Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 71/
Ședința publică din 6 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.16/21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului A, pentru acțiune în revendicare mobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Apelul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr- la data de 17 decembrie 2008, s-a constatat că prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 6 iunie 2008, reclamanții și au chemat în judecată în calitate de pârât Municipiul A reprezentat prin Primar, solicitând să se constate ca fiind nelegală preluarea de către stat a imobilului situat în A, Calea, nr.143, în suprafață de 1798 mp, înscris în CF 4725 Aradul, cu nr. top 620-621 și să fie obligat pârâtul să le predea deplina proprietate și posesie a imobilului, cu îndrumarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară A să facă mențiunile cuvenite în CF 4725 Aradul, top 620-621, în sensul restabilirii situației anterioare de CF, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr.906/22.12.1979, ca urmare a plecării lor definitive din țară, că li s-au acordat despăgubiri în valoare de 40.000 lei pentru construcțiile existente, terenul în suprafață de 1798 mp aferent construcțiilor trecând în proprietatea statului fără plată, dar că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.480-482 Cod civil, nefiind vorba despre o utilitate publică. De asemenea, au precizat că despăgubirea nu este îndestulătoare pentru că nu vizează valoarea de piață a imobilului și nu include și valoarea terenului, și nu au beneficiat de alte despăgubiri din partea statului pentru acest imobil.
În drept, au invocat art.480 Cod civil.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă în principal, iar în subsidiar ca nefondată.
Pe cale de excepție a solicitat să se constate lipsa calității procesuale active a reclamanților și prescripția dreptului de a solicita rectificarea cărții funciare, respectiv a încheierii de CF nr.0069/04.01.1960 de sub II 4 și 5, din CF nr.4725 Aradul.
În drept a invocat: art.6 al.2 din Legea 213/1998, art.22 al.5 din Legea 10/2001, art.27 și art.33 din Decretul-Lege nr.115/1938, art.35, 36 din Legea nr.7/1996 republicată, art.1 din nr.20/1996, art.644 din Legea nr.312/2005, iar în probațiune a depus la dosar adresa cu nr.ad.34858/1702/21.07.2008 a Direcției Tehnice, Serviciului Fond locativ din cadrul Primăriei Municipiului
Judecătoria Arad prin sentința civilă nr. 8231 din 6 noiembrie 2008 declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că acțiunea este o acțiune civilă în revendicare al cărui obiect de 740.000 lei, iar în condițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedura civila, cererile în materia civila al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei sunt date în competență de soluționare în prima instanța tribunalului, astfel că în temeiul art. 158 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad.
Prin notele scrise depuse la data de 19 ianuarie 2009 reclamanții au susținut în continuare că preluarea imobilului de către stat este nelegală, fiind în contradicție atât cu Constituția, cât și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu art.480, 481 cod civil și că datorită nevalabilității titlului statului, reclamanții nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului și au solicitat să fie obligat pârâtul să le predea posesia și folosința acestuia.
Au mai învederat că introducerea unei acțiuni în revendicare este imprescriptibilă. Limitarea adusă prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 care prevăd decăderea din dreptul de a mai solicita reparații pentru prejudiciul suferit reprezintă o exercitare disproporționată a dreptului statelor semnatare ale Convenției de a aduce restricții exercițiului dreptului de acces la justiție, iar în practica CEDO s-a apreciat în mod constant că limitările pe care statele semnatare ale Convenției le pot aduce exercițiului drepturilor si libertăților fundamentale, trebuie să asigure un echilibru între interesul general si drepturile si libertățile fiecărui cetățean, or transformarea acțiunii în revendicare dintr-o acțiune imprescriptibilă în una aflată sub sancțiunea decăderii chiar într-un termen mai scurt decât termenul general de prescripție îngrădește accesul la justiție.
Cu privire la fondul cauzei au solicitat să se constate că actul normativ care a stat la baza preluării nu reprezintă un titlu valabil, fiind contrar Constituției din 1965 si art. 480 Cod civil și să se constate că această nevalabilitate are ca efect recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului și are efect retroactiv. Au susținut că actul de preluare este nul și ca urmare, imobilul în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul reclamanților, astfel că acțiunea în revendicare este întemeiată.
Prin completarea la întâmpinare depusă la data de 21 ianuarie 2009, pârâtul Municipiul A reprezentat de Primarul Municipiului A, a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii pe calea dreptului comun arată că imobilul compus din casă și grădină din A- cu nr. top. 620-621 înscris în 4725 Aradul a fost trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de preluare conform Decretului nr. 223/1974, astfel că sunt aplicabile în litigiu prevederile Legii nr.10/2001. Anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, restituirea în natură a imobilelor, ca urmare a ineficacității actelor de preluare, a fost guvernată de instituția revendicării reglementată de art. 481 Cod civil,dar prin intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, dreptul comun a fost înlocuit cu această lege specială care cuprinde forme speciale si o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanței, iar reclamanții nu au parcurs etapa obligatorie prevăzută de această lege, respectiv depunerea în termenul dispus prin art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 a notificării prin executorul judecătoresc în vederea reparării prejudiciului suferit prin preluarea imobilului de Statul Român, iar potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau echivalent, astfel că reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai solicita restituirea în natură a imobilului din litigiu pe calea dreptului comun.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 22 alin. 1 si alin. 5 din Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 30/1994.
Prin sentința civilă nr.16/21 ianuarie 2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și împotriva pârâtului Primarul Municipiului A reprezentat prin Primar, pentru revendicare imobiliară, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că o primă problemă, este aceea a existenței unei opțiuni a persoanelor îndreptățite între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință, Legea nr.10/2001, și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce
condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se
poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea
aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil,
cât și la cele preluate fără titlu valabil, precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite
să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute (art. 18 lit. c, art. 29),
așa încât argumentul în sensul că nu ar exista o suprapunere în ce
privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dispozițiile din art.
6 alin.2 din Legea nr.213/1998 prevede că "pot fi revendicate de foștii
proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi
speciale de reparație", or, Legea nr.10/2001 reglementează toate măsurile
reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, oferind, astfel
gamă mai largă de măsuri reparatorii față de acțiunea în revendicare.
Pe de altă parte, Legea nr.10/2001 instituie, atât o procedură prealabilă,
dar și anumite termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor
juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Dacă persoana îndreptățită a formulat notificarea, în temeiul
prevăzut de lege, care a fost respinsă prin dispoziția (decizia) unității
deținătoare și a atacat-o cu "contestație", iar, apoi, cu apel și recurs, în final fiind respinsă ca nefondată sau tardivă, o nouă acțiune, în revendicare, întemeiata pe dreptul comun, este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, dreptul la acțiune a fost deja exercitat (fiind epuizat) și nu mai poate fi valorificat pe nici o altă cale, iar pe de altă parte, este exclusa, de natura specială a proceduri Legii nr.10/2001.
Problema raportului dintre legea specială și legea generală
fost rezolvată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a decis, în interesul legii, că dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945-22.12.1989, LIII din 4 iunie 2007.
Prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat, practic posibilitatea
recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
În acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituționala a României
privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 și buna credință
cumpărătorului chiriaș, se constată că această lege, în limitele date de dispozițiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și
cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale, să utilizeze aceasta procedură, au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumpărat, cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Cu atât mai mult, deci, nu pot fi exercitate nici acțiuni în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială soluție conformă cu regulilenon bis in idem, electa una, precum și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO ( - 1997, a).
Legea nr. 10/2001 suprimă așadar acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în condițiile art. 21 al. 1 și 3 din Constituție și ale art. 6 al. 1 din CEDO.
Potrivit Legii nr. 10/2001 se conferă plenitudine de jurisdicție în materie, cu obligația examinării fondului cauzei, în primă instanță de către tribunal, în apel, pe calea devolutivă, de către curtea de apel și în recurs, în limitele motivelor prevăzute de art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedura civilă, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Prin urmare, acele persoane care nu au urmat procedura prevăzută de
Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanșat în termenul legal o atare procedură
sau care, deși au urmat-o, nu au obținut restituirea în natură a imobilului, nu au
deschisă calea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480.civilă.
Existenta unei proceduri speciale în care dreptul de proprietate
poate fi valorificat, precum și stabilirea unor termene în acest scop nu constituie
prin ele însele o încălcare a art. 21 al. 2 din Constituție și a art. 6 al. 1 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât asemenea restricții sunt rezonabile și determinate de necesitatea clarificării, în termen scurt, a unor situații litigioase și asigurării pe această cale a securității juridice a circuitului civil.
Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu
consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă
articolul 6 din Convenție, în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă și asigură plenitudinea de jurisdicție.
Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001
constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite, care nu au respectat termenele prevăzute de această lege pentru formularea cererii de restituire, ori de atacare a unor acte lovite de nulitate, sunt în acord cu cerințele prevăzute de art. 1 din primul Protocol, precum si cu practica în materie a CEDO.
În consecință, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca inadmisibilă.
Impotriva sentinței civile nr.16/21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, în termen legal, au declarat apel reclamanții și, la data de 24.02.2009, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a sentinței civile apelate, în sensul admiterii acțiunii.
In motivarea apelului reclamanții au criticat soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii civile de drept comun, întrucât se aduce atingere dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care are prioritate în raport cu dispozițiile Legii nr.10/2001.
Reclamanții au prezentat detaliat evoluția legislativă în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, subliniind că actele normative adoptate după 1990 cu privire la imobilele preluate de stat și normele metodologice de aplicare a acestora au dat dovadă de inconsecvență în definirea a ceea ce reprezintă titlul valabil de preluare, menționând că dacă Legea nr.112/1995 a stabilit că Decretul nr.223/1974 (actul normativ în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român) reprezintă titlu valabil, ulterior, în contextul adoptării HG nr.11/1997 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, s-a introdus și noțiunea de "valabilitate" a titlului statului, ce trebuie subordonată conformității actului de preluare cu Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data preluării bunurilor în patrimoniul statului.
Tot în acest sens, s-a precizat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, interpretările date de instanțele de judecată și doctrină noțiunii de "titlu valabil al statului" s-au diversificat, fiind contradictorii, inconsecvența practicii judiciare avându-și izvorul în inconsecvența legislativă, subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile cu care a fost sesizată.
Reclamanții au mai precizat că acțiunea civilă în revendicare imobiliară, potrivit dreptului român este imprescriptibilă, astfel încât, nimic nu împiedică persoanele îndreptățite să solicite revendicarea bunurilor imobile în condițiile dreptului comun.
Pentru aceste motive, reclamanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile, în sensul admiterii acțiunii civile.
Prin întâmpinarea depusă în cauză la data de 6.04.2009 (fila 8-11), intimatul Primarul Municipiului Aas olicitat respingerea ca nefondat a apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.16/21.01.2009 a Tribunalului Arad, susținând că atâta timp cât pentru imobilele preluate în mod abuziv s-a adoptat o lege specială care reglementează procedura administrativă în cadrul căreia se pot restitui în natură aceste imobile persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar aplica în concurs cu acesta.
Legea nr.10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun, dar nu și accesul la un proces echitabil întrucât, susține intimatul, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparator și procedural, instituie controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție în condițiile art.21 alin1. și 3 din Constituție și art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In concluzie, se precizează că, întrucât reclamanții nu au parcurs procedura obligatorie reglementată de Legea nr.10/2001, în raport de dispozițiile art.22 alin.5, ei sunt decăzuți din dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pe calea dreptului comun, astfel încât în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă de drept comun formulată de reclamanți.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de reclamanți, a obiectului acțiunii civile astfel cum a fost formulat și precizat la data investirii instanței - 6.06.2008, temeiul de drept invocat - art.480 civil, și dispozițiile art.296 pr.civ. Curtea constată apelul întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă formulată de reclamanții și la data de 6.06.2008, aceștia au solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului A, să se constate nelegalitatea preluării de către stat a imobilului situat în A, Calea nr.143, în suprafață de 1798. înscris în CF nr.4725 Aradul, nr.top.620-621, obligarea pârâtului la predarea în deplină proprietate și posesie a acestui imobil și dispunerea către A să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară aferentă acestuia, nr.4725 Aradul, nr.top.620-621.
In motivarea acțiunii civile, reclamanții susțin nelegalitatea titlului de preluare a imobilului de către stat - în baza Decretului nr.223/1974, ca fiind în contradicție atât cu Constituția, cât și cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.480 - 481.civil.
Temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea prezentei acțiuni civile îl constituie dispozițiile art.480 civil.
Acțiunea civilă în revendicare imobiliară este reglementată ca o acțiune imprescriptibilă, în practica apreciindu-se în mod constant că limitările pe care statele semnatare ale convenției le pot aduce exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, în virtutea suveranităților, trebuie să asigure un echilibru între interesul general și drepturile și libertățile fiecărui cetățean.
Pe de altă parte, principiul egalității în drepturi a cetățenilor, consacrat de art.16 din Constituție, reclamă egalitatea de tratament a persoanelor care au uzat de dispozițiile Legii Speciale nr.10/2001, și a celor care au formulat cereri în revendicare ulterior apariției acestei legi, în condițiile în care acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.
Având în vedere și dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apreciază că prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile de drept comun formulată de reclamanți, pentru constatarea nelegalitățiii titlului de preluare a imobilului de către Statul Român, în raport cu dispozițiile Legii nr.10/2001 (art.22 alin.5), se aduce atingere acestor dispoziții, prioritate având Convenția.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite apelul declarat de către reclamanți, va desființa sentința civilă apelată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la aceeași instanță, Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.16/21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului A, pentru acțiune în revendicare mobiliară.
Desființează sentința civilă apelată și dispune trimiterea cauzei pentru judecare pe fond, la aceeași instanță, Tribunalul Arad.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red.: /5.05.2009
Dact. /GK./ 5 ex./5.05.2009
Inst.fond.: jud.
Se comunică:
-recl.apel. - - domiciliu ales în A, Bd. -. -, nr.5-7,
.A,.3,.33, jud.
- - domiciliu ales în A, Bd. -. -, nr.5-7,
.A,.3,.33, jud.
-pâr.int. -Primarul Municipiului A -A,-, jud.
Președinte:Maria Petria MartinescuJudecători:Maria Petria Martinescu, Marinela Giurgincă
