Anulare act. Decizia 314/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 314
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTORI: Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Rodica Duboșaru
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul domiciliat în B, nr.11, sector 1 împotriva deciziei civile nr. 649 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții domiciliată în A I,-, -MV 5,.16, județ și domiciliat în B, nr.21-31, -.35, sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant personal, lipsind intimații pârâți și.
Procedura îndeplinită.
Recursul este timbrat cu suma de 4,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.-/17.03.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurentul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului reclamant în susținerea recursului.
Recurentul reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.6,7,8 și 9 Cod pr.civilă.
Arată recurentul reclamant că nu poate exista nulitate absolută parțială a certificatului de moștenitor, întrucât este fiul defunctului și are vocație succesorală la moștenirea acestuia.
Solicită admiterea recursului potrivit motivelor depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față reține următoarele;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr. 760/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții
și a, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1077/19.11.2968 eliberat de notariatul de Stat Județean P și declararea ca nule a tuturor actelor derivate ulterioare.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 239/20.02.2003 are vocație la moștenirea defunctului,în calitate de fiu al acestuia, în cauza respectivă judecându-se în contradictoriu cu numiții și.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.797 Cod civil.
Ulterior, la datele de 12.09.2006, 23.01.2007 și 9.02.2007, prin notele scrise depuse la dosar, reclamantul a arătat că certificatul de moștenitor nr. 1077/19.11.1968 este lovit de nulitate absolută pentru faptul că a fost semnat deo persoană care nu avea calitate de moștenitor în locul sorei sale, săvârșindu-se infracțiunea de fals, precum și în raport de dispozițiile art. 797 Co civil și sentința civilă nr. 239/20.02.2002 a Judecătoriei Mizil, prin care s-a stabilit că este fiul lui și are vocație succesorală la moștenirea acestuia.
Reclamantul a precizat că prin decizia nr. 269/16.02.2006 a Tribunalului Prahovais -a respins apelul ca nefundat, dar i s-a recomandat să formuleze acțiune în anularea certificatului de moștenitor nr.1077/1968, astfel că a promovat acțiunea ce formează obiectul cauzei de față.
Deși legal citați, nici reclamantul și nici pârâții nu s-au prezentat în instanță, dar au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, Judecătoria Mizil a pronunțat sentința civilă nr. 591/10.05.2007,prin care a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 1077/19.11.1968 eliberat de Notariatul de Stat Județean P, întrucât reclamantul este fiul defunctului și are vocație succesorală la moștenirea acestuia alături de soția defunctului în cotele legale, a respins capătul de cerere privind declararea nulității actelor administrative ulterioare eliberării certificatului de moștenitor nr.1077/19.11.1968 ca nefondată și a obligat pârâții la 19,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 239/2002 a Judecătoriei Mizil, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, constatându-se că defunctul este tatăl reclamantului, cu mențiunea că după rămânerea definitivă a sentinței să se facă cuvenitele mențiuni în actele de stare civilă, fiind admis în parte și al doilea capăt de cerere și constatându-se că reclamantul are vocație succesorală la moștenirea defunctului.
S-a mai reținut că la data de 21.11.2002 a fost eliberat certificatul de naștere seria - nr. - pe numele, de către Primăria sectorului 1 B, având ca tată pe și ca mamă pe.
Din certificatul de moștenitor nr.1077/19.11.1968 eliberat de Notariatul de Stat județean P rezultă că de pe urma defunctului decedat la 19.06.1968,cu ultimul domiciliu în M,-, județ P, au rămas ca moștenitori în calitate de soție supraviețuitoare, în calitate de nepot de soră din partea defunctei -,
, nepoată de frate din partea defunctului, renunțător fiind din partea aceluiași frate defunct.
Față de situația că reclamantul este fiul defunctului și are vocație succesorală la moștenirea acestuia alături de soția defunctului în cotele legale s-a constatat că este întemeiată cererea de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul arătând că sentința este lipsită de efect juridic.
În motivarea cererii recurentul reclamant arată că nu poate exista nulitate absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 1077/1968 întrucât este fiul defunctului și are vocație succesorală la moștenirea acestuia potrivit sentinței civile nr.239/20.02.2002 a Judecătoriei Mizil.
Menționează că nulitatea absolută rezultă din dispozițiile art.797 Cod pr.civilă care arată că,este nulă împărțeala în care nu s-au cuprins toți copii în viață la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor premuriți".
