Calcul drepturi salariale. Jurisprudență. Decizia 6892/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6892
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Inspectoratul Școlar Județean M și Consiliul Local al Mun.D Tr.S, împotriva sentinței civile nr.498 din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâții Școala cu Clasele I-VIII " ", Consiliul Județean M, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că recursul pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M, a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege iar recursul pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUN.D TR.S, nu a fost formulat în termenul legal și că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. disp. art. 242 alin. 2.pr. civ.
S-a mai precizat că, la dosarul cauzei a fost depusă prin serviciul registratură cerere de amânare din partea reprezentantului legal - cons. jr. pentru pârâtul Inspectoratul Școlar Județean M, după care,
Curtea, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul legal - cons. jr. al pârâtului Inspectoratul Școlar Județean M, întrucât cauza se află la al doilea termen de judecată și cererea nu este motivată temeinic; după care,
Apreciind cauza în stare de judecată a trecut la deliberări iar cu privire la recursul pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUN.D TR.S, l-a luat în examinare sub aspectul excepției de tardivitate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.498 din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în Dr. Tr. S,-, -.1,.2,.9, M împotriva pârâților ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 7 cu sediul în Dr. Tr. S, M, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M cu sediul în Dr. Tr. S, M, CONSILIUL LOCAL T S cu sediul în Dr. Tr. S, M și CONSILIUL JUDEȚEAN M cu sediul în Dr. Tr. S,
S-a respins acțiunea față de ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 7 și CONSILIUL JUDEȚEAN
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 6.600,94 lei reprezentând drepturi salariale nete și reactualizate, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii.
A fost obligată pârâta INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins capetele de acțiune privind aplicarea incorectă a coeficienților de multiplicare și acordarea primelor de vacanță pe perioada 2005-2008.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 1100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta îndeplinește funcția de inspector școlar în cadrul pârâtului Inspectoratului Școlar Județean M, din data de 01.09.2005, așa cum reiese din copia carnetului de muncă.
În ceea ce privește Consiliul Local D Tr. S, acesta este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, finanțate din bugetul local, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Prin urmare pârâtul Consiliul Local nu are atribuții în domeniul calculului salariilor, însă este cel care aprobă alocarea de fonduri și repartizează fondurile pe unități de învățământ, prin hotărâre conf. art. 167 din Legea nr. 84/1995 republicată, astfel că acesta poate sta în judecată în calitate de pârât.
Referitor la chemarea în judecată a Consiliului Județean M instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive și a respinge acțiunea față de această pârâtă întrucât aceasta, pe de o parte, nu se află în raporturi directe cu reclamanta și nici cu unitățile de învățământ, iar pe de altă parte, nu are competență în direcționarea fondurilor necesare, către unitățile de învățământ, pentru plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice.
În ceea ce privește pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.7 instanța va respinge acțiunea față de aceasta întrucât începând cu 01.09.2005 reclamanta a fost încadrată la M ca Inspector Școlar de specialitate pentru învățământul preșcolar, neavând raporturi juridice cu Școala cu clasele I-VIII nr.7.
Se reține că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare,indemnizație de conducere, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea diferențelor rezultate în urma aplicării coeficienților de multiplicare la o bază de calcul rezultată din aplicarea coeficientului minim de ierarhizare 2, prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, instanța urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Legea cadru privind contractele colective de muncă și Codul Muncii instituie principiul potrivit căruia Contractul Colectiv de Muncă produce efecte pentru toți salariații. Aceleași acte normative prevăd și excepții de la acest principiu. Astfel, Legea nr. 130/1996, privind contractele colective de muncă, prevede la art.12 alin.1, că se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, dar prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
De asemenea, Codul Muncii la art.157 alin.2 prevede că sistemul de salarizare al personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, se stabilește prin lege cu consultarea sindicatelor reprezentative. De altfel, aceste prevederi sunt stipulate și în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007-2010, invocat de către reclamant, la art.3 pct.2.
Dispozițiile alin.1 ale art.40 din CCM la nivel național prevăd, într-adevăr, un coeficient de ierarhizare și stabilesc un salariu minim de 440 lei, însă potrivit alin.2 al aceluiași articol acest coeficient se aplică la salariul minim negociat pe unitate ceea ce nu este cazul în speță, salariul reclamantului nefiind negociat în funcție de un salariu minim negociat pe unitate, salarizarea cadrelor didactice făcându-se conform Legii nr. 128/1997în raport de un coeficient de multiplicare care are o anumită valoare stabilită de guvern și căruia i se aplică un coeficient stabilit de aceiași lege în funcție de vechimea în învățământ a acestuia.
Este evident deci, că reclamantului nu i se aplică prevederile art.40 alin.1 CCM la nivel național, făcând parte din categoria excepțiilor de la efectele acestui contract, reglementate, așa cum s- arătat, atât de Legea nr. 130/1996, dar și de Codul Muncii și de însăși CCM.
Referitor la petitul privind acordarea primei de concediu pentru anii 2005, 2006, 2007, instanța îl constată neîntemeiat, urmând al respinge, pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
Salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 stabilindu-se modalitatea de acordare, componentele salariului personalului didactic, drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic și nedidactic, drepturi ce se negociază în limitele legii prin contractele colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Prin urmare față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din CCM cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens sunt elocvente dispozițiile alin. 2 al art. 48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin CCM încheiate între angajatori și organizațiile sindicale.
