu privind veniturile pârâtului, întrucât reclamantul recurent nu poate face o dovadă negativă.
Sub acest aspect se apreciază că s-a încălcat dispozițiile art. 172 și 129 Cod procedură civilă.
O altă critică privește greșita interpretare a dispozițiilor art. 1173 alin.1 Cod civil și că actul face dovada deplină despre dispozițiile constatate, mențiunile privind prețul nu reprezintă o constatare personală a notarului.
Împotriva unei simple declarații consemnate în cuprinsul actului se poate face dovada contrară prin orice mijloc de probă.
De asemenea, se mai arată că din probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că pârâtul nu deținea banii necesari pentru plata prețului precum și faptul că vânzătorul nu a încasat prețul și ca atare nici nu a existat această intenție.
În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar vizând dolul se susține că s-a încălcat dreptul de abitație, pârâtul mutându-se în apartament anterior decesului vânzătorului, și locuind împreună timp de 6 ani intimatul - pârât cunoștea viciul defunctului.
Toate aceste aspecte rezultă din probele administrate în cauză iar pârâtul nu l-a împiedicat pe defunct să consume alcool.
Astfel vârsta de 72 ani a defunctului combinată cu consumul de alcool și medicația prescrisă îl făceau vulnerabil la posibilele tendințe de captare a voinței.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, a principiului aflării adevărului și rolului activ al instanței nu este fondată și nici cele referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor art.172 Cod procedură civilă și 1173 alin.1 Cod civil.
În ceea ce privește puterea doveditoare a înscrisurilor mențiunile ce privesc declarațiile părților, făcute în fața agentului instrumentator, dar a căror veracitate nu poate fi verificată de acesta, fac dovada până la proba contrarie.
Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui care face o propunere în fața instanței, iar după ce reclamantul a dovedit faptul generator al dreptului său, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și să se apere, să dovedească netemeinicia pretenției reclamantului.
Reclamantul a invocat principal motiv de nulitate a contractului lipsa cauzei, motivând sub două aspecte: 1 - faptul că vânzătorul nu avea nici un motiv întemeiat pentru a vinde proprietatea sa, era în relații bune cu familia, nu mai avea altă locuință, și 2- că prețul stipulat în contract nu a fost plătit vânzătorului.
Raportat la motivele de recurs, lipsa cauzei întemeiată pe faptul că defunctul vânzător nu avea motive de a vinde, motivat de împrejurarea că se afla în bune relații cu familia nu reprezintă o cauză de nulitate, în sine, însă lipsa contraprestației, în contractele sinalagmatice este o cauză de nulitate.
Sub acest aspect, contractul încheiat de pârât și defunctul stipulează plata prețului, iar lipsa dovezilor privind plata acestuia nu este o cauză de nulitate.
Potrivit art.967 Cod civil convenția este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la proba contrară.
Astfel, cine invocă lipsa cauzei, acela trebuie să dovedească și să răstoarne prezumția.
Înlăturarea din interogatoriu a întrebării privind veniturile pârâtului din anul 2006, pe considerentul că este neutilă cauzei și producerea dovezilor în acest sens, nu reprezintă o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 172 și 129 Cod procedură civilă.
Art. 172 Cod procedură civilă prevede că atunci când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui.
Cererea de înfățișare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părților sau dacă însăși partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfățișeze înscrisul.
Așadar, din această perspectivă textul nu este aplicabil la speță, întrucât dovezile privind veniturile pârâtului pe anul 2006 nu sunt comune părților,pârâtul nu s-a referit la ele, neexistând nici vre-o obligație legală de justificare a veniturilor dobândite, decât în procedurile speciale de verificare a averilor, ce nu au legătură cu dreptul comun.
Sub acest aspect nu s-au încălcat nici dispozițiile art.129 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 1173 alin. 1 Cod civil, Curtea constată că, în ceea ce privește declarațiile părților în fața notarului, se poate face proba contrară prin orice mijloc de probă, însă era datoria reclamantului să răstoarne prezumția instituită de art.967 Cod civil.
În acest caz pârâtul are un rol pasiv, nefiind obligat să producă nici o dovadă, cu atât mai puțin să dovedească și să justifice veniturile realizate în anul 2006, reclamantul dispunând de posibilitatea administrării unor probe în acest sens.
Sub acest aspect, bonitatea pârâtului rezultă din susținerile implicite ale părților și exprese ale martorului propus chiar de reclamant, pârâtul dorind să cumpere un apartament încă din anul 2000, câștigat la o sumă de bani în anul 2001 și a efectuat îmbunătățiri la apartament cu bani dobândiți dintr-un credit bancar.
De asemenea, se constată că reclamantul a renunțat la audierea celui de al doilea martor încuviințat de instanță în dovedirea susținerilor sale iar în apel singurele probe solicitate au fost cele cu înscrisuri privind dovezi ale veniturilor și interogatoriul pârâtului pe același aspect.
În ceea ce privește imposibilitatea dovedirii unui fapt negativ, Curtea apreciază că reclamantul putea să solicite audierea unui martor, cunoscut al defunctului ori al pârâtului având în vedere și relația de lungă durată dintre aceștia, măcar pentru a demonstra contrariul celor declarate de către propriul martor -, creând astfel un dubiu solid menit să sugereze lipsa unor fonduri pentru plata prețului ori imposibilitatea procurării sumei de bani necesare plății.
În condițiile în care din declarația martorului nu a rezultat nici un dubiu privind imposibilitatea obținerii unor venituri de către pârât, proba solicitată în condițiile art. 172 Cod procedură civilă apare ca neutilă și cauzei.
Criticile vizând reinterpretarea probatoriului administrat pentru dovedirea faptului că vânzătorul nu a încasat prețului, a faptului că pârâtul nu dispunea de suma de 34.000 euro, precum și cele privind dolul nu pot fi primite deoarece acestea se încadrează în dispozițiile art.304 pct.11 Cod procedură civilă, text abrogat expres prin Legea nr. 219/2005.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul la plata sumei de 3000 lei către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 407 din 19.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
Obligă recurentul la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - ---
GREFIER,
Red.
Tehnodact. / 2 ex./09.12.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 2. - Civ. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Daniela Adriana
