Anulare act. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.223
Ședința publică din 3 martie 2008
PREȘEDINTE: Maria Petria Amrtinescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1269/3.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea asistată de avocat din oficiu, iar pentru intimata se prezintă avocat.
Procedura completă.
Contestația în anulare a fost declarată în termenul legal și a fost legal timbrată cu suma de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se comunică 1 ex. de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimată cu reprezentanta contestatoarei, care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Reprezentanta intimatei depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.
Reprezentanta contestatoarei depune la dosar delegația avocațială de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatoarei precizează temeiul juridic al contestației în anulare ca fiind art.318 teza a II-a pr.civ. susținând că instanța de recurs nu a luat în considerare o probă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, care nu a fost semnat de contestatoare. Solicită admiterea contestației în anulare pentru motivele invocate în scris la dosar pe care le reiterează și oral, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată; în principal solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin decizia civilă nr.1269/3.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa respins recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.237/27.03.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .
A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în recurs.
S-a menținut astfel sentința civilă nr.9033/10.10.2006 a Judecătoriei Timișoara, menținută și în apel, prin care a fost admisă în parte acțiunea civilă a reclamantei împotriva pârâtei, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu și s-au respins capătul de cerere privind plata chiriei și cererea reconvențională a pârâtei.
Instanța de recurs a reținut că în mod corect s-au aplicat dispozițiile art.13 lit.b din OUG nr.40/1999, care o exceptează pe pârâtă de la măsurile de protecție a chiriașilor ale acestui act normativ, întrucât aceasta a avut în proprietate o locuință pe care a înstrăinat- după 1 ianuarie 1990.
Pârâta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1269/3.12.2007 a Curții de Apel Timișoara.
In motivarea contestației a arătat că recursul i-a fost respins fără a se ține seama de toate actele depuse la dosarul cauzei.
A arătat că nu s- dovedit că ar fi înstrăinat de bună voie apartamentul în care a locuit, din care a fost evacuată prin executor judecătoresc.
A mai susținut contestatoarea că în mod abuziv și fără a intra în cercetarea fondului toate instanțele i-au dat câștig de cauză intimatei reclamante, bazându-se doar pe o notare în cartea funciară.
In drept, așa cum a făcut precizarea în ședința publică din 3.03.2008, a invocat art.318 teza a II-a pr.civ.; a susținut că instanța nu a luat în considerare o probă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, pe care contestatoarea nu l-a semnat.
Intimata - a depus întâmpinare, prin care în principal a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar respingerea acesteia ca neîntemeiată.
In susținerea inadmisibilități, a arătat că motivele contestatoarei nu se încadrează în motivele contestației în anulare speciale reglementate de art.318 pr.civ.
Contestatoarea nu a dovedit că soluția instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale și nici că nu ar fi cercetat toate motivele de recurs, motivul fiind unul singur, art.304 pct.9 pr.civ. pe care instanța l-a considerat neîntemeiat.
Pe fond, intimata a arătat că din actele dosarului rezultă că reclamanta contestatoare împreună cu soțul său au avut în proprietate un apartament, pe care însă l-au înstrăinat în anul 1994, fapt ce o exceptează de la măsurile de protecție a chiriașilor prevăzute de OUG nr.40/1999.
Examinând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate, Curtea constată că nu este întemeiată contestația în anulare, urmând aor espinge pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Inainte de a analiza pe fond contestația, în baza art.137 alin.1 pr.civ. Curtea va înlătura excepția inadmisibilității, invocată de intimată prin întâmpinare.
Deși inițial contestatoarea a invocat generic art.318 pr.civ. ulterior, prin avocat din oficiu, precizat că temeiul juridic al contestației este art.318 teza II pr.civ. întrucât instanța de recurs nu a analizat o probă de la dosar.
Contestația în anulare a pârâtei este însă neîntemeiată în raport cu motivul invocat.
Contestația în anulare specială prevăzută de art.318 teza II pr.civ. se referă la situația în care instanța, "respingând recursul sau admițându- numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
In speță, pârâta contestatoare și-a motivat sumar recursul, susținând doar că nici un act depus la dosar nu dovedește că ea ar fi înstrăinat un apartament.
Reclamanta intimată a invocat nulitatea recursului ca nemotivat, însă instanța de recurs a respins această excepție în baza art.306 alin.3 pr.civ. considerând că din această motivare sumară rezulta totuși că pârâta avea în vedere art.304 pct.9 pr.civ. raportat la art.13 lit.b din OUG nr.40/1999, pe care s-au bazat soluțiile primei instanțe și instanței de apel.
Din acest punct de vedere instanța de recurs a analizat motivele invocate de pârâtă, pe care le-a considerat neîntemeiate și a respins recursul acesteia, menținând soluțiile anterioare; instanța de recurs a reanalizat probele din dosar, inclusiv contractul din 1993 (fila 45 din dosarul de fond), prin care a fost achiziționat apartamentul pe care ulterior l-a vândut împreună cu soțul său, iar acest contract poartă și semnătura pârâtei contestatoare, infirmând afirmația acesteia că nu l-ar fi semnat.
Verificând recursul pârâtei, se poate observa că acest aspect nu a fost invocat ca motiv de recurs, deși, după cum s-a văzut, instanța de recurs l-a analizat. Prin urmare, nu se poate reține că instanța de recurs nu ar fi cercetat toate motivele de modificare sau de casare invocate de pârâtă, nefiind prin urmare întemeiată contestația în anulare a acesteia bazată pe art.318 teza II pr.civ.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1269/3.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -.
In baza art.274 alin.1 pr.civ. va obliga contestatoarea la plata în favoarea intimatei a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.1269/3.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata -.
Obligă contestatoarea la plata în favoarea intimatei a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - -
GREFIER,
Red.: / 14.03.2008
Dact. // 2 ex./ 31.03.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Inst.recurs: jud.,
Președinte:Maria Petria AmrtinescuJudecători:Maria Petria Amrtinescu, Rujița Rambu, Marinela