Anulare act. Decizia 702/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 702
Ședința publică de la 10 2008
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta (), domiciliată în B, sector 4,-,. 11C,. 2,. 2,. 44, împotriva deciziei civile nr. 83 din 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliați în Tg. J, str. -,. 8,. 2,. 29, jud. G, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă (), personal și asistată de avocat, lipsind intimații pârâți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă (), a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea cercetării fondului și administrării de probe. A precizat că ambele instanțe în mod nelegal au reținut faptul că dreptul la acțiune al recurentei reclamante, privind anularea actului de renunțare și a certificatului de moștenitor, ar fi prescris, cu motivarea că s-a împlinit termenul de prescripție de 18 luni de la data încheierii declarației de renunțare. De asemenea, a arătat că instanțele de judecată nu au ținut cont de dispozițiile legale privind suspendarea cursului prescripției extinctive, întrucât, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, recurenta reclamantă era lipsită de discernământ în anul 1991, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. J, sub nr-, la data de 15.02.2007, reclamanta ( fostă ) a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea declarației de renunțare, înregistrată sub nr. 271/1991 la notariatul de Stat G (menționată în mod expres în Certificatul de moștenitor nr. 146/12.02.1992 - emis de Notariatul de Stat G), pe numele lui și nulitatea certificatului de moștenitor nr. 146/12.02.1992 - emis de Notariatul de Stat G, emis de pe urma defunctei (mama reclamantei), decedată la data de 20.04.1991.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data când a fost emisă declarația de renunțare, a avut consimțământul viciat, tocmai pentru faptul că problemele de sănătate cunoscute de familia sa, respectiv, fratele și tatăl, îi afectau discernământul.
A mai arătat că, la data de 28.11.2006, a decedat fratele reclamantei, având ca moștenitori pe pârâți, în calitate de descendenți, iar, cu ocazia deplasării la casa părintească și, locuind o perioadă foarte scurtă în casă, a luat cunoștință de certificatul de moștenitor nr. 146/1992, emis de pe urma mamei, certificat ce cuprinde aspecte necorespunzătoare adevărului, în sensul că reclamanta ar fi renunțat la succesiunea mamei sale.
La data de 23.09.2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare a acțiunii prin care a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a trecut în mod eronat faptul că declarația de renunțare ar fi înregistrată sub nr. 271/1991 la Notariatul de Stat G și a precizat că înțelege să se constate nulitatea declarației de renunțare, autentificată sub nr. 2741/26.04.1991 de Notariatul de Stat
Pârâții au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au invocat excepția privind prescrierea dreptului la acțiune al reclamantei cu următoarea motivare:
S-a arătat că lipsa discernământului în exprimarea voinței relevă nu inexistența consimțământului, ci, un simplu viciu al acestuia, care ar putea atrage doar o nulitate relativă. S-a invocat art. 9 din Decretul nr. 167/1958 arătându-se că, art. 9 prevede termenul special de prescripție a dreptului subiectiv în privința anulării pentru vicii de consimțământ a oricărui act civil, acela de maxim 3 ani de la data la care a cunoscut cauza anulării, însă, cel mai târziu, la împlinirea a 18 luni de la încheierea actului.
S-a subliniat că, de la data renunțării și eliberării certificatului de moștenitor au trecut 15 ani și că, prin urmare, dreptul reclamantei la această acțiune este prescris.
În ședința publică din 18.04.2007, instanța a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâți.
Judecătoria Tg. J, prin sentința civilă nr. 54 din 09.01.2008, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții și și s-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere declarația de renunțare, aflată în copie la dosarul cauzei, din care rezultă că aceasta a fost dată de către reclamantă la data de 26 aprilie 1991, împlinindu-se termenul de 18 luni de la data încheierii actului, întrucât prezenta acțiune este înregistrată pe rolul Judecătoriei la data de 15.02.2007 și, prin urmare, dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.
Împotriva sentinței a declarat apel apelanta reclamantă (fostă ), invocând aplicarea greșită de către instanța de fond a dispoz. art. 9 din Decretul 167/1958, privind prescripția extinctivă, deoarece nu s-a ținut cont că a aflat de existența certificatului de moștenitor nr. 146/1992, neavând cunoștința despre declarația de renunțare, după decesul fratelui său V, respectiv după data de 28.11.2006, cu ocazia deplasării la casa părintească unde a locuit o perioadă scurtă în casă, deoarece la decesul fratelui său a fost necesară prezenta acesteia, motivat de faptul că fosta soție și copii nu i-au fost aproape.
S-a invocat că a intervenit suspendarea cursului prescripției extinctive, întrucât a fost o persoană cu discernământul afectat, aspect neavut în vedere de către instanța de fond.
A mai susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 146/1992, pronunțându-se doar cu privire la anularea declarației de renunțare.
Tribunalul Gorj, prin decizia civilă nr. 83 din 7.03.2008, a respins apelul ca nefondat declarat de apelanta reclamantă (), împotriva sentinței civile nr.54 din 9.01.2008, pronunțată de Judecătoria Tg. J, în dosarul civil nr-.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt ca fiind aceea rezultată din probele administrate și a aplicat corect legea, respectiv Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Mențiunile din concluziile raportului de expertiză medicală psihiatrică, conform cărora referitor la discernământ la data de 26.04.1991, având în vedere afecțiunea psihică diagnosticată și intervalul scurt de la decesul mamei până la semnarea documentului de renunțare la succesiune, acesta putea fi ușor influențat de ideația depresivă nu sunt de natură a duce la suspendarea cursului prescripției în sensul dispoz. art. 13 din Decretul nr.167/1958, textul de lege enumerând cazurile pentru care intervine suspendarea cursului prescripției extinctive.
Cu privire la criticile referitoare la nepronunțarea instanței asupra tuturor capetelor de cerere, s-a constatat că nici acestea nu sunt fondate, instanța pronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere din acțiune devreme ce a hotărât că este prescris dreptul la acțiune al reclamantei.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta (), considerând-o nelegală deoarece s-a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispoz. art. 9 din Decretul 167/1958, în ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune, nereținându-se intervenirea suspendării prescripției din cauza deteriorării discernământului; prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind anularea certificatului de moștenitor, cu toate că a fost investită cu judecata acestuia.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, hotărârile pronunțate fiind temeinice și legale.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
Reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea nulității declarației de renunțare la succesiune, înregistrată sub nr. 2741/1991 la Notariatul de Stat G și a certificatului de moștenitor nr. 146/12.02.1992, emis de același notariat de pe urma defunctei.
S-a susținut că la momentul declarării renunțării la succesiunea lui, reclamanta avea consimțământul viciat deoarece nu avea discernământ. Ca o consecință a constatării nulității declarației de renunțare s-a cerut și anularea certificatului de moștenitor și constatarea calității de moștenitoare a reclamantei la succesiunea dezbătută.
În ceea ce privește lipsa discernământului, întemeiat pe actele de sănătate prezentate de reclamantă, s-a dispus administrarea probei cu expertiză psihiatrică, în dosar fiind întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică de către Serviciul de Medicină Legală
Potrivit acestui raport de expertiză, la data declarației de renunțare la succesiune din 26.04.1991, discernământul reclamantei putea fi ușor influențat de ideația depresivă. Această constatare din raportului de expertiză psihiatrică nu duce la concluzia inexistenței discernământului la momentul declarării renunțării la succesiune, așa cum corect au reținut instanțele.
Pe de altă parte, chiar reclamanta în formularea acțiunii invocă lipsa discernământului ca viciu de consimțământ, ceea ce atrage nulitatea relativă a actului încheiat, ca urmare a alterării voinței juridice a părții la încheierea acestuia.
Or, vicierea consimțământului nu are ca efect nulitatea absolută a actului, ci anularea acestuia, nulitatea fiind relativă și nu absolută, așa cum au reținut și cele două instanțe.
Prezența sau absența discernământului este o stare de fapt, iar persoana fizică cu capacitate deplină de exercițiu este prezumată că are discernământ. Numai persoana fizică lipsită de capacitate de exercițiu (minorul sub 14 ani și cel pus sub interdicție judecătorească) este prezumat a nu avea discernământ fie datorită vârstei fragede, fie datorită stării de sănătate mintală.
Reclamanta nu poate invoca lipsa discernământului datorită stării de boală având în vedere concluziile raportului de expertiză psihiatrică. Lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil relevă nu inexistența consimțământului, ci un simplu viciu al acestuia deoarece în această situație consimțământul există, de aceea nu este atrasă decât nulitatea relativă a actului, sancțiunea intervenind pentru protejarea interesului persoanei și nu al unuia general. Numai lipsa cu desăvârșire a consimțământului este sancționată cu nulitatea absolută, ceea ce nu se poate susține în cauza de față.
Față de caracterul nulității invocată chiar de către parte, se constată că în mod corect instanțele au făcut aplicarea dispoz. art. 9 din Decretul 167/1958, care se referă tocmai la prescripția dreptului la acțiune în caz de invocare a unor vicii de consimțământ, cauza anulării trebuind să fie constatată potrivit textului de lege, cel mai târziu până la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, de la acest moment începând să curgă termenul general de prescripție de 3 ani, prev. de art. 3 din Decretul 167/1958.
Deși reclamanta a invocat existența unei cauze de suspendare a prescripției extinctive, raportată la lipsa de discernământ datorită stării de boală la momentul declarației de renunțare la succesiune, în cauză s-a constatat corect că nu a intervenit nici un motiv de suspendare, conform art. 13 și 14 din Decretul 167/1958, reclamanta nefiind nici lipsită de capacitate de exercițiu nici cu capacitate de exercițiu restrânsă.
Capătul de acțiune în anularea certificatului de moștenitor este subsidiar capătului de acțiune în anularea declarației de renunțare la succesiune, astfel încât instanța, respingând acțiunea ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune, s-a pronunțat asupra ambelor capete de cerere sub acest aspect, dreptul la acțiune al reclamantei fiind prescris și în ceea ce privește anularea certificatului de moștenitor.
În consecință, urmează ca aplicând art. 312 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta (), domiciliată în B, sector 4,-,. 11C,. 2,. 2,. 44, împotriva deciziei civile nr. 83 din 7 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliați în Tg. J, str. -,. 8,. 2,. 29, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./02.10.2008
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț
