Anulare act. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 346/R/2008
Ședința publică din 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Popa Aurora JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
JUDECĂTOR 3: Moșincat Eugenia
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursului civil introdus de reclamantul domiciliat O- 3. 89 Județul B în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat O-. 2, G domiciliat O-.4, domiciliat O-. 4, domiciliat O-. 4, domiciliat O-. 3, Pantele domiciliat O-. 3, Pantele domiciliat O-. 3, domiciliată O-/A, Comisia Locală 10/2001 O, Instituția Primarului Municipiului O, Consiliul Local O împotriva deciziei civile nr. 554/A din 6 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor O în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1435 din 27 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimatului pârât avocat - în baza împuternicirii avocațiale din 3 decembrie 2007 emisă de Baroul Bihor Cabinet individual și reprezentanta intimaților pârâți, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 81 din 22 noiembrie 2007 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantele intimaților pârâți prezente, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantelor părților asupra recursului.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca fiind temeinice și legale a hotărârilor pronunțate, fără cheltuieli de judecată. În esență arată că imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu, iar apoi a intrat în proprietatea antecesorilor pârâtului cu respectarea condițiilor impuse de Legea 4/1973, de asemenea arată că o astfel de acțiune cunoaște o excepția prescripției prevăzută de art. 33 din Decretul Lege nr. 115/1938, astfel, anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial nu operează în cazul dobânditorului cu titlu oneros, întabulat în cartea funciară, anterior introducerii acțiunii în anulare.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea ca fiind temeinice și legale cele două hotărâri atacate, cu cheltuieli de judecată. În esență arată că intimații pârâți nu au dobândit imobilul de la stat ci de la numiții, aceștia la rândul lor de la, buna credință a intimaților pârâți nu poate fi pusă la îndoială, imobilul fiind cumpărat de către intimații pârâți cu respectarea dispozițiilor legale în materia convențiilor de vânzare cumpărare.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1435/2007, pronunțată de Judecătoria Oradeas -a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul - în contradictoriu cu pîrîții G, -, -, Pantele și Pantele, Comisia locală O pentru aplicarea Legii 10/2001, Instituția Primarului mun. O, Consiliul local mun. O și.
A constatat nulitatea absolută a preluării de către Statul român a imobilului situat în O- în natură casă colectivă compusă din patru apartamente și 1000. teren în scris în 8121 O cu nr.top 9405.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind constatarea nulității actelor de înstrăinare subsecvente.
A respins celelalte capete de cerere și cererea reconvențională a pîrîților G, și -. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărîre, judecătoria a reținut că antecesoarea reclamantului, numita a deținut în proprietate imobilul înscris în 8121 O cu nr.top 9405, reprezentînd casă colectivă compusă din 4 apartamente și 1000. teren, situat în O str. - -.
Prin sentința civilă nr.3305/29.12.1954, a deciziei civile nr.903/03.07.1990 a Tribunalului Bihor, imobilul a trecut în proprietatea Statului român ca bun fără stăpîn, în temeiul Decretului 111/1951, dreptul de proprietate al statului, fiind intabulat sub 3.
Mai arată instanța că, reclamantul în calitate de succesor al proprietarei tabulare a solicitat în baza Legii 10/2001, restituirea în natură a imobilului, iar prin dispoziția nr.1157/2002 dată de Primarul mun. O s-a restituit în natură apartamentul nr.1 și suprafața de 99. teren, celelalte 3 apartamente fiind înstrăinate de Statul român în anii 1975, 1977, 1997.
Astfel, apartamentul nr.2 și suprafața de 198. teren, a fost vîndut în anul 1977 numiților -sen și soției, care l-au transmis pe cale succesorală pîrîtului -jr.
Apartamentul nr.3 și suprafața de 292. a fost vândut în baza contractului de vînzare cumpărare nr.1881/08.09.1997 încheiat cu RAGCL, pîrîtei cu termen suspensiv autentificat cu nr.2064/11.04.2006 l-a transmis pîrîtei.
Apartamentul nr.4 și suprafața de 321. a fost vîndut de B în anul 1975 numitei care l-a transmis pe cale succesorală pîrîților Pantele și soția Pantele, care l-au vîndut pîrîtei, fiind transmis cu titlu de partaj pîrîților.
