Anulare act. Decizia 778/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 778
Ședința publică din data de 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de reclamantul -, domiciliat în B, str.-.-, nr.66, sector 1 și de pârâta, domiciliată în P,-,. 163,.C,.16, județul P împotriva deciziei civile nr.193 pronunțată la data de 6 martie 2009 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți, domiciliat în comuna, nr.226, jud.P și, domiciliată în comuna,-, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, s-a amânat pronunțarea pentru azi data de mai sus, dându-se următoarea decizie:
CURTEA:
Examinând recursurile civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 11.04.2008, sub nr-, reclamantul - a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții, și, să se constate nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr.136/09.04.1997 de.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 09.04.1997, tatăl pârâților s-a deplasat împreună cu notarul public la domiciliul fratelui său, care era în vârstă și netransportabil datorită unor probleme medicale grave și profitând de starea acestuia de sănătate, care era atât de gravă încât acesta nu își mai putea manifesta în mod conștient voința, l-a pus să semneze testamentul, prin care îi lăsa acestuia toate bunurile mobile și imobile.
A mai arătat reclamantul că o dovadă în plus că testatorul nu și-a dat un consimțământ valabil îl constituie și faptul că semnătura de pe testament nu corespunde cu alte semnături ale sale.
În temeiul art.115 - 118 cod pr. civ. pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că testatorul deși era netransportabil, era în deplinătatea facultăților mintale și a consimțit la autentificarea actului după ce l-a citat și l-a semnat.
Pârâta a arătat că testatorul și-a exprimat un consimțământ valabil, neviciat, intenția sa fiind aceea de a lăsa toate bunurile sale lui, cu obligația acestuia din urmă de a se ocupa de înmormântare și de datinile creștinești.
A mai precizat pârâta că cei doi frați erau foarte apropiați, iar această împrejurare l-a determinat pe să îi lase lui toate averea sa, nepunându-se problema unui dol prin captației sau sugestie care să vicieze consimțământul defunctului.
Pe cale de întâmpinare, pârâta a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, pârâta a arătat că așa cum se precizează în literatura de specialitate, lipsa discernământului poate fi invocată numai de persoana care a încheiat actul într-un asemenea moment.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a arătat că reclamantul a formulat o acțiune cu conținut ambiguu și contradictoriu, aspectele invocate neatrăgând nulitatea absolută a actului ci cea relativă, care poate fi invocată doar în termenul de 3 ani de la data decesului testatorului, iar cum acesta a decedat la data de 22.01.1999, acțiunea este prescrisă, cu atât mai mult cu cât reclamantul a cunoscut existența acestuia și nu a înțeles să îl conteste până în prezent, consfințind tacit ca actulmorits causasă fie pus în executare.
Părțile au depus la dosar acte.
La termenul de judecată din data de 10.09.2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta pe cale de întâmpinare.
Prin sentinta civila nr. 7572/10.09.2008 Judecatoria P admis exceptia lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta pe cale de întâmpinare si a respins acțiunea formulată de reclamantul, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă, fiind oligat reclamantul la 1.428 lei, cheltuieli de judecată către pârâta, reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, pentru a avea calitate procesuală activă, trebuie să se facă dovada existenței unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.
Nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate a actului juridic civil, indiferent că sunt condiții de fond și de formă.
Aceasta este pe deplin aplicabilă și testamentului, act juridic civil mortis causa.
Lipsa discernământului invocată drept cauză de nulitate în litigiul de față, semnifică lipsa unei condiții de validitate a consimțământului, iar aceasta poate fi invocată numai de persoana care a încheiat actul într-un asemenea moment.
Spre deosebire de nulitatea absolută, care poate fi invocată de orice persoana interesată, acțiunea în anularea unui testament poate fi exercitată doar de cei care au luat parte la încheierea actului, pe aceasta cale urmărindu-se protecția unui interes particular.
Or, față de cele expuse în precedent numai testatorul putea invoca o astfel de cauză de nulitate pentru a împiedica producerea de efecte juridice la moartea sa.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul -, arătând că instanța de fond a calificat acțiunea sa ca fiind o acțiune în anulare în condițiile în care a stabilit clar cadrul procesual prin cererea introductivă, solicitând instanței să constate nulitatea absolută a testamentului, fără a pretinde realizarea unei noi calificări a cererii prin raportare, eventual, la motivele invocate în susținerea acțiunii.
