Anulare act. Decizia 95/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE NR.95

Ședința publică de la 29 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu

JUDECĂTOR 2: Paula Păun

JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu

Grefier - - - -

*****

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2009, de respingere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele Asociația de proprietari nr.1 și Uniunea Națională a Asociațiilor de Proprietari

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul contestator, lipsind intimatele Asociația de Proprietari nr.1 și Uniunea Națională a Asociațiilor de Proprietari

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Recurentul contestator a solicitat admiterea recursului, conform motivelor scrise.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

La data de 20 ianuarie 2009, contestatorul - a invocat, în ședința de judecată, neconstituționalitatea art. 33 din Lg 230/2007, în acest sens depunând cerere de sesizare a Curții Constituționale. A indicat ca fiind încălcate prevederile art. 146 lit. d) din Constituție, conform Legii nr. 47/1992.

În motivarea cererii depuse, arată că prin art. 33 legiuitorul nu conține reglementări referitor la cenzori. Atâta timp cât Asociația de proprietari nu întocmește buget de cheltuieli aprobat prin Adunarea generală, cenzorul nu are calitatea de a cenzura cheltuielile fără buget. Solicită a se introduce, la art. 33, un alineat 4 care să prevadă că cenzorul nu poate cenzura cheltuieli fără buget de cheltuieli întocmit de asociația de proprietari, precum și un alineat 5 prin care să se prevadă că cenzorul nu poate fi remunerat dacă asociația de proprietari nu are buget de cheltuieli.

Prin încheierea din 2o ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de contestatorul -, de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Lg. nr. 230/2007.

Instanța a constatat că excepția ridicată în fața acestei instanțe de contestatorul - nu privește neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare, ci prin această excepție se dorește a se aduce un amendament la o lege.

Or, Curtea Constituțională nu este un legiuitor pozitiv, ci unul negativ, care constată dacă se aduce o încălcare Constituției prin modalitatea de reglementare legală actuală, iar nu prin omiterea unei dispoziții. Numai Parlamentul și în unele cazuri Guvernul au competențe de legiferare pozitivă, fiind singurele instituții care pot aduce completări la dispozițiile legale actuale.

De asemenea, cum instanța este învestită cu soluționarea unei contestații în anulare, rezultă că stabilirea constituționalității art. 33 din Lg 230/2007 nu are legătură în raport de stadiul procesual actual cu soluționarea cauzei, care se limitează la condițiile de admisibilitate ale acțiunii pendinte.

În termen legal contestatorul a declarat recurs împotriva încheierii prin care tribunalul a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În motivarea recursului recurentul a susținut că a solicitat să fie adăugate încă două aliniate la art.33 din Legea nr. 230/2007, respectiv alin. 4 și 5 prin care să se reglementeze imposibilitatea verificării gestiunii contabile a asociației de proprietari atunci când nu există aprobat buget de venituri și cheltuieli precum și imposibilitatea remunerării cenzorului în perioada în care asociația de proprietari nu are buget de venituri și cheltuieli întocmit și aprobat de adunarea generală.

Recursul este nefondat.

Pe calea excepției de neconstituționalitate instanței constituționale îi revine sarcina de a verifica în ce măsură legile în vigoare sunt sau nu conforme cu actul fundamental care stă la baza sistemului nostru de drept, respectiv Constituția.

În speță recurentul nu critică neconstituționalitatea unei dispoziții legale ci invocă faptul că aceasta este incompletă și solicită, în realitate modificarea, prin adăugarea unor noi alineate la art.33 din Legea nr.230/2007.

În raport de cele expuse Curtea apreciază recursul ca nefondat, urmând să fie menținută, ca legală și temeinică, încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul împotriva încheierii din data de 20 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatele Asociația de Proprietari nr.1 și Uniunea Națională a Asociațiilor de Proprietari

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

Tehn. 2 ex

.

2.02.2009

Președinte:Paraschiva Belulescu
Judecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun, Tatiana Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 95/2009. Curtea de Apel Craiova