Anulare act. Decizia 334/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.334/2010-
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurenții pârâți ( ) și, ambii cu domiciliul ales în S M,-,. 7, județul S M, cu domiciliul procedural ales și în O,-,.4, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în S M, str. -, - 14,. 5, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 82/Ap din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care s-a menținut în totalitate sentința civilă nr. 5185 din 22 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 10 februarie 2010, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 17 februarie 2010.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5185/22.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Satu Mar ea a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâților și și în consecință a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 14.01.2003 la sediul Biroului Notarilor Publici sub nr.6851 și a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și cu stabilirea situației de carte funciară. Totodată, pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Raportat la probatoriul administrat în cauză, precum și faptei că între părți s-a încheiat un contract autentic sub nr.6851/2003, prin care părțile au declarat valoarea imobilului înstrăinat mai mică în scopul de a eluda legea de la plata taxelor, prin stipularea unui act secret în care părțile au arătat valoarea reală a imobilului, instanța de fond a apreciat, raportat la art.6 din OUG 12/1998 și art.961 și următoarele Cod civil, că acest contract este lovit de nulitate absolută, motiv pentru care a admis acțiunea conform dispozitivului sentinței atacate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții solicitând admiterea apelului, anularea în tot a hotărârii apelate, întrucât hotărârea nu este motivată și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 82/Ap din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins apelul pârâților și, împotriva sentinței civile nr.5185/2008 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în contradictoriu cu intimata.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată sub dosar nr.7869/2005 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6851/14.10.2003, cu repunerea părților în situația anterioară, restabilirea situației de carte funciară în temeiul dispozițiilor art.6 alin.1 din OG 12/1998.
Tribunalul a reținut că întemeindu-se pe dispozițiile Ordonanței dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosar nr.1113/P/2004 privind părțile, prin care s-a constatat fapta de ascundere a valorii reale a prețului cu ocazia perfectării unui contract de vânzare-cumpărare fiind sancționată cu amendă administrativă, a apreciat ca fiind dovedite susținerile reclamantei și a admis acțiunea acesteia în baza dispozițiilor art.6 alin.1 din OG 12/1998.
De asemenea, s-a apreciat că hotărârea atacată prezintă motivele de fapt și de drept care o fundamentează, fiind conformă cu dispozițiile art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
S-a apreciat că pârâții apelanți nu au formulat întâmpinare, fiind înregistrată doar o cerere a numitului ca mandatar al fratelui său pârât de atașare a dosarului penal, probă încuviințată de către instanță.
Din considerentele sentinței s-a apreciat că rezultă indubitabil că instanța și-a întemeiat soluția pe dispozițiile OG nr.12/1998, eroarea strecurată în sensul consemnării OUG 12/98, în hotărâre nefiind de natură a constitui un veritabil motiv de apel.
De asemenea, au fost înlăturate și criticile vizând nepronunțarea instanței asupra nulității actului secret, constatând că aceasta s-a pronunțat asupra cererii reclamantei în limitele investirii sale.
Reclamanta s-a reținut că nu invocă o culpă exclusivă pentru constatarea nulității contractului, ci o culpă a pârâților apelanți, care în acest fel au urmărit să se sustragă de la plata taxelor fiscale aferente contractului, fiind sancționați cu amendă administrativă, cuantumul acesteia reflectând și culpa părților contractante.
În virtutea considerentelor expuse, tribunalul, a respis apelul pârâților.
Împotriva acestei decizii, în termen au declarat recurs pârâții -recurenți și, solicitând în principal, anularea în tot a hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nulă, întrucât nu este motivată, în sensul că nu cuprinde toatele elementele prevăzute de dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă.
Referitor la fondul cauzei se arată că instanța de apel a făcut o aplicarea doar parțială a dispozițiilor art.6 din Ordonanța nr.12 din 29 ianuarie 1998, nepronunțându-se și asupra actului secret, mai mult, introducând o cauză de simulație derogativă de la simulația de drept comun, reglementată de dispozițiilor art. 1175 Cod civil, din care reiese că actul secret are întotdeauna putere între părți, astfel că OG nr. 12/1998 introduce sancțiunea nulității, în primul rând pentru actul secret.
În altă ordine de idei, reclamanta-intimată nu poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale, cum de altfel prevede dispozițiile art. 1340 Cod civil.
Pârâta-reclamantă -prin reprezentant-, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dreptului comun (art. 948 Cod civil), condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, un obiect determinat și o cauză licită.
Lipsa cu desăvârșire a unuia din elementele esențiale mai sus evocate este sancționată cu nulitatea absolută a contractului.
În cauză temeiul de nulitate absolută se regăsește în dispozițiile OG nr. 12/1998, care prevede că este nulă vânzarea prin care părțile se înțeleg, printr-un act secret, să se plătească un preț mai M decât cel care se declară în actul autentic.
De principiu, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legitim.
Din acest punct de vedere este evident faptul că dispozițiile OG nr. 12/1998 au fost edictate în favoarea statului, astfel că doar acesta -reprezentat de Ministerul Finanțelor - are calitatea și interesul să uzeze de ele, în scopul colectării corecte la buget a taxelor corespunzătoare valorii tranzacției.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că părțile din contract nu au calitatea și interesul în a invoca această cauză de nulitate, câtă vreme sunt îndeplinite condițiile generale de validitate ale contractului, în caz contrar ar trebui să acceptăm ideea invocării de către reclamantă a propriei turpitudini, ceea ce contravine unui principiu general consacrat de dispozițiile art. 1340 Cod civil.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în baza art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să admită recursul ca fondat, să modifice decizia, să admită apelul și să schimbe în tot hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată, nefiind precizate și dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil introdus de recurenții pârâți ( ) și, ambii cu domiciliul ales în S M,-,. 7, județul S M, cu domiciliul procedural ales și în O,-,.4, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în S M, str. -, - 14,. 5, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 82/Ap din 7 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o modifică, în sensul că:
Admite apelul și schimbă în tot sentința civilă nr. 5185 din 22 septembrie 2008 a Judecătoriei Satu Mare, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții și.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 17 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător - 18.02.2010
- dactilografiat grefier - 22.02.2010 - 7 ex.
-comunicat 22.02.2010 -5 ex.
- ( )
-, ambii cu domiciliul ales în S M,-,. 7, județul S
- cu domiciliul procedural ales și în O,-,.4, județul B
-, domiciliată în S M, str. -, - 14,. 5, județul S
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Viorel Pantea