Anulare act. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 59
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 3: Sorin Pascu
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 421 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civilă nr. 1210 din 05 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat, și avocat, reprezentând intimatul .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus un set de înscrisuri, ce au fost comunicate.
Avocat, pentru intimatul pârât, nu a solicitat un nou termen pentru observarea acestor înscrisuri.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9. arătând că au fost încălcate scopul mediat și scopul imediat ale contractului de vânzare-cumpărare.
Procuratorul recurentei a avut prefigurarea mentală a faptului că, după încheierea celui de-al doilea act, apartamentul se va revinde recurentei. Contractul a fost încheiat pentru a-l ajuta pe, ce datora mari sume de bani pârâtului, iar la lichidarea datoriilor ar fi trebuit să se încheie cel de-al doilea act.
a urmărit doar șantajarea lui și să obțină apartamentul recurentei pentru care nu a achitat nici un preț.
A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea hotărârilor și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a arătat că pârâtul nu a intrat în posesia apartamentului, care este locuit în continuare de reclamantă. Din probele administrate în cauză nu rezultă că părțile ar fi fost în eroare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, mandatarul reclamantei cunoscând că încheie un contract de vânzare-cumpărare. Mandatul de reprezentare a fost un act perfect valabil. A solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 08.02.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului juridic intitulat contract de vânzare-cumpărare și să oblige pârâtul la restituirea bunului vândut, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.3398 din 15.11.1999 la notarul public G, s-a consemnat că reclamanta a vândut pârâtului apartamentul proprietate privată, situat în C, cartier - -, -.2,.25, jud.Dolj, contra sumei de 75 milioane lei, pe care reclamanta ar fi primit-o prin mandatul său, G.
Reclamanta a arătat că, în realitate, convenția părților a fost de altă natură, când un apropiat al fiului său, G, pe nume, a avut nevoie în anul 1999 de o sumă de bani pe care a împrumutat-o de la pârâtul prin intermediul numitului și pentru că nu avea cu ce garanta, a apelat la fiul reclamantei în vederea garantării cu apartamentul reclamantei situat în - -. În acest sens reclamanta a împuternicit pe fiul său să meargă la notar pentru a întocmi actul de gaj în vederea perfectării împrumutului.
Arată reclamanta că, la notar pârâtul și acolitul său au motivat că nu este suficient contractul de garanție imobiliară și pentru a fi mai sigur de restituirea banilor, să se efectueze un contract de vânzare-cumpărare, iar la restituirea integrală a împrumutului, pârâtul să revândă apartamentul reclamantei.
De asemenea, reclamanta a arătat că suma de bani consemnată în contractul de vânzare-cumpărare nu i-a fost plătită niciodată, întrucât este cel care a primit-o de la așa zisul cumpărător, ceea ce echivalează cu lipsa unui element esențial al contractului, și anume plata prețului în cazul vânzării-cumpărării, plătind ratele conform convenției dintre ei și împrumutător și achitând întreaga sumă împrumutată inclusiv dobânzile, însă pârâtul a refuzat să mai facă actul de vânzare-cumpărare.
S-a mai arătat că pârâtul a asigurat-o pe reclamantă că nu îi va lua apartamentul, întrucât el și-a recuperat sumele care i-au trebuit pentru a-l ajuta pe tatăl său grav bolnav, dar că între și celălalt sunt unele divergențe care se vor stinge în curând.
Reclamanta a arătat că, deși există un contract de înstrăinare a apartamentului, pârâtul nu i-a solicitat niciodată să îl elibereze, din anul 1999 până în prezent, reclamanta fiind titulara și achitând impozitele și cheltuielile privind întreținerea apartamentului, pârâtul necunoscând unde este situat apartamentul.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, arătând că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.3398/15.11.1999, prin care reclamanta i-a vândut apartamentul situat în C, str.- -, -.2,.25, contra sumei de 75 milioane lei, pe care pârâtul a achitat-o reclamantei la data încheierii actului, însă fiind plecat în străinătate a permis acesteia să locuiască în apartament.
Pârâtul a mai arătat că a introdus cerere în revendicare și evacuare care face obiectul dosarului nr.10399/C/2005 al Judecătoriei Craiova, care a fost suspendat până la soluționarea cererii reclamantei privind simulația contractului.
Pârâtul consideră că această cerere de constatare a nulității absolute a actului juridic are drept scop împiedicarea judecării cererii în revendicare și evacuare.
Prin sentința civilă nr.1210 din 05.02.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nulitatea absolută a actului juridic este atrasă doar de lipsa totală a consimțământului, cum este în cazul erorii obstacol, ori în cauză, din probele administrate rezultă că părțile nu au fost în eroare nici cu privire la natura actului care se încheie, nici cu privire la identitatea obiectului, părțile având reprezentarea corectă a realității la momentul încheierii actului juridic.
Referitor la nerespectarea prevederilor art.948 alin.1 pct.4 civil, prima instanță a reținut că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă, din toate probele rezultând că mandatarul reclamantei a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în numele acesteia, în cunoștință de cauză, fiind de acord cu asumarea unei obligații fondată pe o cauză falsă și nelicită.
In termen legal a declarat apel reclamanta, criticând sentința ca nelegala si netemeinica.
In motivare s-a arătat că a probat că actul a fost de fapt un împrumut și că împreuna cu mandatarul au avut consimțământul viciat de eroare si dol întrucât au avut reprezentarea garantării unui împrumut și nicidecum o vânzare cumpărare.
Apelanta mai arata ca a făcut dovada restituirii unor sume mari paratului-împrumutător astfel încât s-a dovedit și obiectul tranzacției. Deși pârâtul pretinde că este proprietar nu a făcut nimic pentru a intra in posesia imobilului.
Apelanta a susținut că instanța de fond motivează greșit ca ar fi afirmat reclamanta ca a fost in eroare când a dat procura, insa in eroare a fost mandatarul care a semnat contractul de vânzare cumpărare și nu ea.
La 15 iun.2007, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
In motivare s-a arătat că apelanta a dat procura autentică în care s-a arătat expres dreptul mandatarului de a garanta cu imobilul, dar și dreptul de a-l vinde. S-a mai precizat ca reclamanta introduce cereri șicanator, tocmai pentru a împiedica intrarea în posesia imobilului.
Niciunul din martorii reclamantei nu menționează ca au fost prezenți la încheierea actului la notar si au relatat doar din spusele reclamantei.
La 13 sept.2007 au fost depuse precizări ale motivelor de apel.
Av pentru apelanta reclamantă a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor pentru a dovedi conținutul procurii și de asemenea faptul că prețul a fost derizoriu, mult sub limitele în care se contractau apartamentele în acea perioadă. Invocă, în drept, dispozițiile art 295.civ.
Cod PenalAv s-a opus încuviințării probelor solicitate, arătând că la fond niciodată nu s-a invocat prețul derizoriu.
Instanța a respins cererea de probatorii formulată de apelanta reclamantă, deoarece la instanța de fond s-a invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pe nevalabilitatea consimțământului, cauză ilicită, cauză falsă și eroare, astfel încât, nici în cererea de chemare în judecată inițială, nici în precizarea aflată la fila 18 dosar, nu s-a invocat ca și cauză de nulitate/anulare prețul derizoriu pentru ca instanța de apel să poată dispune completarea probelor în această fază procesuală.
Prin decizia civilă nr.421 13 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de reclamantă.
S-a reținut că soluționarea cauzei se rezumă la limitele mandatului acordat de reclamantă fiului sau, G. Astfel, la fila 45, dosar fond, se găsește procura autentificată sub nr. 868/1999, prin care îl mandatează pe fiul sau să constituie cu apartamentul in litigiu, garanție imobiliară sau să îl vândă în condițiile cele mai avantajoase, semnând valabil în numele său. Având în vedere mandatul acordat, mandatarul încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3398/1999, faptul că ulterior nu restituie mandatei suma încasată cu titlu de preț, nu constituie cauza de nulitate a contractului.
Atâta timp cat mandatarului i s-a acordat dreptul de a vinde, nu se poate susține că lipsește consimțământul de a înstrăina apartamentul. Astfel, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu s-a făcut dovada inexistentei consimțământului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nici a eventualei erori asupra substanței obiectului, mandatarul la momentul încheierii actului era in deplina cunoștința asupra obiectului acestuia, strict in limitele mandatului acordat de mandanta- reclamanta.
Privitor la cauza falsa si ilicita se reține din probele administrate in cauză că mandatarul a cunoscut faptul că încheie un contract de vânzare cumpărare, exact în limitele mandatului acordat, și nu un eventual împrumut cu garanție imobiliară, astfel încât nu poate să-și invoce propria culpa. De altfel, martorul, beneficiar al sumei încasată cu titlu de preț, este prietenul mandatarului, așa că declarația acestuia poate fi apreciată ca subiectiva. Ceilalți martori audiați la fond nu cunosc în ce condiții s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. De asemenea, in faza apelului, pe aceasta împrejurare, apelanta nu a solicitat completarea probatoriului, probele solicitate au vizat aspecte care nu au făcut obiectul cercetării judecătorești la fond, astfel încât instanța de apel a fost nevoită să se pronunțe numai în baza probelor administrate la fond.
Totodată, argumentul invocat că pârâtul-comparator nu a încercat să intre în posesia bunului este infirmat de existența pe rolul instanțelor a acțiunii in evacuare, dar și a acțiunii în simulație.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, motivând că s-au încălcat dispozițiile art 948 pct 4, art 966-968 pct 4 civ. Recurenta a arătat că scopul mediat al contractului, adică prefigurarea mentală a prestației vânzătorului Gaf ost acela de a achita împrumutul luat de către de la și apoi de ai se revinde apartamentul. Scopul mediat al cumpărătorului a fost de a plăti un preț derizoriu și de a-l șantaja în continuare pe, ceea ce contravine dispozițiilor legale. S-a arătat că scopul imediat al contractului, adică motivul determinant al încheierii actului juridic a fost încălcat întrucât a urmărit să obțină prin șantaj sume de bani de la și să intre în proprietatea unui apartament pe care nu a plătit nimic. S-a invocat că prețul achitat a fost derizoriu și că a lipsit cauza contractului, ceea ce duce la nulitatea actului încheiat.
La data de 4.12.2007 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și arătând că probele administrate nu duc la concluzia susținută de recurenta reclamantă, nu se poate reține eroarea cu privire la natura actului și nici cauza falsă, martorul arătând că mandatarul cunoscut că încheie un contract de vânzare cumpărare.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Acțiunea promovată de reclamantă pune în discuție valabilitatea unor condiții de fond ale vânzării cumpărării, legate de consimțământ, cauză și obiect.Deși mare parte din susținerile făcute prin acțiune au privit nevalabilitatea consimțământului reclamantei vânzătoare, care a arătat că, încheind actul prin mandatar, a înțeles să garanteze acordarea unui împrumut, iar nu să vândă imobilul, prin motivele de recurs s-a făcut referire la nevalabilitatea cauzei și la prețul derizoriu ce a fost achitat de cumpărător.
C de al doilea motiv de nevalabilitate actului invocat de recurentă și anume prețul derizoriu nu a făcut obiectul analizei din prima instanță, astfel că în mod corect tribunalul, făcând aplicarea prevederilor art 294 civ potrivit cu care în apel nu pot fi formulate cereri noi, nu a răspuns criticilor ce se refereau la acest aspect. Fără îndoială că referindu-se la prețul derizoriu, reclamanta este într-o mare confuzie deoarece prețul poate constitui motiv de nulitate absolută a contractului doar dacă nu a fost serios, nu a fost real, fiind atât de disproporționat față de valoarea reală a bunului vândut încât, practic, nu a existat o contraprestație a cumpărătorului. Un astfel de motiv de nulitate nu a fost invocat, astfel că referirile constante la prețul derizoriu sunt fără consecințe juridice asupra valabilității actului. Disproporția dintre preț și valoarea bunului poate duce la o altă cauză de nulitate și anume leziunea, însă ea nu este deschisă reclamantei, ci doar minorului emancipat, în anumite tipuri de contracte, ceea ce nu este cazul în speță.
Analizând cauza actului juridic sub aspectul scopului mediat și a celui imediat puse în discuție prin motivele de recurs, instanța pornește de la dispozițiile art 948 pct 4 și ale art 966-968 civ.
Cauza este acel element al actului juridic care constă în obiectivul urmărit la încheierea actului, ea este prezumată că există, până la proba contrarie și este valabilă atunci când este licită, neprohibită de legi, corespunzătoare bunelor moravuri și ordinii publice.
Scopul imediat al contractului este un element abstract și invariabil în cadrul unei anumite categorii de acte juridice, iar în cazul vânzării el constă în prefigurarea mintală a contraprestației celeilalte părți. În contractul de față, vânzătoarea a intenționat să vândă pentru a obține un preț, iar cumpărătorul a intenționat să dobândească proprietatea unui imobil. Scopul mediat al vânzării, care este concret și variabil de la o parte la alta, este motivul determinant al încheierii actului.
În speță, faptul că vânzătoarea a urmărit plata unei datorii a unui terț către cumpărător nu constituie, de plano, un scop nelicit, după cum nu este nelicită nici intenția cumpărătorului. Referirile făcute de recurentă la atitudinea cumpărătorului față de un terț după încheierea actului ( ceea ce se numește în cererea de recurs șantajarea numitului ) constituie un element străin încheierii actului juridic și ulterior acestei încheieri, care poate cel mult constitui elementul material al unei infracțiuni care nu are nicio legătură cu reclamanta, dar nu constituie o cauză de nevalabilitate a contractului. Aceasta deoarece, pe de o parte privește un raport de fapt dintre alte persoane decât cele ce au încheiat actul, iar pe de altă parte constituie fapte ulterioare actului, ori nulitatea poate privi doar aspecte anterioare sau concomitente încheierii convenției.
Ceea ce se reține este că reclamanta a împuternicit pe fiul său, prin procură autentică, să vândă locuința, că atât vânzătoarea cât și mandatarul au cunoscut natura juridică a actului încheiat și consecințele acestuia, că s-a încasat un preț care nu a fost contestat și că nu are relevanță sub aspectul valabilității cauzei care a fost motivul ce a determinat-o pe reclamantă să vândă.Dacă părțile au avut intenția de a se revinde locuința după o perioadă de timp, o astfel de clauză nu a fost consemnată în contract sau într-un act se parat și, oricum, faptul că intenția de revânzare nu a fost materializată ulterior nu presupune că nu a existat cauza contractului sau că e a nu a fost valabilă, ci privește un fapt ulterior. Potrivit art 967 alin 2 civ. existența cauzei se prezumă, iar reclamanta nu a răsturnat această prezumție simplă prin dovada contrară.
Apreciind că motivele de recurs nu sunt fondate și că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, în temeiul art 312 c, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 421 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civilă nr. 1210 din 05 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect anulare act.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
31.01.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Oana Ghiță, Sorin Pascu
