Anulare act. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.492

Ședința publică din 13 mai 2008

PREȘEDINTE: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Ion Graur

JUDECĂTOR: Dr.- -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură și vinificație împotriva deciziei civile nr.1164/7.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea revizueintei, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța acordă cuvântul cu privire la cererea de amânare a cauzei formulată de intimați și depusă prin Serviciul Registratură, în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul revizuientei arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de amânare a cauzei.

Instanța constată că intimații au fost citați cu respectarea dispozițiilor art.89 Cod procedură civilă, iar pentru judecarea cererii de revizuire este prevăztă o procedură urgentă, astfel că respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către intimați, acordând cuvântul cu privire la cererea de revizuire.

Reprezentanta revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1164/7.11.2007 pronunțată în dosar nr- Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.273/06.07.2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.3164/2006, în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație; a modificat în tot decizia civilă menționată în sensul că a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.52/08.02.2006 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosar nr.372/2005, a schimbat în tot sentința civilă atacată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei și a dispus evacuarea pârâtei din imobilele colne situate pe parcelele cu nr.top 927-932/b și nr.top 927-932/b/6/b/2 înscrise în CF 555.

Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoaraa reținut în esență că reclamanții sunt proprietari asupra imobilelor teren și colne înscrise în CF 555.

Din răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamanți la raportul de expertiză întocmit de expert rezultă că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra viei în suprafață totală de 5200 mp (proces-verbal de punere în posesie 10001/03.01.2006) această suprafață a fost amplasată pe parcelele cu nr.top /8 în suprafață de 2600 mp, nr.top Vn 2015/6 în suprafață de 2300 mp și nr.top 2015/4/3 în suprafață de 300 mp.

Reconstitirea dreptului de proprietate asupra viei în suprafață de 5200 mp s-a făcut pe vechiul amplasament (această vie s-a aflat în folosința reclamanților) și s-a identificat cu imobilele cu nr.top 927-932/b/6/b/2.

În recurs reclamanții au depus la dosar probe (fila 26, 27) din care rezultă că pe parcelele din litigiu se află edificate colne asupra cărora pârâta nu a făcut dovada folosirii în baza vreunui titlu legal.

Împotriva deciziei civile nr.1164/7.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoaraa formulat cerere de revizuire revizuenta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație care a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei civile în sensul respingerii acțiunii reclamanților privind evacuarea pârâtei Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură și vinificație din colna situată pe parcela de teren din CF 555, nr.top 927-923/b în suprafață de 2424 mp și din colna situată pe parcela de teren din CF 555 nr.top 927-932/b/6/b/2, în suprafață de 5240 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că reclamanții au trimis pârâtei o cerere înregistrată sub nr.224 din 13.03.2008 prin care solicită să li se predea cele două colne conform deciziei civile nr.1164 din 07.11.2007 a Curții de Apel Timișoara.

Din raportul de expertiză și suplimentul de expertiză întocmite de expertul rezultă că pe parcelele de teren înscrise sub AI-3 și AI-8 în CF 555 sub nt.top 927-932/b/5, în suprafață de 2424 mp vie și colnă, în locul numit și nr.top 927-932/b/6/b/2 în suprafață de 5240 mp vie și colnă în V satului în locul numit, nu mai există construcțiile înscrise în CF.

A susținut că la data când pârâta a preluat aceste parcele de teren nu existau construcțiile (colne) elefiind demolate.

Astfel, în CF nr.555, cu nr.top 927-932/b/6, în suprafață de 2215 mp se află o hală construită de pârâtă și care se află în intravilanul ei, iar pe parcela cu nr.top 927-932/b/4 în suprafață de 6055 mp înscrisă în CF 1731, se află construcția efectuată de pârâtă care avea destinația de sediu administrativ, care se află în inventarul pârâtei.

În drept invocă dispozițiile art.322 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.

Examinând hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a cărei revizuire se solicită, în raport de dispozițiile art.322 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, Curtea constată că cererea de revizuire este nefondată.

Astfel, conform dispozițiile art.322 (1) pcrt.3, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă obiectul pricinii nu se află în ființă.

De reținut că legea are în vedere, în această situație, dispariția obiectului pricinii după pronunțarea hotărârii, în cauză, instanța de recurs a reținut că pe parcelele din litigiu se află edificate colne - cărora pârâta nu a făcut dovada folosirii în baza vreunui titlu legal -; în consecință, instanța de recurs reține la data pronunțării hotărârii existența acestor colne.

Față de considerentele arătate, Curtea constată că nu este incident în cauză art.322 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă și în consecință va respinge cerere de revizuire formulată de revizuienta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură și vinificație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta Stațiunea de Cercetare, Dezvoltare pentru Viticultură și vinificație împotriva deciziei civile nr.1164/7.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Adriana Corhan Dr.- -

GREFIER

- -

Red.ML/2.06.2008

Dact./2.06.2008

2 ex.

Președinte:Maria Lăpădat
Judecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Adriana Corhan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 492/2008. Curtea de Apel Timisoara