Se solicită să se declare nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.1077/1968 al Notariatului de Stat, județ P, concomitent cu decăderea din drepturile succesorale a potențialilor moștenitori ai defunctei în urma eliberării certificatului de vacanță succesorală nr.771/1972 al Notariatului de Stat Județean P și casarea hotărârii de respingere cererii de anulare a certificatelor de moștenitor cu derivatele ulterioare ale acestora.
În urma probelor administrate, Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia civilă nr. 649 din 5 noiembrie 2007, prin care a respins apelul ca nefondat.
Astfel, potrivit doctrinei juridice,prin nulitate absolută se înțelege o sancțiune de drept civil care suprimă în măsura stabilită prin hotărârea judecătorească,efectele actului juridic potrivnice scopului urmărit de dispozițiile legale referitoare la condițiile sale de validitate". Este parțială acea nulitate care desființează numai o parte dintre efectele actului juridic, celelalte efecte producându-se întrucât nu contravin legii.
Este adevărat că art.797 dispune că este nulă împărțeala în care nu s-au cuprins toți copii în viață la data deschiderii moștenirii, dar pe de o parte la data deschiderii moștenirii - anul 1968 - apelantul nu putea face dovada cu acte de stare civilă sau sentință judecătorească a situației că are calitatea de descendent al defunctului, această calitate fiindu-i recunoscută mai târziu, în anul 2002, iar pe de altă parte, prin constatarea calității de moștenitoare a soției supraviețuitoare din cuprinsul certificatului de moștenitor nu s-a adus încălcare niciunei dispoziții legale din cadrul regulilor devoluțiunii legale, aceasta având vocație succesorală chiar în prezența descendenților. În consecință în mod legal și întemeiat a fost anulat doar în parte certificatul de moștenitor.
Referito la cererea de anulare a,derivatelor ulterioare" ale certificatului de moștenitor, în mod corect instanța de fond a respins această cerere ca neîntemeiată, apelantul neindicând care sunt aceste acte derivate ulterioare și în ce constau motivele de nulitate ale acestora, nulitatea neputându-se constata în mod generic ci cu titlu particular.
Este adevărat că, în materia nulității operează principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, dar în funcție de actul a cărei anulare
se solicită este necesar a se stabili legătura de subsecvență precum și dacă în cauză nu operează vreuna din excepțiile de la acest principiu.
Împotriva deciziei nr. 649/5 noiembrie 2007 formulat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor,în opinia sa cele două instanțe au greșit când nu au constatat nulitatea absolută a actului respectiv, în integralitatea sa.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform prevederilor art. 304 rap.la art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit practicii judiciare în materie și a doctrinei juridice prin nulitate se înțelege o sancțiune de drept civil care înlătură efectele actului juridic contrare scopului urmărit de dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate.
Nulitatea parțială, cum corect au reținut cele două instanțe, desființează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte producându-se întrucât nu contravin legii.
Revenind la speța de față, moștenirea s-a deschis în anul 1968 când recurentul nu putea face dovada prin acte de stare civilă sau o hotărâre judecătorească a calității de descendent al defunctului, calitate care i-a fost recunoscută în anul 2002.
Pe de altă parte prin constatarea calității de moștenitoare a soției supraviețuitoare nu s-a adus nici o modificare a dispoziției legale din cadrul regulilor devoluțiunii legale, aceasta având vocație succesorală chiar în prezența descendenților.
Referitor la al doilea motiv de recurs, Curtea de asemenea nu poate primi critica recurentului, deoarece, așa cum corect a motivat instanța de apel ca de altfel și cea de fond, recurentul nu a indicat actele derivate la care face referire, nulitatea știut fiind că nu se poate constata la modul general și cu titlu particular.
Concluzionând, Curtea conform art.304 rap.la art 312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul, apreciind ca fiind legale și temeinice hotărârile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, nr.11, sector 1 împotriva deciziei civile nr. 649 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții domiciliată în A I,-, -MV 5,.16, județ și domiciliat în B, nr.21-31, -.35, sector 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Rodica Duboșaru
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.EG/BA
2 ex./25.03.2008
f- Jud.
a- Trib.
;
Operator de date cu caracter personal notificare nr.3120/2006
Președinte:Elisabeta GherasimJudecători:Elisabeta Gherasim, Eliza Marin Rodica Duboșaru