Anulare act. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 21/
Ședința publică din 30 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta, cu sediul în Pitești, Calea B, -.5 mezanin, împotriva deciziei civile nr. 279 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta- reclamantă A prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, lipsind intimatele- pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și " ".
Procedura legal îndeplinită.
Reprezentantul recurentei- reclamante a depus la dosar chitanță emisă de Primăria Municipiului Pitești din care rezultă că a fost achitată suma de 6,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei- reclamante, având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentantul recurentei- reclamante solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivatele invocate în scris.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2005 reclamanta Aac hemat în judecată pe pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A și SC SRL solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să anuleze parțial actul juridic intitulat proces verbal de licitație nr. 17239/30.1.2004, încheiat de A cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în scopul valorificării unor drepturi de creanță pe care pârâta A le avea împotriva debitoarei SC SA, creditoarea a vândut prin licitație publică celeilalte pârâte, bunurile imobile care nu erau proprietatea debitoarei ci a reclamantei.
Prin întâmpinare pârâta a arătat că sechestrul bunurilor proprietatea debitoarei și mai apoi scoaterea la licitație publică în vederea îndestulării creanțelor datorate bugetului de stat de către agentul economic au respectat întru totul disp.art.58 din OG11/1996 în sensul că s-a verificat apartenența dreptului de proprietate asupra bunurilor în discuție atât la momentul indisponibilității lor prin procesul verbal de identificare și sechestru cât și la momentul vânzării la licitație publică.
Prin sentința civilă nr.3904/7 octombrie 2005, Judecătoria Pitești, a admis excepția admisibilității invocată de pârâta A și respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă reținând în motivare că, la 07.10.2005 pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în sensul că valabilitatea procesului verbal de licitație nu poate fi pusă în discuție pe calea dreptului comun ci numai prin contestație cu prilejul căreia se analizează toate actele administrative care emană de la organul fiscal.
Împotriva acestei sentinței civile a declarat apel reclamanta A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea pe excepția de inadmisibilitate deși, în speță, este vorba de anularea unui act juridic în condițiile art.953 și 961 cod civil precum și art.399 al. 2.pr.civilă întrucât organul de executare silită executat un bun ce nu aparținea debitorului ci unui terț.
Prin decizia civilă nr. 435/R/4.05.2006 Tribunalul Argeșa admis recursul, a casat sentința și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul reținut că din conținutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă rezultă că aceasta a cerut în contradictoriu cu pârâții, anularea procesului verbal de licitație nr. 17239/30 noiembrie 2004 încheiat la data de 29 noiembrie 2004 de către A, de asemenea, a cerut să se restituie bunurile vândute prin licitație sau prețul acestora.
Potrivit art.129 al. 5 pr.civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile de împotrivesc.
Astfel, tribunalul a apreciat că judecătorul are obligația în temeiul textului de lege sus invocat să clarifice acțiunea și să pună în discuția părților orice aspect legat de soluționarea corectă a cauzei, instanța fiind datoare să se pronunțe asupra cererilor cu care a fost sesizată, însă, când datorită unor inexactități în formularea cererii nu se poate desprinde sensul exact al acțiunii, instanța, este obligată în baza rolului său activ să pună în vedere părților să facă precizările necesare.
În cazul de față, cererea de chemare în judecată nu a primit calificarea exactă și nu a fost pus în discuție obiectul cererii astfel încât s-a constatat că în mod greșit instanța de fond nu a procedat ca atare și astfel greșit a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, fără a pune în vedere în prealabil reclamantului calificarea cererii sale și temeiul judiciar al acesteia.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 03.07.2006 sub nr-.
În fond după casare, reclamanta a precizat acțiunea.
Prin cererea depusă la fila 7 din dosar reclamanta a arătat că obiectul cauzei îl constituie nulitatea parțială a procesului verbal de licitație nr. 17239/2004 încheiat de A privind imobilele prevăzute la punctele 1,2 și 3 din procesul verbal.
A indicat ca temei de drept art.953,954,961, art.480 Cod civil și art.399 al.2 pr.civilă.
În motivarea cererii precizate reclamanta a arătat că bunurile vândute sunt proprietatea sa.
A precizat reclamanta că nu a înțeles să formuleze contestație la executare conform Codului civil și Codului d e procedură civilă.
Prin precizarea depusă la fila 16 din dosar reclamanta a arătat că nu a înțeles să promoveze acțiune în revendicare, dispozițiile art.480 Cod civil fiind invocate ca argument al dreptului de proprietate ce i-a fost încălcat.
În ședința publică din 07.11.2006 reclamanta, prin consilier juridic a precizat, de asemenea, că nu înțelege să promoveze acțiune în revendicare, respectiv să solicite restituirea bunurilor de la SC Unico SRL.
Pârâta societate comercială a formulat întâmpinare ( fila 17) prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât a participat la licitație și a achiziționat bunurile cu bună credință.
Reclamanta a depus o nouă cerere ( 21 din dosar ), prin care a arătat că nu a înțeles să promoveze acțiune în revendicare și a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești.
La fila 25 din dosar pârâta Aad epus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 16.01.2007 instanța a respins excepțiile invocate.
În fond, după casare, s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei.
Prin sentința civilă nr.2156/17 aprilie 2007 Judecătoria Piteștia respins acțiunea precizată a reclamantei, reținând în motivare că, pârâta A în calitate de creditoare a SC SA, în vederea realizării creanței sale, a declanșat procedura executării silite sens în care s-a întocmit dosarul de executare silită nr- în baza titlului executoriu nr. 244/10.10.2001.
La data de 28.09.2001 s-a întocmit procesul verbal de identificare a bunurilor debitoarei ce urmau a fi vândute la licitație.
Printre aceste bunuri au fost identificate o clădire de birouri pusă în funcțiune în anul 1992, o clădire depozit materiale pusă în funcțiune în anul 1962 și un local de încălzire centrală pus în funcțiune în anul 1992 situate în localitatea, județul
Procesul verbal de identificare a fost semnat de reprezentanții debitoarei fără obiecțiuni.
Ulterior s-au întocmit publicații de vânzare. Au fost organizate două licitații în cadrul cărora bunurile nu au fost adjudecate. Pentru treia licitație vânzarea imobilelor a fost adusă la cunoștință și printr-un ziar de largă publicitate la data de 17.11.2004.
La licitație s-au înscris Consiliul Local și pârâta SC Unico SRL și a fost organizată la data de 29.11.2004 la sediu SA.
Conform procesului verbal de recepție finală întocmit la 05.05.1997 lucrările de construire a halei de producție industrială la SC SA au fost terminate la data de 30.09.1992.
Din memoriul tehnic întocmit de reclamantă rezultă că imobilele în litigiu au fost predate prin procesul verbal nr. 789/1985 COOP A care a devenit
Pentru aceste imobile reclamanta a întocmit documentația cadastrală și și-a înscris dreptul de proprietate la data de 07.12.2004.
Imobilele au fost scoase la licitație publică de A însă, în vederea stingerii datoriei SC SA, societate la care acționar unic este reclamanta. Aceste imobile se aflau în folosința SC SA.
Pe parcursul executării silite, reprezentanții SC SA nu au formulat obiecțiuni asupra actelor de executare silită, nu au adus la cunoștință A situația juridică a bunurilor ce formau obiectul executării silite.
De asemenea, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă care să ateste faptul că anterior finalizării licitației din 29.11.2004, reprezentanții reclamantei au adus la cunoștință pârâtei A situația imobilelor deși s-au efectuat acte de executare în perioada 2001-2004.
Pârâta SC Unico SRL s-a înscris la cea de-a treia licitație ce s-a desfășurat la sediul debitoarei la data de 29.11.2004, licitație adusă la cunoștință prin presă, respectiv prin cotidianul " " publicat în data de 17.11.2004.
A achitat cauțiunea anterior licitației în cuantumul prevăzut de lege prin chitanța nr. 297/27.11.2004.La data de 29.11.2004 pârâta a fost declarată adjudecatara imobilelor în litigiu. S-a întocmit proces verbal de licitație.
În procesul verbal de licitație, la rubrica " Obiecțiuni" organul de executare a consemnat faptul că s-a prezentat reprezentantul reclamantei care a învederat faptul că activele de la punctele 1,2,3 au fost scoase la vânzare în mod eronat întrucât sunt proprietatea A care deține carte funciară pentru acestea iar organele de conducere ale SC au indus în eroare
Pentru aceste active, însă, reclamanta și-a intabulat dreptul de proprietate la data de 07.11.2004, ulterior licitației.
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă, însă, faptul că reclamanta, anterior organizării licitației din 29.11.2004 sau anterior momentului în care pârâta societate comercială a fost declarată adjudecatară a adus la cunoștință acesteia din urmă împrejurarea că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilelor scoase la licitație și respectiv că i-a prezentat acte doveditoare în susținerea pretențiilor sale, aspect esențial.
Procesul verbal de licitație nu este semnat de pârâta SC Unico SRL după completarea rubricii obiecțiuni, a fost întocmit într-un exemplar și nu există nici o dovadă care să ateste faptul că i s-a adus la cunoștință situația invocată de reclamantă până la momentul achitării integrale a prețului de adjudecare.
Situația expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În fond, după casare, reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind nulitatea parțială a procesului verbal de licitație întocmit la data de 29.11.2004. A invocat disp.art.953, 954, 961 Cod civil, însă în motivare s-a arătat că bunurile vândute la licitație nu aparțineau debitoarei, ci erau proprietatea sa.
Analizând obiectul cererii de chemare în judecată și probele administrate, instanța a reținut că nu se regăsește niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.961 Cod civil rap.la art.953 și 954 Cod civil, dispoziții legale invocate de reclamantă
Deși reclamanta nu a invocat disp. art. 966, 968 Cod civil, în raport de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, respectiv vânzarea bunului altuia, instanța a analizat cauza și sub acest aspect având în vedere disp.art.129 Cod civil.
Potrivit disp.art. 966 Cod civil, obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea niciun efect, iar potrivit disp.art.968 Cod civil cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.
Cauza sau scopul este acel element al actului juridic civil care constă în obiectul urmărit la încheierea unui asemene act și care, împreună cu consimțământul formează voința juridică.
Pentru a fi valabilă cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie certă și să fie licită și morală.
Condițiile de valabilitate se raportează la scopul mediat, astfel încât numai acesta poate avea un caracter ilicit.
Potrivit disp.art.967 Cod civil cauza este prezumată de lege iar cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei trebuie să facă dovadă și, în consecință să răstoarne prezumția.
Vânzarea-cumpărarea bunului altuia în cunoștință de cauză reprezintă o operație speculativă și se sancționează cu nulitatea absolută a actului în virtutea cunoscutului " fraus omnia corrumpit" ( frauda corupe totul).
Prin probele administrate în cauză reclamanta nu a dovedit reaua-credință a pârâtei SC Unico SRL, respectiv cunoașterea de către acesta a situației juridice a imobilelor adjudecate, aflate în detenția debitoarei, și deci, nu a răsturnat prezumția de valabilitate a cauzei.
În același timp, în raport de temeiul de drept invocat de reclamantă și de motivarea în fapt a acțiunii, nu există obligația de restituire a prețului rezultat din vânzare în sarcina pârâtelor.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, reținând în plus că nimic nu se opune însă ca reclamanta să promoveze împotriva deținătorului bunurilor, acțiune în revendicare, acțiune care în raport de precizările scrise depuse la dosar nu formează obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat apel reclamanta A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată deși a rezultat clar din actele dosarului că s-a procedat la vânzarea bunurilor ce nu aparțineau debitoarei. În cuprinsul procesului verbal se face mențiunea că Aaa rătat prin reprezentant, că bunurile prevăzute la pagina 5 punctele 1,2,3 sunt proprietatea reclamantei și nu SC. SA, cu toate acestea pârâta PAa procedat nelegal la vânzarea lor, iar faptul că pe parcursul executării silite SC nu a făcut nici-o obiecțiune, nu are relevanță din moment ce s-au formulat obiecțiuni de adevăratul proprietar.
A mai arătat apelanta că acțiunea sa are ca temei legal prevederile art. 966-968 si art. 480 civil.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.279/27.09.2007, a respins apelul ca nefondat, reținând următoarele:
Critica adusă de apelantă sentinței este neîntemeiată întrucât, se constată că, în temeiul titlului executor nr.244/10.10.2001 pârâta în calitate de creditoare a SC SA a declanșat procedura executării silite imobiliare în vederea realizării creanței sale, sens în care a întocmit dosarul de executare silită nr-, iar la data de 28 septembrie 2001 întocmit procesul verbal de identificare a bunurilor debitoarei ce urmau să fie vândute la licitație, act semnat fără obiecțiuni de reprezentanții debitoarei.
În răspunsurile date la interogatoriul ce a fost administrat reclamantei, aceasta recunoaște că este acționar principal majoritar al SC. SA, iar la data întocmirii proceselor verbale de către executorii fiscali a participat și un delegat din partea reclamantei (fila 32 dosar fond), cu toate acestea așa cum corect a reținut și instanța de fond, la dosarul cauzei nu există nici o dovadă din care să rezulte că anterior finalizării licitației, reprezentanții reclamantei au adus la cunoștință pârâtei DGFP A situația imobilelor și nici acte din care să rezulte că adjudecatarului i s-a adus la cunoștință situația invocată de reclamantă până la momentul achitării integrale a prețului de adjudecare, reclamanta intabulând dreptul său de proprietate asupra bunurilor, ulterior licitației, respectiv la 07.12.2004, aspect pe care de asemenea corect l-a reținut și instanța de fond.
În ceea ce privește mențiunea apelantei, cum că temeiul legal al cererii l-ar constitui art.966 - 968 și art. 480 Cod civil, s-a arătat că, deși la instanța de fond reclamanta a precizat obiectul cererii și a invocat prevederile art. 953, 954 și 961 Cod civil, prima instanță a analizat cererea și prin prisma art. 966 -968 Cod civil, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, însă în ceea ce privește mențiunea aceleiași apelante cum că, acțiunea formulată are ca temei legal și prev.art.480 Cod civil, se va reține că această susținere nu poate fi primită, întrucât prin cererea depusă la fila 16 dosarului de fond reclamanta apelantă a menționat expres că nu a înțeles să investească instanța și cu o acțiune în revendicare, prevederile art. 480 Cod civil fiind invocate numai ca argument al dreptului de proprietate asupra bunurilor, drept asupra căruia s-a exercitat un abuz din partea DGFP Faptul că instanța de fond a făcut vorbire în considerente despre posibilitatea reclamantei de a formula acțiune în revendicare împotriva deținătorului bunurilor, nu dă dreptul acesteia de a schimba temeiul juridic al cererii în calea de atac a apelului.
Împotriva acestei decizii formulat recurs, în termen legal, reclamanta A, criticând-o pentru nelegalitate sub motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că instanțele de fond și de apel s-au referit doar la cumpărătoarea SC Unico SRL, nu și la abuzul săvârșit de vânzătoarea Direcția Finanțelor Publice
S- mai arătat că, prin probele administrate, reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra bunurilor vândute, iar din procesul verbal de licitație rezultă că reprezentantul reclamantei a arătat această împrejurare, de care însă delegații vânzătoarei nu au ținut cont, nesocotindu-se astfel prevederile art. 966 și 968 Cod civil.
Recursul este nefondat.
Deși reclamanta prin recursul său invocă aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art.966 și 968 Cod civil, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a legii în cauza de față.
Aceeași critică fost formulată de reclamantă și prin apelul său, iar instanța de apel a reținut că, deși prin precizarea acțiunii reclamanta a invocat un alt temei al acțiunii sale, instanța de fond a analizat cererea, în baza rolului activ și prin prisma art.966 și 968 Cod civil, reținând în esență, că nu s- făcut dovada relei credințe a pârâtei cumpărătoare.
Mai mult, deși invocă aplicarea greșită a dispozițiilor susmenționate, reclamanta nu arătat în ce constă această încălcare a legii față de situația de fapt reținută în cauză și care nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, care se pronunță doar asupra motivelor de nelegalitate invocate.
Ca atare, aspectele privind interpretarea probelor administrate în cauză nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat.
În consecință, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E
Respinge recursul formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 279 din 27 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 30 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/01.02.2008
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