Subliniază în continuare judecătoria că, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv, deplin și perpetuu existînd atîta timp cît timp există bunul și nu se stinge prin neexercitare. Astfel, arată că, părăsirea țării și stabilirea domiciliului în SUA de către antecesoarea reclamantului nu poate fi considerată o abandonare a imobilului și o renunțare la dreptul de proprietate.
Judecătoria mai arată apoi că, caracterul abuziv al hotărîrilor judecătorești prin care imobilul a trecut în proprietatea statului, rezultă din dispozițiile exprese ale art.2,lit.d din Legea 10/1992, fiind contrară tuturor prevederilor art.480 din civil, Constituției din anii 1952 și 1965 în vigoare la data pronunțării acelor hotărîri cît și art.1 din protocolul nr.1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin urmare, judecătoria a considerat ca fiind fondat capătul de cerere prin care s-a solicitat a se constata nulitatea preluării de către Statul român a imobilului în litigiu.
Referitor la capetele de cerere prin care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a actelor subsecvente de înstrăinare, instanța arată că acestea sunt prescrise, față de dispozițiile art.50 din Legea 10/2001.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța arată că, față de respingerea cererii principale aceasta este lipsită de interes.
Împotriva acestei hotărîri a declarat apel reclamantul, solicitînd admiterea acestuia, a se dispune în principal casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru o nouă judecată, iar în subsidiar s-a solicitat a se respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind constatarea nulității actelor de înstrăinare subsecvente și admiterea cererii introductive așa cum aceasta a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 554/A din 6 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul - din oraș O-,.3,.89 jud. B, precum și cererea de aderare la apel formulată de apelantul din O-,.2 în contradictoriu cu intimații G, și, toți din O-,.4, Pantele, toți din O-,.3, Comisia locală de aplicarea Legii 10/2001 O, Instituția Primarului mun. O, Consiliul local O și din O-/A împotriva sentinței civile nr.1435/27.02.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, în mod greșit a considerat apelantul că instanța era ținută să judece cauza ca pe o acțiune în revendicare, eronat apreciind astfel acesta că instanța era ținută de calificarea juridică dată acțiunii, în baza principiului disponibilității.
În acest sens este de precizat că spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.-
Mai mult decât atât este de observat că din conținutul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamantul nu a înțeles să formuleze o acțiune în revendicare, cum se susține ci a solicitat anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate cu privire la imobilul ce a constituit proprietatea antecesorilor acestuia întemeindu-și acțiunea pe prevederile 10/2001.
Prin urmare în mod corect judecătoria, a apreciat că în cauza dedusă judecății sânt incidente dispozițiile art. 50 din 10/2001 ce reglementează soarta actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența prezentei legi, precum și termenul de prescripție în care acestea pot fi introduse. Neîntemeiate se constată a fi și referirile făcute cu privire la reaua credință a cumpărătorilor subsecvenți la încheierea contractelor de vânzare cumpărare.
Susține în acest sens apelantul că reaua lor credință rezultă din faptul că aceștia puteau cunoaște nevalabilitatea titlului Statului Român prin minime diligențe.
Cu privire la acest aspect este de arătat că buna credință a cumpărătorilor la data contractării este în afara oricărei discuții, în condițiile în care la data încheierii contractelor statul avea calitatea de proprietar și nici o altă hotărâre judecătorească contrară acestei aparențe de legalitate a statului nu fusese pronunțată, iar prin nici o altă probă prezumția bunei credințe a cumpărătorului nu a fost răsturnată.
de temei este și critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță, corect reținând acesta că pârâții nu sânt în culpă procesuală, neputând fi astfel obligați la plata respectivelor cheltuieli.
Ca atare, judecătoria a pronunțat o hotărâre legală admițând excepția de prescripție a capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare, așa încât în conformitate cu dispozițiile art. 296c. pr. civil apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
În ceea ce privește cererea de aderare la apel formulată de apelantul instanța constată că acest apelant nu justifică nici un interes în declararea căii da atac, ca urmare a respingerii acțiunii față de acesta, hotărârea fiindu-i astfel profitabilă.
