Anulare act. Decizia 849/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.849/

Ședința publică din 08 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul,domiciliat în F,str.-,nr.9,Bl.9,.3,jud.V împotriva sentinței civile nr.589/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI V, cauza având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul contestator și intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul contestator a depus la dosar concluzii scrise,solicitând totodată și judecarea recursului în lipsă;după care:

Curtea,având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, iar recurentul contestator a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.589/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea -Secția civilă în dosarul cu nr-,a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere - Ordinul nr.314/3.09.2007 emisă de intimata Instituția Prefectului Județului

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească,prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr.2796/91/3.10.2007 la Tribunalul Vrancea reclamantul a chemat în judecată Instituția Prefectului pentru ca prin hotărârea judecătorească să se dispună anularea Ordinului nr.313/3.09.2007, reintegrarea în funcție cu plata drepturilor salariale și considerarea vechimii neîntrerupte în muncă și obligarea la daune morale de 20.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la 1.04.2004 a fost numit șef al Biroului Județean Pentru Romi, activitatea sa în cadrul prefecturii fiind începută din anul 2001, iar la 3.09.2007 a fost eliberat din funcția de consilier al prefectului.

Ordinul Prefectului nr.313/2007 este nelegal și netemeinic, încălcându-se dispoziții imperative din Codul muncii, reglementarea cadru a contractului său de muncă

Legal citată, Instituția Prefectului reprezentată prin prefect a formulat întâmpinare și solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.307/ aprilie 2008 Tribunalul Vranceaa respins acțiunea ca neîntemeiată, dar ca urmare a recursului formulat de reclamant, Curtea de APEL GALAȚI prin decizia nr.406/R/2008 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Vrancea - secția civilă la completul specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale întrucât litigiul este unul de muncă.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea secția civilă sub nr.2715/91/28.07.2008 iar reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind daunele morale.

Din actele depuse de reclamant s- reținut prin Ordinul nr.313/03.09.2007 al Prefectului Jud.V a fost eliberat din funcția de consilier la cancelaria prefectului fără a i se acorda dreptul de preaviz, ca urmare a trecerii în funcția de subprefect a prefectului.

Acest ordin este legal deoarece contractul de muncă al reclamantului nr.22/24.01.2005 a fost pe durată determinată pe durata mandatului prefectului în funcție la data încheierii contractului.

Odată cu încetarea mandatului prefectului respectiv 28.08.2007 și potrivit art.5 din OG nr.32/1998 și contractul reclamantului putea să înceteze de drept ceea ce s-a întâmplat la 03.09.2007.

Dreptul de preaviz prev.de art.74 din Codul muncii este specific contractelor de muncă pe durată nedeterminată și chiar determinată, dar contractul de muncă al reclamantului a încetat de drept în condițiile art.56 lit.j Codul muncii și nu prin

concediere instituție care îi sunt aplicabile dispozițiile art.74 referitoare printre altele și la preaviz.

Cum ordinul emis este legal tribunalul a respins contestația ca neîntemeiată.

Văzând că opinia asistenților judiciari este aceeași cu a magistraților.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs contestatorul invocând faptul nealcătuirii completului de judecată de la fondul cauzei,în conformitate cu dispozițiile deciziei civile nr.406/R/2008 a Curții de APEL GALAȚI.

A mai invocat neacordarea dreptului de preaviz,contractul dintre părți fiind un contract de muncă încheiat în baza prevederilor din Codul muncii.

A considerat astfel concedierea dispusă ca fiind nulă absolut, urmare a nerespectării procedurii prevăzută de lege și încălcării dreptului la protecție în caz de concediere.

A criticat hotărârea primei instanțe și pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină,considerând-o netemeinică și nelegală.

A mai invocat caracterul nedeterminat al angajării,raportat la funcțiile de prefect și subprefect și modalitatea de întocmire a contractului său de muncă.

În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.1,3,7,8 și 9 Cod procedură civilă, Codul muncii.

