Anulare act. Decizia 563/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.563/
Ședința publică din 5 iunie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare către contestatorul G împotriva deciziei civile de recurs nr. 410/18.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Consiliul Local al municipiului T, Administrația Finanțelor Publice T și Casa de Economii și Consemnațiuni T, având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul G, consilier juridic pentru pârâtul intimat Consiliul Local T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura pârâții intimați DGFP T, Consiliul Local al municipiului T și Administrația Finanțelor Publice T au depus întâmpinări la dosar, câtre un exemplar din aceste întâmpinări, comunicându-i-se contestatorului, care, nu solicită termen pentru a răspunde la acestea.
Contestatorul G depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei achitată cu chitanța nr. -PJ, precum și un raport de expertiză contabilă judiciară, solicitând a se avea în vedere la soluționarea prezentei sale contestații în anulare.
Nemaifiind probe de administrat sau cereri de formulat, instanța procedează la soluționarea contestației în anulare și acordă cuvântul părților.
Contestatorul G solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului Consiliul Local T, consilier juridic solicită respingerea contestației în anulare și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile atacate, pentru motivele prezentate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin decizia civilă numărul 410/18.04.2008,pronunțată în dosar numărul 6557/-, Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - respinge cererea de redeschiderea dezbaterilor și respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr.620/12.07.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarea stare de fapt și de drept:
Cauza a rămas în pronunțare la termenul din 10.04.2008, după ce a părțile au beneficiat de 4 termene de judecată consecutive, însă de fiecare dată s-a dispus amânarea soluționării datorită lipsei apărătorului reclamantului - recurent.
La termenul de judecată din 10.04.2008, apărătorul recurentului a solicitat o nouă amânare, Curtea constatând că aceasta este nejustificată în raport cu disp.art.156 Cod pr.civilă întrucât avocatul nu a depus nici un fel de dovezi care să-i justifice absența. Totuși, preocupată fiind de respectarea tuturor garanțiilor privitoare la dreptul la apărare, a decis amânarea pronunțării pentru data de 16.04.2008, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentului să depună concluzii scrise, dezbaterile considerându-se a fi încheiate.
În ciuda acestor dispoziții procedurale, apărătorul recurentului, la împlinirea termenului de amânare a pronunțării, respectiv la data de 16.04.2008 a depus prin registratură nu concluzii scrise, ci o cerere de redeschidere a dezbaterilor, invocând o serie de excepții de neconstituționalitate.
Curtea urmează a respinge această cerere de redeschidere a dezbaterilor, în raport cu prev.art.256 raportat la art.260 pr.civ. întrucât instanța de recurs se consideră lămurită în privința cererilor și argumentelor părților, iar amânarea pronunțării a fost decisă pentru un singur motiv, respectiv pentru a se oferi posibilitatea apărătorului recurentului să depună concluzii scrise, constatându-se totodată că acesta a avut la dispoziție 4 termene de judecată pentru a formula eventuale excepții de neconstituționalitate, iar aceste cereri trebuiau formulate și în raport cu exigențele impuse de art.723 Cod pr.civilă.
Pe fond, curtea, analizând recursul reclamatului prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. Cod pr. civilă raportat la art.312 Cod pr.civilă, va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind prezente motive de casare și de modificare dintre cele prevăzut de art.304 pct.4-9 Cod pr.civilă, așa cum generic au fost indicate de către recurent.
Curtea va constata că singurele aspecte asupra cărora are datoria de a se apleca sunt cele generate de soluția din apel, care a confirmat soluția primei instanțe, cu referire la existența în cauză a autorității de lucru judecat, reglementată de prevăzut art.1201 cod civil precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Local T și a pârâtei Administrația Financiară.
În acest sens, curtea va constata că art.1201 civ. definește autoritatea de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Potrivit unei jurisprudențe consolidate a instanțelor naționale, inclusive a Înaltei Curți de Casație și Justiție, autoritate de lucru judecat operează deplin și atunci când, deși nu există o identitate perfectă între modul în care este formulată acțiunea introductivă sau dacă s-a schimbat cauza juridică ori lipsește identitatea perfectă între părți, totuși, reclamantul urmărește să atingă aceleași scopuri/obiective, care presupun repunerea în discuție a unor aspecte de fapt și de drept care au fost deja soluționate irevocabil într-un litigiu anterior.
Or, în acest context, curtea va constata că această ipoteză este prezenta în actualul litigiu, întrucât prin hotărârea irevocabilă din anul 2002 s-a stabilit natura raporturilor contractuale dintre părți, astfel că raportat la obiectul prezentei acțiuni, în mod corect s-a reținut de către judecătorie existența excepției autorității de lucru judecat, fiind întrunite toate condițiile prev. de art.1201 civ. Împrejurarea că în prezentul dosar, reclamantul a interpretat și susținut propriul său contract cu CEC ca fiind un contract de împrumut, invocând art.1578 civ. contrar celor statuate în hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară, nu este de natură să înlăture incidența puterii de lucru judecat, reținută în mod justificat de prima instanță.
S-a mai constatat că sentința civilă nr.4996/2002 a Judecătoriei Timișoaraa și fost pusă în executare de către reclamant, constituindu-se dosarul execuțional nr.164/2002 la BEJ B, însă în cursul executării silite, în acel dosar și în acele proceduri, Direcția Generală a Finanțelor Publice a declarat nule libretele la purtător depuse pe numele reclamantului întrucât acestea s-au pierdut, caz în care însă reclamantul trebuia să continue executarea silită cu privire la pârâta CEC, care fusese obligată direct la restituirea sumelor aferente celor două modalități de economisire.
Totuși, la data de 30.01.2003, cele 826 de obligațiuni CEC și contravaloarea acestora au și fost predate reclamantului de către CEC, iar reactualizarea acestor sume trebuia cerută de reclamantul - creditor în condițiile art.371 ind.2 pr.civ. cum în mod justificat a indicat prima instanță, confirmată de decizia tribunalului.
Pe de altă parte, curtea va constata că decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are nici o influență asupra acestei soluții, întrucât prin decizia civilă nr.4033/2005 s-au casat soluțiile anterioare numai și numai pentru că nu au fost respectate normele privind clasificarea gradelor de jurisdicție, fără ca instanța să se pronunțe și să statueze asupra excepției autorității de lucru judecat.
În sfârșit, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local T și a Administrației Financiare, curtea va confirma soluția instanței de apel, constatând că aceasta a statuat corect că cele două entități nu au calitate procesuală pasivă în acest litigiu întrucât nu au încheiat cu reclamantul nici un contract de depozit și au fost în raporturi contractuale cu acesta, le lipsește calitatea procesuală pasivă, raportat la art.109 alin.1 Cod pr.civilă.
Pentru toate aceste considerente, după ce în prealabil a respins cererea de redeschidere a dezbaterilor, raportat la disp.art.150-151 coroborat cu art.256 pr.civ. curtea, în temeiul prevăzut de art.312 Cod pr.civ. constatând că nu sunt motive de casare și/sau modificare dintre cele prevăzut de art.304 pct.4-9.pr.civ. invocate doar formal de către recurent, fără o fundamentare și susținere concretă și detaliată, va respinge recursul declarat de reclamantul G împotriva deciziei civile nr.620/12.07.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Împotriva acestei decizii de recurs a formulat, în termen legal, prezenta contestație în anulare, reclamantul contestator G, pentru motivele prevăzute, în art.317 și art. 318 Cod procedură civilă, (indicate tot generic, fără a fi dezvoltate cu argumente separate), motivând în esență că această hotărâre a fost dată de judecători cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și că respingând recursul instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, reproducându-se deci formal, aceste texte de lege dar fără o susținere și fundamentare concretă și dezvoltată cu argumente juridice, aplicabile speței de față, în mod separat și detailat.
Intimații pârâți - Consiliul Local al municipiului T, Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T - prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea prezentei contestații în anulare.
Verificând contestația în anulare de față prin prisma admisibilității ei și la faptele pe care se întemeiază, conform disp.art. 317 și 318 Cod.pr.civilă, invocate în speță, care reglementează această cale de atac extraordinară, Curtea stabilește că prezenta contestație în anulare nu poate fi privită ca admisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, în temeiul art. 319 și 320 Cod pr.civilă.
Astfel, fiind prevăzută de dispozițiile art.317 - 318 Cod pr.civilă, contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, comună și nesuspensivă de executare îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești desăvârșită, pronunțată cu încălcarea anumitor norme de procedură sau greșeli din cauza unor inadvertențe de ordin formal, ceea ce nu este cazul speței.
Într-adevăr din cuprinsul dispozițiilor legale de mai sus rezultă că legiuitorul a reglementat două forme ale contestației în anulare, respectiv cea obișnuită sau de drept comun prevăzută de dispozițiile art. 317 Cod pr.civilă și cea specială, exercitată în condițiile art. 318 Cod pr.civilă.
Contestația în anulare obișnuită, prevăzută de art. 317 alin.1 pct.1și 2 și alin.2 Cod pr.civilă se exercită împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile atunci când procedura de citare a părților pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii (alin.1 punct 1) și în cazul când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență ( alin 1 pct.2), ori când aceste motive au fost invocate în recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond, ( alin.2 - teza I și II ).
