Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 6893/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6893
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Sorina Lucia
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.128 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala cu Clase I-VIII nr.6 D Tr.S și Inspectoratul Școlar Județean M, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art. 242 alin. 2 pr. civ.după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 128 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei ȘCOALA CU CLASELE I -VIII NR.6.
A obligat pârâta ȘCOALA CU CLASELE I -VIII NR. 6, la plata sumei de 1.140 lei diferențe drepturi salariale nete și actualizate pe perioada ianuarie 2005 - decembrie 2008 și la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
A respins acțiunea față de INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M,
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a deținut funcția de profesor (S), gradul didactic II pe perioada 2005-VIII.2006 și gradul I didactic pe perioada IX.2006-31.XII.2008 la Școala cu clasele I-VIII nr.6 Dr.Tr. Pe perioada 2005-II.2005 s-a încadrat în grupa de vechime 6-10 ani în învățământ și pe perioada III.2005-31.XII.2008 în grupa de vechime 10-14 ani, iar prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale considerând că acestea nu au fost calculate corect.
Potrivit art.8 (1) din Normele Metodologice, pentru finanțarea învățământului preuniversitar, unitățile școlare, ce au personalitate juridică de altfel, au obligația de a întocmi bugetul propriu, buget ce, însoțit de note de fundamentare, se înaintează Consiliului Local.
Potrivit art.9 alin.3 din aceleași norme, bugetul unităților școlare se întocmește în faza de elaborare a bugetului local și se aprobă odată cu aprobarea bugetelor locale.
În consecință, unitățile școlare sunt instituțiile ce stabilesc drepturile salariale cuvenite cadrelor didactice, ele întocmind și state de plată în acest sens.
Mai mult, atribuțiile inspectoratelor școlare județene sunt limitativ enumerate de art.142 din Legea nr.84/1995.
Pentru aceste motive instanța constatat că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se face exclusiv din bugetele consiliilor locale, la propunerea unității de învățământ și în baza legii, și nu de către Inspectoratul Școlar Județean, acesta neavând calitate procesuală pasivă în cauza de față, astfel că urmează a se respinge acțiunea față de acest pârât.
Instanța reținut că potrivit dispozițiilor art.48 alin.1 din Legea nr.128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Art.49 al aceluiași act normativ stabilește salarizarea personalului didactic de predare din învățământul pre-universitar, în raport de anumiți factori expres și limitativ enumerați: funcția și norma didactică, nivelului studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice, vechimea în învățământ, gradul didactic.
Legea nr.128/1997 prevede toate categoriile de sporuri și indemnizații ce se acordă cadrelor didactice: gradație de merit, spor pentru suprasolicitare neuropsihică, spor de stabilitate, salariu de merit, spor de vechime, indemnizația acordată cadrului didactic ce îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, toate acestea reprezentând procent din salariul de bază și care se includ în salariul de bază, toate aceste sporuri având aplicabilitate în speță, respectiv reclamantei.
Din cuprinsul textelor legale enunțate se deduce, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, că elementele sistemului de salarizare sunt pe de o parte, salariul de bază, care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte, sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.
În raport de reglementările art.155 Codul Muncii și de reglementările speciale ale art.48 din Legea nr.128/1997, rezultă că, inițial un cadru didactic beneficiază pentru munca depusă de un salariu de bază, care corespunde salariului de bază al funcției didactice.
La salariul de bază format din salariul de bază al funcției didactice și indemnizația de conducere (când este cazul) pentru care legea prevede calculul la salariul funcției de bază și includerea în salariul de bază, se calculează următoarele sporuri: spor de stabilitate, spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul de merit, indemnizația acordată personalului didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor, educatoare, sporuri care se includ în salariul de bază succesiv pe măsura obținerii acestora, fiecare spor la salariul de bază constituie la rândul său baza de calcul pentru sporul următor.
Sporul de vechime, se calculează, conform prevederilor exprese ale legii, la salariul de bază, salariu rezultat în urma aplicării sporurilor în scară la salariul de bază al funcției didactice.
Totodată, în conformitate cu art.42-47 din Legea nr.128/1997, este reglementată norma didactică de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a elevilor, în sensul că ea reprezintă numărul de ore corespunzătoare activităților enunțate mai sus, legiuitorul nediferențiind norma didactică a profesorilor de cea a învățătorilor.
În perioada luată în calcul, respectiv ianuarie 2005 - decembrie 2008, reclamanta a desfășurat activitate ca profesor (S), grad didactic II ( în perioada 2005-VIII.2006) și gradul I didactic (în perioada IX.2006-31.XII.2008 în cadrul Școlii cu clasele I-VIII nr.6 Dr.Tr.S, beneficiind de: salariul funcției didactice, gradație de merit 20%, pe perioada 2005-VIII.2006;salariu de merit 15 % pe perioada 2007-XII.2008; sporul de vechime 10-15 % pe toată perioada; indemnizație dirigenție 10% pe toată perioada; premiere lunară 2% pe toată perioada; premiere anuală (al 13-lea salariu), plata cu ora pentru orele suplimentare prestate în 2008; majorarea cu 10% în baza Legii nr.220/2007 acordată începând cu data de 21.VII.2007. Pentru aceeași perioadă reclamanta nu a beneficiat de: încadrarea în grupa de vechime 10-14 la un coeficient de ierarhizare de 3,681 puncte față încadrarea plătită de 3,110 puncte pentru grupa de vechime 6-10 ani, in 2005; majorarea cu 10 % în baza Legii 220/2007, acordată cu data de 1.2007.
Raportul de expertiză contabilă a constat că, vechimea în muncă realizată de reclamantă este de 13 ani și nu de 17 ani așa cum s-a menționat în Adeverința nr.198/10.2008.
Plata cu ora s-a recalculat conform dispozițiilor Ordinului nr. 4209/2004 și a Ordinului nr.3351/2006, cu luarea în calcul a salariului funcției didactice, plus gradația de merit, indemnizația de dirigenție, drepturi care au fost raportate la norma didactică 1/72 ore, pentru perioada 2005-31.XII.2005; a Ordinului nr.3541/2006, cu luarea în calcul a salariului funcției didactice, a salariului de merit, drepturi raportate la norma didactică de 1/72 ore pentru perioada 2006-VIII.2007; cu luarea în calcul a salariului funcției didactice, salariu de merit, drepturi raportate la norma didactică de 1/72 ore și a Ordinului nr. 1350/2007 cu luarea în calcul a salariul funcției didactice, plus salariul de merit pentru perioada 1.VIII.2007 - 31.XII.2008.
Creșterea salarială de 10% conform OG 11/2007 aprobată prin Legea 220/2007 și a Ordinului 1350/2007, s-a aplicat reclamantei cu data de 21.VII.2007, față de 1.2007, diferențele fiind acordate în luna august 2007, în sumă de 1.149 lei.
În urma recalculării drepturilor salariale cuvenite reclamantei a reieșit că aceasta are de primit o diferență brută în sumă de 1.284 lei, care în urma diminuării cu contribuțiile aferente bugetului de stat a rezultat diferența netă de 915 lei. Această diferență netă a fost supusă procesului de actualizare în funcție de indicele lunar al inflației pe perioada 2005 - XII.2008, rezultând o sumă totală netă și actualizată în cuantum de 1.140 lei.
Referitor la capătul de cerere privind calcularea primelor de concediu de odihnă, instanța urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură de învățământ pentru anul școlar 2003-2004 s-a prevăzut prin art.37 alin.1 lit. g) plata primei de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii odată cu indemnizația de concediu.
S-a mai reținut că, salarizarea personalului din învățământ se face în condițiile art.48-50 din Legea nr.127/1997 unde se stabilesc următoarele:
Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate.
Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Prin art.50 alin.12 se prevede că personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Față de aceste dispoziții legale pentru ca prevederea din Contractul Colectiv de Muncă cu privire la prima de vacanță să poată fi aplicată ar fi trebuit să fie prevăzută de lege, ori dispozițiile legale în materia salarizării nu conțin vreo referire la o primă având caracter de primă de vacanță, în acest sens fiind elocvente dispozițiile alin.2 al art.48 care stabilesc faptul că atunci când cuantumul unor drepturi este stabilit de lege între minim și maxim se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Prin urmare legea nu stabilește în mod concret, expres și limitativ dreptul la primă de vacanță, astfel că dispoziția din Contractul Colectiv de Muncă nu este aplicabilă și nu are eficiență atâta timp cât nu se corelează cu dispozițiile legale în ceea ce privește salarizarea și celelalte drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar.
O a doua condiție cerută de altfel de același text din Contractul Colectiv de Muncă a impus existența fondurilor necesare, respectiv prevederea în bugetul propriu a sumelor necesare din venituri proprii, ori, tocmai acest lucru nu a fost dovedit, respectiv existența veniturilor proprii care pot lua destinația primelor de concediu în condițiile contractului colectiv de muncă.
De asemenea, instanța a considerat că nu se poate aplica criteriul analogiei cu alte categorii sociale profesionale deoarece fiecare profesie are propriul sistem legal de salarizare în care se prevăd condițiile salarizării sau ale acordării primelor specifice propriilor profesii, mai ales că pentru a ajunge la cuantificarea sumelor ce constituie prime de concediu era necesar și îndeplinirea celorlalte condiții descrise mai sus.
Referitor la petitul privind plata diferențelor salariale rezultate din indemnizația de concediu de odihnă pentru cele 10 zile lucrătoare neplătite de către pârâta Școala cu clasele I-VIII nr.6, pentru anii școlari 2005/2006,2006/2007 și 2007/2008, instanța l- respins având în vedere că, potrivit Legii 128/1997, numărul de zile de concediu de odihnă este de 62 zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale, zile de concediu efectuate de reclamantă. Cele 10 zile de concediu de odihnă solicitate prin precizarea de acțiune sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel național dar în cauză sunt aplicabile prevederile Legii 128/1997 precum și ale contractelor colective de muncă la nivel de ramură de învățământ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
In acest sens, arată că primele de concediu a căror plată a fost periodic suspendată prin legile bugetului de stat, sunt prevăzute de dispozițiile art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007, în temeiul căreia aceste prime trebuiau acordate, pe lângă categoriile de personal expres nominalizate " și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale ".
Potrivit Legii nr.128/1997, personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă și de prima de vacanță, iar nr.OUG146/2007 își găsește aplicabilitatea în cauza de față.
In temeiul art.37 alin.1 lit. g din contractul colectiv de muncă " personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță ce se acordă odată cu îndemnizația de concediu" și aceasta în condițiile prevăzute de art. 1 alin.3 din nr.OUG146/2007 într-o singură tranșă.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și obligarea intimaților la plata primelor de vacanță pentru perioada 2005-2008, actualizate la data plății efective.
Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu, potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare, din cele expres și limitativ prevăzute de art.3o4 Cod procedură civilă.
Este adevărat, că dreptul solicitat de reclamantul recurent este prevăzut în art.37 lit.g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură: " o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu îndemnizația de concediu " și potrivit art.5o alin.12 din Legea nr.128/1997 " Personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
u toate acestea, instanța a făcut în cauză o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale și a reținut judicios că în bugetul propriu al unității școlare intimate nu există fondurile necesare pentru plata primelor solicitate.
Se poate observa, de altfel, că legea specială face referire la premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă și chiar dacă potrivit art.7 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", nu se poate reține că instanța a aplicat greșit legea și că trebuia admisă acțiunea.
In acest sens, rezultă că soluția instanței s-a întemeiat pe concluzia inexistenței fondurilor necesare, respectiv că în bugetul unității nu s-a făcut dovada că există venituri proprii și că acest drept nu este prevăzut în legea specială, astfel că nu este întemeiată susținerea că aceste aspecte pot reprezenta o nerecunoaștere a dreptului solicitat, în condițiile în care el nu este prevăzut, după cum s-a menționat anterior, iar acordarea primei de vacanță se face în condițiile negociate de părți prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit Legii învățământului republicată nr.84/1995, Art. 167*) - 1 "Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
(2. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.
(3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
(4) Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ. Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale și din alte surse, potrivit legii.
(11) Finanțarea complementară se face de la bugetul local, în raport cu necesitățile unității de învățământ preuniversitar de stat, la propunerea acesteia, și se prevede, cu prioritate, după caz, în bugetul propriu al comunei, orașului, municipiului, sectoarelor municipiului B, al municipiului B și, respectiv, al județului. Nivelul acesteia se stabilește pe baza unor programe de finanțare fundamentate de unitățile de învățământ, în funcție de amploarea nevoilor și a posibilităților de finanțare a ordonatorului principal de credite.
(12) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii. Acestea nu diminuează finanțarea de bază și finanțarea complementară. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot organiza activități finanțate integral din venituri proprii, aprobate prin hotărâre a consiliului de administrație.
(13) Finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Contractul se încheie în maximum 30 de zile de la data aprobării bugetului local. Sumele reprezentând finanțarea de bază și finanțarea complementară se înscriu în bugetul de venituri și cheltuieli.
(14) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar, se aprobă și se execută potrivit prevederilor legale în vigoare.
(15) Directorul unității de învățământ preuniversitar de stat este ordonator terțiar de credite".
De aceea, nu este întemeiată nici critica care se referă la faptul că unitățile școlare nu au bugete proprii, această susținere fiind în contradicție cu prevederile art.167 alin.14 din Legea nr.84/1995 republicată.
Nu poate fi primită nici susținerea că, în speță sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, reclamantul nefăcând parte din alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale, iar prin Legea nr.128/1997, privind Statutul cadrelor didactice, care reprezintă legea specială nu este prevăzută acordarea dreptului solicitat de reclamant.
Nici practica judiciară de la alte instanțe și la care recurentul reclamant face referire, nu este de natură a duce la schimbarea soluției pronunțate, care este legală și temeinică, întrucât pe de o parte, în România nu este recunoscut precedentul judiciar ca izvor de drept și pe de altă parte nici nu este irevocabilă acea hotărâre și nu se cunoaște dacă s-a menținut, ca urmare a exercitării controlului judiciar.
Se reține, potrivit practicii constante a Curții Constituționale că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite, în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Potrivit aceleiași practici, " principiul egalității în drepturi pe de o parte, înseamnă reglementare unitară și tratament nediscriminatoriu pentru situații identice, iar pe de altă parte presupune un drept de diferențiere".
Prin decizia nr.1093/15.10.2008, Curtea Constituțională a statuat: "In ceea ce privește obligația stabilirii sursei de finanțare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, Curtea a constatat că acesta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar.
Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art.138 alin.5 din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește relațiile dintre Parlament și Guvern. Dacă s-ar reține, că lipsa precizării exprese a sursei de finanțare presupune, implicit, inexistența sursei de finanțare, aceasta ar echivala cu o prezumție fără suport constituțional ".
Ca atare,în cauză,se constată că nu există nici motive de ordine publică, care potrivit art.306 alin.2 Cod procedură civilă, pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu și care să atragă casarea sau modificarea sentinței, care este legală și temeinică, astfel că în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.128 din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala cu Clase I-VIII nr.6 D Tr.S și Inspectoratul Școlar Județean M, având ca obiect calcul drepturi salariale.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 30 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, |
Red.jud. C,
2 ex./ 14.12.2009
fond:
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Sorina Lucia
