Anulare act. Decizia 353/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 353
Ședința publică de la 03 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 46 din 18 01 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind ȘI, FUNDAȚIA TREIME și SINDICATUL NAȚIONAL " G ", având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen de judecată și prin registratura instanței, intimata Fundația Sf. Treime a depus la dosar concluzii scrise.
La interpelarea instanței recurentul precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr.46/18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acest pârât; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta și; au fost respinse cererile de intervenție accesorie formulate de Fundația Treime și Sindicatul Național "Sf. M G".
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și ȘI solicitând anularea actului administrativ intitulat decizie nr. 397 din 1.05.2007, suspendarea executării actului administrativ, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a sumei de 10.000 RON daune morale și materiale.
În motivarea acțiunii s-a arătat că aprobarea pensionării sale prin decizia atacată este abuzivă și nelegală, deoarece nu poate fi obligat să se pensioneze împotriva voinței lui, iar concedierea poate fi dispusă doar în condițiile prevăzute de art.61 lit. a, b, d, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță.
Fundația " Treime" din comuna C, județul I și Sindicatul Național "S M G" al de și al Cinului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, au formulat cerere de intervenție accesorie solicitând anularea actului administrativ intitulat decizie, suspendarea executării actului administrativ, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și daunelor morale și materiale.
Instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului este întemeiată, deoarece între reclamantul și pârâtul nu existat un raport juridic, reclamantul având calitatea de angajat și pârâtul calitatea de reprezentant al și.
În consecință, concedierea ca modalitate de încetare contractului individual de muncă nu poate fi decât o măsură angajatorului. Pentru ca pârâtul să aibă calitate procesuală pasivă în cauză, ar trebui să existe identitate între persoana acestuia și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Ori, raportul juridic dedus judecății se referă la contractul de muncă al reclamantului, contract în care pârâtul nu este parte în mod direct, acesta având doar calitatea de reprezentant al și.
Ca atare, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin decizia nr.397/2007 emisă de și, s- dispus concedierea Pr. pentru motive ce țin de persoana salariatului, în conformitate cu art.61 lit. din Codul muncii, completată prin OUG nr. 65/2005 și OUG nr. 55/2006 începând cu data de 01. mai 2007.
S- reținut în decizie că Pr. împlinit vârsta de pensie și stagiu de cotizare, iar acesta refuzat să înainteze cerere de pensionare, deși i s-a adus la cunoștință acest lucru.
Reclamantul nu a semnat contractul de muncă cu, dar din carnetul de muncă rezultă că fost angajat prin transfer la, la data de 1.11.1983, în funcția de preot paroh, iar la coloana 8, privind denumirea unității, numărul și data actului pe baza căruia se face înscrierea este menționat: și, T = 10493/983 (fila 18 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 61 lit. din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea, pentru motive care țin de persoana salariatului, în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Codul muncii (art. 62) prevede obligația angajatorului de emite decizia de concediere în termen de 30 zile calendaristice în cazul concedierii ce intervine pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 61 lit. b-d, neimpunând astfel de obligații în cazul concedierii prevăzută de art.61 lit.
Reclamantul a susținut că nu a îndeplinit încă vârsta de 65 ani. Potrivit dispozițiilor art. 41 (2) din Legea 19/2000, atingerea vârstei standard de pensionare se realizează în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare legii.
Raportat la dispozițiile anexei 9 din Ordonanța 340/2001, reclamantul îndeplinește condiția privind vârsta pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu decembrie 2004.
Ulterior emiterii deciziei, reclamantul formulat cerere pentru înscrierea la pensie, cerere înregistrată la Casa Județeană de Pensii sub nr. 35191/6.06.2007 (fila 38 dosar).
Din procesul-verbal de constituire Sindicatului Național "Sf. G" al de și al Cinului din cadrul, încheiat la 15.01.2007, rezultă că reclamantul fost ales prim-vicepreședinte al sindicatului. Dar înregistrarea în registrul Judecătoriei Hîrlău Sindicatului Național " M G" al de și al Cinului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române s- dispus prin sentința civilă nr. 424 din 5.06.2007, ulterior emiterii deciziei contestate nr. 377 din 1.05.2007.
Din actele dosarului nu rezultă că la data emiterii deciziei 377 reprezentanții și cunoșteau faptul că reclamantul exercita o funcție eligibilă într-un organism sindical.
În răspunsul înregistrat la și la nr. 4045/30.04.2007, cu adresa nr. 3455/5.04.2007, reclamantul nu comunicat faptul alegerii sale în funcția de prim-vicepreședinte al sindicatului.
Pentru considerentele arătate, instanța respins acțiunea și cererile de intervenție accesorie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că în mod nelegal s-a dispus prin decizia menționată pensionarea sa, deoarece nu poate fi obligat să se pensioneze împotriva voinței sale.
De asemenea, mai susține că decizia nu a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, fiind lovită de nulitate, conform art.268 Codul muncii, iar pe de altă parte, nu se regăsește în nici unul din cazurile stipulate de art.61 lit. a, b, d Codul muncii, în care putea interveni concedierea sa.