Deci legea nu stabilește în mod concret expres și imperativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din CCM nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic și totodată CCM impune existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din "venituri proprii".
Personalul didactic nu se încadrează nici în categoria de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în propriul sistem de salarizare al cadrelor didactice nu este prevăzută acordarea primelor de concediu, acest drept fiind prevăzut doar în CCM.
Instanța constată întemeiat petitul privind plata zilelor de concediu neefectuate pentru perioada 2005 - 2008 pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 139. dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariași nu poate forma obiectul unei cesionări, renunțări sau limitări, iar conform art. 144 CM "salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă, în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective concediul nu poate fi efectuat". Mai mult chiar din întâmpinarea formulată de pârâtul Mh. s-a arătat că reclamanta nu a efectuat concediul de odihnă din cauza multitudini de activități pe care le avea de realizat, iar din adresa nr. 11030 rezultă că acesta mai avea de efectuat 65 de zile de CO, ca urmare a participării la activitățile din cadrul Comisiilor de la nivelul
Din raportului de expertiză întocmit de expert contabil, rezultă că reclamantei i se cuvine, drepturi bănești reprezentând concediu neefectuat pentru perioada 2005-2008, în cuantum de 6.600,94 lei, sumă ce a fost actualizată cu indicele de inflație.
Astfel că, instanța va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și în acest sens pârâtele M și Consiliul Local Dr. Tr. S vor fi obligate să-i achite reclamantei suma de 6.600,94 lei, reprezentând drepturi salariale nete și reactualizate, sumă ce va fi reactualizată la data punerii în executare a hotărârii.
De asemenea instanța a constatat întemeiat și petitul privind consemnarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă a reclamantei, urmând a-l admite, întrucât se întemeiază pe prevederile art.11 alin.2 din Decretul 92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă. Carnetul de muncă rămâne, cel puțin până la 31.12.2008, principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Inspectoratul Școlar Județean M și Consiliul Local al Mun.D Tr.S, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurentul M invoca faptul ca petenta, deși afirma ca nu a putut efectua concediul de odihna in perioada de vara, putea sa o efectueze in perioada vacantelor de iarna si ca nu a făcut nicio solicitare pentru plata zilelor de concediu neefectuate.
Ca primele de vacanta se acorda doar daca exista venituri extrabugetare potrivit OUG 146/2007
Recurenta Consiliul Local arata ca nu are nicio obligație sau atribuție legala in ceea ce privește salarizarea personalului didactic si in acest sens invoca excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine cu privire la recursul următoarele:
Expertul numit in cauza a constat ca pentru concediul de odihna neefectuat in anii 2005 - 2008, reclamantei i se cuvine suma de 6600 lei. Potrivit rt. 139(1) Codul Muncii, dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților. (2) Dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Potrivit rt. 141 (1) Codul Muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. (3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Potrivit rt. 145 (1) Codul Muncii, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Ca urmare, unitatea recurenta avea obligația acordării zilelor de concediu de odihna, eventual in anul următor, in condițiile legii, obligație care nu a fost respectata, așa cum rezulta din adeverința nr. 11030/2008 din care rezulta ca reclamanta nu a efectuat un număr de 65 de zile CO.
Prin urmare in mod temeinic si legal instanța de fond a obligat parata la plata sumelor respective.
In ceea ce privește motivul de recurs privind plata primelor de vacanta se constata ca instanța de fond a respins acest capăt de cerere.
In raport de cele mai sus menționate Curtea urmează sa respingă acest recurs.
Cu privire la recursul Consiliului Local, se retine ca potrivit art. 80 din 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Potrivit art. 103 Codul d e procedura civila, neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedura in termenul legal atrage decăderea, afara de cazul când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Așa cum rezulta din dispozițiile mai sus menționate, termenul de recurs este un termen imperativ, legal si absolut, astfel incat nerespectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu consecința respingerii recursului ca tardiv introdus.
Sentința civila nr498/2009 a fost comunicata recurentei la data de 03.04.2009, așa cum rezulta din dovada de primire si procesul verbal de predare.
Recursul a fost declarat si înregistrat pe rolul instanței la data de 15.04.2009, așa cum rezulta din dovada existenta pe plicul poștal, deci peste termenul imperativ prevăzut de lege.
Pentru toate aceste motive acest recurs va fi respins recursul ca tardiv, Curtea neanalizând motivele care vizează fondul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M, împotriva sentinței civile nr.498 din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâții Școala cu Clasele I-VIII " ", Consiliul Județean M, având ca obiect calcul drepturi salariale ca nefondat.
Respinge recursul pârâtului CONSILIUL LOCAL AL MUN.D TR.S, împotriva sentinței civile nr.498 din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, pârâții Școala cu Clasele I-VIII " ", Consiliul Județean M, având ca obiect calcul drepturi salariale ca tardiv.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.Jud..12.2009
Tehnored. 2 ex./ 2009
Red.jud. fond/
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Sorina Lucia
