Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 700/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 700/2008 -
Ședința publică din 29 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliați în S M,- și domiciliat în S M,-/A, împotriva deciziei civile nr. 235 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 4353 din 20 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 3147/2006, având ca obiect: constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 6 lei, achitată prin nr. 529 din 1.04.2008 emis de Trezoreria S M și timbru judiciar de 0,15 lei, recurentul pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL,
Constată că, prin sentința civilă nr. 4353 din 20 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 3147/2006, s-a respins excepția prescripției extinctive în ce privește formularea acțiunii, invocată de pârât, și s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului, împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului S M - Primarul Municipiului S M și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33 din 24.05.2000 având ca obiect imobilul apartament compus din 4 camere în suprafață de 156,80 mp. înscris în ind. nr. 52092 S M, încheiat între reclamanți și pârâta S M, în ceea ce privește stabilirea prețului de vânzare, ca fiind nelegal stabilit; s-a dispus revenirea părților la situația anterioară prin restituirea de către pârâtă în favoarea reclamanților a prețului nelegal încasat (în sumă de 27.836 Ron) actualizat conform indicelui de inflație la data plății și a fost obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 26 Ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin contractul în cauză reclamanții au cumpărat imobilul în litigiu, deținut anterior cu titlu de chiriaș, la prețul de 129.501.036 lei Ron, în temeiul Legii nr. 85/1992 și al Decretului - Lege nr. 61/1990, în baza hotărârii Consiliului Local S M nr. 18 din 29.04.1999. Întrucât prețul apartamentului, stabilit conform nr. 18/1999, prin licitație publică cu precalificare în baza unui borderou de evaluare realizat în temeiul Legii nr. 112/1995 a depășit nivelul stabilit prin art. 7 din Legea nr. 85/1992, reținând și faptul că prin sentința civilă nr. 5843/2000 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 687/R/2001 a Curții de APEL ORADEA, s-a anulat hotărârea Consiliului Local S M nr. 18/1999, coroborat cu concluziile expertizei judiciare contabile întocmite în cauză de expert, instanța de fond a reținut că pârâta a încasat în mod nelegal o diferență de preț de 27.836 lei Ron în plus, astfel încât, în baza art. 7 din Legea nr. 85/1992, art. 6 din Decretul - Lege nr. 61/1995 și art.5 Cod civil, a admis acțiunea formulată de reclamanți, conform dispozitivului sentinței atacate.
În ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamanților, invocată de către pârât, raportat la data încheierii contractului, apreciindu-se de către acesta că a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani de zile, prima instanță a respins acest incident procedural, motivând în fapt că în materia nulității absolute, acțiunile întemeiate pe acest considerent juridic sunt imprescriptibile extinctiv și că în consecință nu li se aplică normele juridice invocate de către pârât.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâtul Primarul Municipiului S M, în reprezentarea Consiliului Local S M, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției prescripției extinctive a acțiunii reclamanților, iar, în subsidiar, în măsura în care această excepție va fi respinsă, a solicitat respingerea pe fond a acțiunii reclamanților, motivând în fapt că din analiza contractului de vânzare-cumpărare ce face obiectul cauzei nu rezultă nici un motiv de nulitate absolută, totală sau parțială, a acestuia.
Prin decizia civilă nr. 197/R din 27 martie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului SMî mpotriva sentinței civile nr. 4353/20.10.2006 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 3147/2006 și a modificat în tot sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea intimaților-reclamanți, și.
Împotriva deciziei Tribunalului Satu Mare au declarat recurs intimații, și -, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare, motivat de faptul că instanța nu a pus în discuție recalificarea căii de atac, ori, raportat la obiectul acțiunii, calea de atac legală este apelul nu recursul.
Prin decizia civilă nr. 753 din 21.06.2007 pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 197/R din 27.03.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, ținând seama de faptul că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, neevaluabil în bani, greșit instanța a soluționat cauza în recurs în loc de apel, în complet de 3 judecători în loc de 2 judecători, fiind incidente dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
În rejudecare apelul a fost înregistrat sub dosar nr-.
Prin decizia civilă nr. 235 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului S M, fiind păstrată în totalitate sentința primei instanțe, și a fost obligat recurentul să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei deciziei, pronunțată în urma recalificării căii de atac, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond în mod corect a respins excepția prescripției extinctive invocată de pârât raportat la obiectul prezentei acțiuni, respectiv aceea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu pentru nelegalitatea prețului, astfel de acțiuni sunt imprescriptibile extinctiv având în vedere interesul juridic ocrotit de acestea.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță în mod legal a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 33/2000, având ca obiect imobilul apartament compus din 4 camere, înscris în indiv. nr. 52092 S M, încheiat între intimații-reclamanți și SMp rivind nelegalitatea prețului. Cadrul legal și modalitatea de calcul a prețurilor locuințelor deținute de titularii contractelor de închiriere se stabilește conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată.
În cadrul acestor dispoziții se arată că evaluarea și vânzarea locuințelor se va face în condițiile Decretului-Lege nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992 republicată, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1997 la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 și art. 6 din Decretul-Lege nr. 61/1990, care dispune că prețurile de vânzare a locuințelor construite din fondurile statului și recepționate până la data de 31.12.1989 se stabilesc potrivit anexelor 1 și 2.
Reținând aceste dispoziții legale, apelantul-pârât în mod nelegal a stabilit prețul ca urmare a aplicării Hotărârii Consiliului Local S M nr. 18/1999, prin care s-a dispus vânzarea apartamentului din litigiu prin licitație publică, fiind evaluat în condițiile Legii nr. 112/1995.
Hotărârea nr. 18/1999 a Consiliului Local al Municipiului SMa fost anulată prin sentința civilă nr. 5843/2000 a Judecătoriei Satu Mare, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 687/2001 a Curții de APEL ORADEA, respingându-se și recursul în anulare promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 687/2001 a Curții de APEL ORADEA, prin decizia civilă nr. 2522/2003 a Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
În cadrul recursului în anulare soluționat prin decizia nr. 2522/2003 a Curții Supreme de Justiție, cu privire la imobilul situat în S M, P-ța -, nr.17, care a făcut obiectul Hotărârii nr. 18/1999 a Consiliului Local S M se arată că "în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/1992, care prevăd o ipoteză nouă față de cele menționate în Legea nr. 61/1990 și cele ale Legii nr. 85/1992 și anume vânzarea și a locuințelor care înainte de 06.03.1945 au aparținut regiilor autonome, instituțiilor și societăților cu capital de stat mixt sau privat, care și-au încetat existența după această dată sau, după caz, au devenit după reorganizare unități bugetare de stat." În legătură cu condițiile vânzării este de reținut formularea imperativă a textului "vor fi vândute în condițiile alin. 1 din art. 7 din Legea nr. 85/1992 titularilor contractelor de închiriere la cererea lor, cu plata integrală sau în rate a prețului". În continuare în cadrul considerentelor deciziei Curții Supreme de Justiție se arată că sunt îndeplinite condițiile atât în ceea ce privește locuința, cât și cumpărătorul.
Susținerea apelantului, cum că au fost îndeplinite condițiile prețului la momentul încheierii contractului și intimații-reclamanți și-au dat consimțământul la încheierea acestui contract este eronat având în vedere că, referitor la elementul preț al contractului de vânzare-cumpărare din litigiu nu erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992, prețul cu privire la care intimații-reclamanți și-au dat consimțământul nu era conform cu normele legale mai sus invocate.
Cum prețul contractului a fost stabilit prin licitație și nu în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, tribunalul consideră că prețul a fost stabilit nelegal, iar instanța de fond în mod corect a admis acțiunea intimaților-reclamanți, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare din litigiu cu privire la preț și a dispus revenirea părților la situația anterioară prin restituirea de către apelant a prețului nelegal încasat, actualizat conform indicelui de inflație la data plății, cuantum ce a fost stabilit în cadrul expertizei contabile judiciare întocmită de expert.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs pârâtul recurent Primarul Municipiului S M, solicitând modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului se arată că în situația în care se constata nulitatea absolută, aceasta se referea la contractul în întregul său și nu parțial, cum greșit au reținut instanțele.
Într-o asemenea situație se impunea revenirea părților la situația anterioară semnării contractului, întrucât pârâtul în calitate de vânzător nu poate accepta plata unei sume modice pentru imobilul în litigiu, care este situat în centrul municipiului S
Reiterează totodată excepția prescripției dreptului la acțiune.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță.
Verificând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția prescripției extinctive invocată de pârât, în mod corect a fost respinsă de instanța de apel, cât și de către instanța de fond, pe considerentul că acțiunile în constatarea nulității absolute sunt imprescriptibile extinctiv.
În ceea ce privește fondul cauzei, corect au procedat instanțele atunci când au constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare în litigiu, pentru nelegalitatea prețului contractului, preț care trebuia stabilit potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 și nu în modalitatea aleasă de pârât.
De altfel, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului S M nr. 18/1999 prin care s-a dispus vânzarea imobilului în litigiu prin licitație publică, a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pe cale de consecință, urmează în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI SMî mpotriva deciziei civile nr. 235 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 12.05.2008.
jud.fond.
jud.apel. -
dact.
2 ex./16.05.2008.
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena