Anulare act. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 334/2008-
Ședința publică din 04 martie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel | - - | - JUDECĂTOR 2: Roman Florica |
R - | - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentele pârâte SC SA, cu sediul în T, nr. 3, - 3,. B, județul T, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str. cpt. Av.., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți domiciliat în T,-,. 29, județul T, - - domiciliată în T,-,. 19, județul T, domiciliat în T,-,. 62, județul T, domiciliat în T,-,. 35, județul T, domiciliat în T,-,. 27, județul T, domiciliat în T,-,. 43, județul T, domiciliat în T,-,. 58, județul T, domiciliat în T,-,. 63, județul T, domiciliat în T,-,. 30, județul T, domiciliat în T,-,. 44, județul T, domiciliat în T,-,. 53, județul T, domiciliat în T,-,. 8, județul T, C, T, G, toți cu domiciliul în T, str. - -, Cămin 2, nr. 35, județul T, împotriva deciziei civile nr. 611/ din 14.06.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 4487 din 16 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 3697/2006, având ca obiect: anulare act,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 26 februarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 04 martie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4487 din 16 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 3697/R/2006, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților,; a fost admisă cererea formulată de reclamanții, (fostă ), -, C, -, T, G, în contradictoriu cu pârâții B și "" - T; s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii nr. 20/16.08.1992 a Consiliului . Statului () din cadrul "" - T, cu capital de stat, și a Deciziei nr. 2479/19.10.1994 a Consiliului de Administrație al "" - T, cu capital privat, prin care locuințele închiriate de reclamanți au fost calificate ca fiind "locuințe de intervenție"; s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului nr. 245/1994 intervenit între "" - T și (în prezent B), asupra clauzei interdicției de vânzare pe o perioadă de 7 ani, înscrisă în nr. 42726 T, cu nr. top. 28204; a fost constatat dreptul reclamanților de a cumpăra locuințele închiriate; s-a dispus obligarea pârâtei "" - T să vândă reclamanților locuințele închiriate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/1992 modificată prin Legea nr. 76/1994; s-a dispus obligarea pârâtei "" - T, la plata cheltuielilor în sumă de 1.400 RON.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondul statului sau din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințe de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate.
Prin Hotărârea nr. 20/26.08.1992 a Consiliului . Statului din cadrul "" - T, precum și prin decizia nr. 2479/19.10.1994 a Consiliului de Administrație al "" - T, cu capital privat, locuințele în litigiu au fost calificate ca locuințe de intervenție, apreciindu-se că nu sunt supuse vânzării către chiriași.
Într-o interpretare corectă a dispozițiilor legale sus amintite, respectiv a Legii nr. 85/1992 modificată prin Legea nr. 76/1994, locuințele de intervenție, pentru a-și găsi finalitatea prevăzută de textul legal, aceea de a asigura prezența permanentă sau în caz de urgență a personalului angajat în cadrul unității economice, ar trebui să fie închiriate persoanelor cu acest specific al muncii. Împrejurarea că o anumită persoană angajată și beneficiara unui contract de închiriere îndeplinește o funcție ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență în unitate trebuie să rezulte în mod neechivoc din clauzele contractului de muncă sau din fișa postului, împrejurări care, de asemenea, nu au fost relevate în cauză.
Potrivit principiului jure dantis resolvitur jus accipientis, atrage după sine și anularea actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul. Prin contractul de vânzare cumpărare de acțiune încheiat între "" - T și fostul s-a inclus clauza interdicției de vânzare pe o perioadă de 7 ani a locuințelor în litigiu în concretizarea celor statuate prin Hotărârea nr. 20/16.08.1992 și prin decizia nr. 2479/19.08.1994. Având în vedere că în privința acestora din urmă acte, instanța a constat nulitatea absolută, iar clauza din contractul nr. 245/1994 de interdicție a vânzării are un caracter accesoriu subsecvent față de aceste acte, respectiv concretizează dispozițiile lor, ținând cont și de dispozițiile legale referitoare la libertatea contractuală, instanța a constatat nulitatea absolută a clauzei interdicției de vânzare în privința locuințelor în litigiu. Chiar dacă termenul de 7 ani a expirat potrivit dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 157/1958, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, iar cauzele de nulitate au fost prezente în momentul încheierii actului.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, întrucât nu este vorba de locuințe construite din fonduri proprii, legea făcând doar această distincție în privința vânzării. Ca atare, refuzul pârâtei de a vinde imobilele în litigiu apare ca nejustificat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel "" - T și
La data de 07.02.2007, au depus la dosar cerere de intervenție în nume propriu intervenienții, și a, solicitând admiterea cererii de intervenție și obligarea apelantei la vânzarea în favoarea lor a imobilului din T,-,. 49.
Prin decizia civilă nr. 611 din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, au fost respinse ca nefondate apelurile civile introdus de apelantele "" - T și B împotriva sentinței civile nr. 4487 din 16.06.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate; au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenienții, și a; apelantele au fost obligate, în solidar, la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei, în favoarea intimaților, (fostă ), G, C, și.
În motivarea deciziei, Tribunalul Bihora reținut următoarele:
Chiar dacă prin încheierea nr. 222/A/2006 a Tribunalului Bihors -a dispus, în baza art. 297 Cod procedură civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea, în mod evident, din coroborarea considerentelor acelei încheieri și a celor dispuse prin decizia civilă nr. 1162/16.11.2005 a Curții de Apel Oradea, a avut loc și desființarea sentinței civile nr. 3990/2002 a Judecătoriei Oradea.
Oricum, toate criticile aduse acelei încheieri trebuiau să fie cuprinse într-un recurs, calea de atac fiind dată de lege, și nu de către judecător.
Chiar dacă unii dintre reclamanți și-au pierdut între timp calitatea de chiriaș, contractele lor de închiriere fiind desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, aceștia au calitate procesuală activă, întrucât la data la care au solicitat cumpărarea locuințelor aveau calitatea de chiriaș și deci și dreptul de aoc umpăra.
În mod corect prima instanță a apreciat că Hotărârea nr. 20/26.08.1992 a Consiliului . Statului din cadrul "" - T, precum și Decizia nr. 2479/19.10.1994 a Consiliului de Administrație al "" - T sunt nelegale, aducând atingere dispozițiilor Legii nr. 85/1992 modificată prin Legea nr. 76/1994, locuințele fiind calificate ca locuințe de intervenție doar pentru a le excepta de la vânzare, în condițiile în care acestea nu erau folosite ca locuințe de intervenție, nefiind închiriate personalului cu specific al muncii special prevăzut de art. 7 din Legea nr. 85/1993 modificată prin Legea nr. 76/1994.
Și în cazul în care contractul de vânzare cumpărare de acțiuni este accesoriu Hotărârii nr. 20/26.08.1992 a Consiliului . Statului sau Deciziei nr. 2479/19.08.1994, clauzele de la pct. 7.3 lit. c, prin care se introduce o interdicție de vânzare a locuințelor pe o perioadă de 7 ani este nelegală, întrucât introducea o interdicție neprevăzută de lege, pentru niște locuințe din patrimoniul societății pentru care legea dădea dreptul chiriașilor de a solicita cumpărarea lor. Efectul clauzei era asigurat prin notarea acesteia în cartea funciară și oricum această clauză este în prezent prescrisă, întrucât termenul de 7 ani a expirat.
Cu privire la cererile de intervenție în interes propriu, formulate direct în apel d e către intervenienții, și a, instanța le-a apreciat ca inadmisibile, întrucât potrivit art. 50 alin. 2 Cod procedură civilă, "se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor", iar potrivit alin. 3, în apel se poate face numai cu învoirea părților, ori această învoire nu există, a se vedea poziția apelantei"" -.
Împotriva acestei decizii, în termen au formulat recurs pârâtele "" - T și
Ambele recurente au solicitat modificarea deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelurilor pârâtelor, schimbarea sentinței de fond și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.
În motivarea recursurilor s-au invocat atât aspecte procedurale, cât și aspecte privind fondul cauzei.
Astfel, recurenta "" - Tai nvocat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin trimiterea cauzei de la Tribunalul Bihor la Judecătoria Oradea. Prin urmare, există două hotărâri ale instanței de fond cu privire la aceeași cauză.
Sub aspectul fondului recurenta a invocat că instanțele greșit au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, aceștia nu mai au calitatea de chiriaș ai imobilului și nu îl mai pot cumpăra.
A mai arătat recurenta că în speță este vorba de locuințe de intervenție, prin urmare excluse de la vânzare, aceasta rezultând din probele administrate.