A solicitat casarea sentinței civile iar, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

A depus la dosarul cauzei concluzii scrise și înscrisuri,respectiv:Ordinele nr.93/11.02.2002,nr.132/26.03.2002,nr.12/18.01.2002 și anexa la acesta, nr.71/1.04.2004 și anexa la acesta, toate emise de Prefectura Județului V, adresa nr.3/3.03.2008 a Pro Europa, formular privind contract individual de muncă, componența comisiei de negociere.

Examinând recursul astfel declarat,în raport de motivele invocate în cauză și potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă,curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr.406/R/19.06.2008 a Curții de APEL GALAȚI - Secția de contencios administrativ și fiscal,s-a dispus în mod irevocabil trimiterea cauzei spre rejudecare secției civile a Tribunalului Vrancea, în complet specializat în materia conflictelor de muncă și asigurări sociale.

Drept urmare, rejudecarea fondului cauzei s-a realizat în complet compus din 2 judecători și 2 asistenți judiciari, în conformitate cu prevederile art.55 al.1 din Legea nr.304/2004,republicată,astfel încât nu poate fi primit primul motiv de recurs privind alcătuirea instanței ori încălcarea competenței altei instanțe (art.304 pct.1 și 3 Cod procedură civilă).

În ceea ce privește modalitatea de încetare a raporturilor juridice de muncă dintre părți,prin Ordinul nr.313/03.09.2007 emis de intimata Instituția Prefectului Județului V s-a dispus asupra eliberării recurentului-contestator începând cu data de 3 septembrie 2007, din funcția de consilier la

cancelaria prefectului, ca urmare a trecerii a domnului din funcția publică de prefect al Județului V în funcția publică de subprefect al Județului

De menționat faptul că numirea în funcția de consilier a recurentului-contestator s-a realizat pe perioadă determinată prin Ordinul nr.152/30.08.2001 al intimatei, emis în conformitate cu dispozițiile art.5 al.1 din nr.OG32/1998 și art. 70 al 2/ Codul muncii.

Potrivit dispozițiilor legale menționate,personalul din cadrul cabinetului demnitarului își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată,încheiat în condițiile legii,pe durata mandatului demnitarului.

Ulterior, privind raporturile juridice de muncă dintre părți a intervenit Ordinul Prefectului nr.24/24.01.2005 prin care recurentul-contestator a fost numit pe perioadă determinată în funcția de consilier personal al Cabinetului Prefectului (durata mandatului de prefect al domnului ).

În acest sens a și fost încheiat Contractul individual de muncă nr.22/24.01.2005 al cărei condiții au fost cunoscute și însușite de părți.

S-a prevăzut durata determinată a contractului,începând cu data de 24.01.2005 pe durata mandatului prefectului în funcția de Prefect al Județului V,conform art.5 al.1 din OG nr.32/1998 aprobată prin Legea nr.760/2001.

În ceea ce privește dreptul la preaviz,acesta a fost prevăzut în mod expres în cazul persoanelor concediate în temeiul dispozițiilor art.61 lit. c și d, art.65 și 66 Codul muncii (art.73 al.1 Codul muncii )

În speță, este vorba despre o altă situație,încetarea contractului de muncă a recurentului-contestator având loc de drept,în conformitate cu prevederile art.56 lit.f Codul muncii raportate la normele speciale ale art.5 din OG nr.32/1998.

Deasemeni, contrar motivelor de recurs, hotărârea primei instanțe cuprinde motivele reținute și care au format convingerea acesteia, în conformitate cu prevederile art.261 al.1 pct.5 Cod procedură civilă.

Înscrisurile depuse de recurentul-contestator nu au caracterul unor înscrisuri noi în sensul prevederilor art.305 Cod procedură civilă,acestea privind derularea raporturilor juridice dintre părți, și au fost administrate cu ocazia judecății și în fond a cauzei.

În consecință,în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod procedură civilă,urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr.589/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea -Secția civilă în dosarul nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul,domiciliat în F,-, Bl.9,.3, jud.V împotriva sentinței civile nr.589/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 08 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/19.01.2009

Tehnored./2 ex./ 25 Ianuarie 2009

Fond:-

Asistenți jud.-

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 849/2008. Curtea de Apel Galati