Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.118

Ședința publică din 13 mai 2008

PREȘEDINTE: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Ion Graur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.84/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C și intervenienta, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului intimat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invederează instanței depunerea prin Serviciul Registratură a unor concluzii scrise formulate de reclamanta apelantă.

Reprezentanta pârâtului intimat depune concluzii scrise, arătând că se impune recalificarea căii de atac, respectiv recurs iar nu apel, raportat la valoarea imobilului.

Instanța constată că prezenta cauză se judecă după o procedură specială, calea de atac fiind dată de Legea 10/2001, respectiv cea a apelului și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în apel.

Reprezentanta pârâtului intimat solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.84/28.02.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Primarul municipiului C și a respins și cererea de intervenție în interes propriu formulată de către.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamant a solicitat anularea în parte a dispoziției nr.6370 emisă de Primarul municipiului C în baza legii 10/2001 modificată în data de 27.12.2006, respectiv anularea art.2 din dispoziție și restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF nr.466 a localității C cu nr.top 4999, în suprafață de 86 mp și nr.top 5000 în suprafață de 1791 mp.

Prin aceeași dispoziție, la art.1 se dispune restituirea în natură a terenului înscris în CF 466 nr.top 5000/1 în suprafață de 1153 mp și nr.top 5000/2 în suprafață de 538 mp.

Întrucât cele două imobile au fost restituite reclamant, cu privire la casa nr.3 de 86 mp instanța a constatat că prin sentința civilă nr.774/17.04.2007 pronunțată în dosar nr- rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, Judecătoria Caransebeșa respins acțiunea formulată de, reclamantă și în prezenta cauză, pentru constatarea nulități absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.91/26.04.2004 având ca obiect casa cu nr.3 și terenul nr.top 4999.

S-a reținut că cele două imobile nu pot fi restituire în natură întrucât au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, caz în care devin incidente prevederile art.11 Legea 10/2001 modificată.

În ceea ce privește casa cu nr.3A s-a reținut că devin incidente dispozițiile art-10 din legea 10/2001 conform cărora în situația în care pe terenul preluat s-au edificat construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă,iar pentru suprafața ocupată de construcție, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de, instanța a respins-o ca lipsită de interes.

În termen, împoriva sentinței civile nr.84/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S a declarat recurs (calificat de instanță ca apel) reclamanta care a solicitat modificarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii și respingerii cererii de intervenție formulată de intervenienta.

În motivare a arătat că în cursul procedurii administrative derulate în cadrul Comisiei privind aplicarea Legii 10/2001 i s-a comunicat că asupra casei de locuit cu nr.3 din str.- -, s-a încheiat între Primarul municipiului C și contractul de vânzare-cumpărare nr-, având ca bază legală Legea 112/1995; terenul aferent imobilului în suprafață de 1791 mp, neputând fi înstrăinat potrivit normei legale ce interzicea acest lucru, trebuia să fie restituit în natură reclamantei, fiind îndreptățită în acest sens potrivit Legii 10/2001.

A arătat că prin încălcarea unor norme imperative atât ale Legii 112/1995 cât și ale Legii 10/2001 terenul în cauză a fost dezmembrat în două parcele respectiv 5000/1 - grădină în în suprafață de 1153 mp și 5000/2 - casa nr.3 A cu grădină în în suprafață de 638 mp.

Susține că scopul dezmembrării a fost de a se crea o anexă a casei de locuit întabulată ca atare, fusese transformată în locuință compusă din: o cameră și bucătărie în suprafață totală de 25,80 mp, închiriată după apariția Legii 112/1995 doamnei prin contractul de închiriere nr.18228 din 12.12.2003 și vândută tot acesteia, în baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.91/26.04.2004, act prin excelență abuziv și nul absolut, în raport de dispozițiile Legii 112/1995 și a Legii 10/2001.

Prin concluzii scrise, reclamanta a reiterat aceleași motive ca cele din apelul declart.

