Anulare act. Decizia 699/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 699/2008 -
Ședința publică din 29 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul domiciliat în B,-, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți "" - cu sediul în B,-, județul B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, COMISIA LOCALĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001, ambele cu sediul în B, județul B, și domiciliați în B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 941 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă nr. 23 din 10 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr. 1686/2006, având ca obiect: anularea contractului de vânzare - cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul reclamant - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 25.04.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, și pentru intimații pârâți și - ambii lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 17.04.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinete asociate, lipsă fiind intimații pârâți "" - B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și COMISIA LOCALĂ B DE APLICARE A LEGII NR. 10/2001.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata pârâtă Primăria Municipiului Bad epus la dosar întâmpinare, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant susține în tot recursul declarat, solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei tribunalului în sensul respingerii apelului, iar în urma reaprecierii probelor administrate, a se menține în totalitate sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea intimaților la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Învederează că instanța de apel nu a analizat situația de fapt și nici situația de carte funciară a imobilului în litigiu, deși între pârâți s-a încheiat un contract de vânzare - cumpărare acesta nu a fost întabulat în cartea funciară, nu s-a cunoscut despre existența actului, prin urmare greșit s-a reținut excepția prescripției dreptului la acțiune. Referitor la fondul cauzei, arată în esență că nu s-a dovedit existența contractului de închiriere valabil încheiat, ce era necesar în vederea perfectării vânzării - cumpărării, susținerile părților apelante nefiind întemeiate în acest sens, iar pe de altă parte, tribunalul nu a analizat titlurilor invocate de părți cu privire la dreptul de proprietate pretins de fiecare dintre ele cu privire la imobil.
Reprezentantul intimaților pârâți și solicită respingerea recursului, menținerea deciziei Tribunalului Bihor și obligarea recurentului la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Arată că recurentul reclamant nu indică vreun temei de drept în susținerea pretențiilor sale, nu motivează recursul raportat la modul de soluționare al cauzei de către instanța de apel, ce a respins acțiunea introductivă pe cale de excepție și fără analizarea fondului pricinii, pentru care eventual se putea solicita casarea cu trimitere, iar pe de altă parte reclamantul a chemat în judecată persoane fără calitate procesuală. De asemenea, recurentul nu invocă nepunerea în discuție a excepțiilor reținute de tribunal - deci nu critică hotărârea sub acest aspect - oricum prescrierea dreptului la acțiune a fost temeinic motivată de instanță; la fel nici caracterul acțiunii: dreptul comun ori dispozițiile Legii nr. 10/2001. Eventualele pretenții ale reclamantului întemeiate pe art. 45, 46 din Legea nr. 10/2001 nu puteau fi avute în vedere la data introducerii acțiunii, nefiind formulate în termenul legal, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a cerut repunerea în termen, iar pe calea dreptului comun, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la încheierea în cartea funciară, nici Legea nr. 115/1938 și nici Legea nr. 7/1996 neprevăzând alte reguli decât cele dispuse prin Decretul nr. 167/1958. În fine, arată că recurentul nu poate invoca nici faptul că nu a cunoscut despre existența contractului de vânzare - cumpărare deoarece nu ar fi fost înscris în cartea funciară, arătând doar că actul a fost tăinuit, cu ocazia formulării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a cerut date referitoare la imobil de la unitatea deținătoare, altfel ar fi putut avea cunoștință despre existența contractului atacat.
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 23 din 10 ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr.1686/2006, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților "" - B, Primăria Municipiului B, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, reprezentată prin Primarul Municipiului B, și și în consecință s- dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/14.01.1998 încheiat între "" - B și -, a încheierii de întabulare nr. 457/25.01.2006 și a inscripției de sub B 14 din nr. 1126 B cu restabilirea situației anterioare de carte funciară, privind apartamentul nr. 1 din imobilul cu nr. top. 2112; s-a dispus anularea contractului de întreținere autentificat sub nr. 400 din 8.02.2006 de din, a încheierii de întabulare nr. 797/9.02.2006, a inscripțiilor de sub B 16 și C 16 din nr. 1126 B, cu privire la apartamentul nr. 1, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară; s-a dispus întabularea în nr. 1126 Bad reptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor restituite în baza Dispoziției nr. 49/23.03.2006 a Primăriei Municipiului B; s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B și a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, excepția insuficientei timbrării a acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtele Primăria Municipiului B și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001; pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 584,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că imobilul cu nr. top. 2112 reprezentând în natură teren și casă cu două apartamente, a constituit proprietatea lui și, dreptul lor de proprietate fiind înscris în nr. 1126
Cota de proprietate a lui a trecut în proprietatea lui cu titlu de moștenire, iar cealaltă parte din imobil a fost dobândită de către și de către pârâta, dreptul lor de proprietate fiind întabulat sub B 7-8 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 327/1965.
La data de 13 noiembrie 1968, Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate asupra porțiunii de proprietate aparținând lui cu titlu de bun abandonat fără stăpân.
Ulterior, la data de 9 ianuarie 1997, în baza sentinței civile nr. 210/1973 a Judecătoriei Beiuș, s-a notat în cartea funciară existența a două apartamente care compun imobilul respectiv, apartamentul nr. 1 constituind proprietatea Statului Român, iar apartamentul nr. 2 proprietatea numitei și pârâtei.
Reține judecătoria în continuare că apartamentul nr. 1 al imobilului a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1/1998, în baza căruia pârâta "" - B l-a vândut pârâtei, însă aceasta nu și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară numai la data de 25.01.2006.
Prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 400/2006 de, pârâta a înstrăinat apartamentul pârâtului, dreptul acestuia fiind întabulat în nr. 1126
Mai reține prima instanță că la data de 25.10.2001, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantul a notificat primăria solicitând despăgubiri pentru cota de 1/2 parte din imobilul cu nr. top. 2112 din nr. 1126 B, aflat în proprietatea Statului Român, fără să primească un răspuns la notificare.
La data de 20.09.2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, reclamantul a notificat primăria solicitând restituirea aceleiași cote din imobil, întrucât deși a fost cumpărat în anul 1998 de către pârâta, aceasta nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară decât la data de 25.01.2006.
Subliniază apoi instanța că prin Dispoziția nr. 49/23.03.2006, Primăria Municipiului Bap ropus restituirea în natură a imobilului solicitat de către reclamant cu motivarea că spațiul este liber și poate fi restituit.
A conchis instanța că dobândirea dreptului de proprietate asupra acestui apartament contravine spiritului și literei Legii nr. 112/1995.
În acest sens reține judecătoria că la data adoptării Legii nr. 112/1995 pârâta nu era titulara unui contract de închiriere, neputând face o astfel de dovadă decât a acelui încheiat la data de 13 noiembrie 1996, care poartă mențiunea că ar fi reînnoirea unui contract anterior, a cărui existență nu s-a putut proba.
Arată prima instanță că singura concluzie ce se impune este aceia că pârâta a încheiat acest contract ca să poată cumpăra spațiul respectiv. Tot în același sens se reține că înainte de cumpărarea apartamentului pârâta a făcut o declarația autentică potrivit căreia nu a dobândit și nu a înstrăinat niciodată o locuință proprietate personală în localitatea B și că este chiriașa cotei de 1/2 parte din locuința de la domiciliul său, ori pârâta împreună cu sora sa erau deja proprietare asupra apartamentului nr. 2 din același imobil.
Se mai arată în motivarea sentinței că este lipsit de logică faptul că pârâta era pe de o parte proprietară în cotă parte asupra unui apartament compus din trei camere, bucătărie, baie, iar pe de altă parte era chiriaș asupra unui alt apartament din același imobil.
Prin urmare a conchis instanța de fond că actul de vânzare-cumpărare prin care pârâta a cumpărat apartamentul din litigiu este lovit de nulitate și nu poate să producă efecte, tot astfel cum nu pot produce efecte nici înscrierile de carte funciară operate în baza acestuia. Mai reține judecătoria faptul că pârâta a nesocotit dispozițiile Legii nr. 112/1995 și prin faptul că a înstrăinat acest apartament prin contractul de întreținere autentificat cu nr. 400/2006, încălcând interdicția expresă din art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995, conform căruia apartamentele dobândite în condițiile Legii nr. 112/1995 nu pot fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării.
Și cu privire la acest contract instanța a conchis că este lovit de nulitate absolută. Reține totodată instanța că cele două contracte sunt lipsite de efecte și pentru faptul că reclamantul a obținut restituirea în natură a imobilului. De asemenea, arată că reclamantului nu-i pot fi opuse cele două contracte, întrucât pârâta nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară atunci când a început demersurile în vederea restituirii imobilului, el fiind terță persoană față de aceste contracte, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți de la data înregistrării cererii, dată la care se naște dreptul său la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului invocată de către pârâtul, cât și de pârâtele Primăria Municipiului B și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reținut că nu este fondată, arătându-se că reclamantul a formulat acțiunea în termenul de 3 ani care curge de la data înregistrării cererii sale la cartea funciară.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului B și a Comisei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a reținut de asemenea că este nefondată, arătându-se că Primăria are calitate procesuală, de asemenea nefondată a fost considerată și excepția insuficientei timbrări a acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Primăria Municipiului B, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, și.
Prin decizia civilă nr. 941 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de pârâții și -, precum și cel formulat de pârâtele Primăria Municipiului B și Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și prin urmare a fost schimbată în totalitate sentința primei instanțe în sensul că s-a admis excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată de pârâții și - și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, - și "" - B, ca fiind prescrisă; s-a respins acțiunea formulată de același reclamant în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului B și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; intimatul a fost obligat la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei în favoarea apelantului.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul reține în motivarea deciziei, următoarele:
După cum arată și prima instanță, în cauza dedusă judecății contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost încheiat de către pârâta în baza Legii nr. 112/1995. Prin urmare devin incidente în cauză dispozițiile art. 50 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care reglementează termenul de prescripție ce se aplică în cazul actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001.
Potrivit acestui text, indiferent de cauza de nulitate, prin derogare de la dreptul comun, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, termenul fiind prelungit succesiv prin nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001.
Rezultă așadar că în mod cu totul eronat judecătoria apreciază că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, ce reglementează termenul general de prescripție de 3 ani de zile.
Susținerea reclamantului, cum că nu a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită numai de la data întabulării în cartea funciară, nu poate fi acceptată. Astfel, după cum rezultă din cuprinsul notificării formulate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001, acesta avea cunoștință de înstrăinare încă de la acea dată, motiv pentru care a solicitat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, arătând în cuprinsul notificării că imobilul se află în folosința altor persoane. Ori, ar fi un non sens a accepta ideea că reclamantul a înțeles să solicite despăgubiri deși legea îi permitea restituirea în natură, dacă știa că imobilul este liber și poate fi restituit în natură.
Abia la un interval de 4 ani de zile de la formularea notificării, după apariția Legii nr. 247/2005, reclamantul a solicitat restituirea în natură, profitând de faptul că deși pârâta cumpărase imobilul din anul 1998, nu s-a întabulat în cartea funciară.
Greșit apreciază de asemenea judecătoria că deși pârâta a cumpărat imobilul, aceasta nu a devenit proprietar întrucât nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, proprietar rămânând tot Statul Român, știut fiind că în sistemul Legii nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară nu au un efect constitutiv de drepturi, ci numai efect de opozabilitate, dreptul de proprietate existând așadar și fără înscriere în cartea funciară.
Constatându-se astfel că reclamantul a promovat prezenta acțiune cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 50 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, termen care așa cum s-a arătat, curge de la data intrării în vigoare a legii, instanța a apreciat ca fiind fondată excepția de prescripție a dreptului la acțiune, invocată de către apelanții și a admis-o ca atare. Ca o consecință a respingerii ca prescris a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contactului de vânzare-cumpărare nr. 1/14.01.1998, instanța a apreciat că reclamantul nu mai justifică nici un interes în a solicita constatarea nulității absolute a contractului de întreținere autentificat sub nr. 400/8.02.2006, așa încât a respins și acest capăt de cerere.
În ceea ce privește apelul declarat de Primăria Municipiului B și Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001, criticile formulate de acestea cu privire lipsa lor de calitate procesuală se constată a fi de asemenea întemeiate.
Reține astfel judecătoria, în opinia instanței de apel, că aceste pârâte au calitate procesuală doar pentru simplul motiv că Primăria a emis adresa nr. 2715 din 14 noiembrie 1996, prin care se comunică faptul că imobilul în cauză nu a fost revendicat de fostul proprietar, că a emis Dispoziția nr. 49/23.03.2006 de restituire a imobilului către reclamant, precum și înscrisurile în baza cărora a purtat corespondență cu aceasta. Ori, calitatea procesuală pasivă este dată tocmai de existența unei identități între persoana pârâtă și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și nicidecum de emiterea unor acte, chiar dacă acestea au legătură cu cauza, considerent față de care a fost admis și apelul acestor pârâte.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul confirmării în întregime a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că recurentului nu-i pot fi opuse contractele atacate, câtă vreme intimații nu și-au înscris drepturile în cartea funciară în momentul inițierii procedurilor la Legea nr. 10/2001, el fiind terț față de acele contracte, iar în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 7/1996, înscrierile în cartea funciară devin opozabile față de terți doar din momentul înregistrării cererii (25.01.2006), dată de la care s-a născut și dreptul reclamantului la acțiune în justiție.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă, art. 129, 130 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele Primăria Municipiului B și Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind pe de o parte că acțiunea reclamantului este prescrisă, iar pe de altă parte, este făcută împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă (Primăria și Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 20/2001).
Verificând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În mod greșit instanța de apel a apreciat că acțiunea reclamantului este prescrisă.
Contractul de vânzare - cumpărare în litigiu a fost într-adevăr încheiat în data de 14.01.1998, însă întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorului s-a făcut abia în data de 25.01.2006.
Chiar dacă înscrierea în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi, ea are rolul de a face opozabilă înscrierea față de terți, de la acea dată născându-se dreptul reclamantului la acțiune în instanță, în vederea anulării actelor care au stat la baza înscrierii.
Ar fi absurd să se considere că termenul de 1 an curge de la o altă dată decât cea a luării la cunoștință de contractul ce face obiectul acțiunii în anulare, ori data luării la cunoștință nu poate fi alta decât data mai sus evocată (a înscrierii în cartea funciară).
Întrucât față de această dată acțiunea nu este prescrisă, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze hotărârea și să trimită cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bihor, urmând ca instanța de rejudecare să soluționeze cauza pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 941 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 29 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 12.05.2008.
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./16.05.2008.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