Din examinarea contestației în anulare de față, Curtea, stabilește că, deoarece hotărârea atacată a fost pronunțată cu procedura de chemare a părților pentru ziua când s-a judecat recursul în fond, legal îndeplinită, față de toate părțile în litigiu și această hotărâre nu a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, căci completul de judecată a fost legal constituit în recurs din trei judecători, susținerile contestatorului - formulate generic, prin simpla enumerare a art. 317 - 321 Cod procedură civilă, fără o motivare detailată a fiecărui caz în parte a contestației în anulare - nu pot viza situațiile menționate mai sus, motiv pentru care, în speță nu își regăsesc incidența prevederile art.317 alin.1 pct.1 și 2, nefiind aplicabile în dosar nici situațiile vizând teza I și II indicate în alin.2 al art. 317 Cod pr.civilă mai sus redate.
Referitor la contestația în anulare specială exercitată în condițiile art. 318 Cod pr.civilă, Curtea stabilește că potrivit prevederilor acestui text legal, hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (teza I) sau când instanța, respingând recursul sau admițând-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare (teza II).
Așadar contestația în anulare specială poate fi formulată în condițiile art. 318 alin.1, teza I, Cod procedură civilă, atunci când dezlegarea dată de instanța de recurs a fost rezultatul unei greșeli materiale. În această privință - a greșelii materiale - este de menționat că reglementarea legală reprezintă o excepție, astfel că această noțiunea nu trebuia interpretată extensiv, întrucât legiuitorul a avut în vedere numai greșeli de ordin material cu caracter procedural (iar nu greșeli de judecată), care au condus la pronunțarea unei soluții eronate (nefiind vizată stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor), precum de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv ( deși el era declarat în termen) ori anularea unui recurs ca netimbrat (deși exista la dosar dovezi privind timbrarea lui legală ), încât deci o - eventuală - netemeinicie a hotărârii nu poate constitui o greșeală materială de natură să justifice admiterea unei contestații în anulare.
Ca atare, Curtea consideră că greșelile materiale la care se referă art. 318 teza I Cod pr.civilă trebuie să fie evidente și săvârșite de instanța de recurs ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale esențiale din dosarul cauzei, contestația în anulare neputând fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată (ca în speță), întreaga doctrină juridică și practică judiciară statuând că greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare trebuie să fie greșeli materiale, de fapt iar nu greșeli de judecată, adică de apreciere a probelor și de interpretare dispozițiilor legale, pe această cale ( a contestației în anulare) nefiind admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate, căci textul legal indicat poartă numai asupra unor erori de fapt, involuntare, de ordin formal, care au determinat o soluție greșită și nicidecum ceea ce rezultă din prezenta contestație în anulare promovată și anume că ea se referă integral la greșeli de judecată, având finalitate aprecierea asupra probelor și interpretarea acestora și de aceea, evident, Curtea nu le poate primi.
De asemenea, referitor la teza II - alin.1 - a aceluiași art. 318 Cod procedură civilă, vizând contestația în anulare specială bazată pe omiterea din greșeală a cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare, Curtea consideră că prezenta contestație în anulare nu este admisibilă, deoarece instanța de recurs a respins în mod legal și corect recursul declarat de contestatoare și a analizat toate motivele de recurs invocate prevăzute de art. 304 pct.4 -9 Cod procedură civilă, grupându-le și stabilind just că nici unul dintre aceste motive de recurs nu sunt incidente în dosar.
Așadar, Curtea stabilește că prezenta contestație în anulare nu poate fi privită ca admisibilă, căci instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că eventuala omisiune de a se cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentei nu poate deschide calea contestației în anulare prevăzută de art. 318 al.1 teza II Cod pr.civilă și chiar lipsa de claritate potențială ( situație neincidentă în acest recurs) purtând asupra considerentelor deciziei de recurs nu echivalează cu o nepronunțare asupra unui motiv de recurs.
Numai o necercetare totală a vreunui motiv de recurs vizând modificarea ori casarea poate atrage admiterea unei contestații în anulare, dar nu este cazul acestui dosar.
Din studiul dosarului, Curtea observă că, întrucât din considerentele deciziei de recurs atacate rezultă fără echivoc că instanța de recurs a sistematizat criticile formulate și analizându-le a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului, se impune, așadar, respingerea contestației în anulare de față, deoarece instanța de recurs nu avea obligația să analizeze fiecare probă în parte, ci să formuleze raționamentul juridic de sinteză, în speță fiind evident că - pe calea contestației în anulare - nu pot fi repuse în discuție acele motive de casare ori de modificare, care au formulat obiect de preocupare pentru instanța de recurs, chiar dacă soluția pronunțată ar fi rezultatul unei greșite aprecieri a probelor sau a unei încălcări a legii ( ceea ce nu este cazul acestui dosar), astfel că o contestație în anulare nu poate constitui un mijloc de reformare a hotărârii greșite date în recurs.
