Anulare act. Decizia 171/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE NR.171
Ședința publică de la 12 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții a, și împotriva deciziei civile nr. 434 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții reclamanți, asistată de avocat -, a și, reprezentați de același avocat și intimatul pârât, reprezentat de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat -, pentru recurenții reclamanți, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în copieconformăcu originalul a sentinței civile nr.6653 din 20.06.2005 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosar nr.6074/2002. A mai solicitat amânarea cauzei pentru depunere de acte privind acceptarea succesiunii de către autorul reclamanților.
Instanța a pus în discuție cererile formulate de avocat -, privind proba cu înscrisuri și amânarea cauzei pentru depunere de acte.
Avocat, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea atât a probei cu înscrisuri, considerând că nu este utilă cauzei cât și a cererii de amânarea cauzei, formularea la acest moment a acestei cereri nu poate fi decât o cerere de tergiversare a soluționării cauzei, arătând că, în măsura în care se dorea depunerea acestor înscrisuri, reclamanții aveau posibilitatea să le depună la acest termen de judecată, pentru a fi comunicate.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurentei reclamante, care a fost depusă la dosarul cauzei și a respins cererea de amânare a cauzei.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Avocat -, pentru recurenții reclamanți a, și, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. A depus concluzii scrise.
Avocat, pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile a instanței de apel ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 19.04.2006, reclamanții a, si, au chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a declarației de renunțare consemnată în procesul verbal încheiat la data de 5 mai 1975, efectuată de autorul și pe cale de consecință constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. S/499/17.07.1975 emis de notariatul de Stat Județean D și stabilirea calității de moștenitor acceptant al autorului lor, asupra succesiunii defunctului, zis, cu cheltuieli de judecată.
Motivând în fapt acțiunea reclamanții au susținut că prin certificatul de moștenitor nr. S /499/17.07.1975,privind succesiunea defunctului zis, decedat la data de 28.12.1974, cu ultimul domiciliul în comuna Apele Vii,jud.D, s-a stabilit că, în calitate de fiu al autorului, a renunțat la succesiunea acestuia prin declarația consemnată în procesul verbal din 5 mai 1975, deși trebuia o declarație autentificată înregistrată în registrul de renunțări.
Mai arată că sunt soția supraviețuitoare a lui și descendenții acestuia, respectiv fiica si fiu.
Susțin că autorul lor a acceptat tacit succesiunea tatălui sau,participând la cheltuielile de înmormântare și pomenile ulterioare, folosirea și însușirea unor bunuri din gospodărie a fructelor naturale ale terenului aferent imobilului,în termenul de acceptare al succesiunii și înainte de efectuarea actului de renunțare,acte care nu puteau fi făcute decât în calitatea sa de ered.
Deoarece moștenirea a fost acceptată tacit în termen, constatarea nulității certificatului de moștenitor care desemnează pe autorul reclamanților ca renunțător,poate fi solicitată oricând și de orice persoană interesată, reclamanții având interes în promovarea prezentei acțiuni deoarece, deși inițial, autorului acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului sau zis, celălalt moștenitor, pârâtul, fratele autorului reclamanților, a solicitat nulitatea titlului de proprietate pe motiv ca autorul reclamanților este renunțător la moștenire.
Prin sentința civilă nr.8040/18.10.2006, Judecătoria Craiovaa respins acțiunea formulat de reclamanți, reținând incidența dispoz. art. 1169.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții,considerând că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Prin Decizia nr.190/19.04.2007, Tribunalul Dolja admis apelul reclamanților, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță ar fi avut posibilitatea aplicării dispoz. art.155(1) pr.civ. dacă consideră că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, arătând prin încheiere care anume obligații nu a fost respectate.
De asemenea, prima instanță a reținut în mod eronat că reclamanții nu au propus probe în condițiile în care nota de probatorii se afla la fila 20 din dosar.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanței la data de 05.06.2007, sub nr. 12790.
Prin sentința civilă nr.3317 din 10.03.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că declarația de renunțare la succesiune a autorului reclamanților, a fost înscrisă în registrul special de renunțări la succesiune la nr.555/.05.05.1975, fiind dată în dosarul nr.499/1975 și acceptarea succesiunii este un act juridic irevocabil, însă asta nu înseamnă că o renunțare ulterioară la drepturile succesorale nu ar fi posibilă, ci doar că o atare renunțare este lipsită de efecte juridice asupra actului inițial de acceptare, în sensul că renunțarea ulterioară trebuie apreciază ca fiind făcută de titularul unui drept consolidat anterior prin acceptare.
S-a mai reținut că, prin probele administrate, reclamanții nu au făcut dovada incidenței art.948 pct.4 și a art.968 civil, în sensul că nu au dovedit cauza ilicită și imorală care l-a determinat pe autorul lor să renunțe expres la succesiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții a, și, care au arătat că motivarea instanței de fond este în contradicție cu dispozițiile legale care prevăd expres că, odată acceptată succesiunea, succesibilul nu mai poate fi considerat străin de aceasta, producându-se o confuziune de patrimoniu între bunurile succesorale și bunurile celui care a acceptat.
Renunțarea ulterioară este lipsită de orice efect juridic asupra actului inițial de acceptare a succesiunii, opțiunea succesorală fiind un act juridic unilateral, și, în principiu, irevocabil.
Se mai arată că din probele administrate în cauză, rezultă acceptarea succesiunii de autorul apelanților, și că declarația de renunțare este lovită de nulitate absolută și pentru că a fost înregistrată într-un proces-verbal și nu ca o declarație de renunțare, așa cum prevede expres legea.
Prin decizia civilă nr.434 din 17 septembrie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de reclamanții a, împotriva sentinței civile nr. 3317 din 10.03.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât .
A obligat apelanții, în solidar, către intimatul pârât la 1190 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Apelanții reclamanți au susținut,în mod constant, în cursul procesului, că actul de renunțare la moștenire făcut de autorul lor, ar fi lovit de nulitate și ineficient din punct de vedere juridic, întrucât acesta ar fi făcut acte de acceptare a succesiunii în termenul legal, anterior declarației de renunțare.
Tribunalul, reține că teza juridică susținută de apelanții reclamanți este cât se poate de corectă, din punct de vedere teoretic, însă inaplicabilă în speță,întrucât starea de fapt afirmată de apelanți nu rezultă din probele administrate.
Astfel, în situația în care un succesibil face acte de acceptare tacită succesiunii, conform art. 689 Cod Civil, el devine moștenitor acceptant și operează confuziunea între patrimoniul său și patrimoniul defunctului. Actul juridic de opțiune succesorală constând în acceptarea voluntară tacită moștenirii are caracter irevocabil, iar moștenitorul acceptant nu mai poate reveni asupra acestuia, în virtutea principiului "semel heres, semper heres".În consecință, o declarație de renunțare la moștenire făcută după acceptarea tacită ar fi lovită de nulitate, întrucât ea nu se poate face decât cu încălcarea normelor legale care consfințesc devoluțiunea succesorală legală, mai precis art. 685 și 688 Cod Civil, moștenitorul acceptant culegând retroactiv bunurile succesorale.
În speță, apelanților reclamanți le-a revenit sarcina probei, potrivit art. 1169 Cod Civil,în dovedirea susținerii că autorul lor, a făcut acte de acceptare tacită succesiunii autorului, decedat la 28 decembrie 1974, între data deschiderii acestei succesiuni și data declarației de renunțare - 5 mai 1975.
O asemenea dovadă nu a fost însă făcută, iar aserțiunea reclamanților referitoare la actele de acceptare tacită nu poate fi reținută ca stare de fapt ce corespunde realității.
Sub aspectul avut în vedere, depoziția martorului este total neconcludentă, martorul relatând împrejurări legate de înmormântarea defunctului și de pomenirile ulterioare, din care nu rezultă acceptarea succesiunii de către, autorul reclamanților.
Este nefondată și susținerea apelanților conform căreia declarația de renunțare ar fi lovită de nulitate pentru neîndeplinirea condițiilor de formă; faptul că această declarație a fost consemnată într-un proces-verbal are semnificația redactării sale în formă scrisă cerută de lege, iar declarația respectivă a fost trecută în registrul special prevăzut de art. 2 din Decretul nr.40/1953, așa cum rezultă din extrasul din registrul de la fila 19 din dosarul Judecătoriei și din referatul de la fila 34, condițiile legale ale unei asemenea declarații fiind respectate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții, și, motivând, în esență, următoarele:
S-a reținut în mod greșit de instanța de apel, că reclamanții nu au făcut dovada acceptării succesiunii de către autorul lor,. Ca atare, s-a menținut sentința, deși instanța de fond a dat o interpretare neconformă cu legea, probelor administrate în cauză, respectiv depoziției martorului, în sensul că nu s-a reținut că participarea la cheltuielile de înmormântare și la pomenirile ulterioare, constituie acte de acceptare a succesiunii, ca și continuarea de a locui în imobilul autorului, atât a reclamanților cât și a autorului lor, care a îngrijit gospodăria.
Motivarea instanței de apel, cu referire la declarația de renunțare, este nelegală, întrucât acest act nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul că declarația de renunțare trebuie să fie expresă și înregistrată în registrul special de renunțări.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenți, se constată că în cauză nu subzistă motive de casare sau modificare a hotărârilor prevăzute expres și limitativ de art.304 pct.1-9 pr.civ.
Astfel, în ceea ce privește probele administrate în cauză și, respectiv, interpretarea legală a situației de fapt ce rezultă din acestea, este de menționat că prin decizia atacată, Tribunalul a motivat în mod expres că reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor, a făcut acte de acceptare tacită a succesiunii autorului, decedat la 28 dec.1974, între data deschiderii acestei succesiuni și data declarației de renunțare - 5 mai 1975, iar susținerea acestora referitoare la actele de acceptare tacită, nu poate fi reținută ca stare de fapt ce corespunde realității.
Ca atare, nu este vorba de interpretarea legală dată de instanță unei anumite stări de fapt dovedite (cum ar fi contribuția la cheltuielile de înmormântare ce ar putea fi interpretată ca un act de acceptare a succesiunii), ci chiar de o anume stare de fapt ce nu a fost dovedită.
Or, stabilirea situației de fapt, mai exact dovedirea sau nedovedirea unei anume stări de fapt, este rezultatul aprecierii și interpretării probelor administrate în cauză, care constituie, eventual, motive de netemeinicie a hotărârilor, și nu de nelegalitate.
Cum art.304 pr.civ. impune numai motive de nelegalitate pentru promovarea recursului, rezultă că astfel de critici de netemeinicie, nu pot face obiectul examinării în recurs.
Referitor la cea de a doua critică, ce vizează nelegalitatea declarației de renunțare la succesiune, aceasta este nefondată, în raport de prev.art.2 din Decretul nr.40/1953 privind procedura succesorală notarială, în vigoare la acea dată.
Astfel, potrivit textului citat, renunțarea expresă la succesiune se face în fața notarului de stat competent și se înregistrează într-un registru special, existând și varianta "prin înregistrarea unei declarații autentice, făcută în altă parte".
În speță, declarația de renunțare la succesiune a fost dată în fața notarului de stat competent, a fost consemnată în procesul verbal din 5 mai 1975 precum și în Registrul de renunțări la succesiune, astfel încât aceasta îndeplinește condițiile de valabilitate impuse de lege.
Susținerea recurenților, cu referire la lipsa formei, sub aspectul unei declarații exprese de renunțare, este neîntemeiată, întrucât textul citat nu impune o astfel de formă decât în cazul în care renunțarea nu are loc în fața organului competent.
În fața notarului, este evident că, orice declarație trebuie să fie expresă, notarul neluând act decât de o astfel de declarație, astfel încât și sub acest aspect, criticile nu vor fi primite.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 pr.civ. recursul va fi respins, iar în baza art.274 pr.civ. recurenții vor fi obligați la 300 lei cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELEL LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți a, și împotriva deciziei civile nr. 434 din 17 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Obligă recurenții către intimat la 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
18.02.2009
Red.jud.-
.MC/2 ex.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
