Anulare act. Decizia 335/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 335/2008-
Ședința publică din 04 martie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel | - - | - JUDECĂTOR 2: Roman Florica |
R - | - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant -, cu domiciliul în O nr. 2 - scara A etaj 1. 4 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL al mun. O, cu sediul în O p-ța - nr. 1 județul B, B SA, cu sediul în O bld. nr. 108 - județul B, cu domiciliul în O-. 11 județul B, împotriva deciziei civile nr. 623/A/2007 din 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 1561 din 04 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 11125/2002, având ca obiect: anulare act,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 26 februarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 04 martie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1561 din 04 martie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 11125/2002, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților STATUL ROMÂN, reprezentat prin CONSILIUL LOCAL O, B - O și; reclamantul a fost obligat să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 5.000.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
În motivarea hotărârii, instanța a arătat că imobilul în litigiu, înscris în nr. 2588 O, nr. top. 650/11 - în natură casă și teren, a aparținut într-adevăr antecesorilor reclamantului și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950. Acest act normativ a fost neconstituțional în raport cu prevederile Constituției din 1948, în vigoare la acea dată. Potrivit art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare - având ca obiect imobilele preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință. Din modul de redactare al acestui text rezultă că legiuitorul a dorit să mențină efectele unor acte de înstrăinare încheiate cu un dobânditor de bună credință - chiar dacă vânzarea provine de la un neproprietar. Pârâta, în calitate de chiriașă, a cumpărat imobilul în litigiu, în baza Legii nr. 112/1995 și reclamantul nu a făcut dovada cu nici un mijloc de probă că ea ar fi fost de rea credință la încheierea actului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 357/A/25.05.2006 a Tribunalului Bihor, apelul a fost respins ca fiind tardiv formulat.
Prin decizia civilă nr. 1032/04.10.2006 a Curții de Apel Oradea, decizia tribunalului a fost casată cu trimitere spre rejudecare - apreciindu-se că apelul a fost formulat în termen.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 623 din 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de reclamant, fiind menținută în totalitate sentința judecătoriei; partea apelantă a fost obligată să plătească părții intimate suma de 4.760 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel,instanța de apel a reținut în fapt următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Consiliul Local O, și B - O, solicitând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți asupra apartamentului 12, situat în O,-, înscris în 75271 O, cu cheltuieli de judecată. Din cuprinsul cărții funciare nr. 2588 O, rezultă că imobilul cu nr. top. 650/11, în natură casă și teren a aparținut proprietarilor, căsătorită, care au fost antecesorii reclamantului. Imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind trecut în proprietatea Statului Român în anul 1959. Ulterior, imobilul a fost apartamentat și vândut chiriașilor; pârâta întabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995. Potrivit art. 1 din Legea nr. 112/1995, foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945, cu titlu și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22.12.1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege. În art. 2 al aceluiași text de lege, se arată că persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de restituirea în natură - prin redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în care locuiesc în calitate de chiriași sau a celor care sunt libere - iar pentru celelalte primesc despăgubiri în condițiile art. 12. Art. 1 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 arată că imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 142/1952, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 223/1974, precum și alte asemenea acte normative - inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului. Această reglementare este preluată de nr.HG 111/1994, unde în art. 2 se arată că, imobilele cu destinația de locuință, trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt Decretul nr. 92/1950, Decretul nr. 111/1951, Decretul nr. 142/1952 și Decretul nr. 223/1974. Potrivit art. 2 - prin imobil trecut în proprietatea statului, potrivit Decretului nr. 92/1950, se înțelege imobilele naționalizate cu respectarea prevederilor art. 1 pct. 1-5 și art. II din decret, precum și cu respectarea identității dintre persoana menționată ca proprietar în listele anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării.