Recurenta Bai nvocat că a fost greșit anulată clauza de interdicție a vânzării imobilului din litigiu, inserată în contractul de privatizare încheiate între pârâte, fără a fi citat în cauză cumpărătorul din contract, și cu o motivare a instanței complet greșită. Astfel, instanța a reținut expirarea termenului de 7 ani pentru care a fost prohibită vânzarea și cu toate acestea în loc să constate ca lipsită de obiect cererea reclamanților, a dispus anularea clauzei.
În concluzie, a invocat recurentul, clauza privind interdicția de vânzare era una perfect valabilă și fără nici o legătură cu hotărârile Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor prin care s-a hotărât calificarea locuințelor ca fiind de intervenție și refuzul societății de a le vinde.
Intimații s-au opus admiterii recursului și au motivat că instanțele în mod corect, cu respectarea Legii nr. 76/1994, Legii nr. 85/1992, Deciziei Curții Supreme de Justiție II/1997, în interesul legii, precum și a deciziei date de Curtea Constituțională asupra legalității obligării societăților private la vânzarea locuințelor proprietatea lor, prin urmare cu respectarea acestor acte normative și decizii obligatorii s-au pronunțat în sensul obligării pârâtei"" - T la vânzarea locuințelor în litigiu.
Au mai invocat intimații că este nerelevant că nu au contracte de închiriere, forma scrisă a acestora nu este cerută ad validitatem, de altfel reclamanții dețin toți contracte de închiriere.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și sub aspectul nulităților de ordine publică, curtea constată următoarele:
Prin contractul de privatizare încheiat între fostul, actualmente B și Asociația "" - Programul Acțiunilor Salariaților la data de 18 mai 1994, s-a vândut un număr de acțiuni, proprietatea statului, cumpărătoarei, contra unei sume acolo stabilite.
Printre clauzele contractului figura și interdicția de înstrăinare a oricărui bun ce figura în anexele contractului, timp de 7 ani. Printre bunurile vândute în baza acelui contract se aflau și apartamentele din litigiu, situate în T,.
Ulterior, prin decizia Consiliului de Administrație al societății din data de 19 octombrie 1994, locuințele de la adresa respectivă au fost calificate ca fiind locuințe de serviciu.
Anterior privatizării, prin Decizia nr. 20 Consiliului . Statului () din 16 august 1998, s-a interzis vânzarea apartamentelor situate pe, reținându-se că sunt locuințe de intervenție și sunt necesare unității.
Aceste acte au fost contestate de reclamanți, concomitent cu solicitarea obligării pârâtelor să le vândă locuințele, în temeiul contractelor de închiriere deținute de reclamanți.
În cauză, urmare a modificării Codului d e procedură civilă, s-au făcut mai multe declinări de competență, dar aceste aspecte procedurale nu încalcă dreptul la un proces echitabil, așa cum susține recurenta "" - T, și nici nu există hotărâri contradictorii ale instanțelor de fond, acestea au fost desființate în căile de atac prin care s-a dispus reluarea judecății.
Sub aspectul lipsei calității procesuale a reclamanților ce nu au uzat de căile de atac în ciclul procesual anterior, curtea apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile articolului 48 Cod procedură civilă cu privire la coparticiparea procesuală, astfel, excepția invocată este nefondată.
De asemenea, cu privire la interesul legitim și actual al reclamanților, față de împrejurarea că s-au reziliat o parte din contractele de închiriere deținute de aceștia, curtea apreciază că această excepție este nerelevantă, pretenția reclamanților, aflați în aceeași situație juridică, urmează a fi analizată pe fond, în vederea reglementării definitive a regimului juridic al locuințelor în cauză, dar și a litigiului dintre părți.
Sub aspectul fondului, curtea apreciază că esențial este regimul juridic al acestor locuințe raportat la dispozițiile Legii nr. 85/1992, Legii nr. 76/1994 și Legii nr. 114/1996.
Prin Decizia II/1997 a Curții Supreme de Justiție, în interesul legii, s-a statuat că instanțele sunt competente să cenzureze dacă locuințele declarate de intervenție prin acte ale conducerii societății sunt locuințe de intervenție în înțelesul legii speciale, și dacă acestea se pot vinde chiriașilor.
În sensul stabilit de acest recurs în interesul legii, instanțele sunt abilitate să verifice dacă locuințele din litigiu sunt de intervenție și dacă se pot vinde reclamanților.
