Anulare act. Decizia 752/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 752
Ședința publică de la 24 2008
PREȘEDINTE: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 2: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în C,-,. 28,. C,. 1,. 7, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 194 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 580 din 8 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, jud. O, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat G și intimatul pârât, reprezentat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat G, pentru recurentul reclamant, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. A precizat că recurentul reclamant a făcut dovada că nu a avut cunoștință de deschiderea succesiunii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 700 Cod civil, potrivit cărora în cazul în care moștenitorul fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, la cererea sa, instanța poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit impiedicarea; fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice. A precizat că instanțele în mod corect au reținut că recurentul reclamant nu a făcut dovada vreunui motiv de nulitate cu ocazia întocmirii certificatului de moștenitor și, deși știa de decesul autorului său din anul 1969 și până în prezent, acesta nu a făcut niciun fel de act din care să rezulte că a acceptat expres sau tacit succesiunea autorului său; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea formulată la Judecătoria Caracal, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, pentru a se constata nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 1194/1969, eliberat la data de 26.02.1970, de notariatul de Stat A mai solicitat să fie repus în termenul de opțiune succesorală, conform art. 700, 727 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.580/ 08.02.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul civil -, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte acceptarea tacită sau expresă la succesiunea autorului său și nici o fraudă la lege care să impună anularea actului, situație raportată și la sentința civilă 4450/26.11.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul -.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, criticând soluția pentru faptul că i s-au încălcat drepturile de opțiune succesorală, înscriindu-se în dispozițiile. art. 700 cod. civ. în sensul că, codul nu prevede renunțarea tacită la succesiune, situație în care există posibilitatea neconceptării la dezbaterea moștenirii care a avut loc fără știința sa și instanța și-a încălcat rolul activ în ceea ce privește administrarea probatoriilor, nesolicitând dosarul notarial și făcând acte de administrare moștenirii în fostul domiciliu al părinților și neavând inițiativa dezbaterii succesiunii tatălui său datorită respectului pe care l-a avut față de a doua soție a acestuia, care l-a crescut de la vârsta de 4 ani.
Tribunalul O l t, prin decizia nr. 194/17 iunie 2008, respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr.580 din data de 08.02.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul civil -.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor este o acțiune personală care se supune termenului general de prescripție prev. de art. 3 din. 167/1958, termen care începe să curgă de la data eliberării certificatului, respectiv 26.02.1970.
Acest termen este un drept la acțiune în sens material care, neexercitat în termen, face imposibilă analiza motivelor de nelegalitate ale actului atacat, înscrierea din actul notarial fiind considerat renunțător deoarece în termenul de prescripție de 6 luni de la data deschiderii succesiunii nu a formulat acte de acceptare - formularea notarului fiind deficitară sub acest aspect al acceptării succesiunii, dar cu raportare la conduita apelantului în perioada 1970-2007 putând fi interpretată ca prescrisă cu atât mai mult cu cât susținerile sale referitoare la administrarea gospodăriei nu au fost dovedite în nici un mod.
În actul atacat, este trecut ca renunțător la succesiune, situație pe care o confirmă chiar acesta, prin apel, în care arată că " nu a avut inițiativa solicitării începerii dezbaterii succesiunii tatălui său" prin respectul datorat celei de a doua soții a acestuia.
Or, în ceea ce privește succesiunea acestei a doua soții -, din preambulul sentinței civile nr. 4450/2007, instanța a reținut că reclamantul nu a putut face probe cu privire la dezbaterea succesiunii soțului acesteia, astfel că susținerile sale făcute în apel apar ca nefondate.
În termen legal, împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie deoarece în mod nelegal nu s-a făcut aplicarea dispoz. art. 700 Cod civil, privind dreptul de a accepta succesiunea în termen de 6 luni și posibilitatea prelungiri acestui termen; art. 790 alin.1 și 797 cod civil privind împărțeala și nulitatea acesteia; art. 13 din Decretul 50/1953 privind procedura notarială, precum și art. 25 alin.2 din același decret privind posibilitatea acordată de lege celor prejudiciați de a cere în justiție anularea certificatului de moștenitor; art. 19 din Decretul 167/1958, privind posibilitatea de repunere în termenul de a acționa atunci când există motive temeinice, având în vedere că reclamantul a luat cunoștință de certificatul de moștenitor a cărui nulitate se invocă abia la data de 14.09.2007.
Au fost invocate ca motive de nelegalitate și fraudarea drepturilor reclamantului prin constatarea din certificatul de moștenitor că este renunțător la succesiune, fără să se fi luat acordul de voință la renunțare; în mod nelegal a fost respinsă proba cu martori, cu toate că se tindea la dovedirea unei stări de fapt privind acceptarea succesiunii.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
Reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 1194/1969/26.02.1970, privind succesiunea lui, decedat la 23.06.1969, invocând fraudarea intereselor sale prin consemnarea greșită în certificat a faptului că a renunțat la succesiune, consemnare eronată deoarece nu a existat o declarație în acest sens, nu a cunoscut că s-a dezbătut succesiunea de pe urma tatălui decât la momentul decesului soției acestuia,. S-a cerut repunerea în dreptul de opțiune succesorală pentru moștenirea tatălui său,.
Instanțele au constatat că motivele invocate de reclamant nu constituie cauze de nulitate absolută a certificatului de moștenitor, ci de nulitate relativă a acestuia.
Pentru ca frauda să fie motiv de nulitate absolută, aceasta trebuie să se refere la încălcarea intenționată de către părți a dispozițiilor imperative ale legislației în vigoare, cu ocazia încheierii sau executării unui act juridic.
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus, frauda are în vedere acordul tuturor părților participante la actul juridic respectiv pentru încălcarea conștientă a dispozițiilor legii.
În speță, reclamantul invocă faptul că nu a cunoscut că a avut loc dezbaterea succesorală de pe urma tatălui său și că în certificatul de moștenitor apare ca renunțător în mod tacit, conform art. 700 Cod civil.
Art. 700 Cod civil se referă la dreptul de a accepta succesiunea în termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, acest termen putând fi prelungit de instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea acestuia de a se folosi de dreptul său.
În mod corect instanțele au considerat că, față de consemnarea din certificatul de moștenitor, chiar dacă reclamantul este trecut la rubrica renunțător la succesiune, acesta este neacceptant al succesiunii, conform art. 700 Cod civil. De fapt, notarul nici nu l-a considerat renunțător, deoarece a consemnat expres că este străin de succesiune în mod tacit, conform art. 700 Cod civil, deci este de fapt un neacceptant al succesiunii.
Procedura succesorală notarială cuprinde, potrivit Decretului 40/1953, un ansamblu de reguli cu caracter complex, pe baza cărora se stabilește compunerea masei succesorale, numărul și calitatea moștenitorilor, întinderea drepturilor acestora, finalizându-se în fața notarului prin eliberarea certificatului de moștenitor. După deschiderea procedurii succesorale notariale, notarul de stat, constatând că de pe urma defunctului au rămas bunuri și moștenitori, va cita pe toți ce se pretind moștenitori și legatari, iar la termenul fixat va stabili numărul și calitatea moștenitorilor, compunerea masei succesorale, precum și întinderea drepturilor acestora, potrivit legii sau testamentului.
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor, reclamantul a fost indicat ca fiind moștenitor legal, certificatul de moștenitor finalizând procedura notarială, așa cum a fost descrisă mai sus.
Textele de lege invocate în susținerea apărării de către recurent privind nulitatea certificatului de moștenitor, respectiv art. 790 și 797 Cod civil, se referă la împărțelile făcute între moștenitori sau făcute de tată, de mamă sau de alți ascendenți între descendenții lor și au în vedere partajul bunurilor succesorale care trebuie să fie făcute între toți moștenitorii acceptanți sau, în cazul partajului de ascendent, între toții copii în viață la deschiderea moștenirii și descendenții fiilor predecedați.
Aceste texte de lege nu au incidență în cauza de față, care are ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor și nu a împărțelii succesorale.
Atât timp cât reclamantul este indicat ca moștenitor neacceptant în certificatul de moștenitor, acesta nu poate invoca faptul că în mod intenționat s-a omis menționarea sa ca moștenitor. Dezbaterea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legii, respectiv Decretul 40/1953, finalizându-se prin eliberarea certificatului de moștenitor la încheierea acestei proceduri, acest certificat constituind un înscris oficial prin care se constată calitatea de moștenitor a unei persoane ca și drepturile sale succesorale și un mijloc legal de dovadă a acestei calități și a drepturilor succesorale.
Reclamantul a invocat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor pentru a evita ridicarea excepției de prescriere a dreptului la acțiune, însă instanțele, analizând motivele de nulitate invocată, au considerat că acestea constituie motive de nulitate relativă, situație în care acțiunea este prescriptibilă.
Nulitatea absolută intervine când s-a încălcat o dispoziție legală imperativă, edictată în vederea ocrotirii în mod precumpănitor a unor interese generale, obștești, în schimb nulitatea relativă acționează când s-a încălcat o dispoziție legală, edictată în scopul de a ocroti în mod precumpănitor un interes personal.
În speță, reclamantul invocă tocmai încălcarea unei dispoziții legale prin mențiunea eronată a renunțării la succesiune, deci a unui interes personal deoarece se consideră în fapt un acceptant al succesiunii.
Cu toate că se consideră un acceptant al succesiunii, a solicitat repunerea în dreptul de opțiune succesorală, potrivit art. 700 Cod civil, or, repunerea în termen, la care se referă la art. 700 alin.2 Cod civil, are în vedere împiedicarea moștenitorului de a se folosi de dreptul său din motive de forță majoră, numai în această situație instanța putând prelungi, la cererea moștenitorului, termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea. Reclamantul nu a indicat nici un motiv de forță majoră care să-l fi împiedicat să accepte în termen succesiunea și nici nu a precizat când ar fi încetat această împiedicare.
Pentru a se soluționa însă această cerere trebuia ca instanța să fi fost investită legal în termenul prescris de lege privind dreptul la acțiune. Numai în situația în care investirea instanței s-a făcut în termenul prevăzut de lege, aceasta va putea să se pronunțe și asupra cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală.
Reclamantul a formulat cerere de repunere în termenul de acționare în justiție, dar fără respectarea dispoz. art. 19 din Decretul 167/1958.
Cererea de repunere în termen, întemeiată pe dispoz. art. 19 din decretul 167/1958, se referă la posibilitatea pe care instanța o are, atunci când constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul legal de prescripție a fost depășit, de a efectua o repunere în termenul de acțiune.
Legea nu enumeră cazurile în care poate fi acordată repunerea în termen, lăsând organelor de jurisdicție libertatea de apreciere a împrejurărilor invocate de reclamant, limitele acestei libertăți rezultând din formula utilizată de legiuitor "cauze temeinic justificate", care subliniază de altfel caracterul excepțional al acestei instituții.
Împrejurările succeptibile de a justifica repunerea în termen sunt numai împiedicări relative, având caracter de obstacol numai pentru reclamant și pentru cei care s-ar afla în aceleași condiții cu acesta, dar nu și pentru orice reclamant diligent.
Repunerea în termen nu poate fi acordată atunci când titularul dreptului la acțiune era în măsură să înlăture cauza care a împiedicat introducerea în termen a acțiunii, dar nu a făcut-o din culpa sa.
Reclamantul a indicat ca motiv de repunere în termenul de prescripție faptul că nu a cunoscut existența certificatului de moștenitor decât după decesul soției supraviețuitoare a tatălui său, respectiv la data de 14.09.2007. Nu a justificat însă din ce motive nu a luat cunoștință de existența certificatului de moștenitor, atât timp cât potrivit certificatului de moștenitor care reprezintă un act oficial, a fost conceptat ca moștenitor al tatălui, dar neacceptant.
Pe de altă parte, potrivit aceluiași text de lege invocat pentru repunerea în termenul de acțiune, cererea poate fi făcută în cel mult 1 lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție.
Raportat la această ultimă dispoziție și față de data pe care a indicat-o reclamantul ca fiind cea la care a luat cunoștință de existența certificatului de moștenitor - 14.09.2007, se constată că acțiunea introdusă la 27.12.2007 depășește termenul de 1 lună de zile prevăzut de lege.
Cum cererea a fost formulată peste termenul de 1 lună de zile, prevăzut expres de lege, instanțele nu mai pot acorda repunerea în termen, așa cum au și procedat.
În ceea ce privește caracterul acțiunii formulată de reclamant, se constată că acesta consideră că a investit instanța cu o acțiune în anularea certificatului de moștenitor, în condițiile art. 25 alin.2 din Decretul 40/1953, situație care demonstrează că nulitatea invocată este o nulitate relativă și nu absolută.
Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor poate fi introdusă de orice persoană care a fost prejudiciată prin eliberarea acestuia, deci chiar și de moștenitorul care nu și-a manifestat voința de a accepta succesiunea. C care formulează această acțiune trebuie să respecte însă termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, prev. de art. 3 din Decretul 167/1958.
Prescripția dreptului la acțiune constituie un mijloc de stingere a dreptului la acțiune în sens material prin exercitarea acelui drept în intervalul stabilit de lege, deci titularul dreptului subiectiv care a fost inactiv un anumit timp își pierde ocrotirea dreptului respectiv pe calea acțiunii în justiție și odată cu aceasta posibilitatea de a obține executarea silită.
Atât timp cât instanțele au reținut că acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este prescrisă extinctiv, în mod legal instanțele nu au mai considerat temeinică cererea de administrare a probatoriului pentru a se demonstra acceptarea tacită a succesiunii. Pentru a se impune administrarea dovezilor privind acceptarea tacită a succesiunii, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor trebuia să fie solicitată în termenul general de prescripție de 3 ani, ceea ce reclamantul nu a efectuat.
Prin aplicarea prescripției dreptului la acțiune se evită dificultățile de ordin probator care s-ar putea ivi odată cu trecerea unui timp mai îndelungat și constituie o sancțiune a legii pentru titularul dreptului care din neglijență nu l-a exercitat în timpul acordat de lege.
Proba cu martori solicitată de către reclamant pentru a demonstra acceptarea tacită a succesiunii nu era nici utilă, nici pertinentă cauzei atât timp cât această chestiune reprezenta o problemă de fond a cauzei la care nu se putea trecere având în vedere excepția de tardivitate ridicată, excepție cu caracter dirimant și de fond privind chiar obiectul cererii.
În considerarea celor expuse, urmează ca aplicând art. 312 alin.1 Cod pr. civ. să se respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în C,-,. 28,. C,. 1,. 7, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 194 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 580 din 8 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
- -
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./13.10.2008
Președinte:Mariana MudavaJudecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
