Anulare act. Decizia 428/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 428
Ședința publică din data de 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Adriana Maria Radu Elisabeta
--
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții, ambii domiciliați în comuna, nr. 77, județul P, împotriva deciziei civile nr. 736/ 4 dec. 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliat în P,-, județul P, Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,B-. -, nr. 16, județul P, Primăria cu sediul în P, B-. -, nr. 2-4, județul P, - - cu sediul în P,-, județul P și intervenientul Consiliul Local cu sediul în P, B-. -, nr. 2-4, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reclamanți personal și asistată, reprezentat, de avocat din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale -fila 33 dosar, intimatul pârât personal și asistat de avocat din cadrul Baroului P potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 29 dosar, intimata pârâtă Primăria P și intimatul intervenient Consiliul local P reprezentate de consilier potrivit delegațiilor aflate la dosar - filele 31,32, lipsind intimații pârâți Serviciul Public Finanțe Locale P și - -
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este netimbrat.
Avocat pentru recurenții reclamanții învederează instanței că nici la fond și nici în apel cererea nu a fost timbrată.
Curtea pune în vedere apărătorului recurenților reclamanți că recursul nu este scutit de plata taxei judiciare de timbru având în vedere având în vedere că obiectul cererii este constatarea nulității unui act, astfel că trebuie timbrat cu 6,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar până la sfârșitul ședinței de judecată.
Părțile prezenta având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanții și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova iar pe fond admiterea acțiunii și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr.33415 din 19.11.1996 încheiat între - - P și intimatul pârât.
Arată recurenții reclamanți, prin apărător, că în mod greșit instanțele anterioare au respins acțiunea prin care autoarea părților a solicitat restituirea imobilul în natură, contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat fără respectarea prevederilor legale.
Solicită admiterea recursului potrivit motivelor invocate. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate ca legale și temeinice, astfel cum a răspuns criticilor prin întâmpinarea depusă.
Învederează intimatul pârât, prin apărător, că în cauză recurenții reclamanți nu au făcut dovada prin probele administrate, eventuala fraudare a legii cu privire la încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită.
Arată intimatul pârât că autoarea recurenților reclamanți a formulat cerere de restituire a imobilului în baza Legii nr.10/2001 la data de 16.05.2001, la 6 ani de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
consilier juridic având cuvântul pentru intimata pârâtă Primăria P și intimatul intervenient Consiliul local P solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice.
Spre sfârșitul ședinței de judecată s-a prezentat recurenta reclamantă care a depus în fața instanței taxă judiciară de timbru în sumă de 6,00 lei potrivit chitanței seria - nr. -/15.04.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate la dosar.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la udecătoria Ploiești sub nr.14720/2002 reclamanta în calitate de moștenitor legal a defunctei - a chemat în judecată civilă pârâții - - P și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 33415/19 noiembrie 2006 încheiat de pârâți.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este unica moștenitoare legală a defunctei -, conform certificatului de moștenitor nr.1854/1978 emis de notariatul de Stat Județean P, că prin decizia nr.92/30 ianuarie 1976 fostului Consiliu Popular al Județului P, imobilul situat în P-, ce a aparținut defunctei a fost trecut în proprietatea statului cu plată în baza art.56 din Legea nr.4/1973 ulterior imobilul fiind vândut de - pârâtului, care a fost de rea credință la momentul încheierii actului.
Ulterior reclamanta și-a completat acțiunea solicitând ca Administrația Domeniului Public P să fie obligată să-i restituie suprafața de 112,89 mp. teren situat în P,-, iar - - P să-i restituie o magazie aflată pe același teren.
A arătat reclamanta că din suprafața de teren de 180 mp ce a fost trecută în proprietatea statului conform deciziei sus menționate s-a înstrăinat pârâtului prin contractul de vânzare cumpărare nr.33415/19 noiembrie 1996 numai suprafața de 67,11 mp. restul de 112,89 mp. rămânând în administrarea P, că prin aceeași decizie a fost trecută în proprietatea statului și o magazie care nu a fost înstrăinată pârâtului, astfel că aceasta a rămas în proprietatea vânzătorului, respectiv în proprietatea pârâtei - -.
Față de cererea completatoare a acțiunii instanța a dispus introducerea în cauză a Administrației Domeniului Public
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta - - a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de faptul că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu plată în baza art.56 din Legea nr.4/1973, întrucât autoarea reclamantei a avut în proprietate două locuințe și nu a înstrăinat una dintre ele în termenul prevăzut de lege, Legea nr.4/1973 constituind titlu pentru stat.
S-a mai arătat de aceeași pârâtă că în baza Legii nr.112/1995 pârâtul fost chiriaș al imobilului în litigiu a cumpărat imobilul conform contractului de vânzare nr.33415/19 noiembrie 1996, fiind respectate cerințele acestei legi la momentul încheierii contractului.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr. 3130/22 aprilie 2003, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă reținând că prin decizia nr.92/30 ianuarie 1976 imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în baza art.56 din Legea nr.4/1973, că reclamanta în calitate de moștenitoare legală a defunctei -, prin notificarea nr.6/16 mai 2001 solicitat restituirea imobilul situat în P,-, dar că acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, încheiat între pârâți, este un act de dispoziție ce trebuia făcut de toți moștenitorii defunctei și nu numai de reclamantă, aceasta nu poate fi primită.
A mai reținut instanța că așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.1854/1978 emis de fostul Notariat de Stat Județean P au calitatea de moștenitori ai defunctei - și, - și G care nu și-au însușit acțiunea formulată de reclamantă și că după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 care instituie o procedură specială de restituire în natură a imobilului sau prin echivalent, acțiunea în revendicare a imobilului întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu mai poate fi primită.
Prin apelul declarat împotriva acestei sentințe reclamanta a susținut că este nelegală și netemeinică întrucât instanța nu a avut în vedere faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului cu plată, că deși de pe urma defunctei au rămas mai mulți moștenitori legiuitorul nu interzice nici unuia dintre aceștia să facă act de administrare și conservare a patrimoniului defunctei, că acțiunea formulată de ea are toate caracteristicile unei asemenea acțiuni, instanța în virtutea rolului activ putând dispune introducerea în cauză a celorlalți trei moștenitori.
A mai susținut reclamanta că obiectul vânzării nu a fost clar delimitat deoarece terenul de sub casă apare ca fiind de 67,11 mp. în timp ce construcția ocupă suprafața de 69,11 mp. magazia nu apare ca fiind vândută iar terenul din P,- are o suprafață necunoscută.
Aceeași apelantă reclamantă a susținut că instanța de fond s-a aflat în eroare când a apreciat că Legea nr.10/2001 nu ar mai da posibilitatea părții de a uza de dispozițiile art.480 Cod civil.
Pe baza acelorași probe Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia civilă nr.1597/23 octombrie 2003, prin care a respins ca nefondat apelul reținând că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Primăria Mun.P și pârâtul precum și retrocedarea în natură a casei și terenului situat în P,-, ce a aparținut defunctei -, de la care a fost preluat de stat cu plata unor despăgubiri în valoare de 19.879 lei conform deciziei nr.92/1976, de pe urma defunctei rămânând ca moștenitori reclamanta precum și frații și surorile acesteia, - și G cu cote egale de câte .
A reținut tribunalul că pentru a solicita anularea contractului de vânzare cumpărare reclamanta trebuia să promoveze mai întâi acțiune în revendicare sau restituirea în natură a imobilului,că aceasta fiind coindivizară asupra imobilului alături de frații și surorile sale nu poate face acte de dispoziție cu privire la acesta decât cu acordul celorlalți coindivizari conform regulii unanimității, acte de administrare și conservare putând face numai proprietarul care în speță nu este reclamanta ci pârâtul, anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare proprietatea aparținând statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică în raport de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, arătând că în mod greșit s-a respins acțiunea cu motivarea că s-a încălcat regula unanimității, că aceeași instanță a schimbat obiectul cauzei dedusă judecății din constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâții - - și în anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Primăria mun.P și pârâtul, schimbare ce a avut ca efect faptul că instanța nu a analizat contractul în discuție, reținând că reclamanta nu este proprietara imobilului și nu poate cere anularea acestui act.
În fața instanței de recurs reclamanta a declarat că renunță la capătul de cerere privind terenul întrucât acesta i-a fost restituit în baza Legii nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1624 din 30 noiembrie 2005 Curtea de APEL PLOIEȘTI admițând recursul reclamantei, a casat decizia pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința Judecătoriei Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând că hotărârile sunt nelegale,că în speță nu se aplică regula unanimității, proprietatea pe cote părți și indiviziunea caracterizându-se prin două principii și anume:copărtașul nu are un drept exclusiv asupra unei părți determinate din bun, privită în materialitatea sa și fiecare copărtaș are un drept exclusiv numai asupra cotei părți ideale din drept de unde rezultă că nici un fel de act nu poate fi înfăptuit cu privire la bun privit în materialitatea lui, fără acordul unanim al copărtașilor, ceea ce se cheamă regula unanimității dar că în speță, asupra imobilului nu există o stare de indiviziune între moștenitorii fostei proprietare dat fiind faptul că la decesul acesteia bunul nu se mai afla în patrimoniul său ci în proprietatea statului fiind preluat cu doi ani înaintea decesului acestuia, în baza Deciziei nr.92/1976.
S-a reținut că un alt motiv pentru care în speță nu se aplică regula unanimității este acela că acțiunea de față este una de conservare ce profită și este opozabilă și celorlalți moștenitori în condițiile gestiunii de interese prevăzute de art.997 și următoarele cod civil și că lipsa de interes și pasivitate unui singur moștenitor ar împiedica nejustificat soluționarea pe fond în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Rejudecând cauza pe linia considerentelor deciziei de casare, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr. 9478/29 noiembrie 2006 prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.92/30 ianuarie 1976 fostului Consiliul Popular al județului P s-a dispus trecerea cu plată în proprietatea statului a imobilului situat în P,- aparținând defunctei -,compus din locuință la parter,la mansardă, pivniță în suprafață construită de 123,25 mp. și teren în suprafață de 180 mp. stabilindu-se o despăgubire de 19.879 lei,măsura fiind luată în baza art.56 din Legea nr.4/1973.
S-a mai reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr.334/N/19 noiembrie 1996 încheiat între - - și pârâtul acesta a devenit proprietarul imobilului din P, sttr- - nr.31, compus din 3 camere de locuit, bucătărie, casa scării,baie, baie,bucătărie,verandă,o altă, pivniță, gard și teren în suprafață de 67,11 mp. încheindu-se procesul verbal de predare primire a imobilului la 16 decembrie 1996, anterior acestei date fostul chiriaș pârâtul și Primăria Mun.P nefiind notificați în legătură cu eventuale pretenții legate de imobil.
Aceeași instanță a reținut că prin dispoziția nr.1545/22 februarie 2005 primarului Mun.P s-a dispus restituirea unei părți din imobil cu condiția rambursării sumei reprezentând valoarea despăgubirilor încasate actualizate cu indicele de inflație în ziua plății, respectiv suprafața de 105,39 mp. indiviz din totalul de 172,50 mp. locuința nerestituindu-se ca și suprafața de 67,11 mp. cotă indiviză din totalul de 172,50 mp. deoarece acestea aparțin pârâtului.
