Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 112/R-CM
Ședința publică din 28 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în Rm.V,-, județul V, împotriva sentinței civile nr.933 din data de 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant G, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din data de 25.01.2009, emisă de Baroul Vâlcea -cabinet individual, lipsind recurentul-pârât Inspectoratul Școlar Județean V și intimatul-pârât Grupul Școlar I.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinare din partea intimatului-reclamant
Apărătorul intimatului-reclamant, avocat, arată că nu invocă excepții sau apărări noi prin întâmpinare. Depune la dosar un set de acte, din conținutul cărora rezultă că o parte din drepturile salariale au fost plătite deja și precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru intimatul-reclamant G, solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Arată că Tribunalul Vâlceaa motivat sentința, în mod explicit, cu privire la calitatea procesuală pasivă a Inspectoratului Școlar Județean V, în sensul că s-a reținut că acesta coordonează toate instituțiile de învățământ din județ. Precizează că intimata-pârâtă Grupul Școlar Iam odificat contractul de muncă, în mod unilateral, fără a motiva în vreun fel această măsură.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 mai 2008, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V, solicitând obligarea acestuia să-i plătească drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată pe perioada 1 noiembrie 2007 până la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat și a prestat muncă pe funcția de maistru instructor în cadrul Grupului Școlar I (unitate ce aparține pârâtului), începând cu anul 1981 și până în prezent. A fost plătit pentru această funcție în mod corespunzător până la data de 1 noiembrie 2007 când, fără a primi vreo decizie sau notificare în acest sens, i s-a diminuat foarte mult salariul cu o sumă ce o apreciază la peste 10.000.000 lei vechi, lunar, fiind plătit în continuare ca muncitor necalificat, deși a fost păstrat pe aceeași funcție.
Ulterior, prin cererea aflată la fila 34 dosar reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât și a Grupului I Râmnicu V, ca unitate școlară la care își desfășoară activitatea și primește salariul.
Inspectoratul Școlar Județean Vaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnată de inspectorul școlar general.
De asemenea, finanțarea de bază și finanțarea complementară unităților de învățământ se face pe bază de contract întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a arătat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, întrucât în cauză au fost aplicate prevederile art.132 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, conform căruia "maiștrii-instructori titulari în învățământ, care au obținut definitivarea în învățământ, dar nu îndeplinesc condițiile de studii prevăzute la art.7, pot să-și păstreze postul numai dacă în timp de 8 ani de la data intrării în vigoare a legii își completează studiile și pregătirea prevăzută la art.68 din Legea învățământului nr.84/1995".
Termenul de 8 ani stipulat la art.132 din Legea nr.128/1997 a fost prelungit până la data de 1 septembrie 2007 prin Legea nr.195 din 23 iunie 2005, iar reclamantul nu îndeplinit la data de 1 septembrie 2007 condițiile de studii prevăzute la art.7 alin.1 din Legea nr.128/1997, privind statutul personalului didactic respectiv.
Prin sentința civilă nr.933 din 3 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratul Școlar Județean V, a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Grupul Școlar I să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite, începând cu 1 noiembrie 2007, pentru funcția avută anterior, la data rămânerii definitive a hotărârii.
Au mai fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Școlar Județean V, prima instanță a reținut că nu este întemeiată, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi ținut obligat în raportul juridic dedus judecății.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, deoarece a fost chemat în judecată pentru plata contravalorii muncii prestată, astfel cum s-a solicitat prin acțiune, iar potrivit dispozițiilor art.12 din Legea nr.84/1995 a învățământului, ministerul elaborează planurile de învățământ, iar Inspectoratul Școlar Județean V pune în aplicare aceste planuri și coordonează activitatea unităților de învățământ din teritoriu.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.2 din OUG nr.17/2006, diferențele de drepturi salariale care se achită cadrelor didactice în urma unor hotărâri judecătorești se plătesc din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, precum și din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și T, pentru personalul didactic din inspectoratele școlare și din unitățile aflate în subordinea acestora.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că acțiunea este întemeiată întrucât reclamantului i s-a diminuat salariul fără să intervină o modificare a contractului individual de muncă.
Potrivit disp. art.41 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă.
În conformitate cu disp. art.48 din Codul muncii, angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului și în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului.
Reclamantului i s-a micșorat salariul, lucru necontestat de altfel de către pârâtul Grupul Școlar I Râmnicu V, fără consimțământul acestuia și fără a fi sancționat disciplinar, lucru nepermis în raport de dispozițiile legale sus-menționate.
Susținerile pârâtului Inspectoratul Școlar Județean referitoare la faptul că reclamantul nu îndeplinește condițiile de studii pentru funcția pe care o deține nu au fost analizate, deoarece modificarea contractului individual de muncă s-a făcut fără respectarea dispozițiilor legale, astfel că acțiunea a fost admisă în sensul obligării pârâților să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite, începând cu data de 1 noiembrie 2007, pentru funcția deținută anterior până la data rămânerii definitive a hotărârii.
Împotriva sentinței civile nr.933 din data de 3 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greșită a legii.
Într-o primă critică pârâtul apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, în ceea ce privește plata drepturilor salariale pretins neacordate.
Potrivit dispozițiilor din Legea învățământului nr.84/1995 republicată, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar directorul unității de învățământ cu personalitate juridică are calitate de angajator.
În ce privește solicitarea personalului didactic și didactic auxiliar, în conformitate cu dispozițiile art.13 din nr.OUG32/2001 privind reglementarea unor probleme financiare "începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea".
În același sens sunt și dispozițiile nr.HG538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, dată în temeiul nr.OUG32/2001.
În aceste condiții, Inspectoratul Școlar V nu poate plăti diferențe salariale nici unui cadru didactic, neavând obligații cu privire la salarizarea acestora și nici calitate de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Cea de a doua critică privește fondul cauzei, în sensul că reclamantul G nu a îndeplinit la data de 1 septembrie 2007, condițiile de studii prevăzute la art.7 alin.1 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, așa încât în temeiul Hotărârii Consiliului de Administrație, a primit salariul aferent pentru suplinitor necalificat.
În contextul celor de mai sus, se solicită admiterea recursului.
Examinând recursul se constată că este fondat, prin prisma primei critici, aceea a lipsei calității procesuale pasive.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.167 alin.1 din Legea nr.85/1995 a învățământului "unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii".
Același act normativ, la alineatul 13 prevede că "Finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se face pe bază de contract, întocmit conform Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ".
Potrivit Legii nr.215/2001 a administrației publice locale, ordonatorul principal de credite este primarul, în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale ce aprobă bugetul unității de învățământ și asigură finanțarea ei.
De asemenea, directorul unității de învățământ este ordonator terțiar de credite conform dispozițiilor art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995, iar cea care întocmește ștatele de plată este unitatea de învățământ preuniversitar de stat la care cadrul didactic își desfășoară activitatea.
În aceste condiții, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V nu are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care, în considerarea acestei excepții, se va admite recursul în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
Excepția privitoare la lipsa calității procesuale pasive face de prisos cercetarea în fond a pretențiilor formulate de reclamant, împotriva pârâtului, așa încât cea de a doua critică nu mai poate fi analizată.
Așa fiind, se va modifica în parte sentința în sensul că se respinge acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Se vor menține în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, împotriva sentinței civile nr.933 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimat fiind reclamantul.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/06.02.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă