Anulare act. Decizia 1782/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1782/2008 -
Ședința publică din 9 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel
- R - - JUDECĂTOR 3: Roman Florica
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții și domiciliați în S M,-,. 1, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1, și, citați la Cabinetul avocațial, în Carei,-/A, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 66 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 3641 din 5 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: anularea dispoziției de restituire a imobilului, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimații pârâți și - ambii lipsă, avocat, în substituirea avocatei, în baza delegației de substituire din 8.12.2008 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, lipsă fiind recurenții reclamanți, și intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei, achitată prin chitanța nr. -/29.05.2008 emisă de Oficiul Poștal S M 1 și timbru judiciar de 0,15 lei, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților pârâți și solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Satu Mare și obligarea recurenților la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs. În ce privește cererea principală, de casare cu trimitere, arată că aceasta este neîntemeiată, în speță nu există autoritate de lucru judecat, tribunalul doar a făcut trimitere erga omnes la o altă hotărâre judecătorească. Referitor la cererea subsidiară, de modificare a hotărârii în sensul admiterii acțiunii, precizează că aceasta nu este susținută prin motivele de recurs, nu este motivată, recurenții neindicând motive de fapt și de drept care să conducă la schimbarea soluțiilor pronunțate în apel și fond.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 3641 din 5 iunie 2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Satu Marea respins excepția lipsei calității procesuale a reclamanților, ridicată de Primarul Municipiului S M și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâților Primarul Municipiului S M, și; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că plângerea reclamanților a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. 2283/2005, iar prin sentința civilă nr. 390/D/17.10.2005 a fost respinsă, în urma admiterii excepției lipsei calității procesuale active, invocată de Primarul Municipiului S
În apel, Curtea de APEL ORADEA, în dosar nr. 5151/2005, prin decizia civilă nr. 76/2006/A/10.05.2006, a admis calea de atac promovată de și și a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare pentru o nouă judecare, cu motivarea că nulitatea absolută a unui act juridic poate fi invocată de oricine are un interes și că în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepția lipsei calității procesuale și a lipsei de interes a reclamanților față de obiectul acțiunii.
În rejudecare, Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 1017/D din 13.11.2006 pronunțată în dosar nr. 4747/2006, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Satu Mare, care, având în vedere decizia civilă nr. 76/2006 a Curții de APEL ORADEA, respectiv faptul că reclamanții au un interes legitim în cauză, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că în baza Dispoziției nr. 866/19.04.2004 a Primăriei Municipiului S M, s-a restituit pârâților apartamentul nr. 46 din imobilul situat pe Drumul -, nr. 28,. 8, înscris în indiv. nr. 19877 S M, cu nr. top. 4568/6/46, 4578/6/46, 4578/16/46, 4579/6/46, 4579/7/46 și 4580/27/46.
Prin sentința civilă nr. 92/D/16.03.2005 Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 1382/2004, a dispus restituirea în natură către pârâți a imobilului înscris în individual nr. 19877 S M - constatând că preluarea imobilului, în baza Decretului nr. 223/1974, a fost abuzivă - astfel, preluarea se încadrează în art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001.
Pârâții au depus în termen notificare în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar reclamanții nu au făcut dovada unor motive de nulitate absolută a deciziei de restituire, motiv pentru care plângerea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 66 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut după cum urmează:
Instanța de fond, în cadrul dosarului nr. 2283/2005, a fost sesizată cu plângerea la Legea nr. 10/2001 a apelanților-reclamanți, prin care aceștia au solicitat a se constata nulitatea absolută a Dispoziției nr. 866/2005 în baza căreia imobilul situat în S M,-,. 8,. 46, fost restituit intimaților-pârâți.
În constatarea nulității absolute a acestei dispoziții a fost invocat faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului nu în mod abuziv, ci în temeiul Decretului nr. 223/1974, perfect legal la acea dată, care stabilea clar că celor ce pleacă în străinătate le vor fi trecute proprietățile în proprietatea statului primind o despăgubire, iar proprietarii, respectiv intimații-pârâți au primit această despăgubire.
Prin precizarea de acțiunea de la fila 17 din dosarul nr. - al Tribunalului Satu Mare, apelanții-reclamanți au solicitat constatarea trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat în străinătate și nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit, iar în situația în care persoana a făcut cerere pentru plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat, preluarea nu este abuzivă. Din cuprinsul Deciziei nr. 629/1989 a Consiliului Popular SMr ezultă că cel puțin pentru J din imobil s-a plătit suma de 54.376 lei, din care s-a reținut pentru a fi virat la CEC SMs uma de 3.051,50 lei, reprezentând credit nerambursat.
Aspectele invocate de apelanții-reclamanți în cadrul cererilor mai sus expuse, care constituie motive de nulitate absolută a Dispoziției nr. 866/2005, de restituire a imobilului din litigiu în favoarea intimaților-pârâți, au fost analizate în cadrul sentinței civile nr. 92/2005 a Tribunalului Satu Mare din dosarul nr. 1382/2004. În considerentele acestei sentințe se reține că actul normativ în baza căruia statul a dobândit dreptul de proprietate se încadrează în art. 2 lit. g din Legea nr. 10/2001, preluarea fiind abuzivă, iar statul în baza Decretului nr. 223/1974 și-a notat dreptul de proprietate în cartea funciară, conferind astfel dispoziției de preluare emisă în baza acestui act normativ caracterul de titlu valabil. De asemenea, în cadrul motivării sentinței se menționează că pentru situația cazului în speță sunt reglementate normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv cele cuprinse la pct. 1.4 lit. b, instanța a reținut că aceste norme metodologice reglementate prin nr.HG 498/2003 nu pot conține dispoziții primare și a omis aplicarea acestora și instanța s-a rezumat doar la conținutul legii și nu a normelor. De asemenea, și cu privire la situația despăgubirilor s-a reținut că potrivit declarației date de reclamantul, intimat-pârât în prezenta cauză, nu a primit nici un fel de despăgubire și suma nu a fost ridicată, iar prin adresa nr. 3790/18.06.1996 emisă de - Direcția Trezoreria S M, se confirmă neridicarea despăgubirilor stabilite în baza deciziei de preluare.
Deși în cadrul procesului soluționat prin sentința civilă mai sus amintită apelanții-reclamanți nu au fost parte, totuși această sentință are dispoziții opozabile erga omnes privind caracterul preluării de către stat a imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, fiind analizată valabilitatea titlului statului, ocazie cu care a fost stabilit că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă, dar titlul statului a fost valabil, respectând formal dispozițiile cuprinse în Decretul nr. 223/1974, inclusiv și publicitatea imobiliară. De asemenea, cu privire la situația despăgubirilor se poate reține același efect al hotărârii, respectiv că intimații-pârâți fiind persoane îndreptățite la beneficiul Legii nr. 10/2001, nu au ridicat aceste despăgubiri.
Cele constatate în cadrul unei hotărâri judecătorești irevocabile se răsfrâng indirect și asupra terților, întrucât potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, statuările instanțelor judecătorești au valoarea unor prezumții legale, provin de la o putere publică, așa cum s-a reținut în cadrul considerentelor deciziei nr. 2351/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reținând aspectele mai sus expuse, tribunalul a considerat că instanța de fond în mod legal a soluționat cauza, reținând efectele sentinței civile nr. 92/2005 a Tribunalului Satu Mare cu privire la aspectele invocate de apelanții-reclamanți ca și motive de nulitate absolută a dispoziției de restituire a imobilului în favoarea intimaților-pârâți.
Față de cele de mai sus, tribunalul a respins apelul declarat, ca nefondat, cheltuieli de judecată nefiind solicitate.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs reclamanții și, solicitând în principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea acesteia în sensul admiterii apelului și schimbarea hotărârii instanței de fond, iar pe cale de consecință a se admite acțiunea astfel cum a fost ea formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că prin decizia atacată, instanța de apel a invocat într-un mod voalat excepția autorității de lucru judecat, soluționând astfel cauza prin intermediul unei instituții de drept procesual civil, ce nu a fost pusă în discuția părților, încălcând astfel principiul contradictorialității, precum și dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, astfel pronunțate.
Recurenții susțin de asemenea că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1201 Cod civil, în celălalt litigiu ei nu au fost părți, hotărârea nu le este opozabilă, iar pe de altă parte nu există nici identitate de obiect și cauză.
Cât privește fondul cauzei, se susține că decizia atacată este nelegală și netemeinică, instanța trebuia să ia în considerare dispoziția cuprinsă în nr.HG 498/2003, potrivit căreia în situația în care imobilul a fost preluat ca urmare a plecării în străinătate a unui cetățean român și a primit despăgubiri, nu ne aflăm în situațiile expres prevăzute în alin. 2 al Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, s-a arătat că nu are nici o relevanță dacă această sumă a fost sau nu ridicată de beneficiari, dacă au înțeles să o accepte sau nu, măsura reparatorie existând cât timp ea a fost consemnată pe numele destinatarului la unitățile fiscale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.
Intimații și au solicitat respingerea recursului civil de față, cu cheltuieli de judecată, iar intimatul Primarul Municipiului S M nu și-a exprimat poziția față de recursul declarat.
Verificând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Criticile recurenților cu privire la încălcarea de către instanța de apel a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, nu sunt fondate.
Astfel, instanța de apel prin decizia atacată, nu a soluționat cauza pe calea vreunei excepții care să nu fi fost pusă în discuția contradictorie a părților.
Este adevărat că în considerentele hotărârii se face trimitere la sentința civilă nr. 92/2005 pronunțată în dosar nr. 1382/2004 al Tribunalului Satu Mare, arătându-se că, în acel litigiu a fost analizat titlul Statului asupra imobilului din litigiu.
Acest aspect, respectiv această hotărâre, nu a făcut însă, pentru prima oară obiectul analizei instanței de apel, deoarece hotărârea de mai sus a fost avută în vedere și de către prima instanță cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 3641 din 5 iunie 2007.
De altfel, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței de apel (fila 19), intimatul Primarul Municipiului SMa solicitat respingerea apelului declarat de reclamanți, deoarece dispoziția nr. 866 din 19 aprilie 2004 fost emisă pe baza sentinței civile nr. 92/2005 a Tribunalului Satu Mare.
Față de cele de mai sus, rezultă fără nici un dubiu că instanța de apel nu a analizat în considerentele deciziei pronunțate aspecte care să nu fi fost puse în discuția contradictorie a părților.
de către reclamanții apelanți a acestei sentințe, nu-i este imputabilă instanței de apel, câtă vreme hotărârea judecătorească evocată a fost avută în vedere și de către instanța de fond prin sentința pronunțată și atacată cu apel d e către reclamanți.
În ceea ce privește fondul cauzei, în mod corect au reținut cele două instanțe că dispoziția nr. 866/2004, prin care s-a restituit în natură apartamentul din litigiu în favoarea foștilor proprietari este legală.
Imobilul înscris în nr. 19877 S M, reprezentând în natură apartament cu patru camere și dependințe, a constituit proprietatea intimaților și, fiind trecut în proprietatea Statului Român prin decizia nr. 629/1989, în baza Decretului nr. 223/1974, pentru cota de 1/2 parte, ce revenea intimatei, preluarea fiind făcută fără plata vreunei despăgubiri, iar pentru cealaltă cotă de 1/2 parte ce-i revenea soțului acesteia, trecerea fiind făcută cu plata de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 92/2005 a Tribunalului Satu Marea fost admisă acțiunea formulată de foștii proprietari, intimați în prezenta cauză, în contradictoriu cu Statul Român, și, constatând că preluarea de către Stat a imobilului a fost abuzivă, s-a dispus restituirea acestuia în natură, hotărâre care a stat la baza emiterii dispoziției atacate în prezenta cauză de către recurenți.
Este adevărat că aceștia nu au fost parte în acel litigiu, însă recurenții de azi nici nu aveau calitate procesuală în respectiva cauză, care s-a purtat între foștii proprietari ai imobilului și Statul Român, care i-a deposedat în mod abuziv de bunul aflat în patrimoniul lor, hotărâre care, așa cum a reținut și Tribunalul Satu Mare, are dispoziții opozabile erga omnes privind caracterul preluării de către Stat a imobilului în baza Decretului nr. 223/1974.
În baza Legii nr. 10/2001, este îndreptățit a obține restituirea în natură a imobilului și fostul proprietar care, pentru a putea părăsi țara, a fost nevoit să-și înstrăineze către Stat imobilul și a primit o despăgubire în sensul reglementat prin Decretul nr. 223/1974, cu atât mai mult acei proprietari ai căror imobile au fost trecute la Stat fără plata vreunei despăgubiri.
În ceea ce privește apartamentul din litigiu, este cert că, cel puțin cu privire la cota de 1/2 parte, preluarea a fost făcută fără plată.
Cu privire la această cotă este de precizat că în nici unul din regimurile constituționale succedate între 1948 și 1990, nu pot fi recunoscute efecte juridice, în sensul unei preluări cu titlu valabil, acolo unde a lipsit plata ori despăgubirea, deoarece nici una din constituțiile respective nu a omis să acorde o minimă ocrotire proprietății personale.
Cât privește preluarea imobilelor cu plata unor despăgubiri, este de relevat că în situația părăsirii definitive a țării, intimații, ca de altfel toți cei aflați în situații similare, au fost obligați să procedeze la înstrăinarea construcțiilor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă.
În speță este vorba de cota de 1/2 parte, ce-i revenea intimatului, din imobil, pentru care s-a prevăzut o despăgubire, fără însă a se face dovada plății acesteia.
Față de toate considerentele expuse mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenții la 1.547 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, reprezentând onorariu avocațial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 66 din 3 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate și, suma de 1.547 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
red.
în concept la 18.12.2008
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./23.12.2008
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica
