Anulare act. Decizia 333/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.333

Ședința publică din 6 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu

JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 3: Cristian

GREFIER: A

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.1010/R/23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata -

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuientul asistat de avocat, iar pentru intimata se prezintă avocat.

Procedura completă.

Cererea de revizuire a fost declarată în termen și este legal timbrată cu suma de 9,1 lei taxă judiciară de timbru și 1,50 lei timbru judiciar.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Reprezentantul revizuientului solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii recursului declarat de împotriva deciziei civile nr.45/A/13.02.2007 pronunțată de Tribunalul O l t, conform motivelor invocate în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de revizuire și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, revizuientul a solicitat instanței în temeiul dispozițiilor art.322 alin.2 pr.civ. revizuirea deciziei civile nr.1010/R pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în data de 23 octombrie 2008 în dosar nr-, schimbarea în tot a deciziei civile atacate, în sensul respingerii recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.45/A/13.02.2007 pronunțată de Tribunalul O l

In motivarea cererii de revizuire, raportat la temeiul de drept sus-menționat, art.322 pct.2 pr.civ. revizuientul a susținut, prin motivele depuse la data de 5 ianuarie 2009, că instanța de recurs a acordat reclamantei ceea ce nu s-a cerut, în sensul că, deși prin acțiunea civilă s-a solicitat să i se lase liberă calea de acces, ceea ce presupune necesitatea folosirii unui drum de trecere, calificarea juridică a acțiunii trebuia să fie înființarea servituții de trecere, și nu obligația de a face, cum greșit au calificat instanțele de judecată.

Revizuientul a mai precizat că, întrucât reclamanta și-a fundamentat în mod greșit acțiunea în sensul obligației de a face, și nu de stabilire a unei servituți de trecere, în cauză, obiectul acțiunii acesteia nu are temei juridic, iar instanțele de judecată au interpretat în mod greșit actul juridic deduse judecății, soluția pronunțată de instanța de fond - prin care s-a schimbat natura acțiunii și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia, este nelegală.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, precizând că revizuientul nu a precizat în mod concret în ce constă plus petitul invocat în prezenta cerere de revizuire, în fapt el indicând critici față de argumentele hotărârii instanței de recurs, acestea fiind motive străine de obiectul judecății cererii de revizuire, reglementate ca o cale extraordinară de atac.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuient, raportat la dispozițiile art.322 alin.2 pr.civ. obiectul acțiunii civile de fond, Curtea constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Revizuirea este reglementată de legiuitor ca ocale extraordinară de atac, admisibilă în anumite condiții prevăzute în mod expres și limitativ în art.322 pr.civ. între care la punctul 2 se menționează posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuientul își motivează și susține cererea de revizuire, pe acest temei de drept - art.322 pct.2 pr.civ. ipoteza a treia, respectiv acordarea a ceea ce nu s-a cerut, susținând că reclamanta pentru a avea liberă calea de acces (astfel cum a solicitat prin acțiunea civilă) trebuia să promoveze o acțiune pentru stabilirea unei servituți de trecere, deci pe un alt temei juridic, și nu obligația de a face.

Cele trei ipoteze prevăzute de art.322 pct.2 pr.civ. vizează însă inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât. Acest text de lege, expresie a aplicării principiului disponibilității în procesul civil, nu se referă la temeiurile cererilor, ci exclusiv la obiectul acestora, deci la pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvențională sau de ceilalți participanți în cererile lor.

In raport de aceste considerații teoretice, examinând obiectul acțiunii civile formulate de reclamanta în dosarul de fond nr.2094/C/2006 al Judecătoriei Caracal, prin care a solicitat în temeiul art.480, 481, 674-676.civ. obligarea pârâtului să-i lase liberă calea de acces pe strada din Intrarea - - în lățime de 2 metri liniari și lungime de 34 metri liniari, până la poarta de acces din proprietatea ei din str. - -, și hotărârea pe fond pronunțată de prima instanță, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului să lase reclamantei cale liberă pe stradela din Intrarea - - până după poarta de acces în domiciliul ei, Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile art.322 pct.2 pr.civ. în sensul pronunțării unui plus petit, respectiv a acordării a ceea ce nu s-a cerut.

Susținerile revizuientului potrivit cărora pentru ca reclamanta să beneficieze de calea de acces liberă către domiciliul ei, presupunea formularea unei acțiuni pentru stabilire servitute de trecere, și nu a unei acțiuni în obligația de a face, nu pot fi argumente care să justifice prezenta cerere de revizuire, care, așa cum am mai precizat, vizează raportul dintre obiectul acțiunii, pretențiile concrete formulate de reclamant, și ceea ce s-a pronunțat.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.322 pct.2 pr.civ. ipoteza a treia - plus petita, astfel încât cererea de revizuire va fi respinsă ca neîntemeiată, toate celelalte motive invocate prin concluziile scrise depuse la dosar vizând fondul litigiului, neputând fi readuse în discuție în afara lui de drept indicat mai sus.

In baza art.274 pr.civ. Curtea va obliga revizuientul să plătească intimatei suma de 3.192 RON cheltuieli de judecată aferente prezentului proces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.1010/R/23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.

Obligă revizuientul să plătească intimatei suma de 3.192 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 aprilie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

A

Red.: / 6.05.2009

Dact. /GK./ 2 ex./ 12.05.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.,

Inst.recurs: jud.,

Președinte:Maria Petria Martinescu
Judecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă, Cristian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 333/2009. Curtea de Apel Timisoara