Prin întâmpinare, pârâtul intimat Primarul municipiului Cas olicitat respingerea apelului cu motivarea că nu este întemeiată susținerea reclamantei că actuala casă cu nr.3A ar fi o anexă la casa cu nr.3 din str.- -, deoarece la momentul exproprierii pe terenul înscris în CF 466 C nr.top 5000 nu a existat vreo construcție, nefiind expropriată altă casă în afara celei care există pe nr.top 4999 - actuala acasă cu nr.3, în suprafață de 86 mp, astăzi aflată în proprietatea d-nei, vândută înainte de apariția Legii 10/2001, deci înainte ca apelanta să depună la Primăria C cererea de retrocedare a imobilelor.

În ceea ce privește casa cu nr.3A, vândută d-nei conform contractului de vânzare-cumpărare nr.91/26.04.2004, s-a constatat că este întocmit cu respectarea legislației în vigoare, întrucât prin sentința civilă nr.774/17.04.2007 cererea de constatare a nulității absolute formulată de a fost respinsă.

Examinând sentința civilă apelată în raport de motivele invocate, de dispozițiile art.295 Cod procedură civilă Curtea constată că apelul este nefondat.

Astfel, reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea în parte a dispoziției de restituire și acordarea de titluri de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 respectiv art.2 din dispoziția emisă de Primărie cu nr.6370/27.12.2006 - prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 466 nr.top 4999 în suprafață de 86 mp și nr.top 5000 în suprafață de 1791 mp.

Conform art.2 din dispoziția atacată, pentru casa înscrisă în CF 466,nr.top 4999, în suprafață de 86 mp, nr. de conscriere 1/54, înstrăinată conform Legii 112/1995 și terenul în suprafață de 100mp ocupat de casa construită ulterior identificată pe nr.top 5000/2 se acordă despăgubiri în echivalent prin titluri de despăgubiri în condițiile Titlului VII, potrivit procedurii prevăzută la art.16 alin.2 din Legea 247/2005.

Prin aceeași dispoziție s-a prevăzut la art.1 că se restituie în natură terenul înscris în CF 466 nr.top 5000/1 grădină în în suprafață de 1153 mp și nr.top 5000/2 în suprafață de 538 mp pe care se instituie servitute de trecere cu piciorul la cele două imobile - case cu numerele 3 și respectiv 3 din str.- -.

Susținerea reclamantei în sensul că imobilul casa cu nr.3 a fost înstrăinat în mod abuziv numitei la 26.04.2004 - este neîntemeiată, întrucât Judecătoria Caransebeș prin sentința civilă nr.774/17.04.2007 pronunțată în dosar nr-, sentință rămasă irevocabilă - a respins acțiunea reclamantei prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.91/26.04.2004 - având ca obiect casa cu nr.3 și terenul nr.top 4999.

Referitor la acest imobil- casa cu nr.3 A, la care reclamante face referire se constată că prin aceeași sentință irevocabilă s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că imobilul cu nr. 3A - casă compusă dintr-o bucătărie și cameră a nu a existat la momentul naționalizării și nu a făcut obiectul acestuia (fila 98 dosar nr- al Tribunalului C-S).

În ceea ce privește imobilul din- s-a reținut prin decizia civilă nr.1042/17.10.2007 irevocabilă, pronunțată de Tribunalul C-S că, acesta este în prezent proprietatea numitei și mai mult, prin notificare reclamanta nu a solicitat acest imobil.

S-a reținut corect de prima instanța că în ceea ce privește suprafața de teren de 100 mp ce face parte din parcela nr.top 5000/2 întrucât se află construită casă cu nr.3A, actuala proprietate a intervenientei - devin incidente dispozițiile art.10 din Legea 10/2001, conform cărora, pentru suprafața ocupată de construcții autorizate, reclamanta urmează să primească despăgubiri, și respectiv restituirea terenului rămas liber.

Față de considerentele arătate, Curtea în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.84/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.84/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR - - - -

GREFIER

- -

Red.ML/2.06.2008

./3.06.2008

Tribunalul C-S-judecător hiseev

5 ex-3 com

Se comunică cu:

- T, str.- nr.17, -A,.4

Primarul municipiului C - P-ța - nr.1

- C,-

Președinte:Maria Lăpădat
Judecători:Maria Lăpădat, Ion Graur

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Timisoara