Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 1216/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1216/R-CM
Ședința publică din 14 Iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin judecător
JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
JUDECĂTOR 3: Laura
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind intimații-reclamanți și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea recurentei-pârâte arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Apărătoarea recurentei-pârâte, având cuvântul, consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. 6 din Legea nr.47/1992.
Susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea încheierii de ședință din 14 mai 2009 în sensul sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, invocată la instanța de fond.
CURTEA
Constată că la data de 10.11.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând să fie obligată aceasta la plata drepturilor bănești constând în indemnizația minimă de concediere actualizată cu indicele de inflație.
La data de 02.04.2009 pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș și excepția de neconstituționalitate a disp. art. 298 alin.2 ultima teză din Codul Muncii.
În motivarea acestei excepții, pârâta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea 168/1999 conflictele de drepturi se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea pârâtă, respectiv Municipiul B.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima teză Codul Muncii pârâta a susținut în ceea ce privește respectarea disp. art.29 pct.3 din legea 47/1992, există o strânsă legătură între dispozițiile art. 298 teza a 2-a din Codul Muncii și soluționarea cauzei întrucât acestea antamează asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială a cauzei.
Astfel, soluționarea acesteia din urmă presupune analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin.2 Codul Muncii sunt identificate /marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "sau alte dispoziții contrare " aceasta constituind temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită. După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, respectiv Decretul 16/1967. Prevederile art.62, 63 din acest decret au impus abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres,începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative,prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pârâta a arătat că dispozițiile constituționale nesocotite de prevederile legale atacate sunt art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art. 79 alin.1 din Constituție.
Potrivit disp. art. 72 din Legea 168/1999 cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea.Art.284 alin.1 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă,iar alin.2 prevede că cererile referitoare la cauzele prev. la alin.1se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz-sediul. Se observă că suntem în prezența a două dispoziții legale aparent cu același obiect pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii competenței care, în ambele cazuri este absolută.
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile de mai sus au în vedere principiul relativității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale în acord cu care legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedre al aplicabilității acestora, în sensul de a fi coerente, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță asupra aceleiași chestiuni încălcând art. 6 din CEDO.
Art. 1 alin.5 din Constituție dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, ceea ce generează obligația Parlamentului României de a respecta atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Cum Legea 24/2000 face parte din piramida constituțională se impune respectarea ei,iar Parlamentul,autoritatea legislativă supremă a României nu are dreptul să modifice prevederile acestei legi întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă,respectiv în acest caz -prevederilor art. 62 și 63 din Legea 24/2000 în lumina cărora art.298 alin.2 ultima teză Codul Muncii nu putea modifica implicit dispozițiile legale cuprinse în Legea 168/1999 întrucât aceasta contravine dispozițiilor constituționale.
Reclamantul și-a expus în scris punctul de vedere cu privire la soluționarea celor două excepții, arătând că excepția de necompetență teritorială este neîntemeiată întrucât în cauză sunt aplicabile disp. art. 284 Codul Muncii,iar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a disp. art. 298 alin.2 ultima liniuță a arătat că aceasta este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei,toate aspectele invocate țin în realitate de aplicarea legii sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 254/24.02.2009 și nr. 82/05.02.2008.
Analizând excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta SC SA instanța a apreciat-o ca inadmisibilă pentru următoarele motive:
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că pârâta este nemulțumită de modul în care instanțele au înțeles să aplice în practică art.298 alin.2 ultima teză (liniuță),or modul în care instanțele judecătorești aplică legea și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale.Astfel, prin mai multe decizii (516/11.10.2005, 43/11.01.2007 )Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții ca inadmisibile,reținând că autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată,nefiind chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii. Prin alte decizii (520/2205, 53/2001) Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție de neconstituționalitate prin care se invoca de fapt neconcordanța,contrarietatea dintre legile în vigoare în aceeași materie. aceasta neputând cenzura incompatibilitatea dintre două articole de lege,ci se poate pronunța doar asupra constituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță că art.72 este abrogat apare ca o problemă de aplicare a legii în timp ce nu poate fi supusă cenzurii Curții Constituționale.Prin prisma acestor considerente invocarea excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă,ci tot instanța de judecată,având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă pentru că pe de o parte privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de legi în timp,iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Argeș instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 284 alin.1 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă,iar ale alin.2 prevăd că cererile referitoare la cauzele prev. la alin.1se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz-sediul.Art.72 din Legea 168/1999 prevede că în soluționarea conflictelor de drepturi competentă este instanța de la sediul unității.Instanța apreciază însă că în cauză se aplică prevederile Codului Muncii întrucât aceasta reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999 iar art. 298 (2) muncii prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare". Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare Codului Muncii, rezultă că acestea au fost abrogate implicit.
În cauză, domiciliul reclamantului se află pe raza județului A, competent fiind Tribunalul Argeș.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal pârâta SC SA
Se arată în motivarea recursului formulat că încheierea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât în mod nejustificat s-a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de pârâtă.
Instanța de fond a săvârșit o eroare la pronunțarea acestei încheieri întrucât nu a remarcat temeinicia argumentelor ridicate în susținerea excepției.
Nu s-a avut în vedere că legat de această excepție, partea a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima teză din Codul Muncii în raport de prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. b) și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită.
S-a arătat că potrivit art. 298 alin. (2) teza ultimă din Codul Muncii sunt abrogate orice alte dispoziții contrare acestui act normativ.
Abrogarea implicită pe care o instituie acest text de lege nu se mai regăsește printre evenimentele legislative reglementate de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Prin art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 s-a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Pentru stabilirea instanței competente din punctul de vedere al competenței teritoriale, arată recurenta-pârâtă, intră în concurs prevederile art.72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, cu prevederile art. 284 alin. 1 din Codul Muncii, acestea din urmă stabilind drept instanță competentă în soluționarea acelorași cereri pe aceea în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Pentru a determina norma aplicabilă instanța trebuia să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor, cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării.
Argumentând neconstituționalitatea art. 298 alin. 2 teza ultimă din Codul Muncii, recurenta-pârâtă mai arată că în conformitate cu art.15 din Legea nr. 24/2000, pentru evitarea paralelismelor, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe alineate sau articole din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, cum sunt în cazul dedus judecății art. 72 din Legea nr. 168/1999 și art. 284 din Codul Muncii.
Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. În cazul de față art. 294 din Codul Muncii trimite la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr. 168/1999.
În acord cu jurisprudența CEDO și cu cea a Curții Constituționale, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punct de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente, să evite paralelismul legislativ, să aibă o aplicabilitate practică uniformă și astfel să evite o jurisprudență neuniformă.
Art. 1 alin. 5 din Constituția României dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie. Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția, cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România.
Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Punctul de vedere comunicat de reclamant cu privire la această excepție a constat în aceea că nu se justifică sesizarea Curții Constituționale.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 298 alin. (2), teza ultimă din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, potrivit cărora "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Textul criticat este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu soluționarea excepției de necompetență teritorială a instanței de fond invocată în recurs de către aceeași parte care a formulat calea de atac împotriva sentinței.
Nu s-a constatat până în prezent neconstituționalitatea acestuia.
Față de aspectele analizate, excepția de neconstituționalitate este admisibilă.
Deși invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României revizuită, partea nu precizează în ce constă această încălcare.
în argumentarea excepției de neconstituționalitate de la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și arată că abrogarea implicită - operație legislativă instituită prin textul de lege criticat - nu mai este permisă de aceste norme.
Arată apoi că dispozițiile Codului Muncii trebuie interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art. 1 alin.2 din Legea nr. 24/2000.
Susține recurenta-pârâtă că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor sesizate cu soluționarea conflictelor de drepturi atât prin art. 72 din Legea nr. 168/1999, cât și prin art. 284 din Codul Muncii constituie un paralelism, a cărui evitare trebuie urmărită în procesul de legiferare conform art.15 din Legea nr. 24/2000.
Pentru această situație trebuie avute în vedere prevederile art. 249 din Codul Muncii, care trimit la legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă - Legea nr. 168/1999.
Practic se pune în discuție modul de aplicare în timp a actelor normative, raportul dintre lege specială și dreptul comun în materia dreptului muncii.
Abrogarea implicită vădind "neinformarea legislativă" creează, în opinia părții, dificultăți în interpretarea și aplicarea legii referitor la stabilirea competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de drepturi.
Întrucât problemele ridicate țin de aplicarea și interpretarea legii, atribuții ce intră în competența generală a instanțelor judecătorești, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.
În consecință, sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, precum și excepția necompetenței teritoriale a tribunalului în soluționarea cauzei este legală și temeinică, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta, împotriva încheierii de ședință din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
15.07.2009
Jud fond.
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Laura
