Anulare act. Decizia 939/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(995/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 939
Ședința publică din 1.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1489 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru anulare act.
La apelul nominal se prezintă recurentul reclamant și lipsește intimata pârâtă.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere prin care invocă excepția necorespondenței de persoane, însoțită de copii ale unor acte de stare civilă.
Recurentul depune la dosar chitanța în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de 0,15 lei, aferente cererii de recurs, pe care instanța le anulează. Depune, de asemenea, o notă intitulată concluzii și completare de motive, precum și copia certificatului de naștere pe numele și o imagine a unui loc de veci.
Este legitimat recurentul, CNP -, care prezintă cartea de identitate seria - nr. - eliberată de Secția 5 Poliție, la data de 20.03.2002.
Deliberând asupra cererii de completare a motivelor de recurs, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 306 din Codul d e Procedură Civilă, pune în discuție tardivitatea acestei cereri raportat la data comunicării hotărârii pronunțate în apel și având în vedere că, prin motivele suplimentare, nu se invocă motive de recurs de ordine publică, pentru a fi aplicabile prevederile art. 306 alin. 1 teza finală și al. 2 din Codul d e Procedură Civilă.
Recurentul arată că, prin motivele de recurs, a susținut că în cauză nu au fost administrate probe. Susține în continuare, și excepția necorespondenței de nume, invocată.
Având în vedere precizările formulate anterior, Curtea constată tardivitatea motivelor suplimentare de recurs depuse la dosar, urmând a fi avute în vedere motivele invocate prin cererea de recurs.
Cu privire la excepția necorespondenței de persoane dintre G și, pe de o parte și și, pe de altă parte, Curtea apreciază că aceasta reprezintă o apărare de fond, urmând a fi analizată o dată cu fondul cauzei.
Recurentul solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În conformitate cu prevederile art. 305 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea încuviințează cererea recurentului privind proba cu înscrisurile depuse la dosar și constată administrarea acesteia.
În continuare, Curtea pune în discuție cererea formulată de recurent, prin petiția depusă la dosar la data de 20.05.2009, în sensul de a fi obligată partea adversă să depună la dosar actul de proprietate al defuncților G și - părinții adoptivi ai acesteia.
Recurentul arată că renunță la această cerere a sa, pe care a formulat-o în eventualitatea că judecarea pricinii se va amâna.
Arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat și dorește să se judece.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant solicită admiterea cererii de recurs astfel cum a fost formulată. Susține, în esență, că cererea sa de chemare în judecată nu este prescrisă, deoarece instanța, odată învestită, trebuia să se pronunțe, iar hotărârea trebuia pusă în executare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca, în urma hotărârii ce se va pronunța, instanța să dispună anularea testamentului autentificat sub nr.3452/06.06.1970, de notariatul de Stat Local al Sectorului 8 (actualmente Sectorul 1) B, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 06.06.1970, a încheiat și semnat la Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 B, testamentul a cărui anulare reclamantul o solicită. A arătat că testamentul amintit, îl lezează în dreptul său de proprietate pe care i l-a lăsat, ca soție a defunctului, prin testamentul autentificat la Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 B, sub nr.5180/19.05.1983.
Reclamantul a învederat că testamentul pe care îl atacă este întocmit cu încălcarea legilor în vigoare cu privire la dreptul de proprietate al soției supraviețuitoare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 și 2 din Legea nr. 319/1944, art.304 pct.9 și 11, art.907 și 928 Cod procedură civilă, Codul familiei.
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 8 dosar fond), invocând excepția tardivității introducerii cererii și prescripției dreptului de mai formula acțiune.
Prin sentința civilă nr. 4815/11.04.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția prescripției și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din conținutul sentinței civile nr.15896/22.12.1995, definitivă prin decizia nr. 1754/30.09.1996, pronunțată de Tribunalul Muncipiului B și rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 390/21.03.1997, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, a reieșit că, prin testamentul autentic din 06.06.1970, a dispus ca, după decesul său, nuda proprietate a averii ce se va găsi în patrimoniul său, să revină fiicei sale, iar uzufructul averii succesorale, soției sale,.
A mai rezultat că a decedat la data de 07.05.1980, iar a doua soție, a decedat la data de 06.10.1993, iar, la scurt timp după decesul acesteia din urmă, s-a descoperit testamentul menționat, a cărei anulare se cere prin prezenta cerere.
Instanța de fond a reținut că reclamantul a fost parte în litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 15896/22.12.1995, definitivă și irevocabilă, aceasta fiindu-i opozabilă, astfel că este de necontestat faptul că, la acea dată, reclamantul aflase de existența testamentului autentificat sub nr.3452/06.06.1970, de Notariatul de Stat Local Sector 8 B, acest moment marcând și începutul curgerii termenului general de 3 ani de prescripție a acțiunii în anularea respectivului testament.
Împotriva acestei sentințe, la data de 10.09.2008, reclamantul a declarat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a arătat că instanța de fond a respins acțiunea ca fiind prescrisă, neindicând natura prescripției ca fiind extinctivă sau achizitivă.
În mod greșit s-a reținut de către instanța de fond faptul că sentința civilă nr. 15896/22.12.1995 a rămas definitivă, mai mult, această sentință nu a fost comunicată apelantului. De asemenea, nu s-a ținut seama de dispozițiile sentinței civile nr.7650/13.07.1994, prin urmare nu s-a avut în vedere autoritatea de lucru judecat.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a dispus adresă la Primăria Sectorului 1 B pentru a intra în posesia actului de înfiere a pârâtei sub numele de. Din hotărârile pronunțate în cauză, reiese faptul că nu are calitatea de moștenitor.
La data de 15.10.2008, reclamantul a depus la dosarul cauzei, prin intermediul Serviciului Registratură, completare la precizare, prin intermediul căreia reia cele expuse în cererea de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că apelul formulat este nefondat.
Astfel, faptul că prima instanță nu ar fi menționat că este vorba de prescripția extinctivă, nu are nici un efect asupra soluției pronunțate, natura celor două prescripții fiind total diferite și cu aplicații în domenii distincte ale dreptului civil.
Pe de altă parte, ceea ce prezintă importanță este faptul că apelantul a fost parte în respectivul proces, având cunoștință de rămânerea definitivă a soluției pronunțate, iar prin exercitarea căii de atac a apelului împotriva respectivei sentințe, reiese că a cunoscut cuprinsul acesteia. Mai mult, au existat trei cicluri procesuale în care s-au făcut aprecieri pe marginea respectivului testament. Oricum, în discuție nu este autoritatea de lucru judecat, ci excepția prescripției dreptului la acțiune.
Or, atât timp cât prima instanță a găsit întemeiată această excepție, nu mai putea să cerceteze fondul cauzei și să administreze probe în acest sens, având în vedere dispozițiile art.137 al.1 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, sentința civilă nr. 7650/1994 nu are nici o relevanță juridică asupra soluției pronunțate de prima instanță.
Având în vedere cele reținute mai sus, văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant, prin decizia civilă nr. 1489/19.11.2008.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamantul-apelant a formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, deoarece instanța nu a ținut cont de adresa primită de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la decizia civilă nr.701/A/1997 a Tribunalului București și care a atestat că intimata nu este singura moștenitoare. Instanța nu a cercetat dosarul, pentru că, dacă o făcea, ar fi trimis dosarul la fond, pentru a se administra probele cerute.
Prin concluziile scrise, a solicitat admiterea recursului său.
Nu și-a întemeiat în drept, recursul promovat.
A timbrat în mod corespunzător, recursul, conform art. 3 și 11 din Legea nr. 146/1997 și art.3 din nr.OG 32/1995.
La data de 20.05.2009, recurentul a invocat excepția necorespondenței de persoane dintre și G, dintre și, dintre numele intimatei - și numele adoptatorilor -, depunând în susținerea excepției mai multe înscrisuri: certificate de decese, de căsătorie, de adopție, procesul-verbal nr.1/1952. Această excepție a fost calificată la data de 01.06.2009, de C, ca fiind o apărare de fond.
La data de 01.06.2009, recurentul a depus la dosar "concluzii și completare la motive", Curtea apreciind la aceeași dată, tardivitatea depunerii lor, în funcție de caracterul motivelor invocate prin ele.
În recurs, s-a mai administrat, conform art. 305 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri - certificat de naștere și o fotografie cu mențiuni.
Intimata nu a formulat întâmpinare, potrivit art.308 al.2 Cod procedură civilă și nu s-a prezentat în fața instanței.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și ale art.299 Cod procedură civilă.
Verificând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art.316 Cod procedură civilă raportat la art.295 al.1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul prezent ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Adresa emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recurentului, având nr.12196/06 din 28.11.2006 (fila 27 dosar apel), reprezintă o înștiințare a recurentului, asupra împrejurării declarării ca inadmisibile a cererii sale înregistrate sub numărul menționat, ca urmare a faptul că cererea a fost introdusă la mai mult de 6 luni de la data deciziei civile definitive din 21.03.1997, fiind deci, tardivă. Or, decizia civilă definitivă din 21.03.1997, a fost cea cu nr.390/21.03.1997 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, care a atestat calitatea de unică moștenitoare după, în condițiile în care recurentul nu a formulat cerere de reducțiune a testamentului autentic, pentru constatarea încălcării rezervei succesorale a soției supraviețuitoare, (al cărei legatar universal este reclamantul-recurent). Așadar, adresa emisă de Curtea Internațională nu vizează decizia civilă nr.1701A/03.09.1997 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, așa cum greșit a susținut recurentul, pentru că această decizie nu a fost pronunțată la data de 21.03.1997, dată indicată în mod expres de Curtea în adresa sa, ca fiind data pronunțării deciziei definitive.
Chiar dacă această decizie 1701A/03.09.1997 a Tribunalului Bucureștia rămas definitivă în ianuarie 1998, Curtea constată că obiectul său l-a constituit lămurire înțeles dispozitiv, ea nestatuând asupra obiectului prezentei cereri de chemare în judecată - anulare testament, astfel cum a fost indicat de reclamant, potrivit principiului disponibilității.
De altfel, așa cum în mod corect și tribunalul a sesizat, obiectul controlului judiciar este justețea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiunea în anularea testamentului autentificat sub nr.3452/06.06.1970, excepție care se raportează la data luării la cunoștință de testament și nu la eventuale alte hotărâri judecătorești, care, prin considerente, anterior pronunțării deciziei civile irevocabile nr.390/1997, i-au recunoscut și dumnealui, un drept de reintegrare în locuință. Această recunoaștere a fost întemeiată, potrivit deciziei irevocabile nr.659/05.06.1996 a Curții de APEL BUCUREȘTI, pe caracterul neirevocabil al sentinței civile nr.15896/1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Or, prin decizia nr.390/1997 a Curții de APEL BUCUREȘTI, această sentință civilă a rămas irevocabilă în sensul în care a fost pronunțată de instanța de fond.
Nici critica referitoare la nestudierea cauzei, de către tribunal, nu este fondată, instanța de apel exprimându-și motivele de fapt și de drept care au fundamentat decizia sa.
Pe de altă parte, critica referitoare la necesitatea administrării de noi probe, nu poate fi apreciată nici ea ca fiind fondată, deoarece judecătoria a soluționat cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de care, probele existente la dosar, au fost concludente, astfel cum s-a motivat. Față de soluția de admitere a acestei excepții, a devenit inutilă continuarea judecății cauzei, sub aspectul fondului ei, probele solicitate de reclamant în fața primei instanțe (adresă la Serviciul de Stare Civilă în vederea comunicării unei copii de pe declarația de înfiere a pârâtei - fila 22 dosar fond), fiind necesare soluționării fondului cauzei și neavând legătură cu excepția prescripției invocată. De altfel, la termenul din 22.02.2008, judecătoria i-a pus în vedere reclamantului, să depună toate înscrisurile pe care înțelege să le folosească, la dosar, sarcina administrării probelor revenind, în primul rând, părților, într-un dosar civil, guvernat de principiul disponibilității, conform art.129 al.1 Cod procedură civilă și art.1169 Cod civil. Cum această probă nu avea legătură cu excepția care a fost discutată prioritar și întrucât nici nu s-a făcut dovada de către reclamant, a faptului că ar fi efectuat personal demersuri pentru obținerea înscrisului respectiv, Curtea constată că în mod corect judecătoria a aplicat în cauză prevederile art.167 Cod procedură civilă, neemițând adresă pentru obținerea acelui înscris, raportat la obligația rolului său activ prevăzut de art.129 al.5 Cod procedură civilă. Mai mult, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, recurentul avea posibilitatea să solicite această probă și în apel, însă în apel acesta a precizat că nu are alte probe (fila 28 dosar apel), după ce a depus multiple înscrisuri la dosar, constând în hotărâri judecătorești, certificat de moștenitor și testamente. Nici în recurs, recurentul nu a solicitat emiterea vreunei adrese în sensul solicitat și nu a solicitat alte probe în afara înscrisurilor depuse.
În consecință, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat în mod corect în cauză, prevederile art.167 Cod procedură civilă, acționând în marja de apreciere conferită de acest text legal, tribunalul apreciind corect că o dată soluționată excepția, judecarea cauzei în continuare, inclusiv sub aspectul administrării de noi probe, devenea inutilă.
Excepția necorespondenței de nume invocată în recurs, calificată prin încheierea de dezbateri, ca fiind o apărare de fond, reprezintă întradevăr, prin conținutul său, o apărare de fond care excede limitelor controlului jurisdicțional prezent, limite circumscrise de verificarea legalității soluției de admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune. Or, neconcordanța de nume dintre testator și părintele adoptiv al intimatei, dintre numele persoanelor soție a testatorului și mama adoptivă a intimatei și dintre numele intimatei și cel al persoanei adoptate, pun în discuție valabilitatea testamentului, deci judecata în fond a cauzei și nu încadrarea în termenul de prescripție extinctiv al dreptului la acțiune în anulare a testamentului (cum în mod expres și-a încadrat obiectul cererii reclamantul și cum în baza art.129 al.4 Cod procedură civilă, s-au pronunțat instanțele de fond, prezenta instanță de recurs neputând recalifica prezenta cerere de chemare în judecată, direct în recurs și în lipsa unui motiv de recurs în acest sens).
Pentru ansamblul acestor considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul reclamant, domiciliat în B, sector 1,-, împotriva deciziei civile nr. 1489 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă domiciliată în B, sector 5,-, -. 1,. 2.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /08.07.2009
Tehnodact. /2 ex./07.09.2009/
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