În consecință, contestația în anulare este o cale extraordinare de atac, de retractare, admisibilă numai în cazurile - expres și limitativ - arătate în art. 317 și 318 Cod pr.civilă și prin ea se tinde la anularea unei hotărâri irevocabile, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale, Curtea apreciind că o contestație în anulare nu poate fi întemeiată pe motive ce puteau fi invocate în calea ordinară a recursului, (deoarece imposibilitatea invocării lor în cadrul căii ordinare a recursului reprezintă o condiție esențială pentru admisibilitatea contestației în anulare), astfel că dispozițiile art. 317 alin.1 pct. 1și 2 și alin.2, ca și cele ale art. 318 alin.1, teza I și II Cod pr.civilă nu sunt incidente în prezenta cauză, impunându-se deci respingerea acestei contestații în anulare ca atare, deoarece instanța de recurs nu a comis nici o greșeală materială și nici nu a omis să examineze vreun motiv de modificare sau de casare, după cum a judecat corect și cu procedura de citare legal îndeplinită față de toate părțile în litigiu, iar hotărârea de recurs nu a fost dată de cei trei judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, căci cauza a parcurs legal cele trei grade legale de jurisdicție.
Curtea consideră deci că textul legal în materie care prevede admisibilitatea unei contestații în anulare întemeiată în drept pe art. 318 Cod procedură civilă, este de strictă interpretare prin această cale extraordinară de atac, de retractare, urmărindu-se - doar repararea unor nereguli procedurale, în afara însă a problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul, instanța de recurs nefiind ținută să răspundă separat la fiecare dintre argumentele invocate în dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să le grupeze, pentru a răspunde la motivele de recurs, printr-un considerent comun, cum a procedat just instanța de recurs, anularea unei decizii de recurs, în temeiul tezei II a art. 318 Cod procedură civilă neputând fi dispusă decât dacă instanța de recurs nu a cercetat deloc adică sub nici un aspect, niciuna din criticile formulate în recurs,ceea ce evident nu este cazul acestei spețe și nici lipsa de claritate a considerentelor deciziei de recurs nu justifică anularea ei, prin procedura contestației în anulare, în principiu în calea extraordinară a contestației în anulare nerealizându-se un control judiciar asupra unei judecăți anterioare.
Așa fiind, în raport de toate considerente ce preced și cum motivele invocate în prezenta contestație în anulare nu sunt întemeiate în temeiul dispozițiilor art. precitate, Curtea o va respinge ca atare, întrucât această cale extraordinară de ataca nu poate constitui un mijloc de reformare a unei hotărâri date în recurs, deoarece instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, mai sus indicate, și nu poate să examineze justețea soluției pronunțată în cauză, legiuitorul neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul greșitei stabiliri a stării de fapt și a unei eronate aprecieri a probelor administrate.
În consecință, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare, nici una din susținerile contestatoarei nefiind întemeiate.
Din studiul tuturor actelor și lucrărilor dosarului, Curtea observă deci că invocarea ca temei de drept a art. 317 Cod procedură civilă este fără suport legal, deoarece la judecarea recursului procedura de citare a fost îndeplinită, iar instanța care a soluționat recursul a fost competentă.
De asemenea, raportat la art. 318 Cod procedură civilă, contestatorul nu arată care este greșeala materială săvârșită de către instanța de recurs și nici care sunt motivele recursului sau la care instanța de recurs nu a răspuns când i - a soluționat recursul, neputând fi găsită așadar, admisibilă prezenta contestație în anulare și fiind cazul respingerii ei ca atare, întrucât motivele contestației în anulare nu pot privi greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii (care sunt motive de reformare a hotărârii, posibile doar în recurs), nemulțumirea contestatorului neputând în consecință să facă obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac, de retractare, bazată pe art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Curtea mai reține, că în raport de aceste prevederi legale - art.317 și 318 Cod procedură civilă - care conțin motivele și condițiile de admisibilitate în principiu a unei contestații în anulare, prezenta contestație în anulare nu poate fi întemeiată pe nici una din condițiile prevăzute, expres și limitativ în aceste texte legale hotărârea de recurs nefiind dată de judecători cu încălcarea dispoziților de ordine publică privitoare la competența generală, materială și teritorială exclusivă, ea nevizând nici vicii referitoare la procedura citării, după cum aceeași hotărâre de recurs nu cuprinde nici o greșeală materială de fapt, involuntară, ( care nu se confundă cu greșelile materiale, la care se referă art. 281 Cod procedură civilă care pot fi îndreptate din oficiu sau în urma unei simple ) și de asemenea instanța de recurs nu a omis din greșeală să verifice nici unul din motivele de modificare sau de casare, singura soluție juridică legală ce se impune în dosar fiind aceea de respingere a acestei contestații în anulare de față.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare către contestatorul G împotriva deciziei civile de recurs nr. 410/18.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția civilă - în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 5 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 9.06.2008
Thred.NF/ 11.06.2008
Ex.2
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