Locuințele din litigiu reprezintă în fapt cămin de nefamiliști care, anterior anului 1990 au fost închiriate angajaților de Construcții Industriale T (antecesoarea "" - T), contractele de închiriere fiind accesorii contractelor de muncă (filele 94 - 107, dosar nr. 7269/2002).
Legea nr. 3/1977, în vigoare anterior Legii nr. 85/1992, definea la art. 55, 56 și 57 noțiunea de locuință de serviciu și regimul juridic al acesteia. Legea nr. 5/1973 nu conține noțiunea de locuință de intervenție, cu privire la locuințele de serviciu, singura reglementare se regăsește în textele legale mai sus arătate.
Potrivit vechii reglementări locuințele din litigiu erau de serviciu, accesorii la contractul de muncă, și contractul de locațiune înceta odată cu cel de muncă.
În esență la fel este reglementat și regimul juridic al locuințelor de intervenție, în înțelesul art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Textul de lege enunțat definește locuințele de intervenție ca fiind cele destinate cazării personalului propriu care îndeplinește funcții ce necesită prezența în unitate permanent ori pentru urgențe.
Societatea recurentă este continuatoarea de Construcții T, cu activitate de construcții, care în esență este o activitate sezonieră și care are nevoie de angajați pe perioade determinate.
Că acesta este caracterul locuințelor din litigiu rezultă și din împrejurarea că reclamanții din prezenta cauză, unii având contracte de închiriere anterioare anului 1990, provin din zone aflate la sute de kilometri de
Apoi, locuințele din litigiu, încă din anul 1994, prin Decizia Consiliului de Administrație au fost declarate ca locuințe de serviciu, iar prin Hotărârea nr. 20 Consiliului . Statului din 16 august 1998 s-a interzis vânzarea acestora, fiind calificate ca locuințe de intervenție, necesare desfășurării activității unității.
Toate aceste argumente, coroborate cu împrejurarea că este vorba de locuințe compuse din o cameră de cămin, improprii folosinței unei familii, converg spre concluzia că acestea sunt locuințe de intervenție în înțelesul legii speciale și prin urmare nu se pot vinde chiriașilor.
Așa fiind, recursul pârâtei "" - T este fondat și urmează a fi admis.
Fondat este și recursul B, pentru aceleași motive, în plus instanța de fond nu putea dispune anularea clauzei de înstrăinare a activelor societății către copârâtă, la data pronunțării hotărârii perioada de interdicție (7 ani) expirase, iar capătul de cerere al reclamanților era fără obiect.
În concluzie, hotărârile instanțelor de fond și apel fiind rezultatul greșitei aplicări a dispozițiilor articolului 7 din Legea nr. 85/1992, se impune modificarea acestora, în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 316, cu referire la art. 312 și 296 Cod procedură civilă se vor admite ambele recursuri, se va modifica decizia atacată, se vor admite apelurile pârâtelor și se va schimba în tot sentința, respingându-se ca nefondată acțiunea reclamanților.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe intimați în solidar, la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurentele pârâte SC SA, cu sediul în T, nr. 3, - 3,. B, județul T, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str. cpt. Av.., nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți domiciliat în T,-,. 29, județul T, - - domiciliată în T,-,. 19, județul T, domiciliat în T,-,. 62, județul T, domiciliat în T,-,. 35, județul T, domiciliat în T,-,. 27, județul T, domiciliat în T,-,. 43, județul T, domiciliat în T,-,. 58, județul T, domiciliat în T,-,. 63, județul T, domiciliat în T,-,. 30, județul T, domiciliat în T,-,. 44, județul T, domiciliat în T,-,. 53, județul T, domiciliat în T,-,. 8, județul T, C, T, G, toți cu domiciliul în T, str. - -, Cămin 2, nr. 35, județul T, împotriva deciziei civile nr. 611/A din 14.06.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică, admite apelurile pârâților și schimbă în parte sentința civilă nr. 4487 din 16 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Oradea, în sensul că
RESPINGE ca nefondată acțiunea civilăprecizată formulată de reclamanții, -, -, G (continuat de -), C, -, (continuat de ), T, G, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă părțile intimate în solidar să plătească părții recurente suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 04 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - R - - - - -
decizie: /19.03.2008
Complet fond:
Complet apel:,
în 2 ex.: /26.03.2008
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