Din examinarea cuprinsului actelor normative și a celor judiciare la data întocmirii contractului de vânzare cumpărare (1999), în baza căruia pârâta a devenit proprietară asupra imobilului în litigiu, rezultă că aceasta a fost îndreptățită la cumpărare, în calitate de chiriaș - reclamantul nefiind îndreptățit la restituire, deoarece el nu locuia în el în calitate de chiriaș, iar apartamentul nu era liber. Voința legiuitorului la acea dată a fost să se restituie foștilor proprietari ori moștenitorilor acestora doar apartamentele care erau libere ori ocupate de ei în calitate de chiriași, așa cum se arăta în art. 2 sus arătat al Legii nr. 112/1995. Statul, prin Consiliul Local Oaa rătat, prin întâmpinarea depusă la dosar, că reclamantul a primit despăgubiri pentru apartamentul ce nu i-a fost restituit în natură în condițiile aceluiași art. 2 și a art. 12 din lege. Ca urmare, susținerea apelantului că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, nu se poate reține față de texte legale arătate, iar prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi invocate - deoarece pârâta a devenit proprietară anterior apariției acestui act normativ, a fost îndreptățită la cumpărare, fiind de bună credință, nici un aspect nedovedind contrariul, iar dispozițiile art. 46 nu sunt aplicabile în speța de față dedusă judecății. Reclamantul nu are calitatea să ceară anularea actului de vânzare-cumpărare, deoarece nu justifică un motiv personal legitim, nefiind îndreptățit la restituirea în natură, iar actul a cărui anulare s-a solicitat este perfect valabil. Față de cele de mai sus, tribunalul apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală - dar cu o motivare parțial necorespunzătoare (în ceea ce privește aprecierea faptului că Decretul nr. 92/1950 nu a constituit titlu - față de menționarea expresă în textele legale arătate, a intenției legiuitorului din acea vreme), apelul a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul recurent, solicitând în principal casarea hotărârii atacate cu trimitere pentru rejudecare la Tribunalul Bihor, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului, iar în fond, admiterea acțiunii formulată de reclamant.
În motivarea recursului se arată că instanța de apel nu a administrat toate probele propuse, care erau necesare pentru determinarea situației juridice reale a imobilului în cauză, mai precis faptului că imobilului în litigiu nu îi erau aplicabile dispozițiile Decretului nr. 92/1950.
Mai arată că fiind în prezența unei naționalizări fără titlu, imobilul în litigiu nu putea face obiectul vânzării în baza Legii nr. 112/1995, sancțiunea pentru contractele încheiate în astfel de condiții fiind nulitatea absolută.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, se arată că legiuitorul nu distinge între buna credință a vânzătorului, pe de o parte, și a cumpărătorului, pe de altă parte, astfel că ea trebuie întrunită în persoana ambelor părți ale contractului.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că au fost respectate condițiile impuse de Legea nr. 112/1995 pentru cumpărarea imobilului, iar buna credință a cumpărătorului nici nu poate fi pusă în discuție.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Imobilul în litigiu, înscris în nr. 2588 O, cu nr. top. 650/11, a format proprietatea antecesorilor reclamantului, fiind naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, ulterior fiind apartamentat și vândut chiriașilor.
Referitor la contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta, având ca obiect apartamentul în litigiu, acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, respectiv imobilul a fost trecut cu titlu în proprietatea Statului, chiriașii ocupau imobilul la data intrării în vigoare a legii și au respectat termenul de 6 luni prevăzut la art. 16.
Mai mult de atât, pârâta a fost de bună credință la încheierea contractului, conform criteriilor prevăzute de art. 1898 și 1899 Cod civil, nefiind produse probe în sens contrar.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind precizat cuantumul onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat de recurentul reclamant -, cu domiciliul în O nr. 2 - scara A etaj 1. 4 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL al mun. O, cu sediul în O p-ța - nr. 1 județul B, B SA, cu sediul în O bld. nr. 108 - județul B, cu domiciliul în O-. 11 județul B, împotriva deciziei civile nr. 623/A/2007 din 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 04 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - R - - - - -
decizie:./17.03.2008
Complet fond: AC
Complet apel:,
în 2 ex.: /25.03.2008
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