Dispoziția de constatare a nulității absolute a preluării de către stat a imobilului, privește exclusiv raporturile dintre reclamant în calitate de fost proprietar și pârâtul Statul Român, apelantul, necăzând așadar în pretenții prin admiterea acestui capăt de cerere, așa încât cererea de aderare la apel declarată de acesta a fost respinsă ca lipsită de interes.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și în principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei și în parte a sentinței în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul critică hotărârea instanței, care a reținut că nu poate fi ținută de calificarea dată a acțiunii de parte, în condițiile în care aceasta și-a precizat acțiunea ca fiind o acțiune în revendicare întemeiată pe disp. art. 480 cod civil, apreciind că reclamantul " domino litis" stabilește cadrul procesual și de altfel instanța în opinia sa trebuie să analizeze cauza sub toate aspectele și cererile formulate de părți, ori aceasta s-a limitat în a preciza că cererea este tardiv formulată în condițiile Legii 10/2001. În acest sens solicită casarea cu trimitere pentru administrarea de probe și soluționării pricinii pe fond.
În ceea ce privește modificarea în tot a deciziei arată că greșit a reținut instanța buna credință a intimaților - cumpărători, în condițiile în care se cunoaște maniera în care statul comunist a preluat imobilul - preluare abuzivă - fiind de altfel reținută de instanța de fond.
În drept art. 312 cod pr. civilă, art. 304 pct. 9 cod pr. civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu sub aspectul nulităților de ordine publică, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 cod pr. civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Prin întâmpinările și notele de ședință depuse, intimații, G, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Criticile aduse hotărârii sunt neîntemeiate.
Astfel,cum rezultă din acțiunea introdusă, reclamantul a investit instanța cu acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a trecerii nelegale în proprietatea Statului și nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate de stat cu intimații chiriași în 1975, 1985, 1974 și a celor subsecvente de partaj, certificat de moștenitor, cu restituirea situației de, temeiul de drept fiind în principal Legea 10/2001, Legea 115/1938, precizând ulterior cu disp. codului civil, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Ulterior, la 9 ianuarie 2007 după repunerea cauzei pe rol reclamantul își precizează și extinde acțiunea solicitând constatarea preluării imobilelor fără titlu legal și nelegalitatea contractelor de vânzare cumpărare din 1997 și a celui cu termen suspensiv din 2006.
În drept art. 480 cod civil și Decretul - Lege 115/1938.
Corect instanțele au soluționat cauza având în vedere obiectul dedus judecății, raportat la dispozițiile legale în vigoare aplicabile în speță.
Astfel, instanțele - în speță judecătoria - a reținut preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român - încadrându-se în prevederile Legii 10/2001 art. 2 alin. 1 lit
Cu privire la contractul de vânzare cumpărare, corect au reținut instanțele că Legea 10/2001 fiind o lege specială derogatorie de la dreptul comun în speță se aplică aceste dispoziții astfel cum s-au aplicat de altfel și la capătul I din acțiune. Ori, legea specială prevede expres la art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001 că prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit succesiv până la 14.08.2002. În atare situație o acțiune privind anularea contractului de vânzare cumpărare introdusă la 24 ianuarie 2006 este prescrisă și având în vedere excepția de prescripție cu raportare la art. 137 alin. 1 cod pr. civilă, aceasta urmează a fi admisă, nemaiputându-se pune în discuție fondul cauzei, excepția fiind dirimantă, absolută și celelalte cereri fiind subsecvente, urmează a fi respinse.
Nu se poate invoca, că instanțele nu au soluționat cauza ca o acțiune în revendicare în primul rând astfel cum a reținut și instanța de apel, nu a fost investită cu o acțiune în revendicare.
De altfel, acțiunea în revendicare presupune acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, ori în speță intimații sunt proprietari tabulari în baza unui titlu translativ de proprietate care nu a fost desființat, iar reclamantul având dreptul la acordarea despăgubirilor la valoarea imobilului, nu este prejudiciat.
În baza art. 274 Cod pr. civilă recurenții vor fi obligați la 700 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul domiciliat O- 3. 89 Județul B în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat O-. 2, G domiciliat O-.4, domiciliat O-. 4, domiciliat O-. 4, domiciliat O-. 3, Pantele domiciliat O-. 3, Pantele domiciliat O-. 3, domiciliată O-/A, Comisia Locală 10/2001 O, Instituția Primarului Municipiului O, Consiliul Local O împotriva deciziei civile nr. 554/A din 6 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate G, suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.PA
04.04.2008.
Jud fond
Jud apel -
Dact IM/2 ex./04.04.2008.
Președinte:Popa AuroraJudecători:Popa Aurora, Galeș Maria, Moșincat Eugenia