Mai mult, arată recurentul, dispozițiile de dreptul muncii sunt valabile doar pentru instituțiile laice, pentru preoții de mir fiind aplicabile prevederile Legii 233/1949 (art.90).
Se mai arată în susținerea recursului că, potrivit art.10 și 12 din Codul muncii, angajatorul său nu este și, ci (persoană juridică de drept public), conform art.186 din Legea 233/1949), cu care are încheiat contract de muncă.
Pe de altă parte, conform art.60 lit. b din Codul muncii, nu putea dispune concedierea sa, deoarece exercită o funcție eligibilă în cadrul Sindicatului Național "Sf. M G" al Bisericii Ortodoxe Române.
Consideră recurentul că este greșit și nelegal ca instanța de judecată să se pronunțe de două ori asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, prin încheiere de ședință și la fond.
Ca urmare, solicită admiterea recursului și a contestației formulate, cu consecința reintegrării sale în muncă.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.3, 7, 9 Cod procedură civilă.
Intimata și a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Intimatul Sindicatul Național "Sf. M G", prin întâmpinare, solicită admiterea recursului reclamantului.
În recurs a fost depusă, ca act nou, sentința civilă nr.4/7.01.2002 a Tribunalului Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, reclamantul a fost numit preot paroh la prin decizia nr.71/10493 din anul 1983 emisă de și (actuală și ), în baza art.120 și urm. din Decretul 233/1949.
Ca atare, încetarea raporturilor de muncă s-a făcut tot prin decizie emisă de și, în conformitate cu prevederile art.90 din Legea 233/1949, mitropolitul având și funcția de arhiepiscop.
Potrivit Decretului 233/1949, deși este persoană juridică de drept public, nu are atribuția numirii/revocării din funcție a preoților parohi.
Este irelevantă împrejurarea că reclamantul nu a încheiat un contract de muncă cu și. De altfel, nici cu nu există încheiat un contract de muncă.
Articolul 295 alin.2 Codul muncii dispune: "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Ori, nici Decretul 233/1949, nici Legea nr.489/2006 (care abrogă Decretul 233/1949), nu conțin reglementări care să excludă aplicarea dispozițiilor Codului muncii în această situație, chiar dacă preoții sunt numiți și nu există obligativitatea încheierii unui contract de muncă.
Mai mult, potrivit art.24 alin.1 din Legea 489/2006, salariații și asigurații cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuși prevederilor legislației privind asigurările sociale de stat.
Ortodoxă Română este integrată în sistemul asigurărilor sociale de stat, astfel încât preoții sunt supuși Legii 19/2000 în ceea ce privește pensionarea.
În atare condiții, corect a reținut prima instanță că, raportat dispozițiilor art.41 alin.2 din Legea 19/2000 și Anexa 9 din OG 340/2001, reclamantul îndeplinea condițiile de pensionare în decembrie 2004.
Cum aplicarea dispozițiilor art.61 lit. e din Codul muncii (potrivit cărora angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii) nu este incompatibilă cu specificul raporturilor dintre reclamant și pârâta-intimată și, în mod corect a reținut instanța de fond legalitatea deciziei nr.397/2007 prin care s-a dispus concedierea.
Dispozițiile art.62 din Codul muncii impun obligația emiterii deciziei de concediere în 30 zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii doar pentru motivele prevăzute la art.61 lit. b-d, nu și pentru cel prevăzut de art.61 lit. E, reținut în prezenta cauză.
De asemenea, dispozițiile art.268 din Codul muncii sancționează cu nulitatea deciziile de sancționare fără includerea mențiunilor obligatorii, însă doar în situația concedierii pentru motivul prevăzut de art.61 lit. a din Codul muncii (conform art.62 alin.11Codul muncii ).
Cât privește aplicabilitatea dispozițiilor art.60 lit. h din Codul muncii, corect a reținut prima instanță că, la data emiterii deciziei - 1.05.2007, Sindicatul Național "Sf. M G" nu dobândise personalitate juridică (acesta fiind înregistrat în registrul Judecătoriei Hîrlău prin sentința civilă 424/5.06.2007), iar prin adresa nr.4045/30.04.2007 înaintată și, reclamantul nu a adus la cunoștință împrejurarea alegerii sale în funcția de prim vicepreședinte al sindicatului.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la pronunțarea instanței de două ori asupra excepțiilor invocate, Curtea de Apel constată că, din oficiu, s-a invocat la termenul din 10.10.2007 lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, discutarea acestei excepții fiind prorogată până la 16.01.2008, când s-a dezbătut și fondul cauzei.
Prin încheierea de ședință din 24.10.2007 a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței invocată de reprezentantul și.
Ca atare, instanța s-a pronunțat prin hotărâri (în sensul art.255 al.1, 2 Cod procedură civilă) diferite asupra a 2 excepții diferite: una de procedură și una de fond.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul reclamantului, conform art.312 Cod procedură civilă, și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.46/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
23.VI.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
