Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1194/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1194/R/2009
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Marta Carmen
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea De APEL CLUJ în dosarul nr- privind și pe pârâții intimați MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale - spor de risc 2000-2005.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ - consilier juridic, lipsind reprezentanții celorlalte părți și reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că domnii judecători și - membri ai completului de judecată 7R sunt conform art. 24 alin. (1) Cod procedură civilă incompatibili în prezenta cauză întrucât s-au pronunțat asupra fondului, astfel că în compunerea completului au intrat domnii judecători și, conform programării de permanență în materie.
pârâții intimați au formulat întâmpinări la recursul declarat de reclamantă, întâmpinare pe care reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând oral expunerile întâmpinării formulate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3 din 14 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- a Curții de APEL CLUJ, s- espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Public, Ministerul Economiei și Finanțelor, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare începând cu data de 01.11.2000 și până la data de 01.10.2005, efectuarea mențiunilor în cartea de muncă, și obligarea pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare pentru plata sumelor de mai sus.
Totodată s-a respins și cererea de chemare în garanție a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, xcepția lipsi calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor nu este întemeiată.
Susținerile recurentului referitoare la încălcarea Legii nr.500/2002 sunt nefondate din prisma următoarelor considerente:
Astfel, potrivit art.15 din HG nr.83/03.02.2005, publicată în Monitorul Oficial, partea I din 11.02.2005, parchetele sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: " elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
MINISTERUL PUBLIC, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Tribunalul a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată.
În raport de obiectul acțiunii, respectiv pretenții cu caracter de drepturi salariale aferente perioadei 01.11.2000-01.10.2005, cererea reclamantei înregistrată la data de 12.11.2008 este prescrisă.
Astfel, drepturile salariale pretinse sunt supuse unui termen de prescripție de 3 ani, conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă, potrivit art.7 din același act normativ, la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, drepturile salariale pretinse au caracterul unor prestații succesive, achitate lunar, astfel încât pentru fiecare prestație dreptul la acțiune se stinge, conform art.12 din Decretul nr.167/1958, printr-o prescripție distinctă, care a operat, în speță, pentru toată perioada la care se referă pretențiile reclamantei.
De asemenea Curtea, constată că în cauză nu a intervenit vreo cauză suspensivă sau interuptivă a cursului prescripției extinctive, ipoteza invocată de reclamantă, respectiv pronunțarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție neputând fi asimilată cazurilor limitativ prevăzute de art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958.
În realitate, prin Decizia nr. XXI/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat unele dispoziții legale în sensul că " judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", ceea ce are semnificația că nu a fost abrogat și că nu a existat un impediment pentru solicitarea acestui drept la momentul respectiv.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei, ceea ce a atras, în baza art. 60-63.pr. civ. respingerea cererii de chemare în garanție având în vedere că pârâtul care a formulat-o nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea acțiunii.
În motivare recurenta arătat art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune", iar potrivit art.1886 civ.: "Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere". În fapt, instituția prescripției extinctive constituie un instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care nu își exercită drepturile într-un anumit termen, stabilit în mod imperativ de lege. Întrucât dispozițiile art.I pct.42 din OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat în mod expres dispozițiile din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au creat aparența de legalitate, constatarea nelegalității făcându-se doar ulterior prin DECIZIA nr.21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate susține că în această perioadă ar fi avut un drept la acțiune. În condițiile în care prin lege se abroga în mod expres un drept nu se poate susține neglijența în valorificarea dreptului respectiv. Aparența de legalitate o constituie inclusiv faptul că serviciile de contabilitate care au ca și atribuție calculul și plata salariilor, nu au mai plătit aceste sporuri. Fiind încadrată în cadrul unei instituții bugetare nu era atribuția reclamantei de a verifica lunar corectitudinea plății salariului, plecând de la premisa ca instituția are angajați care au această atribuție.
Referitor la curgerea termenului de prescripție extinctivă anterior reglementării unei situații juridice ca urmare a apariției unei Decizii a Curții Constituționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la "principiile stabilite de jurisprudența sa referitoare la "dreptul la o instanță", dreptul de acces fiind un aspect al acestuia, arătând în special ca acest drept este supus unor limitări ce nu ar trebui să restricționeze sau să reducă accesul unei persoane în așa fel sau într-o așa măsură încât esența însăși a dreptului să fie atinsă (a se vedea, de exemplu, - II of împotriva Germaniei [MC), nr.42527/98, 43-50, CEDO 2001-VIII;, citata anterior, 22; de la împotriva Spaniei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, 1997-VIII, p. 2955, 31-33; martie împotriva Spaniei, Hotărârea din 19 februarie 1998, 1998-I, p. 290, 33-34; de, citata anterior, 43-45; și împotriva României, nr.62.710/00, 34-36, 26 ianuarie 2006)". Tot în legătură cu acest aspect s-a mai arătat în continuare că nu se poate pretinde ca "reclamanta ar fi trebuit să prevadă eventuala schimbare în legislație și să se conformeze acesteia înainte ca respectiva schimbare să aibă loc efectiv" (Cazul împotriva României, 2008).
Situația de față este similară și prin urmare potrivit practicii CEDO nu este posibil să se sancționeze reclamanta pentru că nu a prevăzut anterior reglementării situației legale prin Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, caracterul nelegal al OG nr.83/2000 prin care s-au abrogat nelegal dispozițiile referitoare la drepturile salariale pretinse în prezenta acțiune.
Mai mult chiar, această situație de modificări succesive ale legislației și a apariției unor hotărâri judecătorești contradictorii care au determinat Recursul în Interesul Legii cu privire la drepturile bănești ale magistraților, a dovedit și faptul că legea în cauză nu a fost previzibilă și predictibilă. Potrivit principiilor dreptului european textele legale care modifica dispozițiile legale în vigoare trebuie să îndeplinească cele patru criterii de claritate, preciziei, previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să își poata conforma conduita, astfel încât să evite consecințele nerespectării lor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant, statuând că "o normă esteprevizibilănumai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita" (Cazul împotriva României 2000), iar [] cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat; pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate (care pot fi încadarte în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă ), Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Decizia nr.XXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii referitor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de Decretul nr.167/1958. Nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect și, de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
CEDO a statuat în mod constant că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal impune ca exercițiul lui să nu fie afectat de existența unor impedimente de drept, care ar fi de natură să pună în discuție însăși substanța sa. În mod evident însă valorificarea unei creanțe este protejată de dispozițiile invocate de recurentă, însă nu în mod absolut și protejândsine diepasivitatea creditorilor, trebuind să fie respectate dispozițiilor speciale cuprinse în legea națională, respectiv Decretul 167/1958, care reglementează atât începutul prescripției extinctive, cât și cauzele de suspendare ale acesteia. Mai mult, reclamanta putea să-și exercite dreptul la acțiune în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, iar jurisprudența CEDO invocată nu este aplicabilă în cauză, deoarece regimul legal al prescripției extinctive nu s-a modificat succesiv în perioada pentru care reclamanta solicită drepturile salariale.
Drept urmare, independent de previzibilitatea și predictibilitatea dispozițiilor interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiției, Curtea apreciază că dreptul la acțiune pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.11.2000- 01.10.2005 nu s-a născut la pronunțarea deciziei în interesul legii. Și, reținând că acțiunea a fost înregistrată după împlinirea termenului de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune (respectiv data la care trebuiau să fie achitate în fiecare lună sporul de vechime, plata salariului fiind o prestație periodică), în temeiul art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost admisă în mod corect de către instanța de fond, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Drept urmare, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Red.D/Dact.
2 ex./02.06.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Adrian Repede, Marta Carmen