S-a apreciat că anterior datei de 16 mai 2001 când a fost transmisă notificarea nr.6 pentru casă,reclamanta nu a făcut dovada unor demersuri pentru restituirea în natură a imobilului sau pentru acordarea de despăgubiri în temeiul legii nr.112/1995, respectiv să fi notificat pe fostul chiriaș sau Primăria Mun.P,împrejurări în care pârâtul în calitate de chiriaș al imobilului a formulat cerere pentru cumpărarea acestuia respectând dispozițiile Legii nr.112/1995 inclusiv îndeplinirea cerințelor stabilite de art.14 din Legea nr.112/1995, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
Tribunalul Prahova investit cu soluționarea apelului declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, a pronunțat, pe baza acelorași probe, decizia civilă nr.736/4 decembrie 2007, prin care a respins ca nefondat apelul,reținând la rândul lui că s-a făcut dovada că pentru prima dată reclamanta a formulat notificare solicitând restituirea imobilului în temeiul Legii nr.10/2001 la data de 16 mai 2001, prin dispoziția nr.1545/22 februarie 2005 Primarului Mun.P dispunându-se restituirea unei părți din imobil cu condiția rambursărilor despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflație,obiectul restituirii nefăcându-l locuința în suprafață construită de 80,36 mp. și terenul de 67,11 mp. cotă indiviză din totalul de 172,50 mp.,acestea aparținând intimatului pârât.
Tribunalul a reținut că acest contract de vânzare cumpărare nr.334-N/1996 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995,la momentul cumpărării lui nefiind formulate cereri de restituire a bunului, cu probele administrate nefăcându-se dovada relei credințe a cumpărătorului pentru a se aprecia conform art.968 Cod civil cauza actului juridic civil ca fiind prohibite de legile în vigoare sau contrare bunelor moravuri.
Împotriva sus menționatei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții și,moștenitori legali ai reclamantei,decedată pe parcursul soluționării cauzei, care au susținut că este nelegală întrucât au făcut dovada că de la apariția primei legi de restituire a proprietăților au făcut demersuri pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat, că și după apariția Legii nr.112/1995 au solicitat imobilul și că în condițiile în care la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cererea lor de restituire nu era soluționată, contractul s-a încheiat fără respectarea dispozițiilor legale, fiind lovit de nulitate absolută, făcând referire la disp.art.9 din Legea nr.112/1995.
Au mai susținut recurenții că pârâtul nu poate invoca buna credință întrucât știa că imobilul este revendicat sau putea și trebuia să cunoască prin minime diligențe că autoarea recurenților și-a manifestat voința de a cere restituirea imobilului anterior vânzării cumpărării acestuia.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat întrucât nu s-a făcut dovada că actul de vânzare cumpărare încheiat între intimații - - P și a încălcat dispozițiile în vigoare.
Art.9 din Legea nr.112/1995 la care fac referire recurenții prevede că se permitea vânzarea către chiriași titulari ai contractelor de închiriere a imobilului ce nu se restituie foștilor proprietari ori moștenitorilor acestuia.
Ori, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, respectiv la 19 noiembrie 1996 autoarea recurenților nu întreprinsese nici un demers pentru restituirea imobilului, așa cum susțin aceștia, neproducându-se dovezi în acest sens.
Pentru prima dată s-a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 pentru restituirea imobilului la data de 16 mai 2001, așa cum corect au reținut și instanțele anterioare, astfel că nu se poate susține că s-au încălcat dispozițiile Legii nr.112/1995, după cum nu se poate reține nici reaua credință a pârâtului la momentul încheierii actului pentru că acesta într-adevăr nu a cunoscut că imobilul este revendicat, tocmai pentru că nu se întreprinsese nici un demers în acest sens.
Așa fiind, criticile formulate de recurenți fiind neîntemeiate urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârilor pronunțate în cauză.
În conformitate cu disp.art.274 Cod pr.civilă urmează ca recurenții să fie obligați să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și, moștenitori legali ai reclamantei, împotriva deciziei civile nr. 736/4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâți, Serviciul Public Finanțe Locale P, Primăria P, - - și intervenient Consiliul Local
Obligă recurenții să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Adriana Maria Radu Elisabeta
- - - - - -
Grefier,
Red. EM/BA
2 ex./16.04.2008
f- Jud.
a- Trib.
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Adriana Maria Radu Elisabeta