Apelantul reclamant a precizat că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes chiar și din oficiu, fiind imprescriptibilă și imposibil de acoperit prin confirmare, instanța având obligația să se pronunțe asupra cererii cu care a fost investită conform principiului disponibilității fără a face aprecieri personale asupra cadrului procesual stabilit.
Judecătorul fondului putea eventual să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată pentru inexistența dovezilor privind lipsa consimțământului testatorului în sensul că din probele administrate ar rezulta o lipsă a discernământului care nu constituie motiv de nulitate absolută.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- iar intimata pârâtă, legal citată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii de atac exercitate ca fiind nefondată, în condițiile în care calificarea acțiunii s-a efectuat de către instanță conform art. 84 Cod.proc.civ. și rolului activ, față de refuzul reclamantului de a-și preciza înscris cererea.
Astfel, instanța a apreciat că față de susținerile din cererea de chemare în judecată reclamantul a urmarit anularea testamentului pentru lipsa discernământului testatorului, ceea ce atrage nulitatea relativă a actului ce poate fi invocată numai de persoana care a încheiat actul în termenul general de prescripție.
Apelantul nu se poate prevala de propria culpă pentru a invoca nelegalitatea hotărârii față de faptul că instanța a realizat o încadrare corectă a cererii de chemare în judecată.
Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr. 193 din 6.03.2009 a admis apelul declarat de apelantul reclamant -, a desființat sentința civilă nr. 7572 din 10.09.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești pentru soluționarea pe fond a cauzei.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că în ceea ce priveste primul motiv de apel, legat de calificarea dată de instanța de fond acțiunii reclamantului, tribunalul constată că s-a dat eficiență prevederilor art 84 proc.civ. ce statuează că o cerere de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută, chiar dacă poarta o denumire greșită, precum și principiului rolului activ.
Astfel, orientându-se după motivele invocate de reclamant, după natura dreptului său, respectiv după scopul urmarit prin acțiune, iar nu după sensul literal și juridic al termenilor folosiți, în mod corect judecătorul fondului a constatat că acțiunea promovată de reclamant are ca obiect anularea testamentului autentificat sub nr 136 din 9.04.1997 la BNP pentru lipsa discernământului testatorului.
Este adevărat că lipsa discernământului reprezintă o cauză de nulitate relativă a oricărui act juridic care, în principiu, poate fi invocată numai de persoana care a încheiat actul într-un astfel de moment în interiorul termenului general de prescripție.
Cu toate acestea în cazul testamentelor, ce constituie acte juridice mortis causa, sunt necesare anumite precizări, rezultate din analiza literaturii juridice și a jurisprudenței în materie.
Ca orice act juridic, testamentul trebuie sa intruneasca si el conditiile de validitate prevazute la art.948 civ. adica cele referitoare la consimtamant, capacitate, obiect si cauza.
In cazul testamentului, care este un act juridic unilateral exprimand vointa testatorului, consimtamantul este o notiune prin care se intelege manifestarea de vointa juridica a unei persoane in vederea formarii unui act juridic.
nu produce efecte decat daca provine de la o persoană cu discernământ; a fost exprimat cu intenția de a produce efecte juridice; a fost exteriorizat; nu este alterat de vreun viciu de consimțământ. Discernamantul este acea conditie de valabilitate a consimtamantului potrivit caruia subiectul de drept trebuie sa aiba puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa. nu se confunda cu capacitatea de a incheia actul juridic. Astfel, capacitatea de a incheia actul juridic este o stare de drept in timp ce prezenta ori lipsa discernamantului este o stare de fapt.
Lipsa discernamantului testatorului care are capacitate deplina de exercitiu la momentul intocmirii actului de dispozitie, nefiind pus sub interdictie, presupune ca dispunatorul sa fie intr-o situatie de "tulburare mentala care sa fie suficient de pentru a-l priva pe cel atins de facultatile sale de discernamant.
Ceea ce caracterizeaza lipsa discernământului este nu numai faptul ca altereaza consimtamantul, cum se intampla in cazul viciilor de consimtamant, ci faptul ca, lipsindu-l de lumina ratiunii, practic, îl face sa lipseasca.
Poate fi vorba nu numai de o alterare durabila a facultatilor mintale, ci si de una temporara si pasagera, iar cauza acestora este indiferenta, putandu-se datora unei stari congenitale, maladii, consumului de alcool sau de droguri, furiei, geloziei etc.
Trebuie subliniat faptul ca simpla dovedire a uneia sau alteia din situatiile de mai sus nu atrage automat concluzia lipsei discernământului, fiind necesara dovada concreta a faptului ca datorita lor testatorul a fost lipsit de luciditate.
Desi se recunoaste ca lipsa discenământului echivaleaza cu lipsa consimtamantului, ceea ce intr-o logica foarte riguroasa ar trebui sa atraga nulitatea absoluta a testamentului, solutia care s-a impus in final este aceea a nulitatii relative, specifica nulităților de protecție.
În schimb, față de regimul obișnuit al acestui tip de nulitate, dreptul la actiunea in anulare apartine oricarei persoane interesate ocrotite prin edictarea acestei norme legale si se naste la momentul deschiderii succesiunii.
Anularea unui legat pentru lipsa discernamantului testatorului poate fi ceruta, asadar, nu numai de succesorii universali sau cu titlu universal ai defunctului (legali sau testamentari), ci chiar si de un legatar particular.
De altfel, punctul de vedere al intimatei-pârâte, potrivit căruia numai testatorul poate invoca lipsa discernământului în termenul general de prescripție, nu poate fi luat în considerare pentru că, fiind un act mortis causa, testamentul produce efecte numai după decesul autorului său, adică de la data deschiderii succesiunii, până la acest moment putând fi revocat oricând, expres sau tacit, de către dispunător.
Prin urmare, cum apelantul-reclamant este persoană interesată în anularea testamentului lăsat de, acesta își justifică pe deplin calitatea procesuală activă în promovarea prezentului demers judiciar, astfel încât, în baza art.297 rap.la art.137 alin.1 cod procedură civilă, cu aplicarea art.948 cod civil, tribunalul a admis apelul declarat de, desființat și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță pentru soluțioanarea în fond a pricinii, punând în discuția părților și excepția prescriției dreptului material la acțiune, invocată tot de pârâta.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul - și pârâta.
Cu privire la recursul declarat de reclamant se constată că nu este motivate, motiv pentru care în temeiul disp.art. 306 (1) Cod pr.civilă recursul este nul.
Potrivit disp. art. 301 coroborat cu art. 303 alin.(1) și (2) Cod pr.civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Recurentul reclamant nu a respectat aceste prevederi legale, urmând a fi admisă excepția nulității recursului invocată din oficiu de instanță și constatat nul recursul.
Recurenta pârâtă prin recursul declarat invocă disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, susținând că instanța de apel face confuzie între capacitate și consimțământ.
In dezvoltarea acestei susțineri recurenta arată că față de specificul testamentului, care este un act unilateralmortis causa, lipsa discernământului este considerată o cauză de incapacitate naturală de a face dispoziții testamentare deoarece se consideră că testatorul nu a avut puterea de a aprecia efectele juridice ale manifestării sale de voință.
După cum a apreciat instanța supremă,pentru validitatea testamentului este necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care întocmește în sensul de a nu exista incapacități legale și nici cele naturale, adică lipsa unei voințe conștiente, indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente,
Astfel în materia dreptului succesoral, lipsa discernământului, este privită ca o ipoteză de incapacitate a testatorului iar nu ca o cerință a voinței juridice, a consimțământului valabil.
O a doua susținere a recurentei este aceea că instanța de apel a apreciat în mod eronat că nulitatea relativă a testamentului pentru lipsa discernământului poate fi invocată de orice persoană interesată.
După cum se precizează atât în practică cât și în doctrină lipsa discernământului poate fi invocată numai de persoana care a încheiat actul într-un asemenea moment, în termenul general de prescripție, ceea ce înseamnă că doar testatorul putea să ceară desființarea testamentului iar nu orice persoană interesată.
Recurenta mai susține că, instanța de apel nu a verificat dacă reclamantul are vreun interes personal în promovarea prezentei acțiuni, dacă are vocație succesorală după defunctul.
Aceasta s-a mărginit a constata, fără a aduce vreun argument în acest sens, că reclamantul este interesat în anularea testamentului, ceea ce i-ar justifica pe deplin, calitatea procesuală activă.
In acest sens în mod greșit instanța de apel a apreciat că acțiunea în constatarea nulității testamentului, pe motiv că defunctul nu a avut discernământ din cauza stării de sănătate și a vârstei, este formulată de o persoană care are calitate procesuală activă.
Curtea, analizând recursul declarat de pârâtă constată că este nefondat și urmează a fi respins întrucât, soluția instanței de apel d e desființare a sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond spre rejudecare este legală, dar pentru alte considerente decât cele reținute de instanța de apel.
Sub acest aspect, sunt întemeiate unele susțineri ale recurentei pentru care însă nu poate fi admis recursul, fiind necesară administrarea de probe, de către reclamant, la instanța de fond, pentru dovedirea calității sale procesuale active.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect faptul că lipsa discernământului testatorului este sancționată cu nulitatea relativă și din acest punct de vedere, este întemeiată susținerea recurentei că lipsa discernământului atrage incapacitatea celui în cauză de a face dispoziții testamentare și nu este privită ca o cerință a consimțământului valabil.
Problema de drept rezolvată diferit de cele două instanțe este calitatea persoanei care poate invoca lipsa discernământului testatorului într-o acțiune în anularea testamentului.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu motivarea că fiind un act juridic civil mortis causa numai testatorul putea invoca o astfel de cauză de nulitate, pentru a împiedica producerea de efecte juridice la moartea sa.
Instanța de apel însă, reținând că dreptul la acțiunea în anulare aparține oricărei persoane interesate a constata că reclamantul este persoană interesată în anularea testamentului, justificându-și pe deplin calitatea procesuală activă.
Calitatea de persoană interesată reținută de instanța de apel, trebuie însă nuanțată, având în vedere caracterul juridic al testamentului ca fiind un act juridic de ultimă voință ce își produce efectele numai de la data deschiderii succesiunii.
Testamentul, potrivit art. 802 cod civil coroborat cu art. 800 Cod civil, este un act juridic unilateral, personal și solemn, esențialmente revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care acesta dispune, în tot sau în parte, de avutul său, pentru timpul cât nu va mai fi.
Caracterul juridic de act esențialmente revocabil presupune că pe timpul vieții, testatorul poate reveni asupra manifestării sale de ultimă voință, fie modificând dispozițiile unui testament anterior, fie înlăturându-le fără a le înlocui prin altele.
testamentului este esențială, în înțelesul că testatorul nu poate renunța valabil la acest drept de revocare.
Susținerea recurentei că numai testatorul este în drept să invoce lipsa discernământului, în termenul general de prescripție este greșită întrucât termenul de prescripție a acțiunii în anulare a testamentului, nu poate să înceapă a curge înainte de moartea dispunătorului, data,încheierii actului, la care se referă art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, fiind data deschiderii succesiunii.
Curtea, având în vedere că incapacitățile de a dispune prin testament au ca scop protecția voinței incapabilului și a intereselor familiei sale, nefiind dictate de interese de ordine publică, sancțiunea este nulitatea relativă a testamentului potrivit dreptului comun ce poate fi solicitată numai de persoana care își dovedește vocația succesorală la succesiunea testatorului și care are calitatea de persoană interesată în anularea acestui act.
Sub acest aspect, este întemeiată susținerea recurentei că instanța de apel nu a verificat dacă reclamantul are vreun interes personal în promovarea prezentei acțiuni, dacă are vocație succesorală după defunctul.
Soluția instanței de apel, de desființare cu trimitere la instanța de fond se justifică în raport de prevederile art. 297 Cod pr.civilă, dar nu pentru a fi soluționată pe fond cauza ci pentru a se dispune ca reclamantul să-și dovedească interesul, respectiv calitatea de moștenitor al defunctului testator, precum și să se pună apoi în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
Urmează ca în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr.civilă, să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul -, domiciliat în B, str.-.-, nr.66, sector 1, împotriva deciziei civile nr.193 pronunțată la data de 6 martie 2009 de Tribunalul Prahova.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, domiciliată în P,-,. 163,.C,.16, județul P împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu intimații-pârâți, domiciliat în comuna, nr.226, jud.P și, domiciliată în comuna,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
- - C - - -
GREFIER,
- -
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Tehnored.Gh.N/CO
6 ex./26.10.2009
f- Judec.
a- Trib.
-